Cine e competent să judece executările silite demarate împotriva debitoarei?

29 oct. 2019
Articol UJ Premium
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 528

Recomandări

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

A. Premisă

Deschiderea insolvenței poate fi echivalată cu sfârșitul libertății creditorilor. Însă, ca-n povestea independenților vânători-culegători, care s-au trezit împotmoliți în agricultură[1], sacrificarea fericirii individuale se traduce, paradoxal, într-o prosperitate a colectivității. Insolvența este un schimb: azi, renunți la dreptul tău individual și primești în loc dreptul acesta colectiv care te va face mai fericit. Trocul nu este unul negociat, cu clauză de refuz și drept de răzgândire: creditorul nu poate alege să-și vadă de treaba lui cu recuperarea individuală a creanței și să se mai gândească dacă aderă la gașca zgomotoasă de creditori care a decis unirea eforturilor pentru recuperarea colectivă. Prezumția maximizării este absolută și nu se acordă derogări, dar mecanismele insolvenței vin să garanteze că nu e nicio problemă: nici reorganizarea, nici falimentul nu se pot derula fără condiția recuperării creanțelor în cel mai înalt grad posibil. Apoi, ca în istoria umanității, binele comun transcende insignifianta împlinire a unei generații: ajutarea debitoarei să rămână în circuitul comercial aduce prosperitate pentru un potențial infinit de creditori, oricum mai mare decât numărul finit al celor înscriși acum la masa credală.

Original Black Friday pe UJmag.ro!

Insolvența înseamnă drepturile creditorilor, dar ce se întâmplă când un drept azvârlit într-o coadă de articol ajunge să le anuleze pe toate celelalte? Art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 sau dreptul la executare silită al creditorilor curenți, în vigoare din 2 octombrie 2018, a ajuns să pună pe jar multiple proceduri. La propriu, fiindcă, dincolo de debandada aplicării efective, unde nimeni nu mai este sigur de nimic (ce înseamnă insolvența sau executarea silită?), practicienii se întreabă oare cu ce s-au ocupat înainte în proceduri, dacă acum acțiunile de interpretare a executărilor silite le consumă tot timpul?

Nu reluăm argumentele[2], ci vorbim despre cine are dreptul să le aleagă. Care judecător este competent material? Cel de la instanța de drept comun, respectiv de la judecătorie, sau judecătorul-sindic învestit a judeca dosarul de insolvență? Executarea silită asupra bunurilor debitoarei aflate în insolvență este totuna cu executarea silită asupra bunurilor unei debitoare care nu se găsește în procedura colectivă?

Am spicuit proaspăta jurisprudență, dar divergentă, cu privire la aceste chestiuni. La final, am inclus propria optică.

B. Judecătoria este competentă

a) Situația juridică a debitoarei nu determină competența sindicului

1. Potrivit art. 260 alin. (1) și (4) C. pr. fisc., cu denumirea marginală „Contestația la executare silită”: „(1) Persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare silită, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii. (…) (4) Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență”.

2. Întrucât norma citată, normă cu caracter special, nu prevede care dintre instanțe din ierarhia judiciară este competentă material să soluționeze contestația la executare, înseamnă că se aplică legea generală, respectiv Codul de procedură civilă, care la art. 713 prevede că contestația se introduce la instanța de executare, iar în art. 641 alin. (1) și (2) din același cod, cu denumirea marginală „Instanța de executare”, se arată că: „(1) Instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. (2) Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe”.

3. Din interpretarea normelor citate reiese că judecătoria pe raza căreia se află organul de executare este competentă să soluționeze o ordonanță președințială care vizează un act de executare silită.

4. Judecătorul-sindic nu este competent să judece prezenta cerere și ca urmare a următoarelor considerente: chiar dacă cererea nu este întemeiată în drept pe Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței și pe Codul de procedură civilă, fără indicarea în concret a dispozițiilor aplicabile, administratorul judiciar dorește, practic, suspendarea provizorie a unei proceduri de executare silită începute împotriva debitorului de către organul fiscal.

5. Competențele judecătorului-sindic sunt strict limitate la dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, și care reia, practic, toate cererile, contestațiile ce sunt înscrise în cuprinsul legii la diverse secțiuni. Între aceste atribuții nu sunt incluse și cererile de ordonanță președințială sau contestațiile la executare silită.

