Discursul doamnei Călina Jugastru cu ocazia Festivității de acordare a Premiilor RRDP pentru anul 2017

Bună ziua. Încep prin a face o mărturisire – întâi de toate, mă bucur că s-a produs o inversare în ceea ce privește ordinea decernării premiilor. S-a început cu opera omnia și apoi am văzut premiul pentru cea mai bună carte. De ce spun acest lucru – pentru că, iată, au fost în concurs autori extrem de valoroși, lucrări extrem de valoroase, iar cele două premii cu care s-a început sunt niște premii pe care eu le-aș numi premii ideale. Cu toții vrem să ajungem acolo. Și eu nu pot să fac, începând astăzi cuvântul meu, decât dorind tuturor ca mâine să scrie pentru istorie, cum scrie dl profesor Marian Nicolae, prezent în sală; cum scrie dl profesor Dan Chirică. Mâine să obțină premiul pentru cea mai bună carte și, la un moment dat, să obțină Premiul Cantacuzino. Îi felicit pe toți cei care au fost în concurs și sunt convinsă că, la un moment dat, vor face această performanță.

Acum permiteți-mi să spun că în ultimii doi ani aproape am fost mai aproape de dl judecător, actualmente doctor în drept, Ioan Ilieș Neamț – îl văd aici, în sală, și știu că și el este emoționat. Este normal, deși nu este la prima confruntare cu un premiu. Le doresc tuturor să ajungă acolo, la premiile ideal, dar cunoscându-l îndeaproape pe dl Ioan Ilieș Neamț, spun că am certitudinea că el va ajunge acolo, la un moment dat. De ce? Deja anul trecut, când dl Ioan Ilieș Neamț obținea premiul pentru cel mai bun articol în RRDP, avea cărți publicate. De fapt, pentru cei care au citit Acțiunea colectivă ca mijloc de reparare a prejudiciilor în masă se poate vedea că este o carte trăită. Ea nu este o carte-exercițiu, așa cum îndeobște suntem obișnuiți cu tezele de doctorat. Este, deja, o carte de maturitate și de responsabilitate.

Mă gândeam, pentru că am fost și în comisia de doctorat a dlui Ioan Ilieș Neamț, undeva în luna iunie, în 2014 anul trecut – iată ce repede trece timpul – mă gândeam că între temele spre care s-ar putea îndrepta un autor, pentru o teză de doctorat, iată, pentru că aceasta este prima versiune a cărții, tema Acțiunii colective ca mijloc de reparare a prejudiciilor în masă este una dintre temele pe care eu le-aș numi ca fiind de categorie grea. Ea nu este o temă ușoară, o temă la îndemâna oricui. Cu atât mai mult pentru o teză de doctorat, să discuți regimul juridic al acțiunii colective circumscrise reparării prejudiciilor în masă este un demers care cred că ar putea fi calificat ca fiind chiar temerar. Sigur, acum, determinarea unui doctorand, a unui autor, singură, nu este suficientă, pentru a ajunge la o construcție solidă.

Volumul imens de muncă aflat în spatele acestei cărți, răbdarea de a identifica sursele și, aș spune, de a identifica exhaustiv sursele de drept român și de drept comparat, abilitatea de a le pune într-un format care să sprijine, să motiveze, să completeze cercetarea – toate acestea converg spre ceea ce dl Ioan Ilieș Neamț ne declară încă din primele pagini ale cărții. Domnia sa a făcut această cercetare de anvergură pentru că își dorește – și a realizat acest lucru – să elaboreze, de lege ferenda vorbind, un model al acțiunii colective. Spunem noi, la acest moment, demersul domniei sale este întru totul reușit.

Am parcurs această carte, spuneam, în prima sa versiune, cea de teză de doctorat, și îmi asum afirmația că este mai mult decât o monografie. Acțiunea colectivă ca mijloc de reparare a prejudiciilor în masă conține germenii unui veritabil tratat dedicat acțiunii colective. Nu numai cele șase sute de pagini de carte – inițial nouă sute de pagini, ale tezei de doctorat –, nu numai cele peste 700 de referințe bibliografice, ar îndreptăți această afirmație. Sigur, întâi de toate vorbim de densitatea analizei, vorbim de temeinicia și complexitatea argumentelor – toate concurând la o arhitectură și o construcție aparte acestei lucrări.

