Cumulul pensiei pentru limită de vârstă cu salariul

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

1. Dreptul la pensie și dreptul la muncă – drepturi fundamentale

a) În rândul drepturilor fundamentale consacrate în Constituția României se află dreptul la pensie [Articolul 47 alin. (2), intitulat Nivelul de trai].

Curtea Constituțională a statornicit că, „dreptul la pensie este un drept preconstituit încă din perioada activă a vieții individului, acesta fiind obligat prin lege să contribuie la bugetul asigurărilor sociale de stat procentual raportat la nivelul venitului realizat. Corelativ, se naște obligația statului ca în perioada pasivă a vieții individului să îi plătească o pensie al cărei cuantum să fie guvernat de principiul contributivității, cele două obligații fiind intrinsec și indisolubil legate…”. De asemenea, a reținut: „Prin sumele plătite sub forma contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, persoana în cauză practic și-a câștigat dreptul de a primi o pensie în cuantumul rezultat prin aplicarea principiului contributivității…”^[1].

Conform aceleiași decizii, „reducerea cuantumului pensiei contributive, indiferent de procent și indiferent de perioadă, nu poate fi realizată. Rezultă că art. 53 din Constituție nu poate fi invocat ca temei pentru restrângerea exercițiului dreptului la pensie”.

Invocând art. 1 din Prorocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea Constituțională a considerat, pe bună dreptate, că pensia este un bun care intră sub protecția acestui text^[2].

Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în Hotărârea din 10 septembrie 2015 (Cauza C-408/14), a statuat că art. 4 alin. (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană, coroborat cu Statutul funcționarilor acestei Uniuni, trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări a unui stat membru care poate să determine reducerea sau refuzul acordării pensiei pentru limită de vârstă care ar fi datorată unui lucrător salariat, cetățean al statului membru respectiv, în temeiul prestațiilor pe care le-a efectuat potrivit legislației aceluiași stat membru^[3].

Rezultă din cele ce preced că dreptul la pensie, fiind un drept findamental al o,ului trebuie întocmai respectat de autoritățile statale, iar pensia cuvenită în temeiul contribuțiilor plătite nu poate fi redusă sau neacordată.

b) Dreptul la muncă nu este consacrat direct de art. 41 alin. (1) din Constituția României, acesta având redactarea: „Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupației, precum și a locului de muncă este liberă”.

În virtutea acestui text, art. 3 alin. 1 din Codul muncii prevede: „Libertatea muncii este garantată prin Constituție. Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit”.

Observăm că atât legea fundamentală, cât și Codul muncii nu proclamă direct dreptul la muncă^[4]. Dar, potrivit normelor internaționale, unul din drepturile esențiale ale omului este chiar dreptul la muncă. Acesta este un drept „viu” și fundamental al omului^[5].

Declarația universală a drepturilor omului^[6] proclamă că orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a profesiei și a felului muncii, la condiții echitabile și satisfăcătoare de prestare a acestei munci (art. 23 pct. 1). În același sens, art. 6 pct. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale^[7]prevede că dreptul la muncă cuprinde dreptul pe care îl are orice persoană de a‑și câștiga existența printr‑o muncă liber aleasă sau acceptată^[8]. La rândul său, Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene^[9] proclamă că „orice persoană are dreptul la muncă și dreptul de a exercita o ocupație aleasă sau acceptată în mod liber” [art. 15 alin. (1)].

Așa cum se arată în literatura juridică, temeiuri pertinente și convingătoare ne îngăduie să denumim dreptul consacrat de art. 41 alin. (1) din Constituție dreptul la muncă, acest text exprimând „într‑o corelație juridică necesară exigențele libertății cetățeanului cu economia de piață și cu caracterul social al statului”^[10].

România, stat membru al Uniunii Europene, ar trebui să coreleze dispozițiile Codului muncii [art. 3 alin. (1)] cu art. 15 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Este necesară o consacrare directă a dreptului la muncă, nu una indirectă. Acest drept nu trebuie dedus, ci reglementat expres, mai ales că sunt precizate constituțional dreptul la protecția socială a muncii și dreptul la un nivel de trai decent, drepturi în care este încorporat și dreptul la salariu^[11].

Fiind o componentă a dreptului la muncă, salariul reprezintă contraprestația care i se cuvine angajatului pentru activitatea profesională îndeplinită în beneficiul angajatorului, căruia îi revine obligația de a‑l acorda^[12].

