Care este ordinea de prioritate a creanţelor asociaţilor?

23 iul. 2019
Articol UJ Premium
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 311

Recomandări

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

A. Premisă

Replica „dacă‑i asociat, atunci e subordonat” pare nostimă, însă tragedia este generată de faptul că de prea multe ori ea reprezintă temeiul netăgăduit pentru tratamentul creanțelor asociaților/acționarilor[1]. Legea nr. 85/2014[2] nu se sinchisește să sară în ajutor, condensând tratamentul creanțelor asociaților în câteva texte răzlețe, care vorbesc ba de controlul exercitat de asociați asupra mersului societății[3] și de limitarea dreptului la vot asupra planului de reorganizare[4], ba de ordinea de plată a creanțelor generate de împrumuturile asociaților[5].

Conferintele Video Universul Juridic

Dar ce facem cu creanțele asociaților care nu izvorăsc din împrumuturi? Spre exemplu, creanța asociatului care decurge dintr‑un contract de vânzare‑cumpărare? Sau dacă nu un act juridic, poate un fapt juridic licit de tipul plății nedatorate? Dreptul asociatului la sumele reziduale unde figurează? Dar dreptul la dividendele repartizate și neîncasate? Dacă procedura insolvenței nu vorbește deloc de aceste creanțe, asta înseamnă că ele nu se mai plătesc deloc sau sunt toate subordonate? Până la urmă, calitatea persoanei generează un raport de inferioritate sau izvorul creanței? Exact ce decăderi atrage calitatea de subor­donat? Asociatul poate să declanșeze însăși deschiderea procedurii de insolvență?

Detonarea iminentă a potopului de dileme nu poate fi dezamorsată de un genist care taie firele la nimereală. Întâi trebuie să se dumirească ce curent trece prin ele. Astfel, am realizat o cercetare minuțioasă a jurisprudenței în materie[6], pentru a putea desluși o tehnică de colorare. Ghemul încâlcit se preface într‑un tablou de comandă, cu o direcție și o rațiune a fiecărui fir.

B. Drepturile reziduale sunt creanțe viitoare, care nu se înscriu la masa credală

1. Creanța solicitată de acționari (dreptul de a încasa ce mai rămâne după îndestularea creditorilor înscriși în tabel – n.n.) nu reprezintă în sine o creanță împotriva averii debitoarei, în sensul art. 3 alin. (1) pct. 7 din Legea nr. 85/2006[7].

2. Asociații debitorului sunt participanți în procedură, dreptu­rile și obligațiile lor fiind prevăzute de art. 18 și art. 133 din Legea nr. 85/2006, iar după lichidarea completă a activului primesc sumele reziduale ultimei distribuiri.

3. Drepturile reziduale iau naștere doar în măsura în care din lichidarea averii debitoarei s‑ar obține suficiente lichidități pentru a acoperi întreaga masă pasiv, iar eventualele sume rezi­duale urmează a fi puse la dispoziția asociaților potrivit art. 133 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, ceea ce conduce la concluzia că până la momentul valorificării integrale a patrimoniului debitoarei nu pot fi stabilite sumele care, eventual, s‑ar cuveni acționarilor.

4. Curtea reține că procedura insolvenței se poate închide, în conformitate cu dispozițiile art. 133 lit. b) din Legea nr. 85/2006, numai după lichidarea completă a activului, iar eventualele sume reziduale ultimei distribuiri urmând a fi depuse într‑un cont la dispoziția asociaților.

Decizia nr. 432/2017, Curtea de Apel Craiova

C. Creanța reprezentând dreptul de a încasa dividende nu se naște automat la momentul la care societatea înregistrează profit, ci doar prin Hotărârea AGA de repartizare a profitului

1. Se pune problema care ar fi actul ce repre­zintă izvorul dreptului de creanță pentru plata dividendelor, cum se naște un asemenea drept, răspun­sul fiind dat de dispozițiile art. 67 și art. 194
alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990, și anume dreptul la plata dividendelor se naște prin hotărârea adunării generale a asociaților de distribuire a profi­tului realizat de societate.

2. Potrivit art. 194 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990, repu­blicată, atribuția de a stabili modul de repartizare a profi­tului aparține în exclusivitate adunării generale a asociaților. Adunarea generală poate hotărî reparti­zarea profitului prin acordarea dividendelor sau poate hotărî reinvestirea profitului sau majorarea capitalului social, repor­tarea profitului – caz în care sumele rămân la dispoziția societății. Dar, atât timp cât adu­narea generală a asociaților, după aprobarea situațiilor finan­ciare, nu hotărăște acordarea de dividende, acestea nu pot fi plătite, dreptul la încasarea dividendelor nu se naște.

