Obligarea pârâtei la efectuarea tuturor demersurilor legale în vederea stabilirii pentru reclamanţi a încadrării posturilor în categoria celor de muncă în condiţii deosebite

• C. muncii: art. 248 - 253
• C. muncii: art. 269 alin. (2)
• Legea nr. 62/2011: art. 210
• Legea nr. 62/2011: art. 216
• NCPC: art. 135 alin. (1) şi (4)

Prin cererea înregistrată inițial la data de 31.07.2020 sub nr. x/2020, pe rolul Tribunalului Cluj, angajații Agenției Naționale Antidrog menționați în preambulul cererii au chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională Antidrog solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la efectuarea tuturor demersurilor legale, administrative sau judiciare în vederea stabilirii pentru reclamanți a încadrării posturilor în categoria celor de muncă în condiții deosebite, similar personalului instituției cu atribuții similare celor ale reclamanților, dar încadrate ca funcționari publici cu statut special.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 1283 din 20 mai 2021)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Înalta Curte de Casație și Justiție constatând că în cauză există un conflict negativ de competență între cele două instanțe care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind în favoarea Tribunalului Sibiu, secția I Civilă competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Dreptul comun pentru soluționarea conflictelor de muncă este reglementat de normele juridice prevăzute de art. 248 – 253 Codul muncii și Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă.

Cum obiectul cererii reclamantelor îl constituie obligarea la plata unor drepturi de natură salarială, cererea de chemare în judecată face parte din categoria conflictelor de muncă.

Art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social prevede că „Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul”, iar art. 216 din același act normativ stipulează: „Dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele C. proc. civ.”.

Coroborând prevederile art. 210 și 216 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, rezultă că în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, competența teritorială este alternativă, dând posibilitatea reclamantului de a alege dintre două instanțe, deopotrivă competente, respectiv cea de la locul unde își are domiciliul sau cea de la locul de muncă al acestuia.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii, competența teritorială în cazul conflictelor de muncă aparține tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau reședința reclamantul.

Normele Codul muncii care reglementează competența teritorială, potrivit cărora instanța competentă este cea în raza căreia se află domiciliul reclamantului, sunt de competență teritorială absolută și reprezintă o derogare de la dispozițiile dreptului comun, derogare prin care se urmărește facilitarea accesului la justiție al reclamantului.

În cauza dedusă judecății, față de dispozițiile legale menționate și având în vedere că domiciliul reclamanților este în Sibiu, instanța competentă teritorial este Tribunalul Sibiu.

Mai mult, Tribunalul Cluj a apreciat că în cauză nu există decât formal o coparticipare procesuală activă și că aceasta nu atrage prorogarea de competență teritorială a acestui Tribunal, motiv pentru care a dispus disjungerea cererii formulate de reclamantele din cauza de față și formarea unui nou dosar.

Or, a se considera că în privința cererii formulate de aceste reclamante, a operat prorogarea legală de competență în favoarea Tribunalului Cluj, ca efect al formulării acțiunii introductive împreună cu ceilalți reclamanți, al căror domiciliu sau loc de muncă se află în circumscripția acestei instanțe, ar însemna a se exercita un control judiciar asupra măsurii disjungerii înseși, măsură definitivă, asupra căreia nu se mai poate reveni, cu atât mai mult într-un regulator de competență.

Așa fiind, față de dispozițiile legale mai sus- arătate și în raport de obiectul cauzei- conflict individual de muncă, având în vedere faptul că instanța de la domiciliul reclamanților este Tribunalul Sibiu, Înalta Curte constată că, în speță, competența de soluționare a cauzei revine acestui tribunal.

Pentru considerentele arătate mai sus, în aplicarea prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, prin raportare la cele ale art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu.

Sursa informației: www.scj.ro.