Obligaţii fiscale suplimentare reprezentând impozit pe profit și accesorii aferente. Respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în recurs de către intimata-reclamantă

22 nov. 2022
Vizualizari: 522
  • C. proc. fisc.: art. 214 alin. (1) lit. a)
  • NCPC: art. 452
  • NCPC: art. 486 alin. (1) lit. a) şi c)-e) şi alin. (2)
  • NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 8
  • NCPC: art. 493 alin. (5)
  • NCPC: art. 496

Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., la data de 15.03.2016, înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x, ulterior disjunsă și înregistrată separat la data de 17.06.2016, sub nr. x/2016, s-a solicitat obligarea pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov la soluționarea pct. 1-3 din contestația administrativă formulată împotriva Deciziei de impunere x/2015 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Alba și a Deciziei de impunere nr. x emisă de Serviciul Fiscal Municipal Aiud.

Reclamanta a menționat că, în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, prin Decizia nr. 9.748/10.064/15.02.2016 emisă de pârâtă în soluționarea contestației administrative formulată împotriva deciziilor de impunere nr. x/30.07.2015 emisă de AJFP Alba și nr. 1/29.09.2015 emisă de Serviciul Fiscal Municipal Aiud, s-a decis suspendarea soluționării contestației pentru cea mai mare parte din suma contestată, pentru considerentul că s-a dispus sesizarea organelor de urmărire penală, suspendarea fiind dispusă până la momentul la care se va finaliza definitiv latura penală a cauzei.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 1140 din 15 martie 2018)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Examinând sentința atacată în raport cu criticile formulate și motivul de casare invocat, cu luarea în considerare a circumstanțelor cauzei și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat.

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat contestație administrativă împotriva Deciziei de impunere nr. x/30.07.2015 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, Adiministrația Județeană a Finanțelor Publice Alba, în baza Raportului de inspecție fiscală nr. x/2015, încheiat la data de 30.07.2015, de către organele de inspecție fiscală ale acestei instituții, prin care s-au stabilit, în sarcina intimatei-reclamante, obligații fiscale suplimentare de plată în sumă totală de 1.105.682 RON, reprezentând 381.029 RON impozit pe profit și 53.427 RON accesorii aferente, precum și 579.154 RON TVA și 92.072 RON acceosrii aferente. Mai apoi, pentru alte obligații de plată accesorii, a fost emisă și Decizia de impunere nr. x privind pe intimata-reclamantă, de către Serviciul Fiscal Municipal Aiud.

Prin Decizia nr. 9.748/10.064/15.02.2016 emisă de Serviciul Soluționare Contestații 2 din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Brașov, s-a dispus suspendarea parțială a soluționării contestației administrative formulate de intimata-reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x/30.07.2015 întocmită de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Alba, în ceea ce privește suma de 829.721 RON, reprezentând impozit pe profit în sumă de 218.439 RON și accesorii aferente, precum și TVA în sumă de 497.845 RON și accesorii aferente (pct. 2 din dispozitivul deciziei din contestația administrativă), cât și suspendarea parțială a soluționării contestației administrative formulate împotriva Deciziei de impunere nr. x emisă de Serviciul Fiscal Municipal Aiud, în ceea ce privește accesoriile în sumă de 72.518 RON reprezentând majori de întârziere și penalități la impozitul pe profit și TVA, procedura administrativă urmând a fi reluată la încetarea cu caracter definitiv a motivului care a determinat suspendarea, în condițiile legii, conform celor reținute în respectiva decizie.

Temeiul legal al adoptării acestei măsuri administrative l-a reprezentat art. 214 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală, care menționează faptul că organul de soluționare a contestației administrative poate suspenda, prin decizie motivată, cauza atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă.

Din conținutului normativ al prevederii legale enunțate, Înalta Curte reține – în deplin acord cu judecătorul primei instanțe, că legiuitorul a conferit organului de soluționare a contestației administrative un drept de apreciere asupra oportunității adoptării măsurii de suspendare aflate în discuție, raportat la împrejurările concrete ale litigiului și la circumstanțele particulare ale contribuabilului.

În legătură cu această concluzie, recurenta-pârâtă a exprimat o altă opinie, susținând că, dimpotrivă, organele fiscalele au obligația (i) să solicite organelor în drept efectuarea de cercetări penale, (ii) să suspende inspecția fiscală și (iii) să amâne luarea unei decizii în cauză, urmând ca, după îndeplinirea condițiilor prevăzute de Ordinul nr. 450/2013, soluționarea contestației să fie reluată.

