Considerații privind competența instanțelor și parchetelor militare în raport de calitatea de militar

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Sintetic, argumentele prin care susținem această opinie sunt:

– persoanele care execută serviciul militar alternativ, o formă a serviciului militar activ, nu au calitatea de militar;

– al doilea argument este unul tehnic și de interpretarea istorică a dispozițiilor legale anterioare în materie: credem că folosind termenul de „militar” din Codul de procedură penală, legiuitorul a avut tendința de a determina o categorie strictă de persoane, respectiv cele care au un grad și o funcție militară, mai ales după 1989, când competența parchetelor și instanțelor militare a fost mult redusă.

Aceasta deoarece și în reglementările anterioare Legii privind pregătirea populației pentru apărare, serviciul militar cuprindea forme și persoane care nu se aflau în competența instanțelor și parchetelor militare, deoarece nu aveau calitatea de militar.

Astfel, potrivit art. 4 din Decretul nr. 468 din 30 decembrie 1957 pentru reglementarea îndeplinirii serviciului militar^[29], serviciul militar se îndeplinea de către cetățeni în următoarele forme:

a) ca militari în termen, de la data la care cei încorporați s-au prezentat la unități sau formațiuni militare și până la data înmânării documentelor de trecere în rezervă;

b) ca elevi în școli militare de ofițeri de rezervă sau ca militari cu termen redus, de la data la care absolvenții instituțiilor de învățământ superior ori ai altor instituții de învățământ stabilite prin hotărâre a Consiliului de Miniștri s-au prezentat la școlile militare de ofițeri de rezervă sau la unități și până la data înmânării documentelor de trecere în rezervă;

c) ca elevi în școli militare sau în instituții militare de învățământ superior, de la data la care cei în cauza s-au prezentat la școlile sau instituțiile militare de învățământ superior;

d) în calitate de cadre permanente ale Forțelor Armate ale Republicii Populare Române sau în unitățile militare ale Ministerului de Interne;

e) în calitate de rezerviști concentrați sau mobilizați, de la data la care s-au prezentat la unități sau formațiuni militare și până la data înmânării livretului militar cu mutația de desconcentrare sau de demobilizare.

În forma modificată prin Decretul nr. 687 din 31 octombrie 1964 privind modificarea Decretului nr. 468/1957, textul a menținut aceeași concepție^[30].

Legea nr. 14/1972 privind organizarea apărării naționale a Republicii Socialiste România^[31] prevedea în art. 28 că serviciul militar este obligatoriu pentru toți cetățenii români, indiferent de sex, și se îndeplinește de către aceștia în următoarele forme:

a) ca militari în termen, de la data la care cei încorporați s-au prezentat la centrele militare, unități sau formațiuni militare și până la data trecerii lor în rezervă;

b) ca militari cu termen redus, de la data la care absolvenții de liceu admiși în instituțiile de învățământ superior s-au prezentat la centrele militare și până la data trecerii lor în rezervă;

c) ca elevi în școli militare sau în instituții militare de învățământ superior, de la data la care aceștia s-au prezentat la școlile sau instituțiile militare de învățământ superior și până la data absolvirii acestora;

d) în calitate de rezerviști concentrați sau mobilizați, de la data la care s-au prezentat la centrele militare ori la unități sau formațiuni militare și până la data înmânării livretului militar cu mutația de desconcentrare sau demobilizare ori a dovezii de desconcentrare sau de demobilizare;

e) în calitate de cadre permanente – ofițeri, maiștri militari și subofițeri ale Ministerului Apărării Naționale și Ministerului de Interne, de la data acordării gradului și până la data trecerii acestora în rezervă sau direct în retragere.

Studenții instituțiilor de învățământ superior stabilite prin hotărâre a Consiliului de Miniștri puteau îndeplini serviciul militar și prin executarea pregătirii militare pe timpul studiilor, urmată de convocări sau cursuri în unități sau instituții militare de învățământ.

Legea nr. 46/1996 privind pregătirea populației pentru apărare^[32] prevedea în art. 3 că serviciul militar este obligatoriu pentru toți bărbații, cetățeni români, și se îndeplinește în următoarele forme:

a) ca militari în termen,

b) ca militari cu termen redus,

c) ca rezerviști concentrați sau mobilizați,

precum și că sunt considerați în serviciul militar și cetățenii români, bărbați și femei, care fac parte din cadrele în activitate, elevii și studenții instituțiilor militare de învățământ și militarii angajați pe bază de contract.

Textul este reluat de art. 3 din Legea nr. 446/2006 care abrogă legea amintită, păstrându-se aceeași formă.

