Accesoriile

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

A. Încă tulburi

Accesoriile sunt ca frontiera unei țări. De sus, de la 2.000 km, îi poți desena forma lină și cu ochii închiși, dar, dacă cobori și te așezi pe hotar, iese o mâzgăleală. Granița nu mai e dreaptă. Nici cu ochii deschiși nu ești în stare să înțelegi unde e linia aceea clară, fiindcă acum vezi doar pietre, dâmburi și cerul de deasupra.

Un singur articol și o duzină de întrebări. Art. 80 alin. (1) și (2) din Legea nr. 85/2014^[1] pare să fi simplificat regimul accesoriilor, reglementat de fostul art. 41 alin. (1)‑(4) din Legea nr. 85/2006, dar fără a aduce un plus de claritate. Modificarea unor reguli deja difuze are darul de a genera și mai multă ceață. Înțelegerea comună era aceea că accesoriile sunt suspendate, dar cu o excepție pentru garantați. Sau mai multe? Legalitatea confuză lasă loc oportunității. Apoi, alte articole cu referiri fugare la accesorii. Cum aplicăm art. 80 coroborat cu art. 78 alin. (1) pct. B lit. b), care vorbește relaxat de acumularea accesoriilor înainte de valorificarea garanției? Dar art. 133, care vorbește de includerea dobânzilor creanțelor garantate în programul de plăți? Apoi, ce facem cu accesoriile la creanțele curente? Textul vorbește de achitarea lor în reorganizare, dar în observație și faliment ce se întâmplă?

Deși nu există procedură în care să nu se pună problema accesoriilor, jurisprudența pe subiect este rară. Nici doctrina nu oferă^[2] o imagine clară^[3], de ansamblu^[4]. Practica nu este unitară. „Cutuma” favorizării creditorului garantat, prin plata dobânzilor, indiferent de vânzarea obiectului garanției și aleatoriul achitării accesoriilor la creanțele curente, creează un peisaj tulbure, în loc de limpezime.

Să‑ncepem în a‑l observa așa cum este. Trecând prin filtrul îndoielii ceea ce credeam că știm, particulele de ceață se vor risipi.

B. Jurisprudență

Puținele hotărâri identificate surprind doar anumite unghiuri ale imaginii accesoriilor în procedura insolvenței. Nici n‑ar putea altfel. Uneori, practica este contradictorie, însă, în de­mersul nostru, acest aspect ajută la reliefarea punctelor sensibile.

Accesoriile la creanțele anterioare

a. În ceea ce privește invocatele dispoziții ale art. 133 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, de la început trebuie subliniat că textul prevede că pot fi purtătoare de dobânzi și alte accesorii creanțele înscrise ca beneficiare ale unei cauze de preferință în tabelul definitiv al creanțelor, ceea ce consacră caracterul supletiv al prevederii cu consecințele sale, acelea că astfel de creanțe nu sunt, întotdeauna și necondiționat, purtă­toare de dobânzi și că, în cazul în care nu sunt înscrise astfel, nu se poate reține sancțiunea preva­lată de către apelantă, adică refuzul confirmării planului.

Mai mult, dispozițiile invocate [art. 133 alin. (2) din Legea nr. 85/2014] nu pot fi interpretate izolat, ci prin coroborare cu cele ale art. 103 din Legea nr. 85/2014 – norma de trimitere prin raportare la art. 80 din același act normativ –, care configurează regimul juridic al creanțelor beneficiind de o cauză de preferință: „creanțele beneficiare ale unei cauze de preferință se înscriu în tabelul definitiv până la valoarea de piață a garanției stabilită prin eva­luare, dispusă de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar, efectuată de un evaluator desemnat potrivit dispozițiilor art. 61” (decizia nr. 561/2016 a Curții de Apel Timișoara)^[5].

b. Așadar, art. 39 alin. (1) pct. B lit. b) presupune existența a două creanțe garantate, una dintre ele având rang superior, iar garanțiile consti­tuite în cazul ambelor creanțe să privească același bun. Întrucât într‑o asemenea situație acumularea dobânzilor, majorărilor și penalităților aferente creanței ga­rantate cu rang superior ar putea conduce la micșorarea valorii părții garantate din creanța cu rang inferior, legiuitorul, în vederea asigurării unei protecții acesteia din urmă, a instituit posibilitatea ridicării suspendării prevăzute de art. 36 (sentința nr. 483/2011 a Tribunalului Bacău)^[6].