Așa fiind, pentru munca prestată fiecare angajat are dreptul la un salariu exprimat in bani [art. 159 alin. (2) din Codul muncii].

În considerarea acestui text, Curtea Constituțională a reținut că „salariul constituie contraprestația angajatorului în raport cu munca prestată de către angajat în baza unor raporturi de muncă”, iar „dreptul la salariu este corolarul unui drept constituțional”^[13]. De asemenea, a reținut că „dreptul la salariu se bucură, în egală măsură de protecția acordată dreptului la muncă, fiind o componentă a acestuia, dar și de protecția acordată dreptului de proprietate, întrucât reprezintă un „bun” în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale”^[14].

2. Reglementarea cumulului pensiei cu salariul

Legea nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii^[15], în vigoare în cea mai mare parte a sa până la 1 septembrie 2023, prevede că pot cumula pensia cu venituri provenite din salariu pentru care asigurarea este obligatorie, următoarele categorii de pesnionari:

a) pensionarii pentru limită de vârstă;

b) nevăzătorii;

c) pensionarii de invaliditate gradul III, precum și copiii, pensionari de urmaș, încadrați în gradul III de invaliditate;

d) copiii, pensionari de urmaș.

Soțul supraviețuitor, beneficiar al unei pensii de urmaș, poate cumula pensia cu venituri din activități profesionale pentru care asigurarea este obligatorie, dacă acestea nu depășesc 35% din câștigul salarial mediu (art. 118).

La rândul său, art. 105 din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii^[16], text care va intra în vigoare la 1 septembrie 2023, dispune:

„În sistemul public de pensii, pensionarii pot cumula pensia cu venituri dintr-o activitate pentru care se datorează contribuții de asigurări sociale, potrivit Codului fiscal, precum și persoanele care desfășoară activitate în calitate de prestator casnic, potrivit Legii nr. 111/2022, și care datorează contribuția de asigurări sociale, indiferent de nivelul acestora, cu excepția:

a) soțului supraviețuitor beneficiar al unei pensii de urmaș care realizează venituri lunare aflându-se în una dintre situațiile prevăzute la art. 6 alin. (1) a), b) sau d), mai mari decât salariul minim brut pe țară garantat în plată;

b) pensionarului, beneficiar al unei pensii anticipate, care realizează venituri lunare aflându-se în una dintre situațiile prevăzute la art. 6 alin. (1) a), b) sau d)”.

Art. 6 alin. (1) lit. a), b) și d) privește:

a) persoanele care desfășoară activități pe bază de contract individual de muncă;

b) funcționarii publici;

d) persoanele care își desfășoară activitatea în funcții elective sau care sunt numite în cadrul autorității executive, legislative ori judecătorești, pe durata mandatului, precum și membrii cooperatori dintr-o organizație a cooperației meșteșugărești, ale căror drepturi și obligații sunt asimilate, în condițiile prezentei legi, cu cele ale persoanelor prevăzute la lit. a)-c).

3. Continuarea activității după îndeplinirea condițiilor privind vârsta standard de pesnionare și stagiul minim de cotizare

Este reglementată diferit de Codul muncii și de Legea nr. 360/2023.

Conform art. 56 alin. (4) din Codul muncii, „pe baza unei cereri formulate cu 30 de zile înainte de data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare și cu aprobarea angajatorului, salariatul poate fi menținut în aceeași funcție maximum 3 ani peste vârsta standard de pensionare, cu posibilitatea prelungirii anuale a contractului individual de muncă”.

Potrivit art. 46 din Legea nr. 360/2023, persoanele asigurate în sistemul public de pensii care îndeplinesc condițiile de înscriere la pensie privind vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare pot opta între acordarea pensiei pentru limită de vârstă și continuarea activității, cu acordul anual al angajatorului, până la împlinirea vârstei de 70 de ani.

„Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani atât pentru bărbați, cât și pentru femei. Atingerea acestei vârste se realizează prin creșterea vârstelor standard de pensionare, conform eșalonării prevăzute în anexa nr. 5”.

Stagiul minim de cotizare contributiv este de 15 ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați, iar stagiul complet de cotizare contributiv este de 35 de ani [art. 47 alin. (1)-(3)].

Egalizarea vârstei de pensionare a femeilor cu cea a bărbaților reprezintă o consecință a Deciziei Curții Constituționale nr. 387/2018^[17], care a determinat modificarea art. 56 alin. (1) lit. c) din Codul muncii.