3. Este de observat că în adunările generale prin care au fost aprobate situațiile financiare ale societății, asociații nu au hotă­rât repartizarea de dividende, ci reportarea rezultatului finan­ciar, ceea ce înseamnă că dreptul la dividende nu s‑a născut, ci profitul a rămas la dispoziția societății pentru a fi folosit în activitatea economică ulterioară a acesteia.

4. Despre o acordare de dividende la acest moment, în care societatea se află în insolvență, nici nu se poate pune problema, întrucât ar contraveni dispozițiilor imperative ale art. 64 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora distribuirea dividen­delor nu se poate face decât din profituri determinate potrivit legii, or, în acest moment societatea nu numai că nu are profit, dar nici nu poate face față datoriilor.

5. În concluzie, izvorul unui drept de a încasa dividende este reprezentat nu de profitul înregistrat de societate, ci de hotărârea adunării generale a asociaților de repartizare a profitului socie­tății prin distribuirea de dividende.

6. Dreptul la dividende nu se naște ope legis în momentul în care societatea înregistrează un profit, ci din momentul în care societatea hotărăște prin organul său statutar competent reparti­zarea profitului prin acordarea de dividende.

Decizia nr. 783/2015, Curtea de Apel București

D. Realitatea și utilitatea profitului se raportează la momentul deciziei de distribuire efectivă, și nu prin raportare la evidențierea sa în situații financiare anuale anterioare

1. Potrivit art. 67 din Legea nr. 31/1990, „Cota‑parte din profit ce se plătește fiecărui asociat constituie dividend. (2) Dividendele se distribuie asociaților proporțional cu cota de participare la capitalul social vărsat, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel. Acestea se plătesc în termenul stabilit la adunarea generală a asociaților sau, după caz, stabilit prin legile speciale, dar nu mai târziu de 6 luni de la data aprobării situa­ției financiare anuale aferente exercițiului finan­ciar încheiat (…) (3) Nu se vor putea distribui dividende decât din profituri determinate potrivit legii.
(4) Dividendele plătite contrar dispozițiile alin. (2) și (3) se restituie, dacă societatea dovedește că aso­ciații au cunoscut neregularitatea distribuirii sau, în împrejurările existente, trebuiau să o cunoască”.

2. Dividendele pot fi distribuite numai din profilul determinat, potrivit legii, adică profilul este distribuibil numai dacă îndeplinește cerințele legii.

3. Profilul trebuie să fie real, adică să se fi înre­gistrat un excedent, o sumă mai mare decât capitalul social, dar și util, adică să reprezinte profilul rămas după satisfacerea în prealabil a unor exigențe ale legii.

4. În cazul în care situația financiară anuală re­levă că societatea a înregistrat profit, acesta va fi repar­­tizat de adunarea generală a asociaților pe desti­națiile legale: reîntregirea capitalului social, formarea fon­dului de rezervă, reinvestirea prin majorarea capitalului social, distribuirea de dividende către asociați.

5. Așadar, dreptul asociaților la plata dividendelor este condiționat de obținerea profitului real și util și de hotărârea adunării generale a asociaților, care a aprobat situația financiară anuală și a stabilit dividendul, iar în lipsa acestor cerințe, pretențiile asociaților asupra dividendelor nu sunt susținute.

6. În speță, intimatul‑creditor X, deși se prevalează de o hotărâre, respectiv de Decizia din 2015, emisă chiar de către acesta, în calitate de asociat unic, prin care s‑a decis repartizarea a 5.000.000 lei dividende brute aferente anilor 2012, 2013, 2014, situația financiară a societății nu relevă faptul că ar fi fost efectuată repartizarea în condiții legale.

7. Realizarea profitului poate fi stabilită numai la sfârșitul exercițiului financiar, cu prilejul situației financiare anuale, iar dacă, potrivit situației financiare anuale, imediat anterioare deciziei de distribuire dividende, nu există profit sau profitul realizat nu este distribuibil, cum este cazul în speță, dividendele sunt fictive și nu poate fi vorba de o distribuire a acestora (decât din activul social, care reprezintă gajul general al creditorilor).

8. Or, în speță, după data depunerii de către societate a cererii de deschidere a procedurii insolvenței a fost emisă de asociatul unic Decizia din 2015 prin care s‑a decis repartizarea dividendelor aferente anilor 2012, 2013, 2014, deși este cât se poate de evident că profitul aferent acestei perioade nu mai îndeplinea condițiile legale. Realitatea și utilitatea profitului se raportează la momentul deciziei de distribuire efectivă, și nu prin raportare la evidențierea sa în situații financiare anuale anterioare.