Articolul 1 alin. (1) din Legea nr. 270/2015 prevede că rezerviștii voluntari reprezintă personalul selecționat pe bază de voluntariat, care consimte, pe bază de contract individual pe durată determinată, denumit în continuare contract, să încadreze funcții în statele de organizare ale structurilor din cadrul Ministerului Apărării Naționale. Rezervistul voluntar este încadrat pe funcția prevăzută în contract la semnarea acestuia. Conform art. 4 din lege, pentru fapte comise pe timpul instruirii inițiale și derulării contractului, rezerviștii voluntari răspund penal, contravențional, material și disciplinar, după caz, în aceleași condiții prevăzute de lege și regulamentele militare pentru personalul în activitate, chiar dacă ei nu îndeplinesc o formă a serviciului militar activ. Din această perspectivă, funcția militară nu este un criteriu exclusiv de apreciere a calității de militar.

Articolul 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 80/1995 prevede că persoanele care alcătuiesc categoria cadrelor militare – ofițerii, subofițerii, maiștrii militari – „se pot afla în una dintre următoarele situații:

a) în activitate, când ocupă o funcție militară. Calitatea de cadru militar în activitate se menține și pe timpul cât acestea sunt eliberate din funcții pentru a urma diferite forme de pregătire în interesul serviciului, precum și atunci când sunt puse la dispoziție: în vederea încadrării sau trecerii în rezervă ori în retragere; pentru cazurile de boală stabilite prin hotărâre a Guvernului; pe timpul cât sunt în captivitate (…)”.

Chiar dacă și aici legiuitorul folosește noțiuni diferite – funcție militară și funcție din statele de organizare –, credem că intenția sa e aceeași și de aceea, așa cum arătam mai sus, este esențial pentru anchetator să stabilească cel puțin gradul militar neonorific la persoana cercetată.

3. Pe de altă parte, chiar și în condițiile în care există acest cadru legal inconstant privind statutul unor categorii profesionale care au grade onorifice sau care funcționează ca asimilați militarilor în cadrul unor instituții militare, precum clerul militar, studenții din instituțiile militare de învățământ ori rezerviștii voluntari, credem, de lege ferenda, că este necesară extinderea competenței instanțelor și parchetelor militare și asupra acestor categorii profesionale, pornind în primul rând de la interfața pe care o au cu activitatea militarilor activi și cu organizarea specific militară a instituțiilor și activităților desfășurate. Nu este de ignorat nici statutul unora dintre categoriile menționate mai sus, care, deși dețin un grad militar onorific (studenții militari, care formal sunt mai aproape de persoanele civile), au, prin modul de organizare a instituțiilor din care fac parte (în cazul instituțiilor de învățământ sau rezerviștilor voluntari care activează în unități militare), obligațiile și statutul unor militari.

În acest sens, considerăm că alin. (4) al art. 56 – „Competența procurorului” ar putea avea următorul conținut:

„4) Urmărirea penală se efectuează de procurorii militari:

a) în cazul infracțiunilor comise de militari români, elevii și studenții instituțiilor militare, rezerviștii voluntari pe teritoriul național sau pe teritoriul altor state;

b) în cazul infracțiunilor comise de personalul civil din structurile militare în exercitarea atribuțiilor funcționale ordonate, prevăzute de fișa postului sau de orice acte normative, pe teritoriul național sau pe teritoriul altor state;

c) în cazul infracțiunilor comise împotriva bunurilor aflate în proprietatea, folosința sau administrarea structurilor militare;

d) în cazul infracțiunilor comise de membrii forțelor armate străine, militari sau personal civil, intrate și staționate pe teritoriul României sau care tranzitează teritoriul național, precum și în cazul militarilor străini, elevii, studenții militari, rezerviști voluntari, care nu se află în misiune pe teritoriul României dacă prin tratatele sau convențiile internaționale la care România este parte nu se prevede altfel (…)”.

Este de reținut, cu privire la această propunere, că în forma de la publicare, art. 26 pct. 3 din Codul de procedură penală din 1968 – „competența tribunalului militar” prevedea că sunt de competența tribunalelor militare infracțiunile săvârșite în legătură cu serviciul de către angajații civili din forțele armate și din Ministerul de Interne, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe, dispoziție care odată preluată în Codul nostru de procedură penală, ar putea acoperi și problematica analizată în prezenta lucrare.

Propunerea formulată nu acoperă întreaga problematică a competenței parchetelor militare, iar analiza domeniului va fi și în viitor necesară, dar credem că enumerarea mai detaliată a categoriilor de persoane este mai eficientă sub aspectul clarității și acoperă inclusiv o serie de aspecte precum calitatea de militar, elev, student, rezervist voluntar din altă armată, dând reglementării un spor de necesară eficiență.