Procedura civilă între imperativele momentului şi nostalgia trecutului

De Marian Nicolae

27 sept. 2016

Vizualizari: 6933

Semnalăm cu bucurie apariția la Editura Universul Juridic și a celui de-al doilea volum al mult așteptatei lucrări „Noul Cod de procedură civilă comentat și adnotat”, elaborată sub coordonarea regretatului prof. univ. dr. Viorel Mihai Ciobanu și a dlui prof. univ. dr. Marian Nicolae.

Universul Juridic: Domnule Profesor, care au fost cele mai importante modificări suferite de procedura civilă din momentul apariției primei ediții a volumului I și până în momentul actualizării noii ediții a respectivului volum și al finalizării volumului al II-lea? În ce măsură au influențat aceste modificări legislative Comentariul și ritmul de lucru al coordonatorilor și al colectivului de autori?

Marian Nicolae:
Lucrarea de față a fost concepută în două volume, dată fiind dimensiunea relativ întinsă a NCPC (1.134 de articole), primul volum cuprinzând comentariul art. 1-526 (i.e. Titlul preliminar și Cărțile I-II), iar al doilea cuprinzând comentariul celorlalte articole: 527-1.134 (i.e. Cărțile III-VII, plus Dispoziții finale).
În anul 2013, s-a publicat numai primul volum, al cărui conținut era finalizat, iar cel de-al volum trebuia să apară cel mai târziu la începutul anului 2014. Din păcate, la „inițiativa” Consiliului Superior al Magistraturii, Ministerul Justiției a declanșat procedura de amplă modificare a Noului Cod, în special a dispozițiilor în materie de executare silită, concretizată prin adoptarea Legii nr. 138/2014, urmată de republicarea Codului în 10 aprilie 2015. Acest lucru, combinat cu indisponibilitatea unor autori, a întârziat foarte mult finalizarea celui de-al doilea volum. Mai mult, medio tempore, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale câteva texte din Cod, cel mai important fiind cel referitor la încuviințarea executării silite de către executorul judecătoresc (art. 666), introdus tocmai prin Legea nr. 138/2014, deja amintită. A fost necesară intervenția, din nou, asupra art. 666 și a altora aflate în conexiune cu acesta, prin O.U.G. nr. 1/2016. Rezultatul: finalizarea celui de-al doilea volum abia în primăvara acestui an.
Totodată, s-a impus și revederea primului volum, pentru a se pune de acord cu forma actuală a Codului, precum și cu practica judiciară, uneori contradictorie sau surprinzătoare, care a început să se dezvolte în baza noii legi procesuale civile fundamentale.
Necesitatea stringentă de a oferi cititorilor, în primul rând practicienilor dreptului, o lucrare completă, cu o viziune clară și fidelă literei și spiritului Noului Cod, ne-a determinat să nu mai așteptăm și aprobarea O.U.G. nr. 1/2016, care, iată, nu a fost aprobată nici până la această dată (27 septembrie 2016).

Universul Juridic: Câteva cuvinte, vă rugăm, despre jurisprudența aferentă Noilor Coduri. În ce măsură poate fi considerată unitară și cât de mult au ajutat, în acest sens, al unificării practicii, Deciziile ICCJ date pentru dezlegarea unor chestiuni de drept?