Accesoriile la creanțele curente

a. Regula este că, după data deschiderii procedurii, nu pot fi calculate și percepute accesorii nici pentru creanțele anterioare și nici pentru cele născute în perioada de observație, excepțiile fiind de strictă interpretare. Dacă, în cazul creanțelor anterioare, art. 80 alin. (1) stabilește expres faptul că acestea nu generează accesorii, excepție făcând în anumite condiții creanțele bene­ficiare ale unei cauze de preferință, în cazul creanțelor curente, excepția este legată de prevederile programului de plăți din planul de reorganizare (decizia nr. 1428/2019 a Tribunalului București)^[7].

b. Legea insolvenței interzice ca principiu în art. 80 curgerea de dobânzi, majorări și penalități. Rațiunea legii, vădit exprimată, de altfel, fiind tocmai de a asigura caracterul concursual și egalitar al procedurii, care ar fi alterat dacă unii creditori ar recupera inclusiv accesorii, în dauna altora, care astfel nu ar mai recupera nici principalul.

Derogările permise de la această regulă sunt, de manieră generală, de două tipuri: 1) pentru creanțele născute anterior datei deschiderii procedurii, trebuie să fie vorba de o creanță ce beneficiază de o clauză de preferință, pentru care valorificarea bunului garantat se face la un preț mai mare decât suma înscrisă în tabelul definitiv sau în tabelul definitiv consolidat (art. 103 din Legea nr. 85/2014); 2) pentru obligațiile născute ulterior datei deschiderii procedurii generale, accesoriile se achită în cazul în care se confirmă un plan de reorganizare în confor­mitate cu actele din care rezultă și cu prevederile programului de plăți (iar dacă ulterior planul eșuează, se înscriu în tabelul suplimentar tot în aceste limite); și această a doua exceptare este logică, din moment ce ea presupune un acord general, dat și de o parte de ceilalți creditori (prin aprobarea planului de reor­ganizare, ce ar permite plata de accesorii) (decizia nr. 2230/2018 a Curții de Apel București)^[8].

c. Față de dispozițiile art. 80 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, măsura luată de administratorul judi­ciar nu echivalează cu o respingere propriu‑zisă a plății accesoriilor, ci apare ca o prorogare a plății până la momentul confirmării planului de reorga­nizare sau al trecerii la faliment. Dispozițiile art. 102 alin. (6) din Legea nr. 85/2014 prevăd faptul că, în cazul creanțelor născute după data deschiderii procedurii, în perioada de observație sau în proce­dura reorganizării judiciare, acestea vor fi plătite conform documentelor din care rezultă, nefiind necesară înscrierea la masa credală (decizia nr. 321/2018 a Curții de Apel București)^[9].

d. Aserțiunile privind necesitatea îndeplinirii cumulate a condițiilor din textul legal privind necesitatea menționării sumelor pretinse la plată ca fiind creanțe curente în programul de plăți nu pot fi validate, întrucât aceste prevederi nu pot fi aplicate cu ignorarea textelor din legea specială referitoare la creanțele curente și la drepturile conferite titula­rilor acestor creanțe (decizia nr. 16/2020 a Curții de Apel Cluj)^[10].

C. Limpezire

1. Accesoriile sunt de două feluri: a) accesoriile la creanțele anterioare^[11] și b) accesoriile la creanțele curente^[12].

2. Accesoriile la creanțele anterioare sunt reglementate de art. 80 alin. (1), pe când cele la creanțele curente, de art. 80
(2) și art. 102 alin. (6). Textele sunt distincte, iar regulile nu pot fi „împrumutate” reciproc; art. 80 alin. (2) nu constituie excepția de la art. 80 alin. (1), nici măcar textul în oglindă privind accesoriile curente.

