Discursul domnului Marian Enache cu ocazia participării la Sesiunea anuală de comunicări științifice a Academiei de Ştiinţe Juridice din România: „Criza dreptului în lumea contemporană”

DOMNULE PREȘEDINTE AL ACADEMIEI DE ȘTIINȚE JURIDICE DIN ROMÂNIA,

ONORATĂ CONDUERE A ACADEMIEI,

DISTINSE OFICIALITĂȚI,

STIMAȚI INVITAȚI,

Este deosebit de plăcut pentru mine să particip, ca reprezentant al Curții Constituționale, împreună cu domniile voastre la deschiderea sesiunii anuale de comunicări științifice intitulate „Criza dreptului în lumea contemporană”. Această inițiativă se încadrează în preocupările existente în domeniul științelor juridice la nivel academic, național și internațional, ceea ce constituie o premisă esențială pentru dezvoltarea cercetării și culturii dreptului contemporan românesc.

Cu acest prilej special, felicităm și apreciem strădaniile și eforturile domnului profesor Bogdan CIUCĂ, ale domnului profesor secretar general Ovidiu Predescu și ale întregii conduceri a Academiei de Științe Juridice din România, care reușesc să organizeze manifestări de o înaltă ținută științifică.

Doresc să le mulțumesc cordial pentru invitația la acest eveniment și, totodată, salut prezența distinselor personalități – profesori, cercetători, magistrați, avocați, profesioniști ai dreptului.

Titlul conferinței aduce în dezbatere noțiunea de criză, care, în opinia noastră, deși are o natură bivalentă, trebuie percepută mai degrabă ca un moment al dezvoltării unui domeniu de activitate științifică sau instituțională, ce oferă posibilitatea de resetare și regândire în condiții noi a unui nou potențial creator. Perceperea în acești termeni a crizelor este necesară, pentru că este constructiv să pozitivăm crizele pentru a obține un rezultat și un efect benefice, și nu să le considerăm un punct de inflexiune insurmontabil pentru dezvoltarea unor concepte, idei, procese de cunoaștere și acțiuni sociale.

Crizele, care marchează evoluția oricărui fenomen de dezvoltare, pot constitui un impuls și o reconsiderare ale procesului de cunoaștere și pot reprezenta în sine o veritabilă provocare pentru profesioniștii dreptului. Aceste provocări multiforme trebuie valorizate în cercetarea proceselor/structurilor de evoluție ale fiecărui domeniu în parte în care se manifestă, în cazul nostru, în variatele forme de exprimare a fenomenului juridic.

În timpul limitat pe care îl avem la dispoziție, aș dori să evoc, evident, în opinia mea, unele dintre provocările pe care lumea juridică va trebui să le confrunte și să le soluționeze. Fără să am pretenția unei enumerări sau a unei analize exhaustive, mă voi referi doar la trei astfel de provocări, și anume:

1. Relația dintre dreptul național și dreptul Uniunii Europene (UE);

2. Inteligența artificială;

3. Asigurarea păcii.

1. Relația dintre dreptul național și dreptul UE

Începând cu 1 ianuarie 2007, data aderării României la UE, dreptul (ius) acestei uniuni politice și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) au devenit obligatorii. Suntem în fața unei noi ordini juridice de drept internațional în care statele și-au limitat drepturile suverane, iar subiecții acesteia sunt nu numai statele membre, ci și cetățenii lor (cauza CJUE van Gend & Loos – 1963).

Cu privire la tipologia și conținutul raporturilor dintre cele două ordini juridice – cea națională și cea europeană – există o anumită preocupare, la nivelul unor segmente ale societății românești, a unor specialiști în domeniu sau practicieni din cadrul unor instituții publice privind aplicarea principiului priorității dreptului Uniunii în relația cu supremația Constituției naționale și în consecință impactul asupra suveranității statelor membre ale UE.

Modul de aplicare a celor două ordini juridice, în care, de fapt, izvorul ordinii juridice europene a fost voința politică comună a statelor membre ale UE, trebuie înțeles în interacțiunea activă și complementară a acestora, nu separatist, ci congruent, în funcție de competențele atribuite ordinii europene, prin actul de aderare.

Garantarea echilibrului și a cooperării loiale ale celor trei puteri în stat este una dintre direcțiile majore ale constituționalismului în condițiile în care aceste puteri, uneori, în fapt, se află într-o competiție ce depășește sfera prerogativelor lor, existând tendința dominării unei puteri de către cealaltă, ceea ce generează tensiuni, blocaje și conflicte în cadrul procesului politic și de guvernare. Soluționarea acestor „derapaje” se realizează prin arbitrajul curților constituționale. Ca atare, funcționarea puterilor în stat în condiții de echilibru și cooperare asigură, în ultimă instanță, îndeplinirea „contractului social” obiectivat în Legea fundamentală a țării.