Marian Nicolae: Este încă prematur să evaluăm, în mod corect, practica judiciară aferentă noilor coduri civile. Au trecut doar 5 ani de la intrarea în vigoare a NCC și 3 ani de la intrarea în vigoare a NCPC. În condițiile în care manualele și cursurile universitare, monografiile și tratatele elaborate în baza acestor coduri sunt încă tributare vechii doctrine, ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat după 2011, iar mulți judecători, executori judecătorești, notari publici, avocați și alți practicieni ai dreptului nu au reușit să citească și să înțeleagă noile reglementări civile, este greu să se asigure o practică judiciară unitară. Acest lucru este aproape imposibil să se realizeze. De aceea, mecanismele de prevenire și asigurare a unei practici unitare – recursul în interesul legii și, acum, dezlegarea prealabilă a unor chestiuni de drept noi – sunt indispensabile, însă ele nu pot suplini lipsa de pregătire juridică ori necunoașterea de către judecători a noilor reglementări. În plus, ca și legiuitorul, nici Înalta Curte de Casație și Justiție nu este la adăpost de erori, căci nimeni nu este infailibil. O dovedește recent Decizia nr. 19/2015 (RIL) a ICCJ referitoare la interpretarea și aplicarea prevederilor art. 1.050-1.053 NCPC (procedura specială necontencioasă de înscriere a drepturilor reale imobiliare dobândite în temeiul uzucapiunii) numai posesiilor începute după intrarea în vigoare, fără ca Înalta Curte să facă distincția elementară între aplicarea în timp a normei procedurale și a celei substanțiale. Și, culmea, s-a cerut și punctul de vedere al unor specialiști ai dreptului, pentru ca finalmente să fie socotit inutil?!
Iată de ce credem că se impune o mai bună, sinceră și onestă colaborare între legiuitor și puterea judecătorească, pe de o parte, și doctrina juridică (iurisprudentia), pe de altă parte. Când legiuitorul sau judecătorul ignoră opiniile și soluțiile doctrinare crezând că doar ei au monopolul adevărului juridic, prescriind norme juridice ad libitum străine de orice principiu juridic elementar (a se vedea recenta așa-zisa lege a dării în plată) sau, după caz, statuând în drept contra legem ori contra ius, atunci verum ius și, odată cu el, întreaga cetate sunt în mare pericol. Salvarea nu poate veni decât prin revenirea la bunul simț juridic, la practicarea prudenței, corectitudinii și justiției. Nu întâmplător ius est ars boni et æqui (Celsus), iar iurisprudentia este iusti atque iniusti scientia (Ulpianus). A uita aceste repere fundamentale, fie că ești legislator, fie că ești judecător (iudex, arbiter), fie că ești iurisprudens, înseamnă a atenta grav la bunul mers al treburilor cetății (Ubi societas, ibi ius).

Universul Juridic: Puteți, vă rugăm, să ne semnalați câteva importante controverse apărute recent în doctrină/practică?

