Considerații privind competența instanțelor și parchetelor militare în raport de calitatea de militar

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

I. Introducere

I.1. Infracțiunile contra capacității de luptă a forțelor armate

Statutul social al militarilor a suferit modificări importante în ultimele trei decenii, iar legislația a consfințit acest statut atât în ce privește definirea sferei drepturilor și obligațiilor militarilor cât și modul în care statul a definit infracțiunile care aduc atingere capacității de apărare a țării.

Incriminarea infracțiunilor comise de militari și civili în Codul penal intrat în vigoare la 01.02.2014 generează o serie de constatări referitoare atât la concepția legiuitorului cu privire la viața militară pe care normele de incriminare o dezvăluie, la conținutul concret al infracțiunilor care aduc atingere capacității de luptă a forțelor armate, cât și la aspectele de politică penală care decurg din acestea, mai ales cu privire la calitatea de militar, acesta fiind subiectul activ al infracțiunilor comise de militari și determinând în primul rând competența instanțelor militare.

Spre deosebire de Codul penal din 1968, infracțiunile săvârșite de militari și de civili sunt tratate în Codul penal din 2014 în Titlul XI, intitulat „Infracțiuni contra capacității de luptă a forțelor armate”. Denumirea titlului este oarecum mai restrânsă, din punct de vedere semantic, față de vechea denumire a Titlului X al Codului penal din 1968 – „Infracțiuni contra capacității de apărare a României”, deși infracțiunile pe care le conține sunt aceleași.

Această denumire, deși nu se află în contradicție cu obiectul juridic general al infracțiunilor analizate, îl sugerează doar în parte. Convingerea legiuitorului care a decis schimbarea denumirii titlului pare a fi că aceste infracțiuni aduc atingere capacității de luptă a forțelor armate, ca și cum capacitatea de apărare a statului – în termeni extrem de generali fie spus – nu ar fi afectată de comiterea acestora. Este adevărat că în noul context de securitate politico-militar european și nord-atlantic, capacitatea de apărare a țării nu depinde numai de capabilitățile sale militare, deoarece România beneficiază de dispozițiile art. 5 din Tratatul Organizației Atlanticului de Nord care conferă statului nostru garanții de securitate în cadrul unui mecanism de apărare colectivă.

Expunerea de motive a Legii privind aderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord, semnat în 1949^[1], prevede că „prin aderarea la Tratat, România dobândește cele mai solide garanții de securitate din istoria sa, în cadrul unei alianțe democratice, la al cărei proces decizional va lua parte pe deplin. Aderarea României la NATO va asigura cadrul de securitate necesar pentru valorificarea propriului potențial de dezvoltare economică și socială”. Din exprimarea folosită de inițiatorul procesului legislativ nu putem, evident, deduce că aderarea la NATO este unica modalitate de asigurare a cadrului de securitate națională și, pe cale de consecință, că buna funcționare a armatei naționale nu ar condiționa capacitatea de apărare a acestuia, deoarece ar fi absurd.

Prevederile din strategia de securitate națională și strategia națională de apărare^[2] confirmă acest lucru^[3].

I.2. Privire istorică asupra competenței instanțelor și parchetelor militare

Codul penal din 1968^[4], în forma republicată în 1973, prevedea în articolul intitulat „Competența tribunalului militar de mare unitate”, că tribunalul militar de mare unitate judecă în primă instanță:

1. infracțiunile săvârșite de militari până la gradul de căpitan inclusiv, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe;

2. următoarele infracțiuni săvârșite de civili:

a) infracțiunile contra securității statului, cu excepția celor date în competența tribunalului militar teritorial;

b) infracțiunile contra bunurilor aflate în administrarea sau folosința forțelor armate;

c) infracțiunile prevăzute în art. 251 – 253, 298 și 348 – 354 din Codul penal din 1968.

3. infracțiunile săvârșite în legătură cu serviciul de către angajații civili din forțele armate și din Ministerul de Interne, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe.

