Valoarea creanței

 

---

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!

---

---

 

     Cuprins

1. Trezirea din vis

2. Socoteala de acasă

3. Dezmățul din târg

C1. 3 în 1

C2. Simularea falimentului

C3. Data evaluării

Valoarea creanței

 

Trezirea din vis

Banii n‑aduc fericirea, dar lipsa lor aduce falimentul. Asta‑i o amenințare fără perdea cu deschiderea procedurii. Insolvența e femeia fatală, tocilară la matematică și deloc feblețea ta pasionată de poezie. Când îți intră în casă, îți zice că degeaba ai valoare dacă n‑ai bani, dar, la plecare, că degeaba ai bani dacă n‑ai valoare. Înainte să‑ți zgrepțeni orgoliul și să strigi viteaz după ea că oricum nimeni nu înțelege femeile, află că a deschis ușa doar ca să pleci tu, ea fiind cea care rămâne. Degeaba te‑ai dat tu țanțos că scrie negru pe alb numele tău pe actul de proprietate, dacă valoarea casei e mai mică decât banii datorați.

Profilul de pe Tinder al Creanței are descrierea într‑o relație complicată. În public, te asigură că ceea ce vezi este ceea ce primești: o creanță de 10 lei are numaidecât valoarea tot de
10 lei! Dar, în secret, Creanța știe că trăiește în minciună. Valoarea ei nu e 10 lei, și orișicum, nu ea decide cât. Creanța nu și‑a încetat o clipă legăturile cu Drepturile din patrimoniul debitorului. Concomitent și continuu, drepturile debitorului dau valoarea dreptului creditorului. Creanța nu‑i o piatră înțepenită în albia unui pârâu domol de munte, ci e găletușa cu care creditorul vrea să ia apă. O fi având capacitatea de 10 litri, dar cine poate garanta umplerea completă oricând? Nici ulciorul nu merge de 10 ori la apă. Valoarea creanței e schimbătoare; uneori plouă mai puțin și râul seacă. Scria glorios 10 lei, dar te trezești că cifra 1 s‑a evaporat.

Poți face o poză unui film? Fotografia precisă cerută la debutul procedurii colective generează iluzia că totul îngheață. Pe de o parte, avem o valoare fixă a datoriilor înscrise în tabel și o valoare fixă a activelor cuprinse în evaluare. Dar, pe de altă parte, avem realitatea ignorată a modificării continue a valorii fiecărui activ, cuplată cu obligația îndestulării datoriilor într‑un grad cât mai mare. Cum împăcăm formalismul procedurii cu nevoia de a satisface interesul celor mulți?

Deși România are printre cele mai moderne proceduri colective de salvare a afacerilor, nu excelează la numărul resuscitărilor efective. Ar putea fi înțelegerea superficială a valorii creanțelor unul dintre motive?

Socoteala de acasă

Cum ai putea să construiești un vapor dacă ai avea voie să cântărești oțelul din care e făcut doar când îl lansezi la apă? Procedurile colective, ce vor să salveze debitorul de la lichidare, sunt un exercițiu de imaginație. Acordul de restructurare, planul de restructurare și planul de reorganizare funcționează după aceeași rețetă. Colectăm cât mai multe date cunoscute din  trecut și prezent pentru a realiza o proiecție a viitorului. Știm cât e pasivul, prin suma tuturor datoriilor, însă nu știm cât e activul. Așa că utilizăm cele mai bune instrumente pentru a‑l estima. Evaluatorul importă date existente pentru a simula cum ar trebui să arate datele inexistente.

Condiția principală prealabilă a planurilor de salvare este negativă: e interzis să producă mai puțini bani decât falimentul. Cerință de legalitate, aplicabilă indiferent de votul oportunist. Doar așa drepturile creditorilor mici sunt protejate în fața asaltului majorității. Pentru a verifica condiția, trebuie estimat ce înseamnă falimentul pentru fiecare creditor? Câți bani ar încasa efectiv dacă averea falitei ar fi azi lichidată? Astfel, debutul procedurilor colective impune un inventar al tuturor activelor, urmată de o evaluare bun cu bun și/sau ca întreg.

Suplimentar, estimarea valorii unor anumite bunuri e cerută în cazuri punctuale. Avem nevoie de evaluarea activelor pentru delimitarea drepturilor creditorilor garantați. Pe de o parte, aceștia au dreptul la despăgubiri în cazul în care obiectul cauzei de preferință suferă diminuări după deschiderea procedurii. Pe de altă parte, aceștia își pot exercita avantajul apartenenței la o categorie distinctă de creanțe doar în limita valorii garanției.
În final, cerința evaluării e o condiție prealabilă valorificării. Fie că bunurile au fost deja promise la vânzare anterior deschiderii procedurii, fie că creditorii sunt chemați (sau nu) să decidă modalitatea înstrăinării, un raport de evaluare trebuie prezentat.

