Rechizițiile de bunuri și prestarea de servicii în interes public

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

I. Definiție și natură juridică

Rechiziția de bunuri și prestarea de servicii în interes public reprezintă o procedură excepțională în care autoritățile publice împuternicite prin lege obligă operatorii economici, instituțiile publice și alte persoane juridice și fizice la cedarea temporară a unor bunuri mobile sau imobile către stat, precum și la prestarea unor servicii esențiale în slujba acestuia de către persoane care nu sunt funcționari ai statului. Această procedură este reglementată de Legea nr. 132 din 15 iulie 1997, republicată, privind rechizițiile de bunuri și prestările de servicii în interes public^[1] și detaliată de Normele metodologice din 24 martie 2005 de aplicare a Legii nr. 132/1997 privind rechizițiile de bunuri și prestările de servicii în interes public^[2].

Rechizițiile de bunuri și prestarea de servicii în interes public reprezintă o limitare majoră și temporară a drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, precum dreptul de proprietate, dreptul la muncă, la pensionare, la libertatea comerțului și derulării contractelor etc. Ea are caracter temporar și se desfășoară în situații critice, care presupun mobilizarea întregii societăți pentru a face față maximei gravități a împrejurărilor care îi pun în pericol însăși existența: război, mobilizare, stare de urgență sau de asediu, cataclisme, dezastre.

Atât în cazul bunurilor, cât și în cazul serviciilor rechiziționate operează, prin efectul legii, transferul temporar al unor atribute ale dreptului de proprietate – uzul și folosința – de la persoana care le deține legal la autoritățile de stat care urmează a le exercita în scopul susținerii efortului social în situații de criză. Considerăm că în cazul rechizițiilor temporare, statul devine un administrator temporar al bunurilor rechiziționate pe care le poate folosi în scopul prevăzut de lege, iar când situația care a generat rechiziția încetează, trebuie să le restituie. El nu le poate înstrăina legal, iar dacă au fost distruse ori degradate, este ținut a despăgubi proprietarul în mod proporțional.

În ipoteza distrugerii bunului rechiziționat, credem că rechiziția nu poate fi considerată și o modalitate de stingere ori de transmitere a dreptului de proprietate, operațiunea de distrugere neputând fi anticipată la momentul realizării acesteia. Rechiziția bunurilor se deosebește de expropriere, care este definită de Legea nr. 255 din 14 decembrie 2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local^[3] ca un mod de transfer al dreptului de proprietate, deoarece, în acest caz, scopul procedurii este clar de la început: trecerea unor bunuri de la proprietarul privat la cel public.

În cazul serviciilor, prin prestarea lor în interes public se realizează un transfer temporar al atributelor angajatorului persoanelor care le prestează de la angajatorul obișnuit către aceleași autorități ale statului. Aceste persoane beneficiază, după caz, de drepturile salariale ale personalului civil din armată și, după caz, de alte drepturi specifice personalului militar.

De asemenea, în cazul persoanelor chemate să presteze servicii potrivit Legii nr. 132/1997 în timpul mobilizării sau pe timp de război, acestea devin supuse regulamentelor, disciplinei și jurisdicției militare, operând astfel o extindere a competenței:

– autorităților militare asupra acestora, din perspectiva organică a activității,

– cel puțin a parchetelor militare asupra unor persoane care nu au calitatea de militari^[4].

II. Situațiile când se pot realiza rechiziția și prestarea de servicii în interes public. Particularități

Situațiile când se pot realiza rechiziția și prestarea de servicii în interes public: rechiziția de bunuri și prestarea de servicii în interes public se pot realiza în situații limitativ descrise de lege:

a) la declararea mobilizării parțiale sau totale a forțelor armate ori a stării de război;

b) la instituirea stării de asediu sau de urgență;

c) în cazul producerii unor dezastre.

