Obligaţiile de mediu în faliment

11 dec. 2018
Articol UJ Premium
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 468

Recomandări

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

1. Prolog

Afrodita, simbolul iubirii, frumuseții și fertilității, ar fi de‑a dreptul indignată dacă ar afla că planeta ce‑o reprezintă, Venus, e în realitate un iad: temperaturi de aproape 500˚C, ploi cu acid sulfuric și o presiune a cerului atât de mare încât până și cei mai curajoși scafandri ar declina respectuos invitația la un sejur. Atmosfera e atât de groasă încât s‑a transformat într‑o oglindă pentru razele Soarelui, planeta căpătând astfel titulatura populară de stea. Dacă privită de aproape mai că vedem cazanele lui Lucifer, de la 100 de milioane de kilometri, observată de pe micul punct albastru numit Pământ[1], este al doilea cel mai luminos corp de pe cerul nopții după Lună. De aici nu se mai văd ororile, ci doar frumusețea, fapt ce l‑a mânat pe Eminescu să scrie romantic Luceafărul. Ar părea că o problemă, cât timp nu e a noastră, e departe și nu ne afectează imediat direct, nu mai e o problemă; și totuși…

Admiterea in profesiile juridice

Pe Venus există largi câmpii, canioane și albii, semne că a existat un ocean acum miliarde de ani. Însă ceva s‑a întâmplat și a determinat creșterea nivelului de dioxid de carbon, iar efectul de seră a transformat planeta într‑o oală în clocot, care nu‑și poate elibera niciodată presiunea. Orice urmă de viață[2] s‑a evaporat subit. Dacă aici a fost odată un Pământ, el a înce­tat să existe cu mult înaintea apariției căminului nostru. Asemenea lui Marte, o bună parte dintre obiectivele sondelor de explorare sunt centrate pe aflarea unui răspuns la între­barea: de ce te‑ai încălzit? Căutăm să învățăm din eșecurile unor străini, vechi de miliarde de ani, spre a asigura prezentul palpabil și viitorul de mâine al oamenilor de lângă noi.

Chiar dacă ocupă locuri fruntașe în topul fricilor, cea mai verosimilă amenințare la adresa vieții de pe Pământ nu este un război nuclear, un asteroid din spațiu, eradicarea umanității de către inteligența artificială sau o organizație ocultă ce conspiră malefic la preluarea controlului lumii. Numitorul comun pe care‑l au toate aceste pericole e că ies din sfera noastră de control și sunt vag definite. Inamicii imaginari îndepărtați sunt cea mai facilă scuză pentru neputința proprie. Primejdia numărul unu constă în apariția unui nou glob de lumină în sistemul solar: transformarea Pământului în Venus 2.0.

Creșterea temperaturii globale cu 1,1˚C, mare parte în ultimii 35 de ani[3], nu e o știre care alarmează, ba, mai mult, nu e nici măcar aptă să fie găsită interesantă. În fond, numărul este infim, astfel că filmulețele cu pisici smotocite, cercetarea pozelor recent încărcate de rivali pe Facebook, planurile pentru următorul week‑end sunt chestiuni infinit mai impor­tante. Însă nici cifrele mari nu sunt în măsură să atragă atenția: desprinderea în 2016 a unui aisberg gigant din Antarctica, cu o suprafață de 6.000 km pătrați[4], 21,5 milioane de refugiați începând cu 2008 din pricina distrugerii condițiilor de agricultură, 2/3 din Marea Barieră de Corali distrusă, creșterea acidității oceanelor cu 26%[5], ridicarea nivelului mărilor cu 14 cm, formarea unei insule de gunoi în Pacific cu o suprafață de 3 ori mai mare decât Franța confirmă teza genei umane egoiste[6]. Durerea de dinți a unei persoane înseamnă mai mult pentru ea decât moartea de foame a milioane de persoane în Coreea de Nord[7].

