Regimul juridic al raporturilor de muncă întemeiate și neîntemeiate pe un contract individual de muncă
Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
Concluzii
Utilitatea realizării acestui „tablou” al categoriilor de angajați, după criteriul reglementărilor aplicabile raporturilor juridice de muncă în care aceștia intră împreună cu angajatorii lor, de drept privat ori public, considerăm că este dată, mai ales, de explicarea modului în care are loc identificarea corectă a dispozițiilor aplicabile; ea depinde de înțelegerea relației dintre dreptul comun și legea specială care guvernează respectivele raporturi.
Din aproape în aproape, dreptul comun se va identifica în funcție de creșterea gradului de generalitate, încât putem vorbi de un drept comun „general” și de un drept comun „secundar”[34].
O regulă principală se evidențiază pentru relația acestora cu legislația specială: analogia legis, atât de la general la particular, cât și de la particular la general trebuie aplicată numai „dacă este necesar și posibil”[35]. Avem în vedere, de asemenea, aplicarea normelor specifice funcționarilor publici și personalului contractual, prin analogia legis, la situațiile nereglementate de Codul muncii pentru salariați. Legislația specială oferă modele importante de documente de evidență a personalului[36] ori de reglementări mai detaliate pentru acte juridice cu caracter normativ sau pentru proceduri[37]. De asemenea, poate servi ca suport pentru înțelegerea, prin comparație, a unor astfel de concepte. Iar diversele documente de evidență a personalului, deja reglementate, „numite”, pot servi la crearea unor noi astfel de documente „nenumite” acolo unde există lacune legislative.
[34] A. Ștefănescu, Resurse umane. Legislație și proceduri, op. cit., p. 56.
[35] I.T. Ștefănescu, Tratat teoretic și practic de drept al muncii, ed. a IV-a, Ed. Universul Juridic, București, 2017, p. 40.
[36] Pentru detalii în legătură cu aceste documente, a se vedea A. Ștefănescu, Resurse umane. Legislație și proceduri, op. cit., pp. 69-70.
[37] A se vedea și A. Ștefănescu, Resurse umane. Legislație și proceduri, op. cit., pp. 57-58.