Scopul desfășurării procedurii este reprezentat de:

– prevenirea, localizarea, înlăturarea urmărilor unor dezastre (art. 2);

– rezolvarea problemelor materiale de orice natură;

– asigurarea de mână de lucru și de cartiruire sau cazare necesare forțelor destinate apărării, autorităților publice, sinistraților, refugiaților, populației afectate de consecințele războiului și prizonierilor de război;

– funcționarea operatorilor economici și instituțiilor publice;

– funcționarea și exploatarea sistemelor de telecomunicații și căilor de comunicații (art. 3).

Obiectul rechizițiilor: obiectul rechizițiilor și prestarea de servicii în interes public sunt reprezentate de bunuri și servicii.

Bunuri. Art. 5 din Legea nr. 132/1997 prevede că se pot rechiziționa:

a) mijloace de transport cu tracțiune animală, auto, feroviare, aeriene și navale;

b) instalații portuare și dane;

c) sisteme, instalații și tehnică de aerodrom, de comunicații și de telecomunicații;

d) surse de alimentare energetice;

e) tehnică de calcul;

f) tehnică și materiale topografice, tipografice, audiovizuale, de construcții și de căi ferate;

g) produse energetice, utilaje și materiale pentru transportul și depozitarea acestora;

h) clădiri;

i) terenuri;

j) piese de schimb și materiale pentru întreținere și reparații;

k) utilaje și materiale pentru dotarea atelierelor de reparații;

l) articole de echipament, de protecție, de regie, de gospodărie și de igienă personală;

m) alimente și materiale pentru preparat, servit, distribuit și transportat hrana;

n) animale;

o) furaje,

p) tehnică, aparatură și materiale sanitar-veterinare;

q) alcoolul etilic și băuturile alcoolice.

r) orice alte bunuri, stabilite cu luarea în considerare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență^[5], aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 453/2004^[6], cu modificările și completările ulterioare.

Credem că, raportat la scopul dispozițiilor legale, categoria bunurilor și serviciilor rechiziționabile nu poate fi limitată, natura și obiectul acestora fiind dictate exclusiv de natura și dimensiunile situației de criză socială care determină rechiziția.

De altfel, art. 5 alin. (5) prevede că odată cu bunurile rechiziționate se predau și echipamentele aferente, fără de care nu pot fi utilizate, iar art. 7   alin. (2) că proprietarii sau deținătorii cu orice titlu ai imobilelor sunt obligați să le pună la dispoziția beneficiarilor, cu utilitățile existente la data rechiziționării, chiar dacă acestea nu sunt propriu-zis descrise de categoriile de mai sus (bunurile accesorii).

Legea nu impune condiții speciale cu privire la bunurile și serviciile rechiziționabile, cu excepția celei care rezultă din interpretarea teleologică a art. 10 din Legea nr. 132/1997 care prevede că operatorii economici, instituțiile publice și celelalte persoane juridice țin evidența bunurilor rechiziționabile pe care le au în proprietate sau în folosință legală. De asemenea, art. 5 alin. (3) prevede că bunurile sunt rechiziționate de la proprietarii sau deținătorii lor legali, iar alin. (6) prevede că nimeni nu poate fi obligat a da un bun, dacă în momentul cererii nu îl are în posesie sau în folosință legală.

Condiția se impune deoarece în cazul rechiziționării, numai proprietarul legal este îndreptățit la despăgubiri permanente în cazul rechiziționării permanente de bunuri sau pentru distrugeri, degradări ori lipsa de folosință atunci când măsura are caracter temporar; art. 2 din Legea         nr. 132/1997 prevede că bunurile consumptibile și cele perisabile pot fi rechiziționate definitiv, cu plata despăgubirilor prevăzute de lege. Spre exemplu, depozitarul poate fi obligat la predarea unui bun care nu îi aparține, în condițiile unui contract valabil de depozit, care are evident caracter legal^[7].

Servicii. Art. 2 alin. (2) prevede că cetățenii apți de muncă pot fi chemați pentru prestări de servicii în interes public, constând în efectuarea unor lucrări sau desfășurarea unor activități în situațiile prevăzute la art. 2 alin. (1).