6. Într-un mod mai general sunt definite atribuțiile judecătorului-sindic în art. 11 alin. (2): „Atribuțiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar și/sau al lichidatorului și la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței”. Nici în cadrul acestei definiții mai generale nu poate fi încadrată cererea administratorului judiciar întrucât aceasta nu vizează activitatea sa, ci o executare silită începută de un organ bugetar.

7. Pe de altă parte, natura cererii adresate instanțelor de judecată nu se confundă cu situația juridică în care se află una dintre părți. Cu alte cuvinte, cererea administratorului judiciar nu este aferentă procedurii insolvenței pentru că este formulată de administratorul judiciar al unui debitor aflat în insolvență. De aceea, pot exista cauze în care debitoarea este parte și care nu sunt de competența judecătorului-sindic, cum sunt acțiunile în pretenții ale debitorului aflat în procedură de insolvență împotriva debitorilor săi și care, aparent, sunt aferente procedurii insolvenței, dar nu sunt de competența judecătorului-sindic, ci a instanțelor de drept comun.

8. Interpretând această prevedere legală, doctrina arată că judecătorul-sindic conduce întreaga procedură de la deschidere și până la închidere, marcând etapele parcurse de procedură și tranșând asupra conflictelor și litigiilor sau rezolvând cererile cu privire la drepturile participanților. În aceste situații conflictuale, judecătorul-sindic exercită controlul de legalitate privind măsurile luate de practicianul în insolvență sau soluționează contestațiile și obiecțiunile participanților la procedură.

9. Cererea administratorului judiciar excedează în mod vădit competenței judecătorului-sindic întrucât, deși debitorul pe care îl administrează se află în reorganizare judiciară, cererea sa nu reprezintă o contestație sau obiecțiune cu privire la procedura în sine, ci vizează executarea silită a unor creanțe bugetare.

Trib. București, dec. nr. 1470/2019

b) Executarea silită inițiată asupra debitoarei nu privește procedura insolvenței

1. Toate actele juridice a căror anulare s-a solicitat sunt acte administrative fiscale în sensul art. 1 pct. 1 din Legea nr. 207/2015, respectiv sunt acte emise de organul fiscal în exercitarea atribuțiilor de colectare a impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale, pentru stabilirea unei situații individuale și în scopul de a produce efecte juridice față de persoana căreia îi sunt adresate, în speță debitoarea în insolvență. Titlurile executorii și somațiile atacate sunt acte întocmite în cadrul executării silite fiscale desfășurate de pârâtă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 207/2015.

2. În conformitate cu decizia ÎCCJ-RIL nr. XIV din 5 februarie 2007, judecătoria în circumscripția căreia se face executarea este competentă să judece contestația, atât împotriva executării silite înseși, a unui act sau măsuri de executare, a refuzului organelor de executare fiscală de a îndeplini un act de executare în condițiile legii, cât și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de un alt organ jurisdicțional, dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.

3. Concluzionând, judecătorul-sindic reține că atacarea pe fond a actelor administrative fiscale mai sus menționate, devenite titluri executorii prin ajungerea creanțelor pe care le constată la scadență, precum și a actelor de executare silită fiscală poate fi efectuată doar pe calea contestației la executare, cerere în justiție care este de competența judecătoriei în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare.

4. Împrejurarea că debitoarea se află în reorganizare judiciară, în procedura prevăzută de Legea nr. 85/2006, nu prezintă nicio relevanță pentru stabilirea instanței competente să soluționeze prezenta cerere de pronunțare a unei ordonanțe președințiale. Anularea actelor administrative fiscale mai sus arătate nu se regăsește între atribuțiile enumerate (neexhaustiv) în cuprinsul art. 11 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, iar art. 11 alin. (2) din același act normativ prevede că atribuțiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activității lichidatorului și la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței.

5. Actele administrative fiscale mai sus arătate, inclusiv executarea silită fiscală individuală și actele de executare silită fiscală propriu-zise, sunt acte juridice străine de procedura insolvenței, astfel încât verificarea legalității și/sau a temeiniciei lor excedează competenței judecătorului-sindic.

Trib. Comercial Cluj, dec. nr. 353/2019

c) Admiterea competenței materiale a sindicului ar încălca principiul specializării

1. Procedura reglementată de Legea insolvenței este o procedură specială de executare silită având caracter unitar, colectiv, concursual și egalitar, care vizează toate bunurile comerciantului/profesionistului debitor (art. 3 din Legea nr. 85/2014) și a cărui menire este să dea satisfacție intereselor legale ale creditorilor înscriși în tabelul de creanțe, adică acoperirea pasivului creditorilor concursuali, prin reorganizarea debitorului sau prin faliment, asigurându-se astfel în mod real o maximizare a averii debitorului, prin protecția creditorilor concursuali de executări silite individuale în care pot fi afectate chiar drepturile acestora.