Marian Nicolae: În drept, controversele sunt inerente și inevitabile, deoarece dreptul, ca fenomen eminamente social, reprezintă o vastă și inepuizabilă experiență juridică. Dreptul nu se reduce la lege. Astăzi, cel puțin în societățile deschise, bazate pe pluralism, libertate și egalitate în drepturi și guvernate de principiul supremației dreptului (Rule of Law), doctrina legum permutatio fondată de împăratul Iustinianus, conform căreia legea este unica sursă a dreptului, iar împăratul (deținătorul absolut – illo tempore – al întregii puteri politice) este singurul creator și interpret al legii (soli imperatori concessum est leges et condere et interpretari; Const. Tanta, 533, par. 21 in fine), este revolută și repudiată, în prezent, chiar și de cei mai înverșunați partizani ai pozitivismului juridic, de factură kelseniană.
Nici în România legea nu mai este unica sursă a dreptului. Art. 1 NCC, spre exemplu, enumeră printre izvoarele dreptului civil, alături de lege, uzanțele și principiile generale ale dreptului.
Practicii judiciare și jurisprudenței (doctrina) le revine sarcina interpretării dispozițiilor legale, ca și a practicilor consuetudinare și uzurilor profesionale.
Activitatea interpretativă este inerentă dispozițiilor legale noi, mai ales dacă este vorba de o lege de anvergura unui cod, cum sunt NCC și NCPC.
O lege nouă, până ajunge să fie ius vetus et receptum (sau ius confirmatum sau approbatum, în faimoșii termeni ai Decretum Gratiani, dictum post D.4 c.3), rămâne deschisă discuțiilor, contestațiilor și chiar controverselor, adică este, un timp, un ius non constitutum, incertum aut ambiguum, un drept neconsolidat încă, pentru că nu este nici validat de practica juridică, i.e. de mores utentium sau subditorum, nici aprobat de comunitatea juridică a experților (iurisprudentes, iurisperiti, iurisconsulti), adică de așa-numita communis opinio doctorum.
Noul Cod civil și Noul Cod de procedură civilă nu se pot sustrage acestei aspre și lungi, chiar anevoioase, verificări și legitimări sociale.
Este suficient să amintesc că unele dispoziții procedurale, cum sunt cele privind cercetarea procesului și, după caz, dezbaterea fondului în camera de consiliu ori cele privind pregătirea dosarului de apel sau de recurs la instanța a cărei hotărâre se apelează ori se recurează, nu sunt încă în vigoare, fiind amânate până la 31 decembrie 2016.
Sunt discuții în legătură cu procedura regularizării cererii de chemare în judecată, iar reprezentarea obligatorie a părților prin avocat în recurs a fost declarată neconstituțională.
Totodată, se observă și o acțiune concertată de subminare a unor instituții procesuale sau dispoziții procedurale, chiar a fundamentelor și filosofiei noii legi fundamentale procesuale civile. De exemplu, deși s-a suprimat distincția dintre obligații civile și obligații comerciale și, pe cale de consecință, cea dintre litigii civile și litigii comerciale, se urmărește și se acționează pentru restaurarea pretoriană a acestei distincții, deși este lipsită de orice bază legală. Vedem cum tribunalele specializate se declară competente să soluționeze orice litigii cu „profesioniști-comercianți” (sic!) (nu și cu alți profesioniști), chiar dacă una dintre părți nu are calitatea de profesionist, cum Secția a II-a civilă (sic!) a Înaltei Curți de Casație și Justiție, crezându-se mai presus de lege și punând interesele proprii mai presus de cele ale justițiabililor, se declară pur și simplu necompetentă a soluționa litigiile dintre neprofesioniști, pentru că este „specializată” în litigii dintre „profesioniști-comercianți” (sic!).
Ne întrebăm, retoric, desigur, ce face Consiliul Superior al Magistraturii? Cum este posibilă o astfel de încălcare flagrantă a legii? Judecătorii sunt mai presus de lege? Principiul „respectării Constituției, a supremației sale și a legilor” [art. 1 alin. (5) din Constituția în vigoare] este, oare, pentru judecători, un slogan sau o jucărie aflată la îndemâna lor și folosită după cum fiecare crede de cuviință?!

Universul Juridic: Considerați că dreptul procesual civil românesc este suficient adaptat normelor europene sau că necesită noi intervenții în acest sens?

Marian Nicolae: Da, se poate spune că, în formula actuală, NCPC este suficient adaptat nu numai în conformitate cu reglementările europene unionale și naționale în materie, ci și în conformitate cu tendințele de modernizare a acestora. Sunt instituții care nu se regăsesc în multe legislații cu mare tradiție în procedura civilă și care au servit dintotdeauna legiuitorului român drept surse sau modele de inspirație (Belgia, Elveția, Franța, Germania, Italia etc.). Spre exemplu, respectând principiile încrederii și așteptărilor legitime, ale securității juridice și egalității în fața legii, în principiu, legea de procedură nouă este aplicabilă numai proceselor și executărilor silite viitoare, iar nu și celor în curs, cum se admite îndeobște, pe motiv că normele de procedură, fiind de ordine publică, ar trebui să fie de imediată aplicare, inclusiv în cazul proceselor în curs. Nu interesează, așadar, și nu are importanță faptul că suntem în prezența unor norme noi imperative (de ordine publică). Tot astfel, dezlegarea în prealabil a unor chestiuni de drept noi este obligatorie nu numai pentru instanța care a sesizat Înalta Curte, ci și pentru celelalte instanțe. In fine, spre deosebire de art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ca și de art. 21 din Constituția României, care vorbesc de dreptul la un proces echitabil și de soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, Noul Cod consacră, într-o formulă net superioară, principiul dreptului la un proces echitabil, în termen optim și previzibil.

