JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Constatarea nulității absolute și relative a hotărârii AGA. Autoritatea de lucru judecat a deciziei de anulare a sentinței pronunțate în primul ciclu procesual. Consecința pierderii calităţii de acţionar după trimiterea cauzei spre rejudecare

20 feb. 2017
Vizualizari: 110
  • Legea nr. 31/1990: art. 131-132

La data pronunțării sentinței apelate situația de fapt s-a modificat în sensul că reclamanta a pierdut calitatea de acționar al societății.
Autoritatea de lucru judecat poartă și asupra hotărârilor prin care se soluționează o excepție procesuală, dar în cauză nu există identitate între excepțiile procesuale soluționate în primul ciclu procesual cu cele care fac obiectul prezentului apel. Astfel, în primul ciclu procesual, excepțiile au vizat momentul formulării cererii de chemare în judecată și cel al pronunțării sentinței pronunțate, respectiv dacă reclamanta avea sau nu interesul și calitatea procesuală necesare pentru a acționa și pentru a-și susține acțiunea la momentul pronunțării, iar în prezent, în al doilea ciclu procesual, excepțiile vizează un moment ulterior din cursul procesului, data pronunțării hotărârii apelate, respectiv dacă interesul și calitatea procesuală necesare pentru susținerea cererii subzistă sau nu în prezent.

(Curtea de Apel București, s. a VI-a civ., decizia nr. 363 din 20 februarie 2017)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Nu aveți acces la acest articol!!!

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Constatarea nulității absolute și relative a hotărârii AGA. Autoritatea de lucru judecat a deciziei de anulare a sentinței pronunțate în primul ciclu procesual. Consecința pierderii calității de acționar după trimiterea cauzei spre rejudecare was last modified: mai 31st, 2022 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.