Evaluarea e obligatorie și necesară. În lipsa ei, nu ne putem nici măcar imagina dacă timpul debitoarei are și viitor. Totuși, valoarea evaluată nu este totuna cu valoarea reală. Numitorul comun al tuturor cazurilor enunțate mai sus e că valoarea evaluată este o aproximare a realității, iar nu realitatea însăși. Identic, valoarea pasivului înscrisă pe hârtia listei creanțelor sau tabelului creanțelor nu este totuna cu valoarea reală a acestora. Înscrierea negru pe alb a cifrei datoriilor generează un sentiment de permanență. Însă, la nivel fundamental, valoarea lor este fluctuantă zilnic. Iar neînțelegerea acestui atribut schimbător al creanțelor viciază însăși șansele de recuperare a acestora. Procedura colectivă, care ar trebui să readucă părțile raportului obligațional cu picioarele pe pământ, nu trezește la realitate, ci întreține o iluzie. Uneori, până e prea târziu.

Dezmățul din târg

C1. 3 în 1

OpenAI, una dintre principalele companii responsabile care lucrează de zor la perimarea noțiunii de sens, valorează 80 miliarde dolari. Pentru a încerca să cuprindem cu mintea această sumă, ne putem imagina că, dacă ar fi la dispoziția celor 3.000 de practicieni care compun UNPIR, fiecare s‑ar deplasa la Tribunal cu iahtul personal, pornind de pe insula privată. Susținerea rapoar­telor de activitate n‑ar mai fi la fel.

Cele mai valoroase companii din lume sunt pe acțiuni, tranzacționabile la bursă. Totuși, dincolo de priveliștea încântătoare cu tabelul Mendeleev, care în loc de elemente chimice fixe are nume de companii cu numărul de protoni în continuă schimbare, te‑ai gândit vreodată cum se stabilește prețul unei acțiuni? Aceeași acțiune face obiectul unei contraziceri. Vânzătorul pune rămășag că acum e cel mai bun moment să vândă, fiindcă știe el că prețul e în scădere, pe când cumpărătorul se jură că acum este cel mai bun moment să cumpere, deoarece prețul e negreșit în creștere! Cel mai de succes broker de pe Wall Street din anul acesta poate fi cel mai de succes și la anul? Dar anul următor? Nu se întâmplă aproape niciodată^[1]. Volatilitatea prețului unei acțiuni înseamnă, de fapt, procesul schimbării permanente a oricărei valori.

Relația dintre valoarea reală a bunului și obiectivul obținerii celei mai mari valori este aproape întotdeauna umbrită de valoarea evaluată. Formalismul evaluării ajunge să anuleze însuși scopul procedurii: valoarea maximizată. Suprapunerea celor 3 valori distincte blurează conturul identităților proprii. Dar, mai ales, generează iluzia că valoarea evaluată este singura existentă.

Să zicem că debitoarea are în patrimoniu un tractor.

 

	Tipul	Realitate?	Certitudine	Explicație
1	valoarea evaluată	ficțiune	cunoscută	evaluatorul estimează că azi tractorul ar costa 10 lei
2	valoarea maximizată	ficțiune	cunoscută	practicianul vrea să vândă tractorul cu 11 lei
3	valoarea reală	realitate	necunoscută	practicianul reușește să vândă tractorul cu 7 lei

 

 

Mintea umană refuză să accepte existența necunoscutului. Prin urmare, preferăm simplitatea ficțiunilor în locul ambiguității realităților necunoscute. Altfel zis, certitudinea ficțiunii valorii evaluate de 10 lei prevalează incertitudinii realității valorii reale de 7 lei.

Colac peste pupăză, valoarea evaluată beneficiază, la rândul ei, de o sub‑ficțiune: valoarea de lichidare (forțată). Întotdeauna inferioară valorii de piață, valoarea de lichidare e folosită uneori arbitrar (dar unitar) în proceduri, pentru a justifica de ce falimentul aduce mai puțini bani decât redresarea.