Universul Juridic: Aveți anumite propuneri de lege ferenda pe care ați dori să le menționați sau să le reamintiți în cadrul acestui interviu?

Marian Nicolae: Da, desigur! NCPC nu este și nu poate fi o lex perfecta. Dovadă că în numai 3 ani de zile de când a intrat în vigoare au intervenit, justificat sau nejustificat, puțin importă, două modificări majore, în special în materia executării silite.
Poate ar fi trebuit instituit un moratoriu de circa 5-10 ani pentru a se interzice orice modificări substanțiale sau nesubstanțiale, deoarece numai după un interval suficient de lung se poate vedea cum „lucrează” noua procedură civilă, care sunt plusurile, dar și minusurile, care sunt dispozițiile inutile și cele lacunare, care sunt contradicțiile interne și neaparente, iar nu doar cele externe și aparente etc. Numai în aceste condiții se poate interveni cu succes printr-o lege de revizuire a Codului, cu condiția, repet, să fie bine gândită, bine articulată și cât mai eficientă din punct de vedere practic.
În cadrul acestei legi de revizuire ar putea fi avute în vedere, inter alia, codificarea regulilor de organizare judiciară (după model belgian, și nu numai), reglementarea administrării probelor cu mijloace electronice (în principal, a înscrisurilor pe suport electronic), obligativitatea administrării probelor prin avocați, codificarea procedurilor moderne alternative de soluționare a disputelor (compromisul, medierea etc.), liberalizarea regulilor în materie de arbitraj, dând prioritate voinței părților litigante, revizuirea substanțială a procedurii necontencioase și codificarea și a altor proceduri necontencioase (de adopție, notariale, de carte funciară etc.), deoarece, în prezent, Cartea a III-a este firavă, o procedură mult mai eficientă privind executarea hotărârilor judecătorești privitoare la minori ș.a.m.d. Deci, ar mai fi de lucru și la acest cod!

Universul Juridic: Ați coordonat, împreună cu domnul Profesor Viorel Mihai Ciobanu, un colectiv extins de specialiști, în care se regăsesc personalități marcante din domeniul juridic. Care au fost provocările întâmpinate în coordonarea unui colectiv atât de mare?

Marian Nicolae: Așa cum am arătat și în Cuvântul-înainte, semnat de dl Decan Viorel Mihai Ciobanu și subsemnatul, în calitate de coordonatori, lucrarea de față este realizată de un colectiv supercalificat, format, în cea mai mare parte, din membrii comisiilor care au elaborat proiectul NCPC și proiectul Legii de punere în aplicare a acestuia, la care se adaugă specialiști în procedură civilă, bine cunoscuți lumii juridice, de unde și calitatea superioară a comentariilor, atât din punct de vedere tehnic, cât și din punct de vedere al fondului.
Însă, când există un colectiv de autori cu personalitate, dar și cu competențe și experiențe diferite, apar întotdeauna probleme de ordin organizatoric, dar și de concepție și de execuție. Mai ales atunci când nu este vorba de o lucrare colectivă indivizibilă, ci de o lucrare colectivă divizibilă, respectiv de un comentariu pe articole. Sunt probleme de împărțire a materiei, de structurare a comentariului, deoarece unele articole sunt singulare, dar cele mai multe sunt corelate între ele, întrucât un cod este un sistem complex, o mașină supersofisticată, iar nu o lege simplă, alcătuită din elemente autonome. Sunt, de asemenea, probleme de întocmire a comentariului – o analiză sintetică sau aprofundată?! – și, bineînțeles, de corelare a comentariilor aparținând unor autori diferiți. In fine, dar nu în ultimul rând, sunt probleme de stil, de redactare propriu-zisă, unde personalitatea fiecărui autor în ceea ce privește modul și stilul de redactare nu poate să nu-și pună amprenta.
În cazul de față, materia a fost împărțită ținând seama de faptul că mulți autori, așa cum am precizat, au participat de multe ori direct la conceperea sau redactarea textelor sau, după caz, au fost familiarizați cu problematica acestora, dată fiind calificarea sau specializarea profesională, după caz.
Chiar și așa, au apărut abordări diferite, iar acest lucru este reliefat uneori și prin intervenția directă, în cadrul unei note (critice, explicative ori integrative), semnate de unul dintre coordonatori, in specie de dl Decan Viorel Mihai Ciobanu.
Personalitatea, concepția, viziunea și stilul proprii autorilor fac imposibilă realizarea unui produs unic și uniform.
De aici și comentarii care variază, uneori, nu numai prin profunzimea și acuratețea acestora, ci și prin întinderea lor.
Cititorul va descoperi, cu satisfacție, cred, multe comentarii de excepție sau, după caz, emblematice semnate nu numai de nume „grele” care nu mai au nevoie de nicio prezentare (V.M. Ciobanu, Fl.A. Baias, Gh. Florea, M. Tăbârcă etc.), dar și de autori tineri mai puțin experimentați, dar de mare perspectivă (D.-A. Ghinoiu, Gh.-L. Zidaru etc.).

