Probleme practice privind deschiderea procedurii insolvenţei la cererea debitorului

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Pandemia cauzată de coronavirus în anul 2020 a adus provocări fără precedent și schimbări rapide și nedorite asupra mediului de afaceri. Criza sanitară cauzată de coronavirus a produs o amplă criză economică. Din cauza restricțiilor impuse de către autorități și a măsurilor luate pentru a gestiona criza intervenită au fost afectate toate sectoarele economice și economia globală.

Deși a fost adoptată o serie de măsuri menite să ofere un sprijin mediului economic, fiind încurajate societățile să găsească soluțiile adecvate provocărilor pe care această perioadă de criză le aduce operatorilor economici confruntați cu dificultăți financiare, datorate crizei și măsurilor adoptate de stat, care au avut ca efect întreruperea totală sau parțială a activității unor societăți, este de așteptat ca numărul insolvențelor să crească în perioada următoare, cele mai afectate fiind afacerile cu un nivel mare al datoriilor și cu un nivel redus al lichidităților.

Procedura insolvenței se poate deschide ca urmare a unei cereri introduse la tribunal de către debitor, de către unul sau mai mulți creditori ori de către persoanele sau instituțiile prevăzute expres de lege.

Vom analiza în prezentul articol deschiderea procedurii insolvenței la cererea debitorului, cu accent pe câteva dintre problemele pe care le‑am identificat în practica judiciară a instanțelor.

Cel mai în măsură să cunoască starea de insolvență sau cea de insolvență iminentă este chiar debitorul, astfel încât este normal ca legiuitorul să‑i recunoască un rol important în declanșarea procedurii insolvenței.

Potrivit art. 66 din Legea nr. 85/2014, debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor legii, în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență, iar debitorul în cazul căruia apariția stării de insolvență este iminentă va putea să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus procedurii insolvenței^[1].

Având în vedere contextul generat de dinamica evoluției situației epidemiologice, determinată de răspândirea coronaviru­sului SARS‑CoV‑2, în România a fost adoptată Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID‑19, care, în cadrul secțiunii a 8‑a, cuprinde o serie de reglementări aplicabile în materia insolvenței^[2].

Astfel, în ceea ce privește condițiile de deschi­dere a procedurii insolvenței, potrivit art. 46 din Lege, debitorul aflat în stare de insolvență la data intrării în vigoare a legii sau care se va regăsi în această situație pe durata stării de alertă are posibilitatea, fără a avea obligația, de a depune cerere de deschidere a procedurii insol­venței în termenul de 30 de zile de la apariția stării de insolvență. Așadar, pe perioada stării de alertă, deschiderea procedurii insolvenței se transformă din obligație legală într‑o opțiune a debitorului.

Întrucât reglementarea legală prevede măsuri cu caracter temporar, potrivit art. 46 alin. (2) din Lege, de la încetarea stării de alertă începe să curgă termenul de 30 de zile în care debitorul este obligat să formuleze cererea de deschidere a procedurii insolvenței în cazul în care este în insolvență^[3].

Dacă în cazul profesionistului persoană fizică cererea de deschidere a procedurii insolvenței trebuie să fie semnată de către chiar persoana în cauză sau de către mandatarul său împuternicit cu procură specială, în situația persoanelor juridice se prevede în Lege, la art. 66 alin. (5), că cererile acestora vor fi semnate de persoanele care, potrivit actelor constitutive sau statutelor, au calitatea de a le reprezenta, nefiind necesară o hotărâre a asociaților/acționarilor (exceptând situația în care se dorește aplicarea procedurii simplificate de insolvență)^[4].

Pentru a preîntâmpina situațiile în care debitorul ar solicita deschiderea procedurii insolvenței în mod abuziv și pentru a avea încă de la început o oglindă a situației juridice a debitorului,
art. 67 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 prevede că cererea debitorului de deschidere a procedurii insolvenței trebuie să fie însoțită de mai multe acte, esențiale pentru a se desfășura în bune condiții procedura de insolvență.