C2. Simularea falimentului

Amenințată cu lichidarea, debitoarea trebuie să justifice de ce e mai bine să fie lăsată în viață. Pragmatic, trebuie să demonstreze negru pe alb de ce salvarea ar aduce cel puțin la fel de mulți bani ca falimentul. Cum orice proiecție asupra viitorului se bazează pe valorile trecute evaluate, aici e loc pentru dezmăț:

1. În primul rând, calculul este adesea contaminat când există un decalaj temporal între data evaluării și data folosirii efective a valorii evaluate. Problema a fost sesizată de legiuitor la reglementarea procedurilor preventive, dar a rămas actuală în procedura insolvenței. Azi nu poți să implementezi un plan de restructurare și un plan de redresare folosind o evaluare mai veche de 6 luni calculate de la deschiderea procedurii^[2], dar poți implementa un plan de reorganizare, bazându‑te pe o evaluare mai veche de 3 ani. Astfel, inechitatea se manifestă când cate­goria creanțelor garantate primește o valoare supradi­mensionată^[3], aferentă evaluării depășite. Pe lângă ponderea artificială de vot în cadrul grupei, simularea falimentului arată cifre nereale pe care reorganizarea e nevoită cel puțin să le egaleze. Eșecul planurilor de reorganizare s‑ar putea să fie explicat nu atât prin optimismul excesiv al măsurilor propuse, ci prin fundamentarea lor în baza unor cifre deja perimate.

2. În al doilea rând, calculul poate fi denaturat prin folosirea arbitrară a valorii de lichidare. Utilizată de practicieni cu înțelesul valorii de vânzare forțată^[4], ea e obținută de evaluator scăzând din valoarea de piață ceva; nu este prestabilit legal cât, dar un procent de 25‑30% e adesea preferat.

Valoarea de lichidare nu poate exista în lipsa valorii de piață, aceasta din urmă constituind baza de calcul. Valoarea de vânzare forțată e considerată valoarea ce s‑ar încasa dacă ar exista obligația vânzării până la un anumit termen imediat, context care n‑ar permite expunerea adecvată. Aceste ultime două limitări contrazic însăși esența procedurii falimentului: Legea nr. 85/2014 impune obligația țintirii valorii maximizate, ceea ce înseamnă că nu există un termen obligatoriu până la care activele trebuie vândute cu orice preț. La fel, nu există constrângeri legate de expunerea adecvată pe piață a bunurilor, din contră, valorificarea în lipsa unei publicități adecvate e anulabilă.

De fapt, Legea nr. 85/2014 impune vânzarea pornind de la valoarea de lichidare strict în cazul în care este nevoie urgentă de bani pentru achitarea cheltuielilor de procedură, așadar în nici un caz pentru acoperirea masei credale.

 

a) regula generală^[5] dă dreptul practicianului să vândă bunuri libere de sarcini în observație sau faliment^[6], pentru a achita cheltuieli de procedură.

 

b) regula specială[br_fnoteUP7] dă dreptul lichidatorului să vândă bunuri în faliment pentru a achita cheltuielile de conservare.

 

 

	Regula generală – art. 39 alin. (6)	Regula specială – art. 153 alin. (3)
De ce?	acoperire cheltuieli procedură	acoperire cheltuieli conservare patrimoniu
Cine?	administratorul judiciar/lichidatorul judiciar	lichidatorul judiciar
Când?	observație sau faliment	faliment
Ce?	bunuri libere de sarcini	bunuri libere de sarcini + bunuri cu sarcini
La ce valoare?	minim valoarea de lichidare	minim valoarea de lichidare

 

Pendularea haotică între valoarea de piață și cea de lichidare pentru bunuri se poate observa cel mai bine în cazul activelor care fac obiectul unor garanții: pentru extragerea părții garantate cerute de art. 103 la întocmirea tabelului definitiv se folosește adesea valoarea de piață, în timp ce, câteva zile mai târziu, în termenul de 30 de zile de depunere a planului, e utilizată valoarea de lichidare pentru a arăta cât valorează garanția.

Folosirea valorii de lichidare la simularea falimentului, în locul valorii de piață, se bazează pe nevoia de a găsi (orice) date care să justifice o concluzie prestabilită (falimentul să genereze pe hârtie mai puțini bani), iar nu pe nevoia de a accepta orice concluzie la care duc datele existente (falimentul e inevitabil).

III. Simularea distribuirilor din faliment nu înseamnă doar preluarea valorii evaluate a activelor și împărțirea lor către creditori. Dacă tractorul a fost evaluat la 10 lei și e vândut (miraculos) cu 10 lei, creditorii nu pot primi 10 lei. Aceștia pot primi ce mai rămâne după scăderea cheltuielilor de procedură. Omiterea, subestimarea sau chiar supraestimarea acestora compromit prognoza.

