Solicitare privind dispunerea fixării sumei definitive cu titlu de penalităţi de întârziere. Stabilirea competenței de soluționare a cauzei

• Legea nr. 554/2004: art. 18 alin. (5)
• Legea nr. 554/2004: art. 2 alin. (1) lit. ţ)
• Legea nr. 554/2004: art. 24
• Legea nr. 554/2004: art. 25
• NCPC: art. 133 pct. 2
• NCPC: art. 134
• NCPC: art. 135 alin. (1)
• NCPC: art. 651 alin. (1)
• NCPC: art. 665
• NCPC: art. 666
• NCPC: art. 712
• NCPC: art. 714
• NCPC: art. 891
• NCPC: art. 906
• O.U.G. nr. 49/1997: art. 9

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 2 august 2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată, în calitate de pârât, Guvernul României, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună fixarea sumei definitive cu titlu de penalități de întârziere, respectiv obligarea debitorului să plătească penalități în cuantum de 1.000 RON pe zi de întârziere.

În motivarea cererii a arătat, în esență, că prin hotărârea civilă nr. 1901 din 26.06.2015, pronunțată de Curtea de Apel București și modificată în integralitate prin decizia civilă nr. 2370 din 08.05.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost obligat pârâtul Guvernul României să adopte o hotărâre de guvern pentru punerea în aplicare a art. 9 din Anexa I la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003, în vederea vânzării de acțiuni ale OMV Petrom S.A. până la limita de 8% din capitalul social, la același preț la care au fost vândute acțiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sanctiunea unor penalități de 1.000 RON pe fiecare zi de întârziere, de la data pronunțării deciziei și până la executarea obligației.

Totodată, a susținut că decizia nr. 2370/08.05.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție este executorie în această formă și, având în vedere că Guvernul României nu a pus în executare de bunăvoie obligația, a solicitat somarea acetuia în vederea executării deciziei civile menționate prin Biroul Executorului Judecătoresc B. în dosarul de executare nr. 113/2019.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 236 din 19 ianuarie 2023)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, art. 134 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează să pronunțe regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei și dispozițiile legale incidente pricinii, reținând că este vorba despre un conflict negativ de competență tipic.

1. Argumente de fapt și de drept relevante.

Preliminar, Înalta Curte reține că delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

Competența materială, privită sub aspectul ei funcțional, stabilește ierarhia pe linie verticală a diferitelor categorii de instanțe: judecătorii, tribunale, curți de apel și Înalta Curte de Casație și Justiție, care desfășoară activitate de fond, respectiv de control judiciar ordinar sau extraordinar.

Sub aspect procesual, competența materială determină, în funcție de obiectul, natura și valoarea litigiului, cauzele ce pot fi soluționate numai de anumite categorii de instanțe.

În speță, din actele și lucrările dosarului rezultă că obiectul demersului judiciar inițiat de reclamant îl constituie cererea de fixarea sumei definitive cu titlu de penalități de întârziere în sarcina debitorului Guvernul României, în sensul obligării acestuia să plătească o penalitate în cuantum de 1.000 RON stabilită pe zi de întârziere, întrucât nu a pus în executare de bunăvoie obligația stabilită prin sentința nr. 1901 din 26.06.2015 a Curții de Apel București, modificată în integralitate prin decizia nr. 2370 din 08.05.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Problema care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe vizează norma de drept aplicabilă situației deduse judecății, din perspectiva competenței materiale de soluționare a cauzei.

Curtea de Apel București a constatat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 714 alin. (1) C. proc. civ.. Totodată, a reținut Decizia nr. 20/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, dată în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 din C. proc. civ., și a conchis în sensul că, fiind vorba despre o contestație la executare prin raportare la obiectul litigiului dedus judecății, competența de soluționare a acesteia revine Judecătoriei sectorului 1 București, în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau sediul debitorului, conform dispozițiilor art. 714 și art. 906 din C. proc. civ.

În schimb, Judecătoria sectorului 1 București a reținut incidența în cauză a normelor speciale cuprinse în art. 24 și art. 25 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, apreciind că se aplică cu prioritate față de normele de drept comun cuprinse în C. proc. civ., în raport de care competența de soluționare a cauzei aparține Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, ca instanță de executare care a soluționat fondul litigiului de contencios administrativ, conform art. 2 alin. (1) lit. ț) din Legea nr. 554/2004.

În fapt, prin titlul executoriu în discuție pârâtul Guvernul României a fost obligat să adopte o hotărâre de guvern pentru punerea în aplicare a art. 9 din Anexa I la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003, în vederea vânzării de acțiuni ale OMV Petrom S.A., până la limita de 8% din capitalul social, la același preț la care au fost vândute acțiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancțiunea unor penalități de 1.000 RON pe fiecare zi de întârziere de la data pronunțării deciziei și până la executarea obligației.

Așadar, titlul executoriu ce stă la baza executării silite este reprezentat de decizia nr. 2370/08.05.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin care a fost modificată sentința nr. 1901/26.06.2015 a Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, care prevede îndeplinirea unei obligații de a face, precum și a unei obligații de a da, constând în penalități de întârziere pentru executarea obligațiilor prevăzute în titlul executoriu, reclamantul întemeindu-și cererea pe dispozițiile art. 906 alin. (4) din C. proc. civ., precum și pe cele cuprinse la art. 24 și art. 25 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 906 alin. (4) din C. proc. civ.: „Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalității debitorul nu execută obligația prevăzută în titlul executoriu, instanța de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce i se datorează cu acest titlu, prin încheiere, dată cu citarea părților. Creditorul poate solicita fixarea sumei definitive cu titlu de penalități de întârziere după trecerea fiecărui termen de 3 luni în care debitorul nu își execută obligația prevăzută în titlu executoriu, până la stingerea ei completă”.