Conform art. 8 din lege, pot fi chemate pentru prestări de servicii în interes public persoanele apte de muncă, în vârstă de 16-60 de ani bărbații și de 16-55 de ani femeile [alin. (1)].

Unii specialiști, ca: medici, ingineri, subingineri, tehnicieni, economiști, farmaciști, asistenți medicali etc., pot fi chemați să presteze servicii în specialitățile lor și peste limita maximă de vârstă prevăzută la    alin. (1), dar nu mai mult de 65 de ani bărbații și de 60 de ani femeile. Peste aceste limite, persoanele pot fi chemate numai la cererea lor [(alin. (2)].

Bunuri și servicii care nu pot face obiectul rechizițiilor. Potrivit       art. 30-32 din lege, sunt exceptate de la rechiziționare:

a) obiectele de uz personal și de gospodărie casnică;

b) bunurile personale strict necesare exercitării profesiei sau ocupației, prin care persoana respectivă își asigură existența;

c) vehiculele cu tracțiune animală sau mecanică aparținând invalizilor, văduvelor de război și orfanilor minori;

d) părțile din imobilele strict necesare ocupanților;

e) clădirile penitenciarelor și ale școlilor speciale de muncă și reeducare;

f) bunurile caselor și căminelor de copii, de handicapați și de bătrâni;

g) bunurile din patrimoniul cultural-național sau internațional;

h) bunurile care aparțin bisericilor, mănăstirilor sau caselor de rugăciuni ale cultelor sau ale asociațiilor religioase, recunoscute de stat, necesare pentru exercitarea cultului, precum și locuințele monahilor;

i) cantitățile de cereale, alimente, legume și fructe necesare consumului proprietarului și al familiei sale, semințele necesare însămânțărilor, precum și animalele de reproducție și animalele matcă;

j) bunurile aflate în rezervele materiale naționale și în rezerva de mobilizare, constituite potrivit dispozițiilor legale;

k) bunurile misiunilor diplomatice și ale oficiilor consulare străine;

l) bunurile aparținând persoanelor juridice și fizice străine, domiciliate sau cu reședința ori cu sediul pe teritoriul României, care, prin acorduri internaționale, sunt exceptate de la rechiziții;

m) materialele sanitar-farmaceutice necesare tratamentului bolnavilor cronici, care fac dovada acestei situații.

Sunt scutite de prestări de servicii:

a) persoanele lipsite total de capacitate de muncă;

b) persoanele lipsite parțial de capacitate de muncă, dacă aceasta le face inapte desfășurării activității pentru care au fost chemate;

c) femeile gravide, începând din luna a 5-a de sarcină;

d) persoanele care au în îngrijire copii, părinți, frați sau surori, lipsiți total sau parțial de capacitate de muncă, când prezența lor este absolut necesară;

e) persoanele care au în îngrijire copii sub vârsta de 8 ani;

f) persoanele mobilizate la locul de muncă;

g) persoanele care fac parte din misiunile diplomatice sau din oficiile consulare, acreditate în România, precum și alte persoane străine scutite în virtutea unor acorduri internaționale la care România este parte.

De asemenea, nu pot fi rechiziționate:

– bunurile de la persoane care nu au calitatea de proprietari sau deținători legali ai acestora;

– persoanele care nu îndeplinesc condițiile de vârstă prevăzute de    art. 8.

III. Procedura rechiziției și prestării serviciilor în interes public

1. Măsuri prealabile. Rechiziția de bunuri și servicii nu este un proces arbitrar, care se dispune la voia întâmplării, sau ad-hoc, adică atunci când este cazul. Dimpotrivă, ea se realizează planificat, pe baza cunoașterii anterioare a bunurilor aflate la dispoziție și verificării acestora și în timp de pace.