Aici putem observa diferența dintre valoarea de evaluare a bunului și valoarea simulată de distribuire. În procedurile colective, valoarea de evaluare a activului reprezintă doar o bază de calcul, iar nu rezultatul calculului necesar. Spre exemplu, în ceea ce privește creanțele garantate, art. 103 impune ca acestea să fie înscrise în tabelul definitiv până la valoarea de piață a garanției stabilite prin evaluare, iar evaluatorii stabilesc, conform normelor, o valoare de vânzare a tractorului. Problema e că, din perspectiva arhitecturii procedurii, înscrierea creanței garantate până la valoarea de evaluare mai mult încurcă, decât descurcă. Pe creditori îi interesează cât ar încasa în procedură, respectiv valoarea reală a creanței lor. Prețul de vânzare al tractorului în afara procedurii e doar o bază pentru calculul valorii reale.

C3. Data evaluării

Care e data evaluării? Acum e printre puținele momente când putem fi politicoși răspunzând cu altă întrebare: de ce ai nevoie? Dacă primim mai mult de un răspuns, înseamnă că trebuie să reformulăm întrebarea. S‑ar putea să fie greșită. Nu există o singură dată a evaluării^[7], ci mai multe. Procedurile colective își propun să maximizeze realitatea, nu s‑o fabuleze. Există mai multe date ale evaluării, fiecare importantă pentru scopul precis, dar distinct, impus de etapele procedurilor.

În insolvență avem:

	De ce?	Evaluarea de la ce dată?
1	verificarea prețului la care debitoarea a înstrăinat bunuri înainte de deschiderea procedurii	data perfectării actului de înstrăinare
2	verificarea prețului la care debitoarea a încheiat promisiuni de vânzare înainte de deschiderea procedurii	data încheierii promisiunii
3	verificarea perspectivelor de reorganizare	data deschiderii procedurii
4	verificarea diminuării valorii garanției	data deschiderii procedurii + o dată cât mai apropiată de depunerea cererii de acordare a protecție/ridicare suspendare
5	întocmirea simulării de faliment	o dată cât mai apropiată de data depunerii planului
6	valorificarea bunurilor	o dată când mai apropiată de întocmirea strategiei de valorificare

 

Insolvența nu este un scop în sine, ci doar un mijloc pentru maximizarea recuperării creanțelor. Capcana seducătoare a singularității datei evaluării nu face decât să mimeze îndeplinirea formei, în dauna îndeplinirii fondului.

 

Valoarea creanței

Poate că cel mai bun exemplu pentru a înțelege caracterul fluctuant al valorii creanței este ipoteza garanției pe creanțe viitoare. Să zicem că acestea au o valoare nominală de 100.000 $ și cauza de preferință garantează executarea unei creanțe de 150.000 $. Evaluatorul confirmă valoarea creanțelor de încasat de 100.000 $. Dar creanțele viitoare sunt generate de un contract în derulare. Debitorul încasează 40.000 $ și îi folosește pentru executarea lucrărilor contractului. Creditorul, deținător al cauzei de preferință, invocă diminuarea garanției și cere acordarea unei protecții aferente sumei cheltuite de 40.000 $. Debitorul se apără, arătând că, în lipsa cheltuirii celor 40.000 $, nu ar mai putea încasa diferența de 60.000 $, banii fiind esențiali pentru executarea contractului. Dacă debitoarea nu mai are bunuri libere de sarcini în patrimoniu, suficiente pentru a acoperi datoria, care este valoarea reală[br_fnoteUP9] a creanței cu valoarea nominală de 150.000 $? Aparent, nici garanția pe creanța de 100.000 $ nu valorează 100.000 $. Totul e mișcare.

Creanța e cărămida procedurilor colective. Dar textura ei nu e de beton, ci din apă. Legată indisolubil de valoarea activelor debitorului, valoarea reală a creanței fluctuează. Chiar dacă valoarea nominală nu se schimbă, valoarea reală e mereu alta. Neînțelegerea acestei calități insidioase poate contagia scopul declarat al procedurilor colective. Așa cum cesionarul încearcă să plătească valoarea reală a creanței, iar nu pe cea nominală, așa și procedurile colective încearcă să distileze prețul real al creanțelor. Problema e că rezultatul onestității vine doar la finalul procedurilor, însă lipsa onestității pe parcurs poate anula rezultatul.

Concluzia nu are o formulă de calcul exactă, fiind o invitație de a vedea obligațiile drept un proces, iar nu acte înțepenite în timp. Valoarea creanțelor nu stă pe loc când deschide ușa procedura colectivă. Ține de priceperea fiecărui practician să nu construiască viitorul companiei în baza unui trecut deja perimat.

---