Accesoriile la anterioare

3. Regula pentru cele anterioare este că se suspendă începând cu data deschiderii procedurii. Creditorii le calculează până la data deschiderii procedurii, le înscriu în tabel și gata. Nu mai pot adăuga Excepția se petrece doar pentru creditorul garantat, în cazul rar în care bunul obiect al garanției este vândut la o valoare mai mare decât creanța înscrisă în tabel. De ce? Fiindcă n‑ar fi corect ca din valoarea propriei garanții să se plătească creanțele altora (chiar accesoriile altora calculate până la deschiderea procedurii). Propriile accesorii ar rămâne neachitate, nu pentru că n‑au fost bani, ci pentru n‑a fost creanță! Inechitabil, fiindcă creditorul garantat este singurul creditor a cărui creanță garantată are un corespondent real valoric în patrimoniul debitoarei. Negarantații au doar speranța valorii gajului general. De exemplu: garantatul se înscrie în tabel cu 10 lei și i se spune că nu mai poate calcula accesorii. Bunul obiect al garanției se vinde cu 12 lei, astfel că are dreptul să‑și îndestuleze creanța de 10 lei și, suplimentar, i se permite să calculeze accesorii, în limita celor 2 lei suplimentari.

4. Unicitatea excepției la anterioare este provocată de două texte răsfirate: de art. 78 alin. (1) pct. B lit. b) și de art. 133
(2) ‑ art. 4 alin. (1) pct. 53. Le‑am numit ipotezele II și III, iar mai jos le‑am trecut prin filtrul textelor legale. O ipoteză trebuie să funcționeze cu toate, nu doar cu unele.

5. Ipoteza a II‑a, cea privind condiționarea accesoriilor de confirmarea unui plan de reorganizare, încalcă regula de la
80 alin. (1). Iar dacă art. 80 alin. (1) n‑ar exista, ipoteza II ar încălca limita cauzei de preferință, fiindcă creditorul are dreptul să‑și ia bani cu prioritate în raport strict cu propria garanție, nu cu restul bunurilor față de care e chirografar. Imaginarea unei situații în care însăși confirmarea unui plan de reorganizare dă dreptul magic tuturor garantaților să‑și calculeze accesorii, indiferent de valorificarea propriilor garanții, creează un avantaj nedrept față de restul creditorilor. Din ce bani ar trebui plătite accesoriile suplimentare pentru toți garantații? Din gajul general. Din nou, în raport cu gajul general, garantatul este un simplu chirografar! Dacă admitem ipoteza II în favoarea garantaților, atunci și ceilalți chirografari ar avea dreptul să‑și calculeze accesorii.

De altfel, nici art. 4 alin. (1) pct. 53 și nici art. 133 alin. (2) nu arată că creanțele garantate vor fi obligatoriu purtătoare de dobânzi, ci că „vor putea” sau „pot fi”. Ipoteza a II‑a funcționează în deplin acord cu art. 80 alin. (1) doar atunci când prin plan se prevede valorificarea garanției la o valoare superioară creanței [art. 133 alin. (5) pct. F)]. Dacă avem trei creditori garantați și doar garanția unuia este propusă la vânzare, atunci doar creanța acestuia poate fi purtătoare de dobânzi, sub condiția valorificării bunului la un preț superior. A celorlalți, nu. Lipsa includerii acestor dobânzi în programul de plăți nu se va sancționa cu neplata, fiindcă „sumele de bani obținute după vânzarea unor bunuri asupra cărora poartă cauze de preferință (…) vor fi distribuite, obligatoriu, credit­o­rilor titulari ai acelor cauze de preferință, cu respectarea dispozițiilor art. 159 alin. (1) și (2)”. Includerea acestor dobânzi condiționate în programul de plăți are rol de reprezentare corectă a fluxului de plăți, iar nu de generator de drepturi.

6. Ipoteza a III‑a pornește de la interpretarea art. 78 alin. (1) pct. B lit. b) și reușește performanța de a contrazice toate celelalte reguli. În fond, creanțele garantate ar trebui să poată calcula neîntrerupt accesorii la creanțele anterioare, încă din observație! Exemplu: bun evaluat la 15 lei; creditor A, ipotecă rang 1, creanță de 10 lei; creditor B, ipotecă rang 2 pe același bun, creanță de 5 lei. Dacă A calculează accesorii de 1 leu la creanța de 10 lei, atunci B și‑ar vedea diminuat fondul garanției la doar 4 lei, astfel că s‑ar îndeplini condiția de la art. 78. B ar putea cere ridicarea suspendării și vânzarea bunului doar dacă A ar avea dreptul să calculeze accesorii neîn­grădit, înainte de valorificarea bunului, fără să existe siguranța că prețul vânzării va fi superior creanței, ignorând regula de la art. 80 alin. (1)!