Decizia nr. 523/2017, Curtea de Apel Ploiești

E. Asociații care dețin mai puțin de 10% din capitalul social vor fi încadrați la „alte creanțe chirografare” (art. 161 pct. 9)

1. Creditorii înscriși în tabelul definitiv consolidat al crean­țelor au calitatea de asociați ai debitoarei, iar izvorul creanțelor invocate asupra averii debitoarei îl constituie creditele pe care aceștia le‑au acordat persoanei juridice în vederea asigurării capitalului necesar desfășurării obiectului său de activitate.

2. Prin raportare la ponderea părților de interes deținute în cadrul entității, asociații care au dobândit un procent superior pragului de 10% din capitalul social au fost în mod corect încadrați din perspectiva distribuirilor realizate în categoria creanțelor subordonate, reglementată de art. 161 pct. 10 lit. a) din Legea nr. 85/2014, în timp ce asociații care dețineau mai puțin de 10% din capitalul social au fost incluși corespunzător în categoria definită de art. 161 pct. 9 din Legea insolvenței, apartenența acestora din urmă la categoria nominalizată de această normă fiind indubitabilă.

Decizia nr. 544/2017, Curtea de Apel Cluj

F. Asociații care dețin mai mult de 10% din capi­talul social, dar care au constituite garanții, vor avea ordinea de preferință de la art. 159 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 85/2014

Se constată că, într‑adevăr, aceștia au calitatea de asociați ai debitoarei și, în măsura în care ar fi chirografare, ar fi plătite, în caz de faliment, la ordinea de preferință prevăzută de art. 123 pct. 9 lit. a). În speță însă, aceștia dețin creanțe garantate prin ipotecă, astfel încât în mod corect au fost înscrise cu ordinea de preferință prevăzută de art. 121 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 85/2006 câtă vreme contractele de ipotecă nu au fost desființate pe căile prevăzute de lege.

Decizia nr. 49/2014, Curtea de Apel Galați

G. Cesiunea creanței subordonate nu determină pierderea caracterului subordonat

1. Față de conținutul expres al acestor dispoziții legale, judecătorul‑sindic a reținut că analizarea condiției ca persoana care a acordat debitoarei credite să fie un asociat sau acționar deținând cel puțin 10% din capitalul social, respectiv din drep­tu­rile de vot în adunarea generală a asociaților ori, după caz, un membru al grupului de interes economic, se impune a fi realizată raportat la data nașterii dreptului de creanță, respectiv raportat la data acordării creditului respectiv, în speță a încheierii contractelor de împrumut din care a luat naștere dreptul de creanță privind restituirea sumei împrumutate, iar nu raportat la data deschiderii procedurii insolvenței împotriva debitoarei sau a formulării declarației de creanță sau a întoc­mirii tabelului preliminar sau definitiv al creanțelor, împrejurare ce rezultă atât din interpretarea logică, cât și din interpretarea gramaticală a art. 161 pct. 10 lit. a) teza a II‑a din Legea nr. 85/2014, care face referire la creditele acordate, trimițând deci la momentul acordării creditului.

2. Acesta este motivul pentru care nu a prezentat relevanță împrejurarea dacă, ulterior acordării creditelor către debitoare de către o persoană dintre cele menționate la art. 161 pct. 10 lit. a) teza a II‑a din Legea nr. 85/2014, drepturile de creanță născute din contractele de împrumut respective sunt cesionate, creditorul cesionar neputând dobândi un drept mai favorabil decât cel deținut de către creditorul cedent, deoarece nimeni nu poate da mai mult decât are. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1568 alin. (1) C. civ. (Legea nr. 287/2009), „cesiunea de creanță transferă cesionarului: a) toate drepturile pe care ce­dentul le are în legătură cu creanța cedată; b) drepturile de garanție și toate celelalte accesorii ale creanței cedate”, ceea ce înseamnă și faptul că creditorul cedent nu poate transmite creditorului cesionar dreptul de creanță decât astfel cum îl deține în patrimoniu, respectiv, dacă acel drept privește o creanță subordonată, odată transmis, nu își poate pierde această natură și să urce în ordinea de preferință stabilită de art. 161 din Legea nr. 85/2014, în funcție de care se plătesc creanțele în cazul falimentului.

3. Această din urmă concluzie se impune și raportat la art. 1582 alin. (1) teza I C. civ., „debitorul poate să opună cesio­narului toate mijloacele de apărare pe care le‑ar fi putut invoca împotriva cedentului”.

