Încuviinţarea executării silite şi stabilirea instanţei de executare. Competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect contestaţie la executare

• NCPC: art. 127 alin. (2)
• NCPC: art. 130 alin. (3)
• NCPC: art. 133 pct. 2
• NCPC: art. 135 alin. (1)
• NCPC: art. 651 alin. (1) şi (3)
• NCPC: art. 714 alin. (1)

Prin cererea înregistrată la 20 mai 2021 pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, contestatorul Ministerul Finanțelor, în contradictoriu cu intimata A., a formulat contestație la executare împotriva actelor de executare emise de Biroul executorilor judecătorești asociați B. în dosarul execuțional nr. x/2020, solicitând anularea actelor de executare, anularea executării silite și a deciziei de încuviințare a executării silite din 26 noiembrie 2021 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr. x/2020, precum și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1554 din 21 septembrie 2022)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin contestația la executare ce face obiectul dosarului în care s-a ivit conflictul de competență, contestatorul Ministerul Justiției a solicitat anularea actelor de executare întocmite în dosarul execuțional nr. x/2020, anularea executării silite și a deciziei de încuviințare a executării silite din 26 noiembrie 2021 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr. x/2020, precum și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare.

Sub aspectul determinării competenței teritoriale, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 714 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 651 alin. (1) și (3) din același act normativ.

Potrivit art. 712 alin. (1) C. proc. civ., „împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de cei interesați sau vătămați prin executare”, iar conform art. 714 alin. (1) din același act normativ, „contestația se introduce la instanța de executare”.

Instanța de executare este definită de art. 651 alin. (1) C. proc. civ. ca fiind „judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare (momentul la care a fost înregistrată cererea privind executarea silită la biroul executorului judecătoresc), domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor”.

În conformitate cu alin. (3) al aceluiași text de lege, „instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe”.

În speță, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, Biroul executorilor judecătorești asociați B. a solicitat instanței încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 116/2008 pronunțată de Tribunalul Iași, irevocabilă prin decizia civilă nr. 158 din 25 martie 2008 a Curții de Apel Iași.

Prin încheierea nr. 2514/CS din 8 septembrie 2020, Judecătoria Iași a respins cererea de încuviințare a executării silite.

Prin decizia nr. 2393 din 26 noiembrie 2020 pronunțată de Tribunalul Iași, a fost admis apelul declarat de apelanta A. și a fost admisă cererea de încuviințare a executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 116 din 30 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr. x/2007, irevocabilă prin decizia civilă nr. 158 din 25 martie 2008 a Curții de Apel Iași, împotriva debitorilor Ministerul Justiției, Curtea de Apel Iași, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Ministerul Economiei și Finanțelor.

Prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunțată în recurs în interesul legii s-a statuat că „încă din momentul încuviințării executării silite (care reprezintă condiția esențială a demarării efective a procedurii execuționale) este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) din C. proc. civ.. Altfel spus, odată stabilită instanța de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menționată, aceasta va rămâne aceeași pe întreaga procedură, fiind unica instanță competentă material și teritorial a soluționa toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepția cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel”.

Cum, în speță, cererea de încuviințare a executării silite a fost admisă urmare a admiterii apelului declarat împotriva încheierii nr. 2514/CS din 8 septembrie 2020 pronunțată de Judecătoria Iași, competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestație la executare urmează a se stabili în favoarea Judecătoriei Iași.

Câtă vreme nu există o situație de excepție cu privire la care legea să prevadă competența altei instanțe decât cea de executare, reținând dezlegările obligatorii ale deciziei pronunțate în procedura de unificare a practicii judiciare, se constată că, în speță, instanța de executare la care se referă prevederile art. 714 alin. (1) C. proc. civ. este Judecătoria Iași, instanță care a încuviințat executarea silită.

Dispozițiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ. nu puteau fi invocate de instanță (în speță, de Judecătoria Iași) din oficiu, prin substituirea părții, în vederea justificării necompetenței teritoriale și declinării acesteia în favoarea altei instanțe. În ipoteza prevăzută de acest text legal, excepția de necompetență teritorială este de ordine privată. Caracterul facultativ al normei rezultă din folosirea de către legiuitor a verbului „poate”, ceea ce duce la concluzia că reclamantul alege dacă dorește să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunța la beneficiul acordat de lege.

În aceste condiții, întrucât norma de competență teritorială incidentă în cauză este una relativă, de ordine privată, nesocotirea ei nu putea fi invocată pe calea excepției de necompetență de către instanța de judecată din oficiu și nici de către reclamant, ci numai de către pârâți în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., respectiv prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.

Or, în cauză, nici creditoarea-intimată și nici debitorul-contestator, la momentul încuviințării silite și stabilirii instanței de executare, nu au înțeles să se prevaleze de dispozițiile art. 127 C. proc. civ., caz în care nici instanța nu putea să decline competența în considerarea unei cereri introduse împotriva intimatei judecătoare.

Pentru considerentele expuse, în aplicarea dispozițiilor art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.

Sursa informației: www.scj.ro.