121 views
În M. Of. nr. 477 din data de 22 mai 2025 s-a publicat Hotărârea Curții Constituționale a României nr. 44 din 22 mai 2025 privind validarea alegerii Preşedintelui României.
Vă prezentăm, în continuare, principalele dispoziții ale respectivei hotărâri.
În îndeplinirea atribuţiilor care îi revin în conformitate cu dispoziţiile art. 82 alin. (1) şi ale art. 146 lit. f) din Constituţie, precum şi cu dispoziţiile art. 53 din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea Constituţională s-a întrunit în plenul său, potrivit art. 37 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în vederea validării alegerii Preşedintelui României.
Examinând dosarul candidaturii, având în vedere Procesul-verbal privind rezultatul votării la alegerile pentru Preşedintele României din data de 4 mai 2025 şi Procesul-verbal privind rezultatul alegerilor pentru Preşedintele României în cadrul celui de-al doilea tur de scrutin din data de 18 mai 2025, întocmite de Biroul Electoral Central, procesele-verbale de consemnare şi centralizare a rezultatelor votării, încheiate de birourile electorale judeţene, birourile electorale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, biroul electoral pentru secţiile de votare din străinătate, biroul electoral pentru votul prin corespondenţă, birourile electorale ale secţiilor de votare din străinătate/ale secţiilor de votare din străinătate care îndeplinesc atribuţiile biroului electoral pentru votul prin corespondenţă şi de birourile electorale ale secţiilor de votare din ţară, hotărârile Curţii Constituţionale nr. 39 din 9 mai 2025 şi nr. 43 din 22 mai 2025 privind confirmarea şi validarea rezultatului alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României în cadrul primului tur de scrutin desfăşurat la 4 mai 2025 şi, respectiv, în cadrul celui de-al doilea tur de scrutin desfăşurat la 18 mai 2025,
ţinând seama de faptul că la al doilea tur de scrutin, care a avut loc la data de 18 mai 2025, domnul Nicuşor-Daniel Dan a obţinut cel mai mare număr de voturi din cele valabil exprimate, precum şi de faptul că, prin Hotărârea nr. 43 din 22 mai 2025, Curtea Constituţională a constatat că domnul Nicuşor-Daniel Dan este ales în funcţia de Preşedinte al României,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ, în numele legii, HOTĂRĂȘTE:
1. Validează alegerea domnului Nicuşor-Daniel Dan în funcţia de Preşedinte al României.
2. Un exemplar al hotărârii se prezintă Parlamentului în vederea depunerii jurământului prevăzut la art. 82 alin. (2) din Constituţie, un exemplar al acesteia se înmânează Preşedintelui ales al României, domnul Nicuşor-Daniel Dan, iar un alt exemplar rămâne la Curtea Constituţională.