Universul Juridic:

În ce anume constă plusul de valoare pe care îl aduce Comentariul pentru practician? Dar pentru teoretician? De ce este important pentru student?

Marian Nicolae: Comentariul de față este, cred, unul reușit și deci util, fiind o lucrare plurivalentă, atât practică, cât și analitică.
Este util practicianului, deoarece acesta va găsi repere esențiale de interpretare și aplicare individuală și, mai ales, combinată a textelor legale, dar, în plus, va avea acces și la o practică judiciară consistentă selectată cu grijă și ținând seama de importanța și, mai ales, de reverberațiile posibile ale diferitelor texte anterior comentate.
Este, apoi, util teoreticianului, deoarece va găsi nu numai o analiză textuală și contextuală (interpretarea literară, exegetică, și interpretarea sistematică), ci și o analiză supratextuală (interpretarea istorico-teleologică), iar uneori și o analiză subtextuală (interpretarea cauzală, etiologică), fără de care nu se pot face construcții sau reconstrucții teoretice mai largi, nu se pot propune ori emite noi teze sau paradigme științifice și nici nu se pot face judecăți de valoare asupra reglementărilor în cauză.
Este, in fine, util și studenților, mai ales masteranzilor și doctoranzilor, deoarece procedura civilă – prin definiție, o disciplină foarte tehnică – nu se poate învăța decât pornind și revenind la textele legale fundamentale, respectiv la textele NCPC. Dar pentru a învăța cum trebuie și ce trebuie, este nevoie de a face apel la un comentariu autentic, de primă mână, iar nu la unul derivat, de mâna a doua.
Comentariul de față este, pentru aceste motive, lucrare plurivalentă, nu numai practică, ci și analitică.
Nu trebuie să se înțeleagă de aici că n-ar trebui consultate și alte comentarii și, bineînțeles, alte surse doctrinare, deoarece, parafrazându-l pe Sf. Toma D’Aquino („Timeo lectorem unius libri”):
Timeamus lectores unius commentarii!

Universul Juridic: Dacă ar trebui să prezentați în câteva cuvinte contribuția domnului Profesor Viorel Mihai Ciobanu în dreptul procesual civil român, care ar fi acestea?