Articolul 28, intitulat „Competența tribunalului militar teritorial”, prevedea că Tribunalul militar teritorial:

1. judecă în primă instanță:

a) infracțiunile săvârșite de ofițerii superiori, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe;

b) infracțiunile săvârșite de militari până la gradul de căpitan inclusiv sau de civili, prevăzute de Codul penal în art. 155 – 165 și 167;

c) infracțiunile contra păcii și omenirii prevăzute în Codul penal în art. 356 – 361;

d) infracțiunile menționate în art. 27 pct. 1 lit. a și b, săvârșite de militari până la gradul de căpitan inclusiv, ori săvârșite în legătură cu serviciul de către angajații civili din Ministerul Apărării Naționale ori din Ministerul de Interne;

e) infracțiunile săvârșite de judecătorii tribunalelor militare de mare unitate, de personalul operativ din unitățile procuraturilor militare, precum și infracțiunile săvârșite de asesori în timpul cât funcționează la tribunalele militare de mare unitate;

f) infracțiunile menționate în art. 26 pct. 2 lit. a, săvârșite de persoanele prevăzute în art. 27 pct. 1 lit. d;

g) infracțiunile prevăzute în art. 279 alin. 3 lit. a și b și în art. 280 din Codul penal, dacă au avut ca obiect cantități mari sau importante de arme, muniții sau materii explozive ori radioactive, precum și infracțiunea de contrabandă, dacă a avut ca obiect arme, muniții sau materii explozive ori radioactive;

2. ca instanță de recurs, judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunalele militare de mare unitate;

3. soluționează conflictele de competență ivite între tribunalele militare de mare unitate.

În competența Tribunalului Suprem intra, potrivit art. 29 pct. 1 lit. a), judecata în primă instanță a infracțiunilor săvârșite de generali, amirali și mareșali, iar potrivit literei b), infracțiunile săvârșite de către asesori în timpul cât funcționează la tribunalele județene și la tribunalele militare teritoriale.

În forma republicată în anul 1996, art. 26 prevedea că Tribunalul militar judecă în primă instanță:

1. infracțiunile săvârșite de militari până la gradul de căpitan inclusiv, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe;

2. următoarele infracțiuni săvârșite de civili:

a) infracțiunile contra bunurilor aflate în proprietatea, administrarea sau folosința Ministerului Apărării Naționale, Ministerului de Interne, Ministerului Justiției – Direcția generală a penitenciarelor -, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Serviciului de Protecție și Pază, care prin natura sau destinația lor au un caracter militar sau interesează capacitatea de apărare ori siguranța statului;

b) infracțiunile prevăzute în art. 348 – 354 din Codul penal;

3. infracțiunile săvârșite în legătură cu serviciul de către salariații civili din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul de Interne, Ministerul Justiției – Direcția generală a penitenciarelor –, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Serviciul de Protecție și Pază, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe.

Articolul 27 prevedea în competența tribunalului:

1. în primă instanță:

a) infracțiunile prevăzute de Codul penal în art. 174 – 177, 179, 189 alin. 3, art. 190, 197 alin. 2 și 3, art. 209 alin. 3, art. 211 alin. 2 și 3, art. 212, 215 alin. 5, art. 215¹ 2, art. 218, 219 alin. 3 dacă fapta a avut ca urmare un dezastru și alin. 4, art. 238, 239 alin. 3, art. 248¹, 252, 254, 255, 257, 266 – 270, 273 alin. 2, art. 274 alin. 2, art. 275 alin. 3, art. 276, 279 alin. 3, art. 279¹, 280, 280¹, 282 – 285, 298, 302², 312 și 317, precum și infracțiunea de contrabandă, dacă a avut ca obiect arme, muniții sau materii explozive ori radioactive;

b) infracțiunile săvârșite cu intenție, care au avut ca urmare moartea unei persoane;

c) infracțiunile privind siguranța națională a României prevăzute în legi speciale;

d) infracțiunea de trecere frauduloasă a frontierei de stat, în cazurile în care minimul special al pedepsei este de 2 ani sau mai mare;

e) infracțiunea de bancrută frauduloasă, dacă fapta privește sistemul bancar;

f) alte infracțiuni date prin lege în competența sa;

2. ca instanță de apel, judecarea apelurilor împotriva hotărârilor penale pronunțate de judecătorii în primă instanță, cu excepția celor privind infracțiunile menționate în art. 279 alin. 2 lit. a);

3. ca instanță de recurs, recursurile împotriva hotărârilor penale pronunțate de judecătorii, în cazul infracțiunilor menționate în art. 279 alin. 2 lit. a), precum și în alte cazuri anume prevăzute de lege;

4. soluționarea conflictele de competență ivite între judecătoriile din raza sa teritorială.