2. Aceste caracteristici se desprind din reglementările Legii nr. 85/2014, printre care redăm, cu titlu de exemplu, cele ale art. 2 și art. 5 pct. 44 și 45.

3. În cazul de față este vorba, fără niciun dubiu, despre o formă de executare silită individuală demarată de către organul fiscal, împotriva căreia debitoarea a învestit deja instanța de drept comun ce are plenitudine de jurisdicție în calitate de instanță de executare, conform art. 651 C. pr. civ. raportat la art. 714 C. pr. civ.

4. Deci, fără a antama fondul cauzei relativ la modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 39 alin. (2), art. 143 alin. (1) și art. 163 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, coroborat cu cele ale art. 213 alin. (2) C. pr. fisc., aspect ce revine instanței competente a se pronunța asupra fondului cauzei, judecătorul-sindic apreciază că, raportat la dispozițiile art. 45 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, are competențe limitate în procedura insolvenței, iar prin modificările aduse de către O.U.G. nr. 88/2018, acestea nu i-au fost lărgite. Dacă am aprecia în sens contrar, ar însemna ca acesta să soluționeze și ordonanțele de plată, precum și celelalte acțiuni de drept comun sau cele care au o competență specială (art. 351 C. pr. fisc.), în sensul că acesta ar avea o plenitudine de competență indiferent de natura și obiectul cauzei, aspect care ar contraveni și principiului specializării prevăzut de legile de organizare judiciară, dar ar încărca și în mod nejustificat activitatea acestuia.

5. Aceste aspecte legate de competența specializată privesc și ipoteza executării silite individuale, chiar dacă acea executare este pornită de către organele fiscale cu privire la eventuale creanțe curente pentru care creditorul fiscal a emis titluri executorii, așa cum rezultă din dispozițiile art. 260 alin. (3) C. pr. fisc., aspect ce se desprinde și din considerentele statuate de ÎCCJ, în dezlegarea unor chestiuni de drept date prin Decizia nr. 11 din 18 aprilie 2016.

Trib. Sibiu, sent. nr. 143/2019

C. Sindicul este competent

1. Dispozițiile Legii nr. 85/2014 se completează în temeiul art. 342 cu prevederile Codului de procedură civilă, în timp ce în temeiul art. 45 coroborat cu art. 58 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 85/2014, judecătorul-sindic poate fi sesizat cu chestiuni litigioase, cereri contencioase sau necontencioase ce au legătură cu procedura insolvenței.

2. Interpretând aceste dispoziții legale se reține că sesizarea sa, învestirea din punct de vedere procedural pe calea ordonanței președințiale a judecătorului-sindic, nu poate fi de plano exclusă.

3. Mai departe, referitor la domeniul de aplicare a ordonanței președințiale, se reține că scopul pentru care legiuitorul a instituit o asemenea procedură rezultă din prevederile art. 997 alin. (1), și anume luarea unor măsuri provizorii cu privire la o situație de fapt dedusă judecății în condițiile în care și celelalte cerințe de admisibilitate sunt îndeplinite.


* Articolul este extras din Revista Phoenix nr. 2/2019 (aprilie-iunie 2019).

[1] Când s-au apucat de agricultură, strămoșii noștri nu știau că vor renunța la timpul liber, dieta diversificată și plăcerea de a trăi în armonie cu natura, în schimbul unei vieți scurte, de trudă continuă pentru îngrijirea unor banale plante. Traiul într-o singură locație și legarea dietei de un singur aliment a însemnat rețeta sigură pentru focare de viruși necruțători și moarte generată prin foamete. O simplă secetă sau inundație însemna sfârșitul unui întreg sat, pe atunci literal întreaga omenire cunoscută.

[2] A.Șt. Clopotari, Executarea silită a insolvenței: de la liberarea de sechestre penale la eliberarea de certitudini, în Revista Phoenix nr. 66/2018.

Cine e competent să judece executările silite demarate împotriva debitoarei? was last modified: octombrie 28th, 2019 by Adrian Ștefan Clopotari
0 Shares

Recomandări

Vă recomandăm:

Abonează-te la newsletter