Legea nr. 132/1997 conține dispoziții care descriu măsurile prealabile pe care trebuie să le ia autoritățile anterior rechiziției și obligațiile corelative ale autorităților și persoanelor fizice sau juridice, dar și alte măsuri organizatorice necesare bunei desfășurări a rechizițiilor:

– evidența bunurilor și serviciilor rechiziționabile: potrivit art. 9     alin. (1) din lege, autoritățile administrației publice sunt obligate să asigure, în raza lor de activitate, efectuarea rechizițiilor de bunuri și chemarea persoanelor pentru prestări de servicii în interes public.

În acest scop, autoritățile publice împreună cu celelalte autorități împuternicite iau măsuri pentru:

a) verificarea ținerii evidenței de către operatorii economici, instituțiile publice și alte persoane juridice deținătoare ale bunurilor rechiziționabile;

b) verificarea stării tehnice a mijloacelor de transport auto, navale, aeriene, a tehnicii de construcții, portuare și de aerodrom, rechiziționabile;

c) verificarea existenței materialelor, alimentelor, carburanților, lubrifianților, precum și a altor bunuri rechiziționabile, stabilite prin planul de mobilizare;

d) analizarea forței de muncă ce poate fi chemată pentru prestări de servicii în interes public, de la operatorii economici, instituțiile publice, precum și din fiecare localitate, pentru persoanele neîncadrate în muncă [alin. (2)].

Obligații de evidență au:

– autoritățile administrației publice locale, pentru bunurile supuse rechiziției, aflate în proprietatea persoanelor fizice [art. 10 alin. (2)];

– operatorii economici, instituțiile publice și celelalte persoane juridice care țin evidența bunurilor rechiziționabile pe care le au în proprietate sau în folosință legală, conform normelor prevăzute de lege privind evidența bunurilor din patrimoniul lor [art. 10 alin. (1)];

– Guvernul, care conform art. 11 alin. (1) din lege, poate dispune periodic recensământul anumitor categorii de bunuri supuse rechiziției, stabilind totodată perioada, informațiile și autoritățile publice cărora li se comunică rezultatul;

– autoritățile administrației publice care, conform alin. (3), sunt obligate să participe la operațiunile de recensământ.

– obligații de control a evidenței: Statul Major General și Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale sunt autorizate să controleze periodic modul de ținere a evidenței și de întreținere a bunurilor supuse rechiziției, de către operatorii economici, instituțiile publice, cât și de către celelalte persoane juridice, precum și să verifice exactitatea datelor comunicate de proprietarii sau de deținătorii lor. De asemenea, sunt autorizate să controleze, periodic, modul de întreținere și starea tehnică a bunurilor supuse rechiziției, care aparțin persoanelor fizice (art. 36).

– obligații de comunicare au:

– autoritățile administrației publice locale, persoanele juridice și fizice, proprietare sau deținătoare legale de bunuri repartizate prin planul de rechiziții, care sunt obligate să comunice date privind existentul, starea și caracteristicile acestora, la cererea beneficiarilor, respectiv a prefectului, centrului militar, Statului Major al Forțelor Aeriene sau a Statului Major al Forțelor Navale [art. 10 alin. (3)]. Schimbările survenite în evidența și în starea bunurilor cuprinse în planul de rechiziții aprobat se comunică de către proprietarii sau deținătorii legali, semestrial, autorităților prevăzute la        alin. (3);

– proprietarii și deținătorii legali ai bunurilor supuse rechiziției, care sunt obligați să le declare și, la cerere, să le prezinte comisiilor care realizează recensământul prevăzut la art. 11.

– planificarea rechizițiilor: pentru bunurile prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a)-f), h), i) și n), planificarea rechiziției se realizează din timp de pace prin planul de rechiziții județean, respectiv al municipiului București.

Pentru stabilirea cantităților de bunuri rechiziționabile, a despăgubirilor, precum și pentru soluționarea litigiilor care derivă din executarea rechizițiilor se înființează și funcționează comisii mixte de rechiziții și Comisia Centrală de Rechiziții (art. 19).