Prin decizia amintită, Curtea a statuat, în esență, că, privită din perspectiva unei femei care dorește să își exercite dreptul la muncă în aceleași condiții ca bărbații, reglementarea (din Codul muncii) nu apare ca o măsură favorabilă, menită să vină în sprijinul său, ci îmbracă valențele unei discriminări negative, având ca temei criteriul sexului.

Într‑adevăr, vârsta mai redusă de pensionare a femeii este un beneficiu al acesteia. Dar „transformarea acestui beneficiu legal în consecință asupra încetării contractului individual de muncă, ce decurge ope legis, dobândește valențe constituționale, în măsura în care ignoră voința femeii de a fi supusă unui tratament egal cu cel aplicabil bărbaților”.

Prin urmare, de vreme ce a solicitat continuarea activității după împlinirea vârstei standard de pensionare, înscrisă în Anexa 5 a legii, contractul său de muncă (al femeii salariat) nu va înceta de drept la acest moment, ci la împlinirea vârstei de 65 de ani. Desigur că poate înceta și anterior acestei vârste la solicitarea salariatei.

Este probabil motivul pentru care într‑o speță s‑a reținut: „Continuarea raporturilor de muncă este doar o vocație, o facultate a salariatei, putând opta pentru aceasta progresiv, anual. Prin urmare, nu este necesar ab initio să solicite continuarea raporturilor până la 65 de ani, ci o poate solicita pe perioade succesive, fără ca aceasta să afecteze substanța dreptului. Or, în situația permisă în care salariata a solicitat prelungirea raporturilor de muncă pentru un an, după împlinirea vârstei standard de pensionare. însă i s‑a negat acest drept, dar cu condiția prelungirii inițiale pentru încă un an i se deschide dreptul de a pretinde ulterior continuarea raporturilor de muncă până la împlinirea vârstei de 65 ani”^[18].

În temeiul art. 56 alin. (3) din Codul muncii, angajatorul nu poate îngrădi sau limita dreptul salariatei de a continua astfel activitatea. Cu alte cuvinte, el este obligat să ia act de opțiunea acesteia și să‑i permită să‑și mențină calitatea de angajată până la împlinirea vârstei respective, la fel ca bărbații^[19].

Dar în ipoteza continuării activității femeii până la vârsta de 65 de ani, la fel ca bărbații, dreptul la pensie nu se va deschide anterior, ci doar la această vârstă când contractul său de muncă va înceta de drept.

Observăm diferența de reglementare între cele două acte normative (Codul muncii și Legea nr. 360/2023) cu privire la durata prelungirii activității, cu acordul angajatorului, după împlinirea vârstei standard de pensionare: 3 ani, respectiv 5 ani.

Având în vedere că Legea nr. 360/2023 are un caracter special față de Codul muncii – reglementare generală, și că primul act normativ reprezintă o nouă opțiune a legiuitorului, prelungirea este posibilă legal, cu până la 5 ani, adică până la vârsta de 70 de ani.

4. Restricții

Sunt statornicite de art. 46 alin. (2) din Legea nr. 360/2023, care prezintă redactarea: „Persoanele asigurate în sistemul public de pensii care îndeplinesc condițiile de înscriere la pensie prevăzute la alin (1) pot opta între acordarea pensiei pentru limită de vârstă și continuarea activității, cu acordul anual al angajatorului, până la împlinirea vârstei de 70 de ani”.

Conform anexei nr. 5 la lege, vârsta standard pentru femei, în perioada ianuarie-mai 2024 este de 62/2 ani începând cu luna ianuarie 2015.

Trebuia adăugat însă că potrivit art 56 alin. (1) lit. c) din Codul muncii și a Deciziei Curții Constituționale nr. 387/2018^[20], salariata are dreptul să opteze:

– fie pentru deschiderea dreptului la pensie și încetarea de drept a contractului individual de muncă existent;

– fie pentru continuarea acestui contract, până la împlinirea vârstei de pensionare prevăzute pentru bărbați, adfică 65 de ani, fără posibilitatea deschiderii dreptului la pensie decât după această vârstă.

Prin Decizia precitată, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 56 alin. (1) lit. c) teza întâi din Codul muncii și a constatat că acestea sunt constituționale în măsura în care sintagma „condiții de muncă standard” nu exclude posibilitatea fe,eii de a solicita continuarea executării contractului individual de muncă , în condiții identice cu bărbatul, respectiv până la împlinirea vârstei de 65 ani.