Desigur, creșterea nivelului mărilor cu 3,4 mm pe an poate să atragă o rezolvare rapidă de tip construit casa mai la deal, dar ce ne facem când din cer vin uragane capabile să facă insuportabilă viața și pe Pământ? Unde ne adăpostim? În 2017 s‑a înregistrat cel mai puternic uragan din Atlantic: Irma. Împreună cu Harvey, au cauzat pagube de 290 de miliarde de dolari[8]. Anul 2016 a fost decretat ca fiind cel mai călduros din istoria omenirii[9], însă 2017 nu s‑a lăsat mai prejos[10]. 2018 a debutat la înălțime, cu minime record în estul Canadei și SUA: ‑69˚C și cu maximă record de 47,3˚C în Sydney, Australia[11].

Ne sperie cele câteva milioane de oameni care fug din calea războiului din Siria și suntem alarmați, plănuind politici antimigrație. Dar ce vom face când vom fi confruntați cu câ­teva sute de milioane de refugiați climatici[12] și cu perspectiva ca tocmai noi să compunem numărul? Raportat la evoluția actuală, scenariul nu se încadrează la întrebarea „dacă”, ci „când”.

Dacă s‑ar anunța mâine că vine un asteroid capabil să radă Pământul sau cel puțin civilizația umană, și așa insignifiantă raportat la vechimea casei noastre (dinozaurii au fost specia dominantă timp de 175 de milioane de ani, oamenii[13] au o istorie de 500.000 ani[14], Terra are o vechime de 4,5 miliarde de ani, iar Universul 13,7 miliarde de ani), toate țările s‑ar alia și ar concepe rapid un plan comun pentru evitarea extinc­ției. Nu ar exista persoană întreagă la minte care să nu fie alarmată de orice acțiune contrară luată de guvernele lumii. Dacă până atunci moartea, în realitate un eveniment sigur doar la nivel teoretic, ar fi tratată doar la nivel de basm incert și îndepărtat, de la acest moment ar căpăta brusc o dimensiune extrem de certă prin vizualizarea unui imens bulgăre de foc pe cer și auzul ticăitului cronometrului până la impact. Instinctul de supraviețuire s‑ar activa, fiecare secundă fiind cântărită în aur.

Totuși, dacă amenințarea cu apocalipsa vine pe calea schimbărilor climatice, deși efectele sunt cel puțin similare ca cele generate de impactul unui asteroid, dar în loc de un singur impact nimicitor, avem câteva mii, în cascadă și nu le putem viziona pe fiecare, direct, așa cum am face‑o cu un foc nimicitor apărut pe cerul nopții, alarma nu este declanșată. Din contră, avem timp încă să dezbatem dacă, într‑adevăr, este nevoie de o alarmă și dacă nu cumva chestiunea încălzirii globale nu este doar o afacere prin care alții câștigă mai mult decât noi. Retragerea Statelor Unite ale Americii în 2017[15] din cel mai important pact al lumii pentru combaterea schimbărilor climatice, Acordul de la Paris, este emble­matică în acest sens.

Când o societate nu mai are bani ca să‑și plătească datoriile, spunem că e în insolvență. Dacă nu are șanse de redresare, se cheamă faliment, ce culminează cu radierea. Dar când societatea umană nu mai dispune de resurse pentru supraviețuire, putem afirma că se află în faliment? Dacă visăm la reorganizare, a doua șansă nu stă și ne așteaptă, ci ne întinde degrabă nota de plată: obligațiile de mediu neachitate. Îndestularea lor trebuie să se facă cu prioritate 0, complet și neîntârziat. Falimentul nu este o opțiune, nu concepem radierea, dar uităm că existența Pământului nu este condiționată de existența noastră. Rolurile sunt inversate, iar conceptul până mai ieri abstract, cel conform căruia Pământul are viață, devine palpabil juridic. Obligațiile de mediu capătă o existență de sine stătătoare. Dar sunt la rândul lor în faliment, cât timp sunt ignorate.