Singurul caz în care ipoteza a III‑a este com­patibilă cu regula art. 80 alin. (1) este atunci când creditorul A calculează accesorii ca urmare a vânzării bunului la o valoare superioară. B n‑ar mai avea o creanță garantată de 5 lei, ci una de 4 lei, astfel că ar fi îndreptățit să primească o protecție corespun­zătoare pentru 1 leu. B va cere direct despăgubirea pentru 1 leu, fiindcă nu se mai poate „plia” pe acțiunea principală a art. 78, bunul fiind deja valorificat [„creditorul (…) poate solicita ridicarea suspendării prevăzute la art. 75 alin. (1) cu privire la creanța sa și valorificarea imediată (…) a bunului”]. Astfel, acțiunea art. 78 alin. (1) pct. B lit. b) constă în dreptul de a cere protecție, iar nu de a cere ridicarea suspendării.

E interesant de observat că acesta este singurul caz în care protecția se acordă ca urmare a diminuării valorii estimate a creanței garantate, pe când toate celelalte ipoteze fac referire la diminuarea valorii reale a bunului obiect al garanției. Rezultatul evaluării și fragmentarea creanței, în partea garantată/negarantată, la art. 103, devin definitive, fiindcă creditorul B primește bani suplimentari din alte surse decât valorificarea propriei garanții.

Accesoriile la curente

7. Art. 80 alin. (2) concurează lejer la titlul de cel mai straniu text din Legea nr. 85/2014: „În cazul în care se confirmă un plan de reorganizare, dobânzile, majorările ori penalitățile de orice fel sau cheltuielile accesorii la obligațiile născute ulterior datei deschiderii procedurii generale se achită în conformitate cu actele din care rezultă și cu prevederile programului de plăți. În cazul în care planul eșuează, acestea se datorează până la data deschiderii procedurii falimentului”.

8. Întrebarea primară generată de art. 80 alin. (2) este: Ce se întâmplă când nu există deloc un plan de reorganizare? În observație sau în faliment achităm accesoriile la creanțele curente? Însă pre­misa întrebărilor este greșită, fiindcă art. 80 alin. (2) nu enunță nicio regulă privind nașterea accesoriilor curente.

9. Art. 80 alin. (2) prima teză prevede moda­litatea de achitare. Nu se folosește verbul utilizat de art. 80 alin. (1) („a adăuga”), ci cu totul altul („a achita”). Întâi trebuie să poți adăuga, ca apoi să poți achita. Art. 80 alin. (2) pornește de la premisa că aceste accesorii deja sunt adăugate, el arătând doar cum se achită în ipoteza particulară a reorganizării. Se reite­rează regula creanțelor curente, de la art. 102 alin. (6), particu­larizând cu ipoteza reorganizării.

10. Din cauză că art. 80 alin. (2) nu prevede nimic despre cum se achită accesoriile curente în observație sau faliment, aceasta nu înseamnă totuși că în observație și faliment acestea nu se mai achită! Din contră, art. 102 alin. (6) afirmă contrariul. Subiectul art. 80 alin. (2) este dat de accesoriile la curentele achitate în reorganizare, astfel că doar ele se vor datora până la deschiderea falimentului. De ce? Fiindcă, de la deschiderea falimentului, aceste creanțe vor fi înscrise în tabelul suplimentar, art. 80 alin. (1) limitând valoarea lor până la data deschiderii procedurii de faliment.

11. Concepția conform căreia accesoriile la curente se pot adăuga strict până la deschiderea falimentului izvorăște din vechea reglementare a Legii nr. 85/2006, cu toate că actuala lege nu a introdus un text similar. Astfel, Legea nr. 85/2014 a abrogat regula veche din Legea nr. 85/2006 de la art. 41 alin. (4), care făcea referire expresă la interdicția de adăugare a accesoriilor la curente („nici o dobândă, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială, numită generic accesorii, nu va putea fi adăugată creanțelor născute ulterior datei deschiderii atât a procedurii simplificate, cât și a celei generale, în cazul în care nici un plan de reorganizare nu este confirmat”).

12. Nu știm ce a vrut să stabilească legiuitorul prin faptul că creanțele curente se achită conform programului de plăți. Nici jurisprudența nu lămurește, deși a dat soluția corectă, demontând, cu eleganță, condiția includerii în program a curentelor. Ca să găsim un răspuns la „de ce?”, cercetăm cronologia evoluției normative a textului în discuție.