La lucrările comisiei mixte de rechiziții pot fi invitați reprezentanții instituțiilor publice care concură la pregătirea și realizarea rechizițiilor de bunuri și prestărilor de servicii în interes public [art. 20 alin. (3)].

Comisiile mixte de rechiziție se convoacă de președintele acestora semestrial sau ori de câte ori este necesar. Comisiile mixte de rechiziții stabilesc cantitățile de bunuri ce pot fi rechiziționate pe localități, operatori economici, instituții publice și alte persoane juridice, în vederea realizării integrale a scopurilor prevăzute la art. 3. Anual, comisiile mixte de rechiziții propun limitele prețurilor pentru principalele bunuri consumptibile rechiziționabile, pe care le înaintează Comisiei Centrale de Rechiziții. Hotărârile comisiilor sunt obligatorii pentru toate persoanele fizice și juridice prevăzute în Legea nr. 132/1997 și sunt aduse la îndeplinire de către autoritățile administrației publice locale, operatorii economici, instituțiile publice și alte persoane juridice, la înștiințarea autorităților împuternicite să efectueze rechiziții (art. 21).

2. Actele de dispoziție prin care se realizează rechiziția. Rechiziționarea de bunuri și chemarea persoanelor fizice pentru prestări de servicii în interes public se dispun, potrivit art. 4 din lege, astfel:

a) prin decretul de declarare emis de Președintele României, la declararea mobilizării parțiale sau totale, precum și a stării de război;

b) prin decretul de instituire emis de Președintele României, la instituirea stării de asediu sau de urgență;

c) prin hotărâre a Guvernului sau prin ordin al prefectului, în cazul prevenirii, localizării și înlăturării urmărilor unor dezastre.

3. Autoritățile responsabile de rechiziții. Legea nr. 132/1997 face distincția necesară între autoritățile care dispun măsura, indicate mai sus, și cele responsabile de punerea sa în executare. Astfel, art. 6 alin. (1) prevede că rechiziționarea bunurilor și chemarea persoanelor fizice pentru prestări de servicii în interes public se face de:

– centrele militare, în caz de mobilizare sau de război;

– prefect, pentru prevenirea, localizarea și înlăturarea urmărilor unor dezastre;

– Statul Major al Forțelor Navale, când vizează nave, mijloace plutitoare și portuare;

– Statul Major al Forțelor Aeriene, când vizează aeronave, instalații și tehnică de aerodrom;

– orice comandant de subunitate sau unitate militară similară sau superioară batalionului, care, în luptă, acționează independent, numai prin autoritățile administrației publice locale și cu asumarea răspunderii proprii, în mod excepțional, în timp de război.

4. Procedura rechizițiilor

Ordinul de predare. Conform art. 13 alin. (1), bunurile se rechiziționează numai în baza ordinului de predare emis de autoritățile militare prevăzute la art. 6 din Lege.

Ordinul de predare a bunurilor ce se rechiziționează trebuie să cuprindă, obligatoriu, denumirea autorității militare emitente și a unității beneficiare, temeiul legal al rechiziției, datele de identificare a bunurilor, a proprietarului sau a deținătorului acestora, precum și mențiunile despre locul și termenul predării bunurilor.

Ordinul de predare se înmânează proprietarului sau deținătorului legal de către delegatul centrului militar, al autorităților administrației publice locale, al poliției sau al unității beneficiare, după caz^[8].

Procesul-verbal de rechiziție. La predarea bunurilor rechiziționate se încheie un proces-verbal în care sunt înscrise, pe lângă datele de identificare, menționate în ordinul de predare, starea și valoarea bunurilor la data rechiziției (art. 14)^[9].

Bunurile accesorii. Aeronavele, navele și instalațiile de aeroport și portuare vor fi preluate, împreună cu echipajele și personalul care le deservesc, iar mijloacele de transport auto și tehnica de construcții, cu șoferii și, respectiv, cu mecanicii conductori [art. 15 alin. (1)].

