Solicitare în vederea dispunerii recalculării indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente pentru perioada în care reclamantele au avut calitatea de judecători stagiari și plata pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care sunt îndreptăţite şi venitul efectiv plătit

• C. muncii: art. 269 alin. (2)
• NCPC: art. 127 alin. (1)-(2) şi (2)^1
• NCPC: art. 133 pct. 2 teza I
• NCPC: art. 135 alin. (4)
• NCPC: art. 95 pct. 1

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă la 17 decembrie 2020, sub nr. x/2020, reclamantele A., în prezent judecător în cadrul Judecătoriei Buftea (fost judecător stagiar în cadrul Judecătoriei Deva), B., în prezent judecător în cadrul Judecătoriei Alba Iulia (fost judecător stagiar în cadrul Judecătoriei Deva) au formulat cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Hunedoara, cu citarea obligatorie, potrivit art. 27 alin. (3) din O.G nr. 137/2000, a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună:

1. recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 605,225 RON începând cu 01.01.2019 și până la data de 11.10.2020, pentru perioada în care reclamantele au avut calitatea de judecători stagiari în cadrul Judecătoriei Deva.

2. plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care sunt îndreptățite și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată până la data plății efective.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 101 din 25 ianuarie 2022)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, pentru următoarele considerente:

În speță, reclamantele solicită drepturi salariale din perioada în care au avut calitatea de judecătoare stagiare în cadrul Judecătoriei Deva, fiind chemat în calitate de pârât (și) Tribunalul Hunedoara.

Față de obiectul acțiunii (litigiu de muncă), potrivit art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii și art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, competența materială revine în primă instanță tribunalului.

Așadar, potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, dreptul comun în materie, cererile având ca obiect conflicte de muncă se adresează „instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul”.

Totodată, se reține că, prin art. 210 din Legea nr. 62/2011, normă specială intrată în vigoare ulterior Codului muncii, s-a realizat o derogare de la prevederile art. 269 alin. (2) Codul muncii, în legătură cu competența de soluționare a litigiilor de muncă în care reclamant este angajatul, fiind reglementată o competență alternativă în favoarea instanței de la locul de muncă sau a instanței de la domiciliul reclamantului.

În consecință, pentru situația în care salariatul are calitatea de reclamant, față de dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 coroborate cu cele ale art. 95 pct. 1 C. proc. civ., competența teritorială de soluționare a cauzei aparține tribunalelor de la locul de muncă sau domiciliul reclamantului.

Cum reclamantele au solicitat recalcularea indemnizațiilor de încadrare și a celorlalte drepturi aferente raportat la perioada în care au avut calitate de judecătoare stagiare în cadrul Judecătoriei Deva, în virtutea dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, acestea aveau posibilitatea să se adreseze fie tribunalului în a cărui circumscripție își aveau domiciliul, fie tribunalului în a cărui circumscripție se afla locul de muncă.

Având în vedere că, pentru perioada supusă analizei, reclamantele aveau domicilii în municipii de județ diferite, din județe diferite, dar locul de muncă la Judecătoria Deva, raportat la situația de fapt expusă, stabilirea competenței se face în considerarea locului de muncă al reclamantelor. Așadar, având în vedere că, pentru perioada vizată de acțiune, locul de muncă al reclamantelor era Judecătoria Deva, în conformitate cu textele de lege mai sus amintite, Tribunalul Hunedoara apare ca fiind instanța competentă atât din punct de vedere material, cât și teritorial.

Cu toate acestea, dată fiind calitatea părților, în analiza competenței instanței judecătorești la care trebuie introdusă cererea, nu sunt incidente dispozițiile de drept comun, ci prevederile art. 127 alin. (1)-(2) și (2)^1 din C. proc. civ.

Așadar, în determinarea competenței teritoriale, Înalta Curte reține că, potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, „dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea”.

Însă, dispozițiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. trebuie interpretate în lumina deciziei Curții Constituționale nr. 290/2018, care, de altfel, a și fost valorificată prin modificarea adusă art. 127 din Cod de Legea nr. 310/2018, motiv pentru care, analiza competenței instanței judecătorești la care trebuie introdusă cererea, în cazul în care calitatea de reclamant o are un judecător, trebuie să aibă în vedere nu numai ipoteza în care cauza este de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea, ci și ipoteza în care competența aparține unei instanțe inferioare acesteia, dată fiind posibilitatea exercitării căilor de atac.

Întrucât reclamantele au calitatea de judecător de judecătorie, iar cererea de chemare în judecată formulată de acestea nu este de competența judecătoriei, competența teritorială nu poate fi determinată în condițiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ.

În schimb, având în vedere că, în cauză, Tribunalul Hunedoara este chemat în judecată în calitate de pârât, sunt incidente dispozițiile referitoare la competența facultativă prevăzută de textul art. 127 alin. (2) raportat la art. 127 alin. (2)^1 din C. proc. civ., care vizează și ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

Așadar, în cazul cererii introduse împotriva unei instanțe de judecată care ar fi de competența respectivei instanțe, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Fără a nega faptul că, în temeiul art. 127 alin. (2) raportat la alin. (2)^1 C. proc. civ., instanța nu putea invoca din oficiu necompetența teritorială, Înalta Curte reține că prima instanță nu a declinat competența de soluționare în considerarea art. 127 alin. (2) și (2)^1 C. proc. civ. care reglementează o competență de soluționare de ordine privată, ci a invocat necompetența teritorială în temeiul art. 210 din Legea nr. 62/2011, care este ordine publică, reținând, așadar, că stabilirea competenței se face având în vedere locul de muncă al reclamantelor pentru perioada în care se solicită drepturile salariale.

Incidența art. 210 din Legea nr. 62/2011 ar fi atras competența de ordine publică fie a Tribunalului Ilfov, fie a Tribunalului Alba.

Din această împrejurare, poate fi dedusă intenția reclamantelor-pârâte de a se judeca în considerarea calității pârâtei la o instanță din circumscripția unei curți de apel învecinate.

Însă, date fiind circumstanțele cauzei, devine incident art. 127 alin. (2) coroborat cu art. 127 alin. (2)^1 C. proc. civ., situație în care competența de soluționare a litigiului aparține unui tribunal situat în circumscripția uneia dintre curțile de apel învecinate Curții de Apel Alba Iulia.

Cum Tribunalul Brașov este o instanță judecătorească de același grad cu Tribunalul Hunedoara (instanța competentă de la locul de muncă al reclamantelor pentru perioada în care se solicită drepturile salariale), aflată în circumscripția unei curți de apel (Curtea de Apel Brașov) învecinate cu curtea de apel (Alba Iulia) în a cărei circumscripție se află instanța competentă, potrivit legii (Tribunalul Hunedoara), Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.

Sursa informației: www.scj.ro.