JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Contravaloarea serviciilor juridice. Notificare de încheiere a unui act adițional. Cerere de executare silită. Prescripția dreptului material la acțiune
- Legea nr. 51/1995: art. 30 alin. (3)
- NCC: art. 2524
- NCC: art. 2537
Cauza juridică a acțiunii introduse de reclamant o reprezintă răspunderea contractuală, iar stabilind de comun acord scadența obligației de plată, părțile contractante au determinat și momentul de la care începe să curgă prescripția extinctivă, fiind aplicabile prevederile art. 2524 alin. (2) NCC.
Data de 25.09.2013 (indicată de reclamantă ca fiind cea a începerii cursului prescripției extinctive a dreptului său la acțiune pentru plata costurilor suplimentare ale contractului, care reprezintă data constatării de către notarul public a neprezentării pârâtei la convocarea trimisă pentru încheierea actului adițional) are – cum bine reține decizia recurată – semnificația unei date alese aleatoriu de reclamantă, iar acceptarea vreunui efect al acesteia asupra prescripției extinctive a dreptului său la acțiune echivalează recunoașterii posibilității reclamantei ca, în mod unilateral și în contra celor convenite prin contract cu pârâta în clauza art. 2.1.3, să determine o altă dată a începerii curgerii prescripției extinctive pentru debitul și accesoriile pretinse.
(ICCJ, Secția I civilă, decizia nr. 1257 din 9 iunie 2021)
Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!