Astfel, potrivit art. 67 din Legea nr. 85/2014: „(1) Cererea debitorului de deschidere a procedurii insolvenței trebuie să fie însoțită de următoarele acte:

a) ultima situație financiară anuală, certificată de către administrator și cenzor/auditor, balanța de verificare pentru luna precedentă datei înregistrării cererii de deschidere a procedurii;

b) lista completă a tuturor bunurilor debitorului, incluzând toate conturile și băncile prin care debitorul își rulează fondurile; pentru bunurile grevate se vor menționa datele din registrele de publicitate;

c) lista numelor și a adreselor creditorilor, oricum ar fi creanțele acestora: certe sau sub condiție, lichide ori nelichide, scadente sau nescadente, necontestate ori contestate, arătându‑se suma, cauza și drepturile de preferință;

d) lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale efectuate de debitor în cele 6 luni anterioare înregistrării cererii introductive;

e) contul de profit și pierdere pe anul anterior depunerii cererii;

f) lista membrilor grupului de interes economic sau, după caz, a asociaților cu răspundere nelimitată, pentru societățile în nume colectiv și cele în comandită;

g) o declarație prin care debitorul își arată intenția de intrare în procedură simplificată sau de reorganizare, conform unui plan, prin restructurarea activității ori prin lichidarea, în tot sau în parte, a averii, în vederea stingerii datoriilor sale;

h) o descriere sumară a modalităților pe care le are în vedere pentru reorganizarea activității;

i) o declarație pe propria răspundere, autenti­ficată la notar ori certificată de un avocat, sau un certificat de la registrul societăților agricole ori, după caz, oficiul registrului comerțului sau alte registre în a cărui rază teritorială se află sediul profesional/sediul social, din care să rezulte dacă a mai fost supus procedurii de reorganizare judiciară prevăzute de prezenta lege într‑un interval de 5 ani anterior formulării cererii introductive;

j) o declarație pe propria răspundere, autenti­ficată de notar ori certificată de avocat, din care să rezulte că el sau administratorii, directorii și/sau acționarii/asociații/asociații comanditari care dețin controlul debitorului nu au fost condamnați defi­nitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni intenționate contra patrimoniului, de corupție și de serviciu, de fals, precum și pentru infracțiunile prevăzute de Legea nr. 22/1969, cu modificările ulterioare, Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 82/1991, repu­blicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 241/2005, cu modificările ulterioare, și infracțiunile prevăzute de prezenta lege în ultimii 5 ani anterior deschiderii procedurii;

k) un certificat de admitere la tranzacționare pe o piață reglementată a valorilor mobiliare sau a altor instrumente financiare emise;

l) o declarație prin care debitorul arată dacă este membru al unui grup de societăți, cu precizarea acestora;

m) dovada codului unic de înregistrare;

n) dovada notificării organului fiscal competent”.

Aceste documente au, în principal, menirea de a reflecta situația financiară și rezultatele activității economice a debito­rului, de a se putea stabili masa activă și masa pasivă, precum și modalitatea de derulare a procedurii (reorganizare, conform unui plan, prin restructurarea activității ori prin lichidarea, în tot sau în parte, a averii, în vederea stingerii datoriilor sale ori faliment).

Având în vedere faptul că au existat situații în practică în care, din cauza formulării unor cereri de deschidere a procedurii insolvenței incomplete, au fost deschise proceduri de insolvență împotriva unor persoane juridice care nu figurau cu acea denumire în registrul comerțului, la solicitarea instanțelor, prin CSM, s‑a prevăzut în lege și obligativitatea depunerii, indiferent de faptul că solicitarea de deschidere a procedurii insolvenței este formulată de debitor sau de creditor, a dovezii codului unic de înregistrare al debitorului.

De asemenea, la solicitarea organelor fiscale, motivată de necesitatea cunoașterii intenției debitorului de a solicita deschiderea procedurii insolvenței în vederea efectuării inspec­ției fiscale pentru verificarea unor eventuale datorii ale debitorului către bugetul statului, s‑a prevăzut în Lege, la art. 66 alin. (1) teza a II‑a, că la cererea adresată tribunalului va fi atașată dovada notificării organului fiscal competent cu privire la intenția de deschidere a procedurii insolvenței.

În mod surprinzător, pentru nedepunerea dovezii notificării prealabile a organului fiscal cu privire la intenția de deschidere a procedurii insolvenței, inițial nu s‑a prevăzut în lege nicio sanc­țiune, așa cum s‑a prevăzut în cazul lipsei celorlalte documente.

