Competența Direcției Naționale Anticorupție, cadrul legislativ actual și caracteristici

 

---

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!

---

---

 

În prezent, competența Direcției Naționale Anticorupție, în lumina art. 13 din O.U.G. nr. 43/2002, se prezintă astfel:

Faptele prevăzute de Legea nr. 78/2000:

a) dacă, indiferent de calitatea persoanelor care le-au comis, au cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a 200.000 Eur ori dacă valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracțiunii de corupție este mai mare decât echivalentul în lei a 10.000 Eur, aici fiind esențială valoarea pagubei sau valoarea sumei sau bunului care formează obiectul infracțiunii (criteriul este cel valoric raportat fie la paguba materială, fie la valoarea sumei sau bunului ce formează obiectul infracțiunii);

b) dacă, indiferent de valoarea pagubei materiale ori de valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracțiunii de corupție, sunt comise de către: deputați; senatori; membrii din România ai Parlamentului European; membrul desemnat de România în Comisia Europeană; membri ai Guvernului, secretari de stat ori subsecretari de stat și asimilații acestora; consilieri ai miniștrilor; judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție și ai Curții Constituționale; ceilalți judecători și procurori; membrii Consiliului Superior al Magistraturii; președintele Consiliului Legislativ și locțiitorul acestuia; Avocatul Poporului și adjuncții săi; consilierii prezidențiali și consilierii de stat din cadrul Administrației Prezidențiale; consilierii de stat ai prim-ministrului; membrii și auditorii publici externi din cadrul Curții de Conturi a României și ai camerelor județene de conturi; guvernatorul, prim-viceguvernatorul și viceguvernatorii Băncii Naționale a României; președintele și vicepreședintele Consiliului Concurenței; ofițeri, amirali, generali și mareșali; ofițeri de poliție; președinții și vicepreședinții consiliilor județene; primarul general și viceprimarii municipiului București; primarii și viceprimarii sectoarelor municipiului București; primarii și viceprimarii municipiilor; consilieri județeni; prefecți și subprefecți; conducătorii autorităților și instituțiilor publice centrale și locale și persoanele cu funcții de control din cadrul acestora, cu excepția conducătorilor autorităților și instituțiilor publice de la nivelul orașelor și comunelor și a persoanelor cu funcții de control din cadrul acestora^[1]; avocați; comisarii Gărzii Financiare; personalul vamal; persoanele care dețin funcții de conducere, de la director inclusiv, în cadrul regiilor autonome de interes național, al companiilor și societăților naționale, al băncilor și al societăților comerciale la care statul este acționar majoritar, al instituțiilor publice care au atribuții în procesul de privatizare și al unităților centrale financiar-bancare; persoanele prevăzute la 293 și 294 C. pen. (competența este determinată de calitatea persoanelor, de funcțiile ocupate).

Infracțiunile împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene sunt de competența Direcției Naționale Anticorupție.

Sunt de competența Direcției Naționale Anticorupție infracțiunile prevăzute la art. 246, 297 și 300 C. pen., dacă s-a cauzat o pagubă mai mare decât echivalentul în lei a 1.000.000 Eur

Prima teză a art. 13 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 43/2002 stabilește competența de efectuare a urmăririi penale Direcției Naționale Anticorupție pentru infracțiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare, cu condiția ca paguba materială să fie mai mare decât echivalentul în lei a 200.000 Eur și aceasta indiferent de calitatea persoanelor care le săvârșesc.

A doua teză a art. 13 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 43/2002 atribuie competența de efectuare a urmăririi penale Direcției Naționale Anticorupție pentru infracțiunile de corupție, atunci când, indiferent de calitatea persoanei, valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracțiunii de corupție este mai mare decât echivalentul în lei a 10.000 Euro.

Este de observat că art. 13 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 43/2002, referindu-se la infracțiunile care sunt de competența Direcției Naționale Anticorupție, operează cu două noțiuni distincte, respectiv „infracțiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare” și „infracțiune de corupție”.

Expresia „infracțiune de corupție” o regăsim și în art. 13 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 43/2002, normă care instituie o altă condiție în raport cu care se determină competența Direcției Naționale Anticorupție pentru infracțiunile de corupție, cea referitoare la calitatea persoanelor care săvârșesc astfel de infracțiuni și care, de asemenea, limitează competența structurii specializate doar la infracțiunile de mare corupție.