Aceeași soluție a fost pronunțată și prin Decizia nr. 112/2021 în ceea ce privește situația femeilor încadrate în funcții publice, cu referire la art. 517 alin. (1) lit. d) din Codul administrativ, cănform căruia raportul de serviciu existent încetează de drept la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, dacă persoana care are competența de numire în funcție publică nu dispune aplicarea prevederilor alin. (2), potrivit căruia „în mod excepțional, pe baza unei cereri formulate cu 2 luni înainte de data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare și cu aprobarea conducătorului autorității sau instituției publice, funcționarul public poate fi menținut în funcția publică deținută maximum 3 ani peste vârsta standard de pensionare, cu posibilitatea prelungirii anuale a raportului de serviciu. Pe perioada în care este dispusă menținerea în activitate pot fi aplicate dispozițiile art. 378”^[21].

În considerentul de la pct. 29 al Deciziei nr. 112/2021, Curtea a reținut: „În prima ipoteză, când optează pentru deschiderea dreptului la pensie, raportul de serviciu în curs încetează de drept. Din contră, în măsura în care funcționarul public femeie optează pentru continuarea raportului de serviciu până la împlinirea vârstei de pensionare prevăzute de lege pentru bărbați, exercițiul dreptului la muncă nu este condiționat de voința angajatorului, dar dreptul la pensie nu va putea fi solicitat simultan”.

În scopul aplicării dispozițiilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 360/2023, Casa Națională de Pensii Publice a emis un comunicat adresat caselor teritoriale, în care s-a precizat:

„Prevederile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 360/2023 se aplică astfel:

1. în situația persoanelor asigurate în sistemul public de pensii care îndeplinesc condțiile de înscriere la pensie pentru limită de vârstă respectiv vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare contributiv prevăzute în anexa nr. 5 la Legea nr. 360/2023, începând cu data intrării în vigoare a legii, respectiv cu data de 01.09.2024, pot opta pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă sau continuarea activității, până la împlinirea vârstei de 70 ani, în condițiile prevăzute de art. 46 alin. (2) din legea menționată.

2. în perioada 1 ianuarie 2024 – 31 august 2024, în cazul persoanelor asigurate în sistemul public de pensii care fac obiectul alin. (2), condțiile de înscriere la pensie pentru limită de vârstă sunt vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare prevăzute în anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010.

Prevederile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 360/2023 nu se aplică în cazul persoanelor care au îndeplinit condțiile de vârstă standard de pensionare și stagiu minim de cotizare/stagiu minim de cotizare contributiv, anterior datei de 1 ianuarie 2024, persoanelor care au deja calitatea de pensionar precum și celor care se vor pensiona ulterior datei de 1 ianuarie 2024 cu reducerea vârstețstandard de pensionare.

Având în vedere cele de mai sus, în contextul Deciziilor nr. 387/2018 și nr. 112/2021 ale Curții Constituționale, femeilor care fac obiectul acestor decizii le sunt aplicabile prevederile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 360/2023 la împlinirea vârstei de 65 ani, respectiv dacă împlinirea acestei vârste se realizează după data de 01.01.2024, data intrării în vigoare a respectivului articol.

Menționăm totodată că este necesar ca, persoanele prevăzute la art. 46 alin. (2) din Legea nr. 360/2023 care solicită acordarea pensiei pentru limită de vârstă începând cu data de 1 ianuarie 2024, trebuie să facă dovada prin adeverință eliberată de angajator în care să se menționeze că nu fac obiectul art. 46 alin. (2) din lege, precum și prin declarație pe propria răspundere că nu continuă activitatea până la împlinirea vârstei de 70 de ani”.

5. Critica dispozițiilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 360/2023

În opinia noastră, aceste dispoziții au un caracter neconstituțional.

Așa cum a explicat supra la pct. 1, dreptul la pensie și dreptul la muncă sunt drepturi fundamentale, consacrate de Constituția României [art. 47 alin. (2), respectiv art. 41 alin. (1)], de normele europene și internaționale.

Cele două categorii de drepturi nu pot fi condiționate. De vreme ce sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea lor, ele trebuie acordate.

Îndeplinirea vârstă legale de pensionare, precum și a stagiului minim de cotizare (15 ani) la fondul de asigurări sociale, deschide dreptul la pensie și, evident, plata acesteia.

