JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Cerere de încuviinţare a executării silite. Debitor cu sediul în străinătate şi cu sediu procesual ales pe teritoriul României. Competenţă teritorială

1 nov. 2022
Vizualizari: 53
  • NCPC: art. 651
  • NCPC: art. 666

Din interpretarea dispozițiilor art. 651 alin. (1) și alin. (3) C.proc.civ. rezultă că legiuitorul a instituit în materia cererilor de încuviințare a executării silite, a contestațiilor la executare, precum și a oricăror alte incidente apărute în cursul executării silite, în ipoteza în care sediul debitorului nu se află în țară, o competență teritorială succesivă în favoarea instanței în circumscripția căreia se regăsește sediul/domiciliul creditorului, iar, în ultimul rând, al biroului executorului judecătoresc învestit de către creditor.
Astfel, sub aspectul stabilirii instanței competente din punct de vedere teritorial să judece cererea de încuviințare a executării silite, nu prezintă relevanță sediul procesual ales al debitoarei, atât timp cât calitatea de mandatar și instituția reprezentării sunt relevante sub aspectul asigurării cunoașterii procesului și a actelor de procedură îndeplinite în cursul acestuia, pentru a da eficiență dreptului la apărare, iar nu în planul competenței instanței de executare. O interpretare contrară ar fi de natură a lăsa la latitudinea debitorului competența instanței de executare prin simpla alegere a unui sediu procesual.
Prin urmare, cum sediul social al debitoarei împotriva căreia urmează să se efectueze executarea silită se află în străinătate, în raport cu ordinea instituită prin dispozițiile art. 651 alin. (1) C.proc.civ., competența de soluționare a pricinii revine instanței în a cărei circumscripție se găsește domiciliul creditorului, la data sesizării organului de executare.

(ICCJ, Secția I civilă, decizia nr. 2071 din 1 noiembrie 2022)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Nu aveți acces la acest articol!!!

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Cerere de încuviințare a executării silite. Debitor cu sediul în străinătate și cu sediu procesual ales pe teritoriul României. Competență teritorială was last modified: noiembrie 18th, 2023 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.