Decizia nr. 1623/2015, Curtea de Apel Cluj

H. Cesiunea creanței subordonate la o persoană care nu deține controlul debitoarei nu‑i determină acesteia interdicția la vot

1. Recurenta‑creditoare susține că, din moment ce creditorul X a preluat creanța respectivă printr‑un contract de cesiune de creanță de la numitul Y, care era atât administratorul special al societății debitoare aflate în insolvență, cât și creditor al acesteia, creanța este una subordonată, iar nu o creanță chirografară simplă, iar în această situație creditorul putea participa la ședința adunării creditorilor, dar nu avea drept de vot cu privire la planul de reorganizare, raportat la art. 100 alin. (5) din Legea nr. 85/2006.

2. Din analiza procesului‑verbal al adunării creditorilor se constată că, într‑adevăr, pentru categoria creanțelor chirografare a votat doar creditorul X, în sensul aprobării planului de reorganizare.

3. Cu toate acestea, Curtea constată că în mod judicios prima instanță a observat faptul că prin contractul de cesiune de creanță, creditorul X nu a devenit administrator sau asociat al societății aflate în insolvență. Obiectul convenției a fost limitat la transmiterea unui drept de creanță către cesionar.

4. Or, art. 100 alin. (5) din Legea nr. 85/2006 se referă la calitatea de creditor care, direct sau indirect, controlează, este controlat sau se află sub control comun cu debitorul, ceea ce nu este cazul în privința creditorului X.

5. O interpretare teleologică ne conduce la aceeași conclu­zie, întrucât doar în privința unui asemenea creditor se justifică interdicția reglementată de legiuitor de a vota planul de reorga­nizare, având în vedere situația specială în care se găsește acesta și dezideratul de a nu fi afectată voința celorlalți creditori.

Decizia nr. 602/2014, Curtea de Apel Timișoara


* Este extras din Revista Phoenix nr. 1/2019 (ianuarie-martie 2019).

[1] Le vom numi pe toate „asociaților”, pentru simplitatea exprimării.

[2] Valabil și pentru Legea nr. 85/2006.

[3] Art. 5 pct. 9: controlul este capacitatea de a determina sau influența în mod dominant, direct ori indirect, politica financiară și operațională a unei societăți sau deciziile la nivelul organelor societare. O persoană va fi considerată ca deținând controlul atunci când: a) deține în mod direct sau indirect o participație calificată de cel puțin 40% din drepturile de vot ale respectivei societăți și niciun alt asociat sau acționar nu deține în mod direct ori indirect un procentaj superior al drepturilor de vot; b) deține în mod direct sau indirect majoritatea drepturilor de vot în adunarea gene­rală a societății respective; c) în calitate de asociat sau acționar al respec­tivei societăți dispune de puterea de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor organelor de administrație, conducere sau supraveghere.

[4] Art. 138 alin. (5): Creditorii care, direct sau indirect, controlează, sunt controlați sau se află sub control comun cu debitorul pot vota cu privire la planul de reorganizare, sub condiția ca programul de plăți să nu le ofere nicio sumă sau să le ofere mai puțin decât ar primi în cazul falimentului și ca orice astfel de plăți să le fie acordate potrivit ordinii de prioritate a creanțelor subordonate prevăzute la art. 161 pct. 10 lit. a).

[5] Art. 161: Creanțele se plătesc, în cazul falimentului, în următoarea ordine: (…) 10. creanțele subordonate, în următoarea ordine de preferință: a) creanțele născute în patrimoniul terților dobânditori de rea-credință ai bunurilor debitorului în temeiul art. 120 alin. (2), cele cuvenite subdobân­ditorilor de rea-credință în condițiile art. 121 alin. (1), precum și creditele acordate persoanei juridice debitoare de către un asociat sau acționar deținând cel puțin 10% din capitalul social, respectiv din drepturile de vot în adunarea generală a asociaților ori, după caz, de către un membru al grupului de interes economic.

[6] Atât cât s-a găsit, practica nefiind atât de bogată.

[7] Art. 3 alin. (1) pct. 7: prin creditor se înțelege persoana fizică sau juridică ce deține un drept de creanță asupra averii debitorului și care a solicitat, în mod expres, instanței să îi fie înregistrată creanța în tabelul definitiv de creanțe sau în tabelul definitiv consolidat de creanțe și care poate face dovada creanței sale față de patrimoniul debitorului, în condițiile prezentei legi. Au calitatea de creditor, fără a depune personal declarațiile de creanță, salariații debitorului.

Care este ordinea de prioritate a creanțelor asociaților? was last modified: august 5th, 2019 by Adrian Ștefan Clopotari
0 Shares

Recomandări

Vă recomandăm:

Abonează-te la newsletter