Motiv de recurs privitor la faptul că nu au fost calculate corect despăgubirile. Contestație în anulare respinsă ca nefondată

• Legea nr. 255/2010: 26 alin. (1)
• NCPC: art. 503 alin. (2) pct. 3

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți la 3 aprilie 2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu Unitatea Administrativ Teritorială a municipiul Drobeta-Turnu Severin și Instituția Primarului municipiului Drobeta-Turnu Severin, obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor civile în sumă de 253.610 euro, în echivalent RON, reprezentând lipsa de folosință pentru terenul curți-construcții în suprafață de 2.684 mp, proprietatea reclamantei, situat în intravilanul municipiului Drobeta-Turnu Severin, str. x, x/1 P8, CF nr. x UAT Drobeta-Turnu Severin, Zona A, pretenții calculate la nivelul chiriei minime, conform Hotărârii nr. 24/2005 a Consiliului Local Drobeta-Turnu Severin, în cazul închirierii terenurilor folosite cu destinație publică, aferente perioadei mai 2014 – 1 aprilie 2017, când terenul a fost folosit cu destinația publică de stradă și, în continuare, până la predarea terenului în vederea asigurării unei liniștite posesii și folosințe.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1544 din 26 septembrie 2019)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Potrivit prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate pe calea contestație în anulare atunci când instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen.

Prin urmare, pentru a se putea invoca art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. ca motiv de retractare, trebuie avut în vedere faptul că omisiunea se raportează la motivul de recurs și nu la argumentele dezvoltate de recurent, ce se subsumează acestui motiv de recurs.

Contestatoarea a reluat în cadrul contestației în anulare criticile formulate în recurs, arătând că, în opinia sa, în mod eronat, instanța de recurs a omis să se pronunțe cu privire la metoda de evaluare a despăgubirilor, întrucât expertul a utilizat grilele de evaluare ale notarilor publici, în loc de metoda comparației directe și nu a respectat criteriile legale prevăzute de art. 26 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 în ceea ce privește includerea în cuantumul despăgubirii a prejudiciului creat expropriatului, raportat la natura juridică și destinația imobilului în litigiu. Totodată, a susținut că instanța de recurs nu a analizat argumentele cuprinse în cererea de recurs privind faptul că prin hotărâre judecătorească anterioară definitivă s-a statuat că destinația imobilului în litigiu este „curți-construcții”.

Aceste susțineri nu sunt fondate.

Din istoricul rezumat al cauzei, rezultă cu evidență faptul că instanța de recurs, în raport de situația de fapt stabilită în apel, ce nu mai putea constitui obiect al cenzurii în recurs, a reținut că despăgubirea cuvenită reclamantei pentru lipsa de folosință a imobilului se determină în raport cu destinația sa reală și concretă, aceea de drum deschis circulației. Totodată, s-a apreciat că, la stabilirea valorii despăgubirii, instanțele de fond nu au ignorat caracteristicile terenului, faptul că acesta este amplasat într-o zonă comercială importantă a orașului și că are destinația de curți-construcții.

Instanța de recurs a reținut ca fiind corecte considerentele instanței de apel, față de situația de fapt stabilită pe baza probelor administrate și de împrejurarea că reclamanta a solicitat prin acțiunea introductivă acordarea de despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului, nefiind incidentă speței procedura de dezdăunare ca urmare a unei exproprieri.

Ca atare, a reținut instanța de recurs, stabilirea contravalorii prejudiciului creat se raportează la folosința concretă ce s-a dat bunului în fapt, avându-se în vedere regimul său urbanistic de drum public.

Or, acest raționament juridic, validat de instanța de recurs, a înlăturat de la analiză verificarea criteriilor legale stabilite de art. 26 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică. Totodată, în raport de situația de fapt stabilită, prin care s-a constatat că nu se pot identifica terenuri similare cu terenul aflat în cauză (teren intravilan cu destinația de drum care să fie închiriat), instanța de recurs a apreciat că în mod corect instanța de apel a înlăturat criteriul valorii chiriei de piață, constatându-se că nu există o piață a chiriilor pentru terenuri având o situație juridică identică sau similară celui în litigiu.

Nu este fondată nici susținerea că instanța de recurs nu a cercetat critica privind existența autorității de lucru judecat a hotărârii pronunțate anterior prezentului litigiu.

În considerentele deciziei a cărei anulare se solicită, se reține foarte clar că între părți și în legătură cu același imobil, printr-o judecată anterioară, s-a stabilit că despăgubirea pentru lipsă de folosință a terenului nu poate fi calculată în funcție de tarifele stabilite prin HCL nr. 24/2005, producându-și deplin efect autoritatea de lucru judecat, sub aspect pozitiv, a Deciziei civile nr. 5843 din 25 noiembrie 2015 a Curții de Apel Craiova, prin care s-a soluționat o cerere identică privitoare la acordarea de despăgubiri aferente perioadei aprilie 2011- aprilie 2014, element care a fost valorificat de instanța de apel.

Instanța de recurs a realizat această analiză în cenzurarea motivului de recurs privitor la faptul că nu au fost calculate corect despăgubirile prin raportare la HCL nr. 24/2005 și a Legii nr. 219/1998.

Față de considerentele precedente, se observă că, în realitate, contestatoarea nu este mulțumită de soluția instanței de recurs, dar pe calea contestației în anulare nu se pot valorifica eventualele greșeli de judecată, contestația în anulare fiind o cale extraordinară de atac de retractare.

Prin urmare, nu se poate reține că instanța de recurs a omis să cerceteze vreunul din motivele de recurs cu care a fost învestită.

Dacă instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare ar examina motivele contestației din perspectiva celor solicitate de contestatoare, s-ar ajunge la o veritabilă rejudecare a recursului, contestația în anulare neputând fi însă convertită într-un recurs la recurs.

În cadrul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului principiul supremației dreptului reprezintă un element de patrimoniu comun al statelor semnatare ale convenției în ansamblul valorilor pe care le protejează, iar din perspectiva art. 6 parag. 1, securitatea raporturilor juridice este o dimensiune esențială.

Acest concept presupune că o soluție definitivă pronunțată de instanțe cu privire la orice controversă, să nu mai fie rejudecată (Cauza Brumărescu).

În virtutea acestui principiu, nicio parte nu este autorizată să solicite controlul unei hotărâri definitive și executorii numai cu scopul de a obține reexaminarea cauzei și o nouă hotărâre în privința sa. Instanțele superioare nu trebuie să folosească puterea de control decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept și erorile judiciare și nu pentru a proceda la o nouă examinare. Controlul nu trebuie să devină un apel mascat și simplul fapt că ar putea exista două puncte de vedere asupra aceleiași probleme, nu este un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză, principii reafirmate în numeroase cauze examinate de instanța de contencios european (Cauza Stan și Rosemberg, Belasin, Blidaru, SC Sefer SA, Cornif, Cârstoiu, SC Editura Orizonturi SRL, Crețu, Caracaș, Ionescu, Pușcaș, Tripon II, Savu etc.)

În concluzie, Înalta Curte reține că instanța de recurs a analizat toate motivele de recurs formulate de reclamantă, nefiind incident motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Așa fiind, față de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de reclamanta A..

Sursa informației: www.scj.ro.