Ultimul practician

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

1. Capra vecinului

2. Revelația inutilității

3. Cărăuși pentru date

4. Sârme cu date

5. Un singur cablu cu date

6. Ultima procedură

1. Capra vecinului

Ne umflă râsul dacă ne imaginăm un strămoș roman, mergând să cumpere o pâine, azi, la supermarket. N-ar pleca de la casa de marcat fără să țintească drept în ochi casierul, rostind solemn incantații, în prezența unor vecini aduși ca martori. Contractul nu se putea face altfel. Ba chiar privim cu compătimire cum pentru întârzierea la plata facturii la telefon, același strămoș ar organiza o ambuscadă. Rău-platnicul ar fi răpit din fața blocului și pus în lanțuri în garajul romanului, până ce s-ar găsi cumpărători interesați. Recuperarea datoriei nu se putea face decât prin vânzarea la propriu a datornicului. „Ce formalism inutil!”, ne zicem noi. Apoi învârtim cheia în contact, șofăm câte 100 km până la Tribunal, unde așteptăm cuminți măcar 2 ore, ca să vină rândul nostru să-i amintim sindicului că am depus un raport de activitate la dosar și-ar fi grozav un nou termen. 70%, din toate termenele din procedura insolvenței, sunt termene la care lichidatorii merg ca să lectureze public ceea ce au scris deja. Glumesc, nimeni nu știe procentul. Deși, fiecare avem în buzunar de 1 miliard de ori mai multă putere de calcul decât suma calculatoarelor ce au trimis omul pe lună cu Apollo 11, un abac care să numere termenele tuturor, încă n-am găsit.

2. Revelația inutilității

A trebuit ca porțile Tribunalului să fie zăvorâte de un liliac chinez ca să ne întrebăm ce căutam acolo din capul locului? Pare că procedura insolvenței merge bine-merci înainte, fără ca lichidatorii să facă drumeții până la casa judecătorilor. Urgentul „ce facem?”, s-a transformat în „de ce facem?”. Prizonieri ai „că așa zice legea”, am uitat că progresul nu pornește de la schimbarea răspunsului, ci de la schimbarea întrebării. Revelația inutilității acțiunilor prezente s-a făcut forțat: nu o înțelepciune ascunsă, ci un instinct primar de supraviețuire. Doar pentru că a devenit imposibilă întâlnirea față în față, ne-am amintit că avem internet. Schimbări pe care n-am reușit să le facem în 10 ani, le-am realizat la foc automat în 24h. Adăugarea sufixului online, la demersurile ce le aveam de făcut, reprezintă rezolvarea perfectă: ne întărește imaginea că suntem pionieri în revoluția digitală; apoi e suficient de confortabilă încât nu ne obligă să schimbăm nimic. În fond, dacă putem prelua actele debitoarei prin e-mail, ține adunarea creditorilor prin Zoom și înlocui semnătura fizică cu una digitală, n-am rezolvat problemele? Nu suntem noi suficient de revoluționari încât să luăm cafeaua cu Elon Musk la o conferință hi-tech? În fond, cum să nu fie progres, doar în anul 2020, art. 155 din Legea 85/2014 zice că pentru lectura raportului de evaluare creditorii trebuie să se deplaseze la locația indicată de practician. Și că e musai să publicăm anunțurile într-un ziar de largă circulație, deși ultima dată când am văzut unul a fost la muzeu.

3. Cărăuși pentru date

Ce este practicianul în insolvență? Dacă dăm la o parte vălul magic ce ne încețoșează mințile, cu mandatari de justiție, manageri de criză, salvatori profesioniști și toate titlurile la auzul cărora ne tremură sufletul de plăcere, rămânem cu o bucată de sârmă. Suntem cablul prin care sunt preluate datele de la debitoare și transmise creditorilor. Fie că vorbim de inventarul bunurilor și valorificarea lor, de inventarul pasivului și îndestularea lui, care acte au adus plus și care minus, ce trebuie schimbat acum și ce facem în viitor – totul înseamnă date. Debitoarea egal date.

N-am pomenit nimic de judecător fiindcă acesta nu e decât vocea legii, iar legea reprezintă limitele înăuntrul cărora practicianul colectează datele. În cazul în care aceste limite nu sunt respectate, iar legea nu se auto-impune (deocamdată), este chemat un om care s-o impună manual. Dacă această reflecție pare să minimizeze rolul judecătorilor, aceștia se pot simți mai bine aflând că practicienii îndeplinesc același rol anost: pun în practică legea. Departament de lucrători manuali, creat recent pentru a prelua sarcinile administrative ale judecătorilor, practicienii sunt secretariatul dintr-o companie cu judecător în rol de CEO, având ca acționari legile.