Articolul 28 stabilea în competența tribunalului militar teritorial:

1. judecarea în primă instanță a infracțiunilor:

a) săvârșite de ofițerii superiori, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe;

b) prevăzute în art. 27 pct. 1 lit. a), b) și c), săvârșite de militari până la gradul de căpitan inclusiv ori săvârșite în legătură cu serviciul de către salariații civili din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul de Interne, Ministerul Justiției – Direcția generală a penitenciarelor –, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Serviciul de Protecție și Pază;

c) alte infracțiuni date prin lege în competența sa;

2. ca instanță de apel, judecarea apelurilor împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de tribunalele militare, cu excepția infracțiunilor menționate în art. 279 alin. 2 lit. a) și a infracțiunilor contra ordinii și disciplinei militare sancționate de lege cu pedeapsa închisorii de cel mult 2 ani;

3. ca instanță de recurs, judecarea recursurilor împotriva hotărârilor pronunțate de tribunalele militare în cazul infracțiunilor menționate în art. 279 alin. 2 lit. a) și al infracțiunilor contra ordinii și disciplinei militare sancționate de lege cu pedeapsa închisorii de cel mult 2 ani, precum și în alte cazuri anume prevăzute de lege;

4. soluționarea conflictelor de competență ivite între tribunalele militare din raza sa teritorială.

Articolul 28¹ prevedea în competența Curții de Apel:

1. judecarea în primă instanță a infracțiunilor:

a) prevăzute de Codul penal în art. 155 – 173 și 356 – 361;

b) săvârșite de judecătorii de la judecătorii și tribunale, de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, precum și de notarii publici;

c) săvârșite de judecătorii, procurorii și controlorii financiari ai camerelor de conturi județene;

d) alte infracțiuni date prin lege în competența sa;

2. ca instanță de apel, judecarea apelurilor împotriva hotărârilor penale pronunțate în primă instanță de tribunale;

3. ca instanță de recurs, judecarea recursurilor împotriva hotărârilor penale pronunțate de tribunale în apel, precum și în alte cazuri anume prevăzute de lege;

4. soluționarea conflictele de competență ivite între tribunale sau între judecătorii și tribunale din raza sa teritorială, ori între judecătorii din circumscripția unor tribunale diferite, aflate în raza teritorială a Curții.

Articolul 28² stabilea în competența Curții Militare de Apel:

1. judecarea în primă instanță:

a) a infracțiunilor prevăzute de Codul penal în art. 155 – 173 și art. 356 – 361, săvârșite de militari ori săvârșite în legătură cu serviciul de către salariații civili din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul de Interne, Ministerul Justiției – Direcția generală a penitenciarelor -, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Serviciul de Protecție și Pază;

b) a infracțiunilor săvârșite de judecătorii tribunalelor militare și ai tribunalelor militare teritoriale, precum și de procurorii militari de la parchetele militare de pe lângă aceste instanțe;

c) a altor infracțiuni date prin lege în competența sa;

2. ca instanță de apel, judecarea apelurilor împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de tribunalele militare teritoriale;

3. ca instanță de recurs, judecarea recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunalele militare teritoriale în apel, precum și în alte cazuri anume prevăzute de lege;

4. soluționează conflictele de competență ivite între tribunalele militare teritoriale sau între tribunalele militare și tribunalele militare teritoriale ori între tribunale militare din raza de competență a unor tribunale militare teritoriale diferite.