Alte bunuri decât cele prevăzute la alineatul 1), care nu pot fi folosite decât numai cu personal calificat, vor fi preluate, de asemenea, împreună cu personalul care le deservește [art. 15 alin. (2)]. Aeronavele și navele rechiziționate, aflate în afara teritoriului național, sunt obligate să revină din cursă în cel mai scurt timp posibil. Persoanele aflate în situațiile prevăzute la alin. (1) și (2) sunt considerate mobilizate sau chemate pentru prestări de servicii în interes public conform Legii nr. 132/1997.

Ordinul de chemare. Art. 16 alin. (1) prevede că înștiințarea persoanelor fizice despre prestările de servicii în interes public la care sunt chemate se face prin ordin de chemare individual sau colectiv.

Acesta cuprinde, obligatoriu: denumirea autorității militare emitente și a unității beneficiare, temeiul legal al chemării, numele, prenumele și domiciliul persoanei chemate, termenul și locul unde trebuie să se prezinte [art. 16 alin. (3)]. El se comunică la locul de muncă și se va preda celui în cauză prin grija conducătorului său nemijlocit [art. 16 alin. (4)]^[10].

Pentru celelalte persoane fizice, ordinul de chemare va fi transmis de către autoritățile administrației publice locale, prin unitatea de poliție pe raza căreia persoana în cauză domiciliază sau își are reședința (alin. 5). De regulă, persoanele chemate pentru prestări de servicii în interes public vor lucra, pe cât posibil, în localitățile în care își au domiciliul sau reședința și în domeniul pentru care sunt pregătite profesional ori au aptitudini deosebite. Conform   art. 27 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 132/1997, persoanele chemate pentru prestări de servicii în interes public se vor prezenta la locul, termenul și cu materialele prevăzute în ordinele de chemare, precum și cu documentele de identitate, de atestare a meseriei, calificării și situației militare, după caz.

Persoanele care vor fi preluate potrivit legii, împreună cu tehnica rechiziționată pe care o deservesc, vor avea asupra lor documentele de identitate și militare, după caz, precum și documentele care atestă calificarea respectivă și dreptul de exploatare a tehnicii.

Procedura rechiziționării și a chemării pentru prestări de servicii în interes public, în scopul prevenirii, localizării și înlăturării urmărilor unor dezastre. Conform art. 35 din lege, cantitățile de bunuri și durata rechiziției, procedura rechiziționării și a chemării pentru prestări de servicii în interes public, în scopul prevenirii, localizării și înlăturării urmărilor unor dezastre, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin ordine ale prefecților.

Situațiile de exceptare a persoanelor de la rechiziții, prevăzute la      art. 31 alin. (1) lit. a), b), c) și d), se certifică de către organele sanitare competente.

5. Acordarea de despăgubiri. Proprietarii bunurilor rechiziționate au dreptul la despăgubiri, stabilite în conformitate cu prevederile legii. De asemenea, pe perioada rechiziției, proprietarii sau deținătorii sunt scutiți de impozite și de plata taxelor pentru bunurile rechiziționate, iar obligațiile ce decurg din contractele legal încheiate se suspendă (art. 18).

Comisia Centrală de Rechiziții, pe baza propunerilor limitelor de prețuri ale comisiilor mixte de rechiziții, efectuate potrivit art. 21 alin. (3), stabilește prețurile principalelor bunuri consumptibile necesare estimării fondurilor folosite la plata despăgubirilor acestora. Prețurile stabilite de Comisia Centrală de Rechiziții se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Comisia Centrală de Rechiziții analizează și rezolvă contestațiile la hotărârile comisiilor mixte de rechiziții. Hotărârile Comisiei Centrale de Rechiziții se pun în executare de Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, prin comisiile mixte de rechiziții (art. 23).