Prin O.U.G. nr. 88/2018 s‑a reglementat și această ipoteză, pentru nedepunerea dovezii notificării prealabile a organului fiscal cu privire la intenția de deschidere a procedurii insolvenței, prevăzându‑se sancțiunea respingerii cererii.

Dacă în Legea nr. 85/2006 sancțiunea pentru nedepunerea documentelor prevăzute de lege la cererea debitorului de deschidere a procedurii insolvenței era decăderea din dreptul de a propune un plan de reorganizare, în Legea
nr. 85/2014 sancțiunea nedepunerii unor docu­mente este mult mai drastică.

Astfel, nedepunerea documentelor prevăzute la alin. (1) lit. a)‑g), k)‑n) atrage respingerea cererii de deschidere a procedurii, iar nedepunerea docu­mentelor prevăzute la lit. h), i) și j) este sancționată cu decăderea din dreptul de a depune un plan de reorganizare.

Excepție fac cazurile prevăzute la art. 38 alin. (2) lit. c) și d), precum și cazul în care cererea de deschidere a procedurii este formulată de lichi­datorul numit în procedura de lichidare prevăzută de Legea nr. 31/1990. Este vorba, în aceste cazuri, despre debitori care nu dețin niciun bun în patri­moniul lor ori actele constitutive sau documentele contabile nu pot fi găsite sau administratorul nu poate fi găsit ori sediul social/profesional nu mai există sau nu corespunde adresei din registrul comerțului, precum și despre persoane juridice dizolvate voluntar, judiciar sau de drept, anterior formulării cererii introductive.

Sancțiunea prevăzută de lege, aceea a respin­gerii cererii, poate să pară gravă, dar o considerăm adecvată, întrucât, în cazul cererii debitorului, numai prin depunerea de la început a tuturor documentelor pre­vă­zute de lege poate fi apreciată starea de insolvență a debitorului și poate fi derulată în mod eficient procedura insolvenței sub controlul practicianului în insolvență și al judecătorului‑sindic.

Nimic nu împiedică debitorul să formuleze o nouă cerere de deschidere a procedurii insolvenței în cazul respingerii cererii sale pentru nedepunerea documentelor prevăzute de lege, neputându‑se invoca autoritatea de lucru judecat, dat fiind că respingerea se bazează pe aspecte formale.

În acest sens, în practica judiciară^[5], instanța de apel a reținut că prima instanță a respins cererea cu motivarea că din înscri­surile de la dosar nu rezultă că debitoarea ar fi făcut dovada că împotriva averii sale exista o creanță certă, lichidă și exigibilă, de cel puțin 40.000 lei și că, deși s‑a depus o listă cu creditorii și creanțele pe care aceștia le‑ar avea împotriva debitoarei, acestea nu au fost dovedite cu titluri executorii din care să rezulte că aceste creanțe ar fi certe, lichide și exigibile.

Motivul reținut de judecătorul‑sindic nu a fost însușit și de instanța de control judiciar, care a apreciat că depunerea unor liste de creditori și înregistrarea unor creanțe în evidențele contabile sunt suficiente pentru a se reține existența acestora, nefiind necesară și depunerea unor titluri executorii.

Practic, această situație echivalează cu o mărturisire extraju­diciară, constând într‑o recunoaștere a unui debit, care este în beneficiul creditorului, astfel încât este foarte greu de crezut că acesta o va contesta.

În schimb, Curtea a constatat faptul că apelanta‑debitoare nu a depus la dosar toate documentele prevăzute de art. 67 alin. (1) lit. a)‑g), k), l), m) din Legea nr. 85/2014.

Astfel, cu titlu de exemplu, nu s‑a depus o listă completă a tuturor bunurilor debitoarei, incluzând toate conturile și băncile prin care debitoarea își rulează fondurile, lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale efectuate de debitoare în cele 6 luni anterioare înregistrării cererii introductive, contul de profit și pierderea pe anul anterior depunerii cererii etc. Or, în aceste condiții, devine aplicabil art. 67 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, potrivit căruia nedepunerea documentelor menționate atrage sancțiunea respingerii cererii. Pe cale de conse­cință, soluția judecătorului‑sindic este corectă, dar pentru motivele expuse mai sus. Pentru aceste considerente, în baza art. 480 C. pr. civ., Curtea a respins apelul declarat de către apelanta‑debitoare.