JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001. Noțiunea de bun imobil
- Legea minelor din 1929
- Legea nr. 10/2001: art. 6
- Legea nr. 119/1948
Aspectul esențial ce interesează vocația la măsuri reparatorii este acela al existenței în patrimoniul persoanelor îndreptățite a unui „imobil” în sensul Legii nr. 10/2001, asupra căruia să se fi exercitat un drept de proprietate și care să fi fost preluat în mod abuziv.
Deși este evident că zăcământul mineral, inclusiv cel aurifer, constituie un bun imobil prin destinație, nu face parte dintre imobilele pentru care Statul Român datorează măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, cât timp nu a devenit imobil prin încorporare într-o construcție aflată în patrimoniul persoanei deposedate și pe de altă parte, reprezenta proprietate publică, potrivit art. 1 din Legea minelor din 1929.
(I.C.C.J., s. civ. și de proprietate intelectuală, decizia nr. 1482 din 18 februarie 2011)
Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!