2. Ce sunt obligațiile de mediu?

Nu există o definiție în legislație. Însăși sintagma este creația doctrinei, pornită de la dreptul fundamental la un mediu sănătos. Art. 35 din Constituția României dictează: „(1) Statul recunoaște dreptul oricărei persoane la un mediu încon­jurător sănătos și echilibrat ecologic. (2) Statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept. (3) Persoa­nele fi­zice și juridice au îndatorirea de a proteja și a ameliora mediul înconjurător”. Dat fiind că România nu este decât o parte[16] dintr‑o structură superioară, Uniunea Europeană, ne‑am aștepta ca acest drept fundamental să fie reglementat și‑n Convenția Europeană a Drepturilor Omului, însă textul acesteia nu conține vreo mențiune expresă. Cu toate acestea, jurispru­dența a statuat că dreptul la un mediu sănătos este în spiritul Convenției, dincolo de litera sa[17], fiind desprins prin ricoșeu din dreptul la viață, la respectarea vieții private și de familie și la proprietate. În doctrină, s‑a afirmat că se urmărește transfor­marea dreptului la un mediu sănătos într‑un drept subiectiv apărat (expres – n.n.) de Convenției, prin crearea unui pro­tocol suplimentar[18]. Până la definitivarea acestui deziderat, ne putem întreba dacă nu cumva lipsa reglementării exprese perso­nifică mediul și‑i dă drepturi proprii, distincte de cele ale oamenilor. Juridic, mediul nu este un creditor, neavând perso­nalitate, dar imaginarea acestuia ne face să conturăm definiția obligației de mediu.

Dacă obligația e un raport între minimum două părți, prin care una are dreptul să‑i pretindă ceva celeilalte, iar cea din urmă este obligată să se supună, obligația de mediu se traduce în legătura dintre un creditor care deține o creanță de mediu față de un debitor, care deține o datorie de mediu față de creditor?

Creanța de mediu a fost definită ca fiind „orice drept de a obține încetarea tulburării provocate mediului ori a unei violări a dreptului mediului care este suportată de un stat ori de un particular”[19]. Totuși, afirmația este criticabilă, întrucât existența unui drept de creanță este condiționată de existența unui creditor titular. În cazul nostru acesta lipsește: nicio persoană sau mai multe nu‑și pot aroga expres calitatea de creditori ai unor obligații de mediu. De altfel, o astfel de creanță nici n‑ar putea să facă obiectul unei transmisiuni, transformări sau stingeri prin compensare convențională. De­bi­torul nu poate negocia executarea obligației de mediu, nu‑și poate cesiona datoria. Dacă ar fi obligatoriu să identificăm un creditor, acesta ar fi „toată lumea”, debitorul fiind obligat față de toți. Statul nu este un candidat viabil, întrucât acesta e un concept abstract, fiind reprezentat de totalitatea instituțiilor care asigură guvernarea; mai mult, niciun minister nu se poate erija în titularul suveran al tuturor creanțelor de mediu contra cetățenilor. În punctul acesta, sesizăm a doua fractură a raționa­mentului: creanța este un drept personal, dar pare că cea de mediu se răsfrânge mai degrabă asupra bunului cor­poral, imobilului, decât asupra persoanei care‑l stăpânește. Ar părea că orice persoană îndreptățită la un mediu sănătos este titulară a unui soi de drept real asupra oricărui bun deținut de alții.