13. Corelarea achitării accesoriilor de reorganizare (pro­gramul de plăți) a fost reglementată, pentru prima dată, strict pentru creanțele anterioare negarantate^[13] (1999). Regula era că accesoriile nu curgeau pentru aceste creanțe, dar prin plan se putea reglementa, totuși, plata lor. Avea sens, fiindcă programul de plăți în­seamnă, prin definiție, plata creanțelor ante­rioare, iar planul de reorganizare este convenția părților. Dacă debitorul și creditorii cădeau de acord asupra fondului (plata accesoriilor la restul creanțelor), atunci forma legală de plată era cea corectă (programul de plăți). Însă era inechitabil față de chirografari, garantații fiind favorizați la îndestularea accesoriilor din lichi­dități la care ar fi trebuit să vină în concurs cu garantații.

14. Începând cu 2006, s‑a renunțat cu totul la această excepție pentru creanțele anterioare. Creanțele anterioare negarantate nu mai puteau cumula accesorii, iar prin plan nu se putea stabili altceva. În schimb, condiția reorganizării a fost relaționată accesoriilor la curente! Regula era că acestea erau suspendate, iar excepția era că se plăteau, dacă se confirma un plan de reorganizare. Totuși, dacă, în ceea ce privește accesoriile la creanțele anterioare, includerea în programul de plăți era logică, „mutarea” acestei condiții la creanțele curente a devenit ilogică.

Plata curentelor conform documentelor din care rezultă este opusul plății curentelor conform pro­gramului de plăți! Textul are sens doar dacă se ține cont de nuanțele diferite ale verbelor „nu poate fi adăugată” și „se achită”. Primul reglementează existența creanței, iar cel secund vorbește de realizarea creanței. Cu alte cuvinte, textul nu condiționează existența accesoriilor, ci arată felul în care se plătesc! Iar ca accesoriile să fie achitate ținând cont și de prevederile progra­mului de plăți, aceasta înseamnă că legiuitorul a considerat că banii destinați curentelor se vor achita ținând cont că trebuie dați bani și către creanțele anterioare din programul de plăți. În fond, în Legea nr. 85/2006 nu exista regula expresă a achitării cu prioritate a curentelor în reorganizare. Trimiterea la programul de plăți părea mai mult o trimitere la planul de reorganizare.

Pe fond, regula achitării accesoriilor la curente doar dacă era confirmat un plan de reorganizare era stranie, fiindcă, deși insolvența era promovată ca business as usual, cei care făceau afaceri cu debitoarea în perioada de observație erau dezavantajați față de cei care se abțineau până la reorganizare. Aceasta deși tocmai în observație se pun bazele reorganizării, astfel că logic era ca acum să existe suportul măsurilor pentru încurajarea creditării.

Apoi, interdicția calculării accesoriilor în fali­ment avea un efect similar. Activitatea de lichidare nu se face „din condei”, fiindcă în practică, adesea, este necesară contractarea unor furnizori care să ajute la conservarea sau chiar administrarea bunu­rilor până la valorificare. Cum era încurajat un creditor să facă afaceri cu o debitoare în faliment?

15. În 2014 a fost schimbată, din nou, regula accesoriilor curente, neexistând un text echivalent pentru art. 41 alin. (4) din Legea nr. 85/2006. Astfel, vechea reglementare „accesoriile curente nu se achită, cu excepția confirmării unui plan” a fost în­lo­cuită de actuala „accesoriile se achită”. Men­ținerea acelui „în conformitate cu prevederile pro­gramului de plăți” poate avea legătură cu art. 133 alin. (4) lit. e), care impune, drept condiție de legalitate a planului, arătarea „modalității de achitare a creanțelor curente”.

16. Care este rostul art. 80 alin. (2), dacă el doar reiterează regula de la art. 102 alin. (6)? Fără el, cum s‑ar fi calculat și achitat creanțele curente? Pentru coerența sensului, suntem tentați să preluăm din regula fostului art. 41 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, însă art. 80 alin. (2) nu prevede nimic despre interdicția adăugării accesoriilor la curente în observație și faliment. Atunci, în baza a ce s‑ar putea limita aplicarea art. 102 alin. (6)?