Despăgubirile pentru bunurile neconsumptibile rechiziționate se acordă astfel:

a) prin chirie, a cărei modalitate de calcul se stabilește prin hotărâre a Guvernului;

b) prin acordarea diferenței de valoare corespunzătoare, pentru bunurile care se restituie cu degradări majore;

c) prin acordarea unui bun similar sau prin plata contravalorii bunului, stabilită în funcție de starea tehnică și de gradul de uzură la momentul rechiziționării, în cazul în care, din motive obiective, acesta nu mai poate fi restituit.

Despăgubirile pentru bunurile consumptibile se acordă prin achitarea la prețul pieței în momentul preluării, conform măsurilor dispuse în împrejurări excepționale de către Guvern, potrivit legii. Evaluarea prejudiciilor bunurilor menționate la literele b) și c) se face de către o comisie de experți din care fac parte, în mod obligatoriu, reprezentanți ai beneficiarului, ai prefectului și proprietarul sau deținătorul legal, după caz, al bunului rechiziționat.

Cuantumul despăgubirilor la nivelul unităților administrativ-teritoriale se avizează în mod obligatoriu de comisia mixtă de rechiziții.

Metodologia, cadrul de organizare și criteriile de evaluare a despăgubirilor, pe categorii de bunuri, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului (art. 24).

Plata pentru prestările de servicii în interes public se face în numerar, pe baza statelor de plată întocmite de unitatea beneficiară, la fiecare sfârșit de lună sau după efectuarea serviciului, dacă acestea au durat mai puțin de o lună.

În caz de îmbolnăvire sau accident de muncă survenit pe timpul prestării de servicii în interes public, persoanele chemate beneficiază de asistență medicală și medicamente sau de pensii de invaliditate, precum și de ajutoare în cadrul asigurărilor sociale de stat, în condițiile prevăzute pentru salariații din aceeași specialitate.

În caz de mobilizare sau de război, persoanele respective beneficiază de aceste drepturi în condițiile prevăzute pentru militari.

În cazul prestării de servicii în interes public în alte localități decât cele în care domiciliază sau își au reședința persoanele chemate, cheltuielile de transport, cazare și hrană se suportă de unitățile beneficiare.

Plata prestărilor de servicii în interes public în timpul mobilizării sau pe timp de război se efectuează la nivelul stabilit prin sistemul de salarizare pentru salariații civili din instituțiile publice cu atribuții în domeniul apărării, siguranței naționale și ordinii publice, în condițiile legii.

Plata prestărilor de servicii în interes public, efectuate în scopul prevenirii, localizării și înlăturării unor dezastre, se efectuează la nivelul stabilit prin sistemul de salarizare a personalului contractual din sectorul bugetar, în condițiile legii (art. 25).

Plata despăgubirilor pentru bunurile rechiziționate și pentru prestările de servicii în interes public se face de beneficiari, de către:

a) ministere și celelalte autorități publice în folosul cărora s-au efectuat rechizițiile sau prestările de servicii în interes public, din fondurile cu această destinație puse la dispoziție de la bugetul de stat ori din alte fonduri constituite potrivit legii, în cazul stării de război, de mobilizare, de asediu sau de urgență;

b) de către autoritățile administrației publice, din bugetele locale sau de la bugetul de stat, pentru prevenirea, localizarea și înlăturarea urmărilor unor dezastre (art. 26).

IV. Contravenții și infracțiuni

Contravenții. Conform art. 33 alin. (1) din lege, constituie contravenții, în timp de pace:

a) necomunicarea de către persoanele fizice și juridice, la cererea și la termenul solicitat de autoritățile administrației publice implicate, a datelor de evidență privind bunurile rechiziționabile, precum și a schimbărilor survenite în evidența acestora;

b) absența nejustificată sau refuzul persoanelor fizice legal chemate de a presta servicii în interes public pentru prevenirea, localizarea și înlăturarea urmărilor unor dezastre.

Contravențiile prevăzute la alin. (1) se sancționează cu amendă de la 500 lei la 5.000 lei, pentru persoanele fizice, respectiv de la 7.500 lei la 25.000 lei, pentru persoanele juridice.