Marian Nicolae: Scientia iuris processualis civilis este, la noi, o știință tânără, impetuoasă, incitantă și, din această cauză, uneori rebelă.
Privind retrospectiv, se pot identifica câteva etape în nașterea, consolidarea și dezvoltarea acesteia, marcate de „mâna” binefăcătoare a unor personalități ilustre, formate la școli de procedură prestigioase din Franța, Italia, Germania.
O primă etapă, zisă clasică, însă în fapt una de creștere, este aceea cuprinsă între 1865 și 1918, când au apărut primele cursuri și tratate de procedură civilă, inclusiv comentarii ale Codului de procedură de la 1865. În această perioadă au apărut pe firmamentul dreptului procesual civil nume ilustre precum George Tocilescu, autor mult îndrăgit de dl Decan Viorel Mihai Ciobanu, sau Em. Dan, autorul unui valoros comentariu al Codului de procedură civilă.
Etapa a doua, cea cuprinsă între cele două războaie mondiale, este etapa de consolidare și cu adevărat clasică, dominată de personalitatea imensă a celui mai talentat și valoros procedurist român, prof. Eugen Herovanu, și el extrem de apreciat de dl Decan Viorel Mihai Ciobanu. Alături de Herovanu, nu trebuie uitat Petre Vasilescu.
A urmat însă o etapă mai puțin fastă – perioada postbelică, cea a regimului comunist –, de stagnare. Totuși, și aici găsim proceduriști de mare anvergură: Ilie Stoenescu, Savelly Zilberstein, la București, Grațian Porumb, la Cluj, Dumitru Radu, la Iași, Ioan Leș, la Sibiu. În această perioadă s-a format intelectual, moral și profesional și dl Decan Viorel Mihai Ciobanu. Primul său curs universitar (Drept procesual civil, vol. I și II, 1986, 1988) se remarcă prin noutate și prospețime intelectuală, dar și reînnodarea cu tradiția, deoarece sunt repuși în valoare marii proceduriști români clasici G. Tocilescu, E. Herovanu și P. Vasilescu. Sunt redefinite pe această cale instituții fundamentale ale procesului civil, precum acțiunea civilă (consfințită într-o manieră asemănătoare de legiuitorul român, în NCPC) și dreptul la acțiune, conceput ca element al dreptului subiectiv civil.
In fine, ultima etapă, a patra, este etapa postdecembristă, în care ne situăm și astăzi, de renaștere a procedurii civile, culminată cu elaborarea NCPC, la a cărui redactare și-au adus contribuția, direct sau indirect, cei mai buni proceduriști, în frunte cu dl Decan Viorel Mihai Ciobanu, președinte al Comisiei pentru elaborarea proiectului Noului Cod de procedură civilă, Gabriel Boroi, Ioan Leș, Ion Deleanu.
În această etapă, dl Decan Viorel Mihai Ciobanu a reușit, inter alia, să publice un valoros tratat teoretic și practic de procedură civilă (2 volume, 1996, 1997), care nu a fost însă actualizat, deoarece a sperat să-l rescrie pe baza NCPC, pentru a-l putea dărui, lăsându-l astfel moștenire, și celor care nu s-au născut încă, cum spunea marele filosof Constantin Noica [„Primul lucru pe care trebuie să-l spui unui tânăr angajat în cultura umanistă este că abia pe la 40 de ani începe să-și dea măsura. Pe urmă vei spune celui trecut de 40 de ani că abia la 60 de ani ar putea începe deceniul de aur al creatorului în acest plan. Iar celui de 60 trebui să-i spui (dacă a reușit ori nu, și cine reușește cu adevărat?) că e bine să se gândească, atunci când scrie, la cititorul care nu s-a născut încă (…)” – C. Noica, Carte de înțelepciune, Ed. Humanitas, București, 2009, pp. 13-14].
Soarta n-a fost să fie și Dumnezeu i-a cruțat crunta suferință, astfel că dl Decan Viorel Mihai Ciobanu a plecat, cum bine știm, chiar în acest an dintre noi, pășind cu fruntea sus în lumea de dincolo, a celor buni și drepți, lăsând un gol imens, care cu greu va putea fi umplut în viitorul apropiat.
Tocmai de aceea aș dori să amintesc pe scurt proiectul acestui tratat, ce urma să fie elaborat împreună cu principalii colaboratori de la Centrul de procedură civilă (Tr.C. Briciu, S. Dinescu, Cl.C. Dinu, P. Pop, M. Stancu, Gh.-L. Zidaru). El este structurat pe 2-3 volume, în funcție de numărul de pagini rezultate, urmărind îndeaproape însăși structura Noului Cod. Astfel, pe lângă o parte I, intitulată în mod sugestiv și de acum clasic „Teoria generală a Dreptului procesual civil” (Noțiuni și principii generale; Acțiunea civilă; Participanții la procesul civil; Competența instanțelor judecătorești; Actele de procedură; Termenele procedurale; Sancțiunile procedurale), se regăsesc alte 5 părți: „Judecata în fața primei instanțe”; „Căile de atac”; „Dispoziții privind asigurarea unei practici judiciare unitare”; „Teoria generală a executării silite”; „Proceduri speciale”.
Ar fi mare păcat ca acest proiect să rămână doar pe hârtie!