Înalta Curte constată însă că reglementarea infralegală invocată nu contrazice concluzia mai sus formulată.

Astfel, Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. x/2013 privind aprobarea Instrucțiunilor pentru aplicarea Titlului IX din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 (Codul de procedură fiscală) stabilește condițiile necesare pentru reluarea procedurii administrative cu privire la care s-a dipsus anterior suspendarea până la rezolvarea cauzei penale, prevăzându-se expres că într-o asemenea situație soluționarea contestației administrative urmează să se facă numai după încetarea definitivă și executorie a motivului care a determinat suspendarea.

Or, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, instanța este chemată să se pronunțate în cauză asupra îndeplinirii condițiilor legale necesare a fi întrunite cumulativ pentru ca organele fiscale să poată dispune suspendarea soluționării contestației administrative, chestiune distinctă și care precede în mod obligatoriu etapa ce vizează reluarea procedurii administrative suspendate, conform reglementării prevăzute prin Ordinul nr. 450/2013.

Cu alte cuvinte, pentru a fi aplicabilă reglementarea infralegală invocată, trebuie ca mai întâi măsura suspendării contestației dispusă de organele fiscale competente trebuie să rămână definitivă, adică să nu mai poată fi repusă în discuție sub aspectul legalității și temeiniciei sale, fie prin necontestare, fie prin epuizarea căilor de atac în justiție.

Or, în speță, numai după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, prin care se examinează îndeplinirea în cauză a condițiilor legale cerute pentru suspendarea soluționării contestației administrative se poate vorbi despre Ordinul nr. 450/2013, în ceea ce privește reluarea procedurii administrative, după suspendare.

Cu aceste observații, Înalta Curte reține că în cuprinsul Deciziei nr. 9748/10064/15.02.2016 emisă de recurenta-pârâtă au fost prezentate motivele de fapt și de drept avute în vedere la suspendarea soluționării contestației administrative privind pe intimata-reclamantă, rezultând că respectiva măsură fusese dispusă în considerarea strânsei legături existente între obligațiile fiscale stabilite în sarcina societății reclamante și activitățile comerciale reprezentând baza de calcul a impunerii contestate.

Ca stare de fapt relevată de verificările efectuate în cadrul inspecției fiscale a fost menționată înregistrarea de către societatea reclamantă a unor achiziții fictive de materii prime, piese de schimb auto, anvelope, motoare electrice, etc., pentru care nu s-a probat realitatea și legalitatea achizițiilor, furnizorii fiind fie societăți inactive, care nu au confirmat relația comercială cu societatea controlată, fie societăți cu un comportament fiscal neadecvat, fraudulos.

Înalta Curte reține că adoptarea măsurii analizate este condiționată de înrâurirea hotărâtoare pe care o are constatarea de către organele competente a elementelor constitutive ale unei infracțiuni asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

În acest sens, se reține că, urmare a adresei nr. x emisă de Serviciul Soluționare Contestații din cadrul D.G.R.F.P. Brașov, Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba a comunicat prin adresa înregistrată la D.G.R.F.P. Brașov sub nr. x/2015 că în dosarul penal nr. x/2015, prin Ordonanța din 07.09.2015, organele de poliție au început urmărirea penală cu privire la infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, constând în aceea că, în perioada 2010-2014, S.C. A. S.R.L. a înregistrat în evidența contabilă achiziții fictive de bunuri și servicii ce nu au legătură cu activitatea desfășurată sau de la furnizori cu comportament fiscal neadecvat, dosarul aflându-se în fază de urmărire penală la Inspectoratul de Poliție al Județului Alba – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice.

Cu toate acestea, Înalta Curte constată că măsura suspendării soluționării contestației administrative nu se impunea a fi luată în cauză, așa cum întemeiat a apreciat și judecătorul primei instanțe.

Această concluzie se fundamentează pe principiul celerității procedurii jurisdicționale, exigență a statului de drept care impune ca practicile administrative și judiciare să implice o durată rezonabilă a procedurilor.

Ca atare, litigiile trebuie să fie soluționate într-un termen optim și previzibil pentru a se garanta efectivitatea dreptului analizat.

Așa cum se subliniază constant în practica instanței supreme, principiul celerității, consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituție, prevede că părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil. Dreptul la un proces echitabil constituie una dintre componentele principiului asigurării preeminenței dreptului într-o societate democratică.