Constatarea contravențiilor prevăzute la alin. (1) și aplicarea sancțiunilor se fac de către persoanele împuternicite de președintele Comisiei Centrale de Rechiziții.

Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute la alin. (2), agentul constatator făcând mențiune despre această posibilitate în procesul-verbal.

Dispozițiile privind contravențiile se completează cu dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor^[11], aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002^[12], cu modificările și completările ulterioare (art. 33).

Infracțiuni. Faptele prevăzute la art. 33 alin. (1) lit. a), săvârșite în timpul stării de asediu, de urgență, de mobilizare sau de război, constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la o lună la un an ori cu amendă [art. 34 alin. (1) din lege]. Faptele prevăzute la art. 33 alin. (1) lit. b), săvârșite în timpul stării de urgență, constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă [art. 34 alin. (2) din lege]^[13].

De asemenea, potrivit art. 32, refuzul de a pune la dispoziție bunurile legal rechiziționate, sustragerea de la îndeplinirea acestor obligații ori nedeclararea la recensământ a bunurilor supuse rechiziționării se pedepsește potrivit legii penale.

Textul, redactat ca atare în forma inițială a Legii nr. 132/1997^[14], face trimitere la art. 352 din Codul penal din 1968, care sancționa refuzul nejustificat de a pune la dispoziția forțelor armate bunurile legal rechiziționate, sustragerea de la îndeplinirea acestor obligații ori nedeclararea la recensământ a bunurilor supuse rechiziționării^[15], infracțiune care nu are corespondent în Codul penal intrat în vigoare în 2014.

Constatăm că legiuitorul a ales deocamdată să lase în domeniul ilicitului penal acele fapte care zădărnicesc sau îngreunează procedura rechizițiilor săvârșite:

– în timpul stării de asediu, de urgență, de mobilizare sau de război, prin necomunicarea de către persoanele fizice și juridice, la cererea și la termenul solicitat de autoritățile administrației publice implicate, a datelor de evidență privind bunurile rechiziționabile, precum și a schimbărilor survenite în evidența acestora;

– în timpul stării de urgență, absența nejustificată sau refuzul persoanelor fizice legal chemate de a presta servicii în interes public pentru prevenirea, localizarea și înlăturarea urmărilor unor dezastre.

Textul lasă în afara ilicitului penal neprezentarea în timp de război, în timpul stării de asediu, de urgență și de mobilizare a persoanelor care sunt chemate să presteze servicii și refuzul nejustificat de a pune la dispoziția forțelor armate bunurile legal rechiziționate. Dacă în situația neprezentării persoanelor putem discuta despre posibila încadrare a faptei în dispozițiile   art. 435 Cod penal, cea a refuzului de prezentare a bunurilor este în afara legii penale; credem, de lege ferenda, că situațiile respective trebuie corectate prin reglementări clare^[16].

V. Concluzii

Dispozițiile Legii nr. 132/1997 răspund în bună măsură nevoilor de mobilizare a efortului și energiilor sociale în situațiile critice care presupun alocarea unor resurse suplimentare pentru protecția societății și țării noastre. Relativ recent, pandemia prin care a trecut România a arătat că măsurile de rechiziție pot deveni necesare. Din fericire, măsurile prevăzute în Decretul Președintelui României nr. 195/2020^[17] de instituire a stării de urgență pe teritoriul României, dispuse în vederea gestionării crizei provocate de    Covid-19, nu au fost aplicate. Cu toate acestea, pandemia este un exemplu din care avem de tras învățămintele necesare la nivel social, cât și din perspectiva legiferării, iar dispozițiile referitoare la rechiziții trebuie să facă obiectul reflecției și analizei specialiștilor, spre a avea o reglementare cât mai cuprinzătoare și concordantă cu litera și spiritul Constituției și care să corespundă nevoilor reale ale societății.