Articolul 29 reglementa competența Curții Supreme de Justiție, stabilind că aceasta:

1. judecă în primă instanță:

a) infracțiunile săvârșite de senatori și deputați;

b) infracțiunile săvârșite de membrii Guvernului;

c) infracțiunile săvârșite de judecătorii Curții Constituționale, membrii, judecătorii, procurorii și controlorii financiari ai Curții de Conturi și de președintele Consiliului Legislativ;

d) infracțiunile săvârșite de mareșali, amirali și generali;

e) infracțiunile săvârșite de șefii cultelor religioase organizate în condițiile legii și de ceilalți membri ai Înaltului Cler, care au cel puțin rangul de arhiereu sau echivalent al acestuia;

f) infracțiunile săvârșite de judecătorii și magistrații asistenți de la Curtea Supremă de Justiție, de judecătorii de la curțile de apel și Curtea Militară de Apel, precum și de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe;

g) alte cauze date prin lege în competența sa;

2. ca instanță de recurs:

a) recursurile împotriva hotărârilor penale pronunțate, în primă instanță, de curțile de apel și Curtea Militară de Apel;

b) recursurile împotriva hotărârilor penale pronunțate, ca instanțe de apel, de curțile de apel și Curtea Militară de Apel;

c) recursurile împotriva hotărârilor penale pronunțate, în primă instanță, de secția penală și secția militară ale Curții Supreme de Justiție;

3. recursurile în interesul legii;

4. recursurile în anulare;

5. soluționarea:

a) conflictelor de competență în cazurile în care Curtea Supremă de Justiție este instanța superioară comună;

b) cazurilor în care cursul justiției este întrerupt;

c) cererilor de strămutare.

II. Competența actuală a instanțelor și parchetelor militare

Legiuitorul Codului penal din 2014 a stabilit o competență comună a instanțelor și parchetelor militare. Cu toate acestea, legiuitorul a stabilit în sarcina Parchetelor militare și o competență specifică.

În primul rând, potrivit art. 37 Cod procedură penală (în continuare C.pr.pen.), intitulat „Competența tribunalului militar”, tribunalul militar judecă în primă instanță toate infracțiunile comise de militari până la gradul de colonel inclusiv, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe. De asemenea, Tribunalul militar soluționează și alte cauze anume prevăzute de lege.

Curtea Militară de Apel judecă, potrivit art. 39 C.pr.pen., în primă instanță:

a) infracțiunile prevăzute de Codul penal la art. 394 – 397, 399 – 412 și 438 – 445, săvârșite de militari;

b) infracțiunile privind securitatea națională a României, prevăzute în legi speciale, săvârșite de militari;

c) infracțiunile săvârșite de judecătorii tribunalelor militare și de procurorii militari de la parchetele militare care funcționează pe lângă aceste instanțe;

d) infracțiunile săvârșite de generali, mareșali și amirali;

e) cererile de strămutare, în cazurile prevăzute de lege.

Pe de altă parte, potrivit art. 56 alin. (5) C.pr.pen. procurorii militari din cadrul parchetelor militare sau secțiilor militare ale parchetelor – avem aici în vedere Secția parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Serviciul de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – efectuează urmărirea penală potrivit competenței parchetului din care fac parte, față de toți participanții la săvârșirea infracțiunilor comise de militari, urmând a fi sesizată instanța competentă potrivit art. 44 C.pr.pen..

Observăm că legiuitorul, atât înainte, cât și după anul 2014, a ales ca, în condițiile respectării competenței după calitatea de militar a persoanei, să dea în competența parchetelor militare în mod explicit unele categorii de persoane civile. În acest moment, persoanele civile care săvârșesc infracțiuni împreună cu militarii sunt în competența de urmărire penală a parchetelor militare, iar militarii, în competența parchetelor și instanțelor militare.

Singurele excepții notabile de la regula competenței după calitatea persoanei – și destul de discutabile, dacă ne raportăm la dispozițiile art. 282 C.pr.pen. – sunt situațiile militarilor care săvârșesc infracțiuni de competența D.I.I.C.O.T. – judecate de tribunalele civile, a celor săvârșite de procurorii și judecătorii militari ai tribunalelor militare și parchetelor militare de pe lângă acestea, aflate în competența de urmărire penală a parchetelor de pe lângă curțile de apel civile și în cea de judecare a Curții Militare de Apel și a celor comise de judecătorii militari și procurorii militari ai Curții Militare de Apel și parchetului de pe lângă aceasta care sunt în competența de judecare a Înaltei Curți de Casație și Justiție^[5].