De asemenea, art. 24 din Legea nr. 554/2004 prevede la alin. (1): „Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii”; la alin. (2): „În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se duce la îndeplinire prin executare silită, parcurgându-se procedura prevăzută de prezenta lege”; la alin. (3): „La cererea creditorului, în termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) și care nu au fost respectate în mod culpabil, instanța de executare, prin hotărâre dată cu citarea părților, aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalități, în condițiile art. 906 din C. proc. civ.”; iar la alin. (4): „Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării hotărârii de aplicare a amenzii și de acordare a penalităților debitorul, în mod culpabil, nu execută obligația prevăzută în titlul executoriu, instanța de executare, la cererea creditorului, va fixa suma ce se va datora statului și suma ce i se va datora lui cu titlu de penalități, prin hotărâre dată cu citarea părților. Totodată, prin aceeași hotărâre, instanța va stabili, în condițiile art. 892 din C. proc. civ., despăgubirile pe care debitorul le datorează creditorului pentru neexecutarea în natură a obligației”.

La rândul său, art. 25 din Legea nr. 554/2004 prevede că: „(1) Instanța de executare, care în materia contenciosului administrativ este, potrivit art. 2 alin. (1) lit. ț), instanța care a soluționat fondul litigiului de contencios administrativ, aplică, respectiv acordă sancțiunea și penalitățile prevăzute la art. 24 alin. (3), fără a fi nevoie de învestirea cu formulă executorie și de încuviințarea executării silite de către executorul judecătoresc”.

În acest context, este neîndoielnic că în ceea ce privește punerea în executare a obligației de a face, respectiv a obligației debitorului de a adopta o hotărâre de guvern sub sancțiunea unor penalități de 1.000 RON pe fiecare zi de întârziere până la executarea obligației, instanța de executare este instanța de contencios administrativ care a soluționat fondul litigiului, așa cum rezultă din prevederile art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Aceasta, deoarece, în materia contenciosului administrativ legiuitorul a prevăzut o procedură specială, care derogă de la procedura generală prevăzută de art. 665 și următoarele din C. proc. civ., fiind pusă la îndemâna deținătorului titlului executoriu de a obliga autoritatea pârâtă să pună în executare obligațiile stabilite de instanța de judecată în sarcina acesteia, atunci când nu sunt aduse la îndeplinire de bunăvoie sau în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.

Procedura specială de executare silită este inițiată de creditor prin acțiune directă la instanța de contencios administrativ care a soluționat fondul litigiului – instanță de executare potrivit art. 25 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, fără a fi necesară încuviințarea executării silite prin intermediul executorului judecătoresc.

Pe de altă parte, executarea silită a altor obligații decât cele avute în vedere de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cum ar fi obligațiile de plată a unor penalități aplicabile părții obligate în situația ce intră în sfera de reglementare a ipotezei normei juridice prevăzute la alin. (1) din acest text de lege, nu pot urma decât procedura reglementată de normele legale speciale, deoarece, trimiterile pe care art. 24 din Legea nr. 554/2004 le face la art. 905 și art. 891 din C. proc. civ. nu modifică regimul executării hotărârilor pronunțate de instanțele de contencios administrativ în ceea ce privește obiectul procedurii speciale de executare în situația reliefată. Altfel spus, se aplică aceste norme legale speciale în situația executării unei obligații care presupune un fapt personal al debitorului autoritate publică în materia contenciosului administrativ, având în vedere că obligația având ca obiect penalitățile de întârziere, stabilită în baza art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, reprezintă mijlocul de constrângere pentru aducerea la îndeplinire a obligației principale de emitere a actului administrativ.

Întrucât titlul executoriu invocat în cauză este reprezentat de obligarea pârâtului Guvernul României (autoritate publică centrală) la adoptarea unei hotărâri de guvern care reprezintă un act administrativ unilateral individual, ce trebuie emis în vederea executării în concret a legii (art. 9 din Anexa I la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003), cu privire la persoanele determinate în mod expres în cuprinsul titlului executoriu, Înalta Curte constată că obligația stabilită în sarcina debitorului sub sancțiunea penalităților de întârziere este supusă procedurii speciale de executare reglementate de art. 24 alin. (3) și alin. (4) din Legea nr. 554/2004, fiind incidente aceste dispoziții cu caracter special.

Înalta Curte are în vedere în acest sens și faptul că prin Decizia nr. 2 din 16 ianuarie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în dosarul nr. x/2022, s-a stabilit că: „Dispozițiile art. 24 alin. (1)-(3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, trebuie interpretate în sensul că procedura de executare a unei hotărâri judecătorești definitive pronunțate de o instanță de contencios administrativ este aplicabilă inclusiv în situația în care obligația stabilită prin respectiva hotărâre este aceea de adoptare a unui act administrativ unilateral cu caracter individual”.

Totodată, s-a stabilit că: „Prevederile art. 24 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004 trebuie interpretate în sensul că procedura de fixare a sumei definitive datorate creditorului cu titlu de penalități se aplică inclusiv în situația în care, prin titlul executoriu, instanța de judecată a stabilit penalități aplicabile părții obligate, pentru fiecare zi de întârziere, conform art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004”.

Cum în prezenta cauză titlul executoriu este reprezentat de o hotărâre judecătorească pronunțată în materia contenciosului administrativ și fiscal, fiind supusă procedurii speciale de executare prevăzute de art. 24 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cererea reclamantului privind stabilirea sumei definitive ce i se datorează cu titlu de penalități în temeiul art. 906 alin. (4) din C. proc. civ. revine Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal.

2. Temeiul legal al regulatorului de competență.

Pentru considerentele expuse la pct. II.1. din prezenta decizie, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în primă instanță, în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal.

Sursa informației: www.scj.ro.