Ştiri juridice
Consiliul Concurenței. Relansarea Revistei Române de Concurență
- Emilian Duca și Alina Duca |
Legislația Muncii
UNEJ. Ședința Congresului privind delegarea președintelui interimar
- Mihai Petre și Cosmin Dincă |
Importurile de materii prime pentru producția sau repararea de aeronave pot fi scutite de taxe vamale în procedură vamală simplificată
Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 27/2022 (Comunicat): art. 173 alin. (2), art. 174 și art. 180 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă
Repartizarea cauzelor având ca obiect litigii de muncă. Trimiterea dosarului pentru continuarea judecății
CEE Attorneys/Boanță, Gîdei și Asociații, alături de Dataware Consulting în tranzacția prin care compania a vândut 70% din participație către Grupul Bittnet
Infracţiuni de contrabandă şi constituirea unui grup infracţional organizat. Contestație la executare. Stabilirea competenței de soluționare a cauzei
- Emilian Duca și Alina Duca |
Modificări fiscale
Critici privind aplicarea greşită a normelor de drept material în ceea ce priveşte soluţia dată asupra cererii de acordare a daunelor materiale. Respingerea recursului ca fiind nefondat
Ministerul Justiției. Întâlnire de lucru cu Procurorul-Şef European, în vederea dezvoltării cooperării cu Parchetul European
Stabilirea contingentului de lucrători străini nou-admişi pe piaţa forţei de muncă în anul 2023 (H.G. nr. 1448/2022)
Baroul București. Proiectul „Integritatea impune solidaritate”, derulat de APADOR-CH
Clasarea cauzei in rem în cazul în care nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea
Votul Austriei împotriva aderării României, sancţionat de români
Camera Consultanților Fiscali. Curs online cu tema „Impozitul pe venitul nerezidenților” (14 decembrie 2022)
Stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată (H.G. nr. 1447/2022)
Alexandrion Group: Carpathian Single Malt Whisky continuă turul global cu lansarea expresiei „Commandaria”, în Cipru
Consiliul Legislativ. Avize emise – 12 decembrie 2022
Aprobarea modelului-cadru al contractului individual de muncă (OMMSS nr. 2171/2022)
UNBR. Decizia Consiliului pentru creșterea pensiilor pentru avocați
Companiile din industria auto, între provocările externe și noile sisteme de raportare fiscală?
Decrete prezidențiale. Legea pentru modificarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii și alte decrete semnate
Ministerul Justiției. Proiect: OMJ pentru aprobarea valorilor financiare actualizate ale normelor de hrană ale persoanelor private de libertate