Atunci avem un drept real? Criticile privind lipsa unui titular se mențin. Dreptul real e definit ca acel drept subiectiv patrimonial pe temeiul cărora titularul poate să exercite anumite puteri asupra unui bun determinat, în mod direct și nemijlocit[20]. În cazul nostru, titularul, oricine ar fi el, nu are dreptul să exercite vreun drept în mod direct asupra bunului care generează un pericol de mediu. Dacă un cetățean iritat de slaba calitate a pesticidelor aplicate culturii sale de 100 ha de grâu decide să extermine orice dăunător împrăștiind deșeuri radioactive, ceilalți cetățeni nu pot interveni direct asupra terenului. În fapt, pusul mâinii pe hârleț și debutul lucrărilor de ecologizare de către altcineva s‑ar traduce în încălcarea dreptului de proprietate. Pare mai degrabă că proprietarul trebuie să se abțină de la anumite acte, fiind astfel o limitare a exercitării dreptului de proprietate. Dreptul de servitute[21] ar părea cel mai apropiat candidat, însă încadrarea este criti­cabilă. Servitutea presupune o obligație negativă din partea proprietarului terenului, de a nu face, de a accepta limitarea propriului drept de proprietate, în favoarea unui proprietar vecin. Dar obligația de mediu nu înseamnă doar să te abții să poluezi, ci să și înlături activ poluarea. Apoi, obligațiile de mediu nu sunt reglementate doar în favoarea vecinilor, ci în folosul tuturor. Altfel spus, obligația de curățare a unui teren radioactiv din Teleorman profită și oricărui cetățean din Suceava, chiar cu zero active în patrimoniu, care nu are con­tact direct cu sursa de poluare, nefiind vecin și care are ace­leași drepturi asupra terenului ca vecinii direcți.

Dificultatea calificării naturii obligației de mediu o situează la granița dintre drepturile de creanță și cele reale: o îndatorire pe care o are proprietarul unui bun față de toți ceilalți (caracter personal), ce rezultă din stăpânirea pe care o exercită acesta asupra unui imobil (caracter real). Intră în arenă obligațiile propter rem legale. Caracteristica acestor obligații[22] e că nu se sting indiferent de transmiterea dreptului de proprietate, ele fiind sarcini ale bunului, sancțiunea ne­respec­tării fiind de natură contravențională sau chiar penală. Evident, prejudiciul civil este reparat pe calea unei răspunderi civile.

3. Legislația autohtonă a mediului pentru începători

În timp ce la nivel principial dreptul la un mediu sănătos este reglementat de Constituție, exact ce înseamnă asta ne spun O.U.G. nr. 195/2005 privind pro­tecția mediului și O.U.G. nr. 68/2007 privind răspunderea de mediu cu referire la prevenirea și repararea preju­diciului asupra mediului (care transpune Directiva 2004/35/CE). Cronologic, raportat la momentul apa­riției unui prejudiciu de mediu, viitor sau pre­zent, O.U.G. nr. 195/2005 abordează timpul dinaintea dezastru­lui, iar O.U.G. nr. 68/2007, cel ulte­rior. Astfel, O.U.G. nr. 195/2005 enu­meră obligațiile pe care le are un ope­rator înainte de debutul activității și după debutul acesteia, având ca nu­mitor comun și țel principal garan­tarea protejării mediului. Este linia întâi de tranșee. O.U.G. nr. 195/2005 este prevenția. O.U.G. nr. 68/2007 reglementează răspunderea operato­rului, obligațiile născute ca urmare surmontării liniei întâi de apărare și apariția prejudiciului. O.U.G. nr. 68/2007 este reparația.


* Este extras din Revista Phoenix nr. 2/2018.

[1] Drepturile de autor asupra expresiei aparțin lui Carl Sagan, om de știință, astronom și astrofizician, pionierul traducerii în cuvinte simple, destinate publicului larg, a noțiunilor complexe de cosmologie. A scris Pale Blue Dot: A Vision of the Human Future in Space (Un palid punct albastru: o viziune asupra viitorului umanității în spațiu), Random House, 1994, New York.

[2] https://www.nasa.gov/feature/goddard/2016/nasa‑climate‑modeling-suggests‑venus‑may‑have‑been‑habitable.

[3] Informație preluată de pe https://climate.nasa.gov/evidence/.

[4] http://www.bbc.com/news/science‑environment‑40321674.

[5] http://www.wired.co.uk/article/climate‑change‑facts.

[6] Expresia a fost patentată de Richard Dawkins, biolog evoluționist, autor al celebrei cărți The Selfish Gene, Oxford University Press, Oxford, 1976 (Gena egoistă).

[7] https://en.wikipedia.org/wiki/North_Korean_famine#cite_note‑52.