Exercitarea dreptului la muncă după vârsta de 65 de ani, până la 70 de ani sau mai mult, cu acordul angajatorului, dă dreptul la plata salariului.

Raporturile de asigurări sociale, într-o atare ipoteză, nu pot depinde de raporturile de muncă și nici invers. Ele sunt independente unele față de altele și nu trebuie condiționate.

Se pare că legiuitorul, prin noua reglementare (Legea nr. 360/2023) s-a inspirat din cele două Decizii ale Curții Constituționale (nr. 387/2018 și nr. 112/2021). Numai că cele două situații nu sunt identice, iar obiectul cu care s a confruntat Curtea a fost diferit. Dacă soluția în acele decizii a vizat combaterea discriminării în privința vârstei de pensionare dintre femei și bărbați, principiul nediscriminării a impus, ca și încetarea raporturilor de muncă să conducă la ambele sexe la aceeași vârstă de 65 de ani. Dacă, prin ipoteză, femeile ar fi putut cumula pensia cu salariu anterior acestei vârste, discriminați ar fi fost bărbații ceea ce nu putea fi de acceptat.

Sperăm că Avocatul Poporului, în virtutea prerogativei sale, să sesizeze Curtea Constituțională, invocând neconstituționalitatea art. 46 alin. (2) din Legea nr. 360/2023, iar această instanță să decidă în acest sens. Într-adevăr, textul respectiv nesocotește Legea fundamentală.

6. Concluzii

6.1. În cazul bărbaților

a) Contractul individual de muncă încetează de drept la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard (65 de ani) și a stagiului minim de cotizare (15 ani), în temeiul art. 56 alin. (1) lit. c) din Codul muncii.

Din acest moment, ei au dreptul la pensie pentru limită de vârstă. Pot încheia însă un nou contract cu același sau cu alt angajator, pe durată nedeterminată sau determinată (art. 12 și art. 83 lit. g din Codul muncii).

În aceste condiții, pensionarii bărbați cumulează cele două calități, cea de pensionar și cea de salariat, beneficiind atât de pensie, cât și de salariu.

b) Contractul individual de muncă nu încetează în situația în care ei, cu acordul angajatorului, sunt menținuți în aceeași funcție maximum 3 ani peste vârsta standard de pensionare, cu posibilitatea prelungirii anuale a contractului, așa cum dispune art. 56 alin. (4) din Codul muncii sau până la împlinirea vârstei de 70 de ani, deci peste 5 ani, conform art. 46 alin. (2) din Legea nr. 360/2023. Numai că în această din urmă ipoteză este consacrată interdicția cumulului pensiei cu salariul.

Reiterăm opinia exprimată anterior în sensul că textul precitat este neconstituțional.

6.2. În cazul femeilor

a) Contractul individual de muncă încetează de drept la împlinirea vârstei stabilită în Anexa nr. 5 a Legii nr. 263/2010, respectiv a Legii nr. 360/2023 (în perioada ianuarie-mai 2024, această vârstă este de 62/2 ani) și a stagiului minim de cotizare de 15 ani.

Din acest moment, femeilor-salariate li se deschide dreptul la pensie pentru limită de vârstă. Ele însă, pot încheia un nou contract pe durată nedeterminată sau determinată cu același sau cu un alt angajator.

În aceste condiții, angajatele cumulează cele două calități, cea de pesionar și cea de salariat, beneficiind de cumulul pensiei cu salariul.

b) Dacă însă ele solicită continuarea activității până la 65 de ani, ca bărbații, iar angajatorul este obligat să fie de acord cu solicitarea, contractul lor de muncă încetează de drept la această vârstă.

Ca urmare, dreptul lor la pensie se deschide în acest moment (egalitate cu bărbații).

c) Și angajatele pot solicita continuarea activității cu acorul angajatorului, peste vârsta de 65 de ani, fiind menținute în aceeași funcție maximum 3 ani, cu posibilitatea prelungirii anuale a contractului, în temeiul art. 56 alin. (4) din Codul muncii, sau până la împlinirea vârstei de 70 de ani, așa cum dispune art. 46 alin. (2) din Legea nr. 360/2023. Numai că acest din urmă text (în opinia noastră este neconstituțional) consacră interdicția cumulului pensiei cu salariul.

În acest context, afirmăm categoric că nu trebuie mărită discreționar vârsta de pensionare!