Universul Juridic: Ce ar trebui să afle cititorii noștri în legătură cu lansarea celor două volume ale Comentariului?

Marian Nicolae: Faptul că există un Comentariu semnat de Viorel Mihai Ciobanu și un colectiv redutabil de autori.
Și că sunt invitați să participe la lansarea lui, pe 3 octombrie 2016, la Facultatea de Drept a Universității din București, locul unde regretatul nostru profesor și decan, Viorel Mihai Ciobanu, și-a încheiat misiunea nobilă de Dascăl și Creator în lumea fascinantă, dar rece, a dreptului.

Universul Juridic: Recent, ați coordonat Drept civil. Persoanele (curs universitar) și ați publicat Unificarea dreptului obligațiilor civile și comerciale (în cadrul unei serii de autor). Câteva cuvinte, vă rugăm, despre cele două lucrări.

Marian Nicolae: Într-adevăr. Este vorba de două lucrări diferite, nu numai prin tematică, ci și prin scopurile urmărite.
Prima lucrare – Drept civil. Persoanele, Ed. Universul Juridic, 2016 – este un curs universitar dedicat primei cărți a NCC, care reglementează dreptul comun (civil) al persoanelor, fiind adresat, așadar, în primul rând, studenților. El a fost conceput și scris împreună cu principalii mei colaboratori de la Facultatea de Drept a Universității din București: Vasile Bîcu, George-Alexandru Ilie și Radu Rizoiu.
A doua lucrare – Unificarea dreptului obligațiilor civile și comerciale, Ed. Universul Juridic, 2015 –, după cum rezultă din chiar titlul său, este o amplă cercetare monografică asupra problemei așa-zisului dualism al dreptului privat: diviziunea în drept civil și drept comercial. NCC a spulberat acest mit, consacrând unitatea dreptului obligațiilor civile și comerciale, iar acest lucru este în perfectă armonie cu mersul timpului: așa-zisul drept comercial era de mult timp, practic din momentul codificării lui, o formă fără fond.
Dar această lucrare a avut și are o altă miză, poate nu la fel de transparentă, de vizibilă, și anume: cercetarea raportului neîndoielnic complex dintre ius commune – în speță dreptul substanțial civil (dar și dreptul procesual civil) – și iura propria, așa-numitele drepturi speciale (iura specialia), precum dreptul zis comercial, dreptul maritim și altele similare (dreptul familiei, dreptul muncii, dreptul proprietății intelectuale, dreptul insolvenței, dreptul concurenței etc.). Rezultatele acestor cercetări nu au rămas nefructificate, ci se regăsesc, într-o formă sau alta, în cadrul viitoarei mele cărți, elaborată în special pentru studenți: Drept civil. Teoria generală. Lucrarea este în curs de redactare. Deși speram să fie gata până la începutul noului an universitar, care se va deschide oficial pe 3 octombrie 2016, trebuie să mă mulțumesc doar cu redactarea, într-o formă cvasifinală, a primei părți – Teoria Dreptului civil – , astfel încât măcar această parte ar putea vedea tiparul, într-un viitor apropiat.