Prin urmare, pentru realizarea procesului de constituționalizare europeană interactivă și complementară în spațiul Uniunii Europene, un rol determinant revine atât Curții de Justiție a Uniunii Europene, cât și curților constituționale și instanțelor judecătorești, care trebuie să promoveze un tip de conduită judiciară cooperantă, fără competiții inutile și tendințe de dominare a unei ordini asupra celeilalte ordini.

Subliniem că realizarea procesului de constituționalizare europeană nu este o sarcină facilă nici pentru CJUE, având în vedere că dreptul UE se confruntă la rândul său cu o provocare majoră, respectiv multilingvismul juridic. Pentru exprimarea dreptului într-o lume in varietate concordia trebuie depășit obstacolul limbii, limbajul reprezentând cheia descifrării dreptului. Procesul translingv presupune asigurarea desfășurării, finalității și aplicării dreptului în condițiile în care judecătorii europeni aparțin unor naționalități diferite, fiind o condiție sine qua non a justiției translingve promovate la nivelul CJUE.

2. Inteligența artificială

Evoluțiile tehnologice contemporane generează constituționalizarea unor noi fenomene, relații și procese sociale. În fața dezvoltării fără precedent a noilor tehnologii ale informației și comunicării, este iminentă apariția celei de-a patra generații de drepturi, care ar include dreptul la protecția datelor personale și dreptul la protecția vieții private în spațiul cibernetic sau dreptul la utilizarea inteligenței artificiale. Această nouă generație de drepturi este deja consacrată în constituțiile unor state (India, Brazilia). Emergența noilor tehnologii a impus reglementarea lor și la nivelul legislației României.

Din perspectiva dreptului (ius), definirea și înțelegerea inteligenței artificiale reprezintă o provocare. Deși aceasta poate să efectueze sarcini similare cu cele ale oamenilor, chiar și mai performante decât ale acestora, ea nu este guvernată de aceleași principii pe care se fondează inteligența umană. De exemplu, un algoritm de inteligență artificială nu are conștiință sau liberă voință și nu experimentează trăirile umane.

Pe de altă parte, în timp ce inteligența umană este în mod inerent autonomă și are capacitatea de a face alegeri morale, inteligența artificială depinde de codurile și instrucțiunile pe care le primește de la creatorii săi. Inteligența artificială acționează conform unui set de reguli prestabilite și, deși poate învăța și se poate adapta la noi situații, nu poate lua deocamdată decizii cu valoare etică independente.

3. Asigurarea păcii

Rolul dreptului este acela de a asigura pacea lumii și a popoarelor, prin crearea metodelor, instrumentelor și a mijloacelor de realizare a bazei negocierii politico-diplomatice și prin materializarea acestora în tratate, cu valoare obligatorie pentru state. Dreptul (ius), având un rol modelator și moderator, este un mijloc de asigurare a securității naționale și internaționale, întrucât normează nu numai conduita cetățean-stat, dând posibilitatea cetățenilor să își dezvolte aptitudinile și calitățile personale, prin exercitarea drepturilor și libertăților fundamentale, ci și relațiile dintre state, ca subiecte ale dreptului internațional.

Aceste considerații sunt cu atât mai actuale cu cât observăm contextul geopolitic din prezent în care mijloacele dreptului trebuie să joace un rol major în eforturile de menținere a păcii.

În concluzie, putem aprecia că provocările științei dreptului și a aplicării sale reprezintă un moment de dezvoltare a cunoașterii și cercetării științifice și aplicative, și nicidecum un moment al temerii față de întâmpinarea noului, care în mod inexorabil constituie o legitate a progresului în orice activitate de tip uman. De aceea, apreciem criza ca fiind o împrejurare oportună identificării unor soluții novatoare în domeniul juridic și dezvoltării unor noi valențe ale extinderii aplicării dreptului.

Parafrazând un bine-cunoscut filosof român, putem afirma că, de principiu, criza dreptului, ca orice criză din orice domeniu de activitate, poate fi înțeleasă ca o închidere care se deschide, respectiv închiderea unui ciclu și deschiderea următorului ciclu pe o treaptă superioară pe spirala cunoașterii.

Suntem convinși că actuala inteligență ulisică acumulată în patrimoniul gândirii juridice, ca formă paideică a cunoașterii europene, va soluționa crizele și problematica mereu contradictorie a evoluției dreptului în viitor.

*

În încheiere, felicităm conducerea Academiei de Științe Juridice din România pentru organizarea acestei sesiuni de comunicări științifice și apreciem că aceasta constituie un reper de promovare a culturii și științei juridice românești atât pe plan intern, cât și pe plan internațional.

Vă mulțumesc și doresc mult succes lucrărilor sesiunii !

Președintele Curții Constituționale

MARIAN ENACHE

Sursa informației