În prezenta cauză, Înalta Curte apreciază ca fiind relevantă împrejurarea că deciziile de impunere contestate au fost emise la data de 30.07.2015 și, respectiv, 29.09.2015, pentru debite corespunzătoare perioadei 2010-2014, iar suspendarea procedurii de soluționare a contestației administrative a avut loc prin Decizia nr. 9748/10064 din 15.02.2016 emisă de Direcția Generală Regională de Finanțelor Publice Brașov – Serviciul Soluționare Contestații 2, dată de la care s-au scurs 2 ani, durată de timp care nu corespunde cerinței termenului rezonabil.

Mai mult, este de observat faptul că, în toată perioada care s-a scurs din anul 2016 și până în prezent, bănuiala existenței unor fapte de natură penală – premisă a suspendării procedurii administrative – nu a fost confirmată prin începerea urmăririi penale.

Sub acest aspect, este de menționat că la judecata în recurs au fost solicitate relații de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba privind stadiul soluționării dosarului penal nr. x/2015, cauză penală în raport de care se apreciase că era necesară suspendarea procedurii administrative.

Din relațiile comunicate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, cu adresa din 05.02.2018, depusă la dosar, Înalta Curte reține că cercetările penale efectuate în cauză nu se află într-un stadiu avansat, în sensul în care urmărirea penală pentru suspiciunea de evaziune fiscală începută in rem nu permite nici la acest moment (după un interval de 2 ani de la data sesizării organelor de urmărire penală) formularea unor acuzații îndreptate împotriva unor persoane anume determinate.

Or, o procedură administrativă trebuie derulată/finalizată în interiorul unui termen rezonabil, interesul legitim privat al contribuabilului, implicând recunoașterea dreptului de a obține rezolvarea situației sale fiscale fără întârzieri excesive generate de cauze neimputabile acestuia.

Pe de altă parte, nu poate fi ignorat faptul că autoritatea administrativ fiscală emitentă a deciziilor de impunere contestate a fost în măsură să determine obligațiile fiscale stabilite în sarcina intimatei-reclamante fără să aștepte soluția vizând acuzația de evaziune fiscală cu privire la care formulase sesizarea penală, ceea ce înseamnă că și contestația administrativă promovată în cauză ar putea fi soluționată independent de rezolvarea acțiunii penale.

În legătură cu acest aspect, Înalta Curte constată justificată observația primei instanțe referitoare la remediile existente pentru autoritatea administrativă în cazul în care finalizarea demersurilor în plan penal implică modificarea stării fiscale stabilite inițial în latura administrativ-fiscală.

În consecință, reținând că nu sunt întemeiate criticile formulate în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză, conform art. 496 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, Înalta Curte va respinge și excepția lipsei calității procesuale a părții care a formulat recurs în cauză, invocată de intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. și susținută în raport de faptul că Administrația Județeană a Finanțelor Publice Alba nu deținea un mandat de reprezentare din partea Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov anterior redactării și depunerii cererii de recurs, reținându-se că respectiva excepție a fost avută în vedere atunci când instanța s-a pronunțat asupra admisibilității în principiu a recursului, fază procesuală în care recursul a fost analizat din perspectiva respectării cerințelor prevăzute la art. 486 alin. (1) lit. a) și c)-e) și alin. (2), coroborat cu art. 493 alin. (5) C. proc. civ., astfel că acest aspect nu mai poate face obiectul analizei la acest moment.

În conformitate cu prevederile art. 452 C. proc. civ., va fi respinsă și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în recurs de către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L., reținându-se că aceasta nu a făcut dovada existenței și întinderii lor.

Înscrisurile depuse la dosar recurs, reprezentând facturi cheltuieli transport și dovada plății acestora, în valoare de 1.220,35 RON și, respectiv, 1.214,75 RON, nu sunt suficiente pentru a justifica acordarea cheltuielilor solicitate, în lipsa oricăror dovezi care să ateste și prestarea efectivă a serviciului de transport pe care respectivele înscrisuri le constată – bilete de tranport (avion sau alt mijloc de transport).

Sursa informației: www.scj.ro.

Obligații fiscale suplimentare reprezentând impozit pe profit și accesorii aferente. Respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în recurs de către intimata-reclamantă was last modified: noiembrie 21st, 2022 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.