Societatea masificată – un tablou cu care dl Ioan Ilieș Neamț începe această lucrare – este, se pare, un tablou de un dinamism extrem, care pune în mișcare prefaceri juridice fără precedent. Nu mai vorbim numai despre drepturi individuale; vorbim și despre drepturi colective. Iată, prejudiciile colective să convertesc în prejudicii în masă. Și, sigur, și pe cale de consecință, răspunderea civilă subiectivă este ușor atenuată în favoarea unei răspunderi cu fundament eminamente obiectiv. Din perspectiva societății masificate, o societate a riscului, a cărei premisă este globalizarea, autorul dezbate un tip nou de prejudiciu: prejudiciul în masă. Și ne propune o nouă modalitate, un nou instrument de reparare a acestor prejudicii, de altfel un instrument cu caracter deopotrivă substanțial și procesual, care să permită rezolvarea în manieră eficientă și flexibilă a litigiilor. Așadar, demersul său are un target, un scop practic. Acest nou instrument este tocmai acțiunea colectivă.

Dl Ioan Ilieș Neamț demonstrează că nu suntem, în cazul acțiunii colective, în ipoteza unei simple agregări de acțiuni individuale, ci este, spuneam, un mecanism care are trăsături proprii – chiar numește această acțiune ca instituție sui generis, care are o construcție aparte și se delimitează ferm de instituțiile învecinate. Reglementările naționale sunt sumare, acolo unde ele există. Există în tabloul legislativ, în harta legislativă națională și sisteme juridice, unde acțiunea colectivă nu este cunoscută, modelele din dreptul comparat – vast expuse de dl Ioan Ilieș Neamț – sunt foarte diferite și fiecare are deficiențe. Nici recomandarea din 2013 a Consiliului Europei nu este mai fericită, pentru că este extrem de restrictivă în ce privește delimitarea noțiunii de acțiune colectivă.

Iată, sunt suficiente rațiuni pentru ca autorul să verifice impactul prejudiciilor în masă, să inventarieze avantajele acțiunilor colective și să îi contureze foarte ferm regimul juridic. Desigur, nu este astăzi momentul a intra în mai multe amănunte de ordin tehnic privind această lucrare. Aș spune doar că, sigur, fondul este esențial; dar tot atât de importantă este și forma unei lucrări, aș îndrăzni să afirm. De ce – pentru că veșmântul ideilor spune foarte multe despre autor. Și pentru cei care au avut deja prilejul să lectureze lucrarea – sau o vor face –, vor constata că dl Ioan Ilieș Neamț mânuiește o pană fermă, abordează frontal toate problemele, nu le evită. Dimpotrivă, le abordează și oferă soluții pertinente. Argumentele sale trădează o documentare, aș spune, fără fisură. Pe de altă parte – pentru că vorbeam de o pană fermă – trebuie neapărat să adaug: Autorul știe să-și seducă cititorul prin verb, prin nuanțe, prin accente și, mai ales, prin raționamente șlefuite cu foarte multă migală.

Și nu voi încheia înainte de a vă transmite câteva gânduri. În timp ce schițam câteva idei pentru această prezentare, recunosc că, citind teza de doctorat, anul trecut, m-au încercat două trăiri contrare: Pe de o parte n-am putut – și nu pot – să-mi rețin îngrijorarea că într-un complex masificat individul trăiește riscul de a fi redus la clase, la grupuri, la categorii. Adică trăiește riscul, este expus riscului de a-și vedea personalitatea estompată și unicitatea anihilată. Pe de altă parte, însă – și redevin optimistă –, renaște speranța, spun eu, pentru a repune în drepturi generozitatea. Și mă gândesc că, văzându-se amenințat de iminentul pericol al înregimentării în grupuri, clase, categorii, omul va valorifica șansa de a readuce la viață niște concepte pe care noi, în febra cotidianului, le-am uitat sau le-am neglijat: grija, bunătatea și iubirea.

Și aș încheia spunând că, dacă tot vorbim de o societate a riscului, eu îmi asum acest risc, de a alege dintre toate iubirea de aproape; și de a o pune într-un contur de inimă, așezând-o la temelia fiecărei conduite umane și la temelia oricărei acțiuni, fie că este ea individuală sau colectivă. Felicitări încă o dată!