[8] https://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/suma‑colosala‑a‑pagubelor‑facute‑de‑uraganele‑irma‑si‑harvey‑791335.

[9] https://public.wmo.int/en/media/press‑release/climate‑breaks‑multi ple‑records‑2016‑global‑impacts.

[10] https://www.green‑report.ro/2017‑al‑doilea‑cel‑mai‑calduros‑an/.

[11] http://www.mediafax.ro/externe/vremea‑extreme‑intre‑avertizari‑ger-incendii‑vegetatie‑minime‑record‑estul‑canadei‑sua‑69‑grade‑c‑resimtite‑muntele‑washington‑sydney‑cea‑ridicata‑temp
eratura‑ultimii‑79‑ani‑16918833
.

[12] Juridic, termenul nu există, statutul de refugiat putând fi dobândit doar de o persoană care fuge din calea războiului. Legea, adoptată după cel de‑al Doilea Război Mondial, încă nu a fost amendată – https://www.nytimes.com/2017/12/21/climate/climate‑refugees.html.

[13] Specia homo sapiens.

[14] https://www.agerpres.ro/stiintatehnica/2018/01/26/cele‑mai‑vechi-ramasite‑umane‑descoperite‑in‑afara‑africii‑dau‑inapoi‑ceasul‑istoriei‑omului‑‑43640.

[15] http://www.mediafax.ro/externe/donald‑trump‑anunta‑retragerea-statelor‑unite‑din‑acordul‑climatic‑germania‑franta‑si‑italia‑regreta‑decizia‑si‑refuza‑orice‑renegociere‑1639744.

[16] Cu suveranitate crescută, diferențele mari între culturile europene nepermițând înființarea de la început a unei Federații.

[17] https://drept.uvt.ro/administrare/files/1481047524‑lect.‑univ.‑dr.-flaminia‑sta‑‑rc‑‑‑meclejan.pdf, apud E. Naim‑Gesbert, Droit général de l’environnement, LexisNexis, Paris, 2011, p. 141.

[18] http://revcurentjur.ro/old/arhiva/attachments_201104/recjurid114_ 9FR.pdf.

[19] C. Saint‑Alary Houin, La nature juridique de la creance environnementale, în Revue des procedures collectives no. 2/2004, p. 146.

[20] C. Bîrsan, Drept civil. Drepturile reale principale în regle­mentarea noului Cod civil, Ed. Hamangiu, București, 2013, p. 23.

[21] Potrivit art. 755 alin. (1) C. civ.: „Servitutea este sarcina care gre­vează un imobil, pentru uzul sau utilitatea imobilului unui alt proprietar”.

[22] Doctrina a relevat următoarele caractere juridice: debitorul trebuie să se găsească în raport direct cu lucrul; obligația reală este autonomă în raport cu dreptul real, dar are în același timp un regim de accesorialitate față de acest drept; obligația propter rem se impune debitorului, exclusiv din cauza și în timpul deținerii bunului; ea grevează o persoană cu o sarcină din cauza unui drept real și derivă din lege sau din convenția părților; obligația are ca obiect fie o prestație pozitivă, fie o abstențiune; ea nu se poate transforma nici într‑un drept real, nici într‑un drept de creanță; această obligație se transmite la toți succesorii particulari, iar vechiul proprietar care a înstrăinat lucrul grevat cu o obligație propter rem se găsește complet liberat, prin urmare creditorul nu are decât un singur debitor, și anume pe actualul deținător al lucrului grevat. A se vedea: I. Sferdian, Drept civil. Drepturile reale principale, Ed. Hamangiu, București, 2013, p. 94, apud D. Andrei, Dreptul la despăgubiri al construc­torului locatar, în RRD nr. 3/1978, pp. 32 și 33; I. Albu, Privire generală asupra rapoartelor de vecinătate, în revista Dreptul nr. 8/1984, pp. 29 și 30.

Obligațiile de mediu în faliment was last modified: decembrie 11th, 2018 by Adrian Ștefan Clopotari
0 Shares

Recomandări

Vă recomandăm:

Abonează-te la newsletter