Datele debitoarei se împart în 2:

La ce se rezumă atribuțiile practicianului?

Demistificarea rolului practicianului necesită o testare prin raportarea la câteva atribuții extreme. Unde-i rolul de colector și transmițător de date, atunci când …

a) practicianul conduce activitatea debitoarei, fiindcă dreptul de administrare a fost ridicat? Nu se iau acum decizii sofisticate de business, fără ca activitatea să se rezume la colectarea de date? Doar acum practicianul produce el însuși date! Categoric, acum intervine o componentă decizională ( 4 de mai sus), însă minimă, dacă raportăm la lipsa de autonomie a debitoarei generată de deschiderea procedurii. Practicianul nu face decât să execute tiparele oferite de lege. N-are libertatea de a alege să facă nimic (spre exemplu să sisteze activitățile debitoarei), nici măcar libertatea de a alege orice (spre exemplu să vândă sediul debitoarei), ci doar obligația de execuție oarbă a unor tipare de conservare. Decizie e când poți alege, nu când execuți tiparul altcuiva. Perioada de observație înseamnă conservare, nu schimbare. În calitate de conducător al activității, practicianul colectează date, execută pe cele care se suprapun peste tiparul legii și dă creditorilor pe cele care nu corespund (activități extraordinare). Deciziile sunt amânate pentru eventuala reorganizare sau, în caz de urgență, pentru hotărârea creditorilor (momente când legea nu oferă tipare de urmat, creditorii putând alege orice).

Capacitatea practicianului de a lua decizii, adică de a verifica existența tiparelor legii, este invers proporțională cu cantitatea de date culese de la debitoare. Cu cât ai mai multe date, cu atât ți-e mai greu să știi ce să faci cu ele. Ai nevoie de mult timp pentru procesare. Norocul e că tiparele sunt servite de-a gata de personalul activ al debitoarei, singurul care cunoaște în profunzime activitatea acesteia. În practică, activitatea decizională a practicianului, conducător al activității, se reduce adesea la contrasemnarea deciziilor luate tot de angajații debitoarei (contabili, directori generali).

b) practicianul denunță contracte și inițiază acțiuni în anulare, antrenare, contestație? La fel, aparentul moment singular decizional, este mai degrabă un proces continuu de culegere de date și execuție a unui tipar predefinit ( 4). Dacă datele colectate bifează premisa unui contract în derulare, care aduce pierderi și care n-a fost executat substanțial, atunci butonul legal, cu opțiunea denunțării, devine vizibil. Tiparul legii este activat. Are libertatea practicianul de a nu da click? Doar art. 117 alin. (1) și art. 123 alin. (1) zic că poate, nu că trebuie! Este tot o chestiune ce ține de tipar. Așa cum art. 48 alin. (7) zice că hotărârea poate fi anulată pentru nelegalitate, de parcă judecătorul sindic ar avea real vreo opțiune în situația în care constată el însuși formarea tiparului legal de anulare a deciziei creditorilor, așa și aici. Practicianul și judecătorul sunt obligați să constate umplerea cofrajului legii și să inițieze actele cerute. Sunt doar executanți ai legii, iar legea nu e opțională.

c) lichidatorul valorifică activele debitoarei? Poate lichidatorul să vândă cui dorește în condițiile stabilite de el însuși? Nu. Acesta colectează datele privind activele debitoarei (inventar și evaluare), după care le comunică creditorilor ca să ia o decizie (regulamentul de vânzare). Apoi, lichidatorul execută decizia creditorilor, intermediind transferul drepturilor de proprietate și distribuirea prețului.

Practicianul ia datele debitoarei ca să le dea creditorilor. Aceștia trebuie să fie informați când dau răspuns la prima întrebare a insolvenței: cum plătim mai mult din datorii? Răspunsul nu este încastrat într-o formulă legală pre-existentă, creditorii putând decide chiar contrar principiului de maximizare. Spre exemplu, dacă simularea de faliment arată că se vor recupera 10% din creanțe, iar reorganizarea 100%, creditorii au deplină libertate să voteze falimentul. De ce? Fiindcă dreptul lor de dispoziție asupra propriei creanțe este sfânt. O lege contrară echivalează cu încălcarea proprietății private.

4. Sârme cu date

Ce înseamnă digitalizarea? Să plecăm acasă și să lăsăm un calculator să facă treaba. Dacă creditorii ar putea colecta datele debitoarei fără un intermediar, ar face-o începând de ieri.

Ne place tare mult să primim o scrisoare scrisă de mână, personalizată, de ziua noastră, doar că noi n-o trimitem niciodată. Dincolo de visele noastre romantice, istoria e pragmatică: tot ceea ce poate fi făcut mai simplu va fi făcut. Evoluția tehnologiei arată că, dacă descoperim azi o modalitate de a atinge un rezultat, cheltuind mai puțin timp și bani, schimbarea e ireversibilă; nu ne mai întoarcem la cum era înainte, fiindcă uităm cum era înainte. Automatizarea nu ia ostatici. Dacă azi ne bazăm pe algoritmul Facebook să ne amintească pe tot parcursul zilei că trebuie să tastăm aceleași 3 cuvinte de ziua de naștere a unui prieten, cine-și va mai aminti de perioada asta, când peste 5 ani, același algoritm Facebook va trimite automat o urare scrisă de mână, de 100 de cuvinte, auto-generată după stilul și preferințele noastre? Oricum, destinatarul nu și-ar putea da seama dacă e scris de tine sau de algoritmul tău. Apoi, ai o scuză că n-ai zilnic inspirație și oricum trebuia să întrebi codul când e ziua de naștere, fiindcă mintea ta și-a pierdut abilitatea memorării.

Munca umană are o limită fizică indiferent de super capacitățile intelectuale ale posesorului. Chiar dacă într-o zi de lucru, un practician poate face un raport de activitate, o întâmpinare și 3 adrese, iar un Einstein al practicienilor emite 10 rapoarte de activitate, 3 întâmpinări, 10 adrese și participă la o conferință, tot există o limită. Măcar temporală. Nu-ți ajunge timpul să le faci pe toate, chiar dacă te lauzi că ai putea. Apoi, mai există problema datelor. Degeaba ai toate datele posibile și imposibile despre debitoare, deoarece nu știi ce să faci cu ele: capacitatea de sinteză este invers proporțională cu volumul de date. Fizic, ți-e imposibil să identifici tipare, acolo unde informația te copleșește. Degeaba ai 3 milioane de hotărâri judecătorești, dacă singura modalitate de căutare este să începi cu cititul primului biblioraft. După ce ai terminat să-l citești, constați că nu-ți mai amintești nimic din prima hotărâre.

Munca unui calculator n-are limită fizică. Sau e atât de superioară minții umane încât n-are rost s-o căutăm. Mâine va fi minune dacă-ți vei aminti o idee din acest articol. Dar codul nu uită niciodată. Va putea reproduce acest articol, la virgulă, și peste 100 de ani.

40 de zile termen pentru întocmirea unui raport de cauze cu concluzia învinovățirii crizei economice? Ce-ai zice dacă l-ai primi pe email la data deschiderii procedurii, împreună cu istoricul interactiv al tuturor deciziilor și efectelor calculate la nivel de zecimale? Un plan de reorganizare bazat pe experiența actuală impresionantă a practicianului de 100 de reorganizări? Ce-ai spune de unul bazat pe toate planurile de reorganizare din lume, actualizat automat zilnic în funcție de trendurile de vânzări de pe Amazon și indicii bursieri de pe Wall Street? Ai mai alege să plătești munca umană cu 3000 euro/lună când poți avea munca siliconului pentru o aplicație pe telefon cu 2 euro/lună?

Toate par fantezii până admitem că tehnologia suficient de avansată nu poate fi deosebită de magie. Părțile mașinii, ce înlocuiesc practicienii în insolvență, sunt deja aici, în fașă și neasamblate:

1. Datele. Dacă acum 30 de ani erau noutăți, azi calculatoarele reprezintă regula de stocare a datelor. Contabilitatea are mai mult nevoie de un calculator decât de un contabil, în timp ce pentru plata unei creanțe e mai util să știi PIN-ul la contul tău online, decât cum arată o bancnotă fizică de 100 lei. Evoluția e gradată și-ți dai seama de ea dacă privești retrospectiv, nu cum era ieri, ci cum era acum 5 ani, și tot așa. Încotro? Din ce în ce mai multe date sunt colectate. Înainte era suficientă notarea valorii veniturilor și datoriilor, azi avem exceluri cu scorurile angajaților și mii de emailuri ticsite cu suficiente informații încât să se realizeze cele precise profilări psihologice criminalistice.