În continuarea examinării competenței Direcției, prin art. 13 alin. (3) din actul normativ mai sus menționat se stabilește că sunt de asemenea de competența Direcției Naționale Anticorupție infracțiunile prevăzute la art. 246, 297 și 300 C. pen., cu condiția ca paguba materială să fie mai mare decât echivalentul în lei a 1.000.000 Eur.

Concluzionând, sunt de competența Direcției Naționale Anticorupție infracțiunile care, potrivit art. 13 din O.U.G. nr. 43/2002, sunt trecute în competența Direcției ca urmare a săvârșirii lor în condițiile prevăzute în acest articol sau la care acesta face trimitere.

Caracteristicile competenței Direcției Naționale Anticorupție

a. Este o formă autonomă de competență, distinctă de competența tradițională

Potrivit competenței tradiționale, organele de urmărire penală sunt competente după materie să efectueze acte de urmărire penală în toate cauzele în care sunt competente material instanțele judecătorești corespunzătoare sub aspect teritorial, la stabilirea competenței fiind avute în vedere dispozițiile art. 35-40 C. pr. pen.

Atribuțiile procurorilor, constituiți în parchete care funcționează pe lângă instanțele judecătorești, în cadrul Ministerului Public, în faza de urmărire penală, sunt reglementate de art. 63 C. pr. pen.

În cadrul competenței acestora, pe întreaga desfășurare a procesului penal, atribuțiile acestora sunt prevăzute de art. 55 alin. (3) C. pr. pen.:

• supraveghează sau efectuează urmărirea penală;

• sesizează judecătorul de drepturi și libertăți și instanța de judecată;

• exercită acțiunea penală;

• exercită acțiunea civilă în cazurile prevăzute de lege;

• încheie acordul de recunoaștere a vinovăției, în condițiile legii;

• formulează și exercită contestațiile și căile de atac prevăzute de lege împotriva hotărârilor judecătorești;

• îndeplinește orice altă atribuție prevăzută de lege.

Atribuțiile procurorului sunt subsumate rolului său constituțional, prevăzut în art. 131 alin. (1) din Legea fundamentală, conform căreia, procurorul „reprezintă interesele generale ale societății și apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor”.

Competența de a supraveghea, respectiv de a efectua urmărirea penală dau conținut competenței funcționale a procurorului, în timp ce forma subsidiară (implicită) a acesteia rezultă din posibilitatea exercitării funcției judiciare prevăzute de art. 3 alin. (5) C. pr. pen., și anume de a dispune cu privire la acte sau măsuri care restrâng drepturi și libertăți fundamentale, cu excepția actelor și măsurilor date în competența exclusivă a judecătorului de drepturi și libertăți.

În exercitarea acestei competențe subsidiare, poate dispune anumite măsuri preventive, potrivit art. 203 alin. (1) și (2) C. pr. pen., poate emite mandat de aducere, care implică și o restrângere a dreptului la libertate – art. 265 alin. (3) C. pr. pen., poate dispune o percheziție corporală sau a vehiculelor, potrivit art. 165 alin. (2) și art. 167 C. pr. pen., sau poate autoriza anumite măsuri de supraveghere tehnică, conform art. 141 C. pr. pen.

Competența funcțională a procurorului stabilește dreptul acestuia de a conduce și controla nemijlocit activitatea de urmărire penală a poliției judiciare și a organelor de cercetare penală speciale.

Potrivit art. 56 alin (6) C. pr. pen., competența materială a procurorului din afara direcției specializate este determinată de competența instanței care, potrivit legii, judecă în primă instanță cauza.

Competența specială a procurorului din cadrul DNA este o formă autonomă de competență care, la rândul ei, determină competența tribunalului de a judeca astfel de cauze sau a altor instanțe ierarhic superioare, în cazul unor calități speciale ale subiectului/subiectelor active ale infracțiunilor de corupție.

b. Competența specială a Direcției, ca formă autonomă distinctă de competența tradițională, stabilește efectuarea obligatorie a urmăririi penale de către procurorul specializat

Efectuarea obligatorie a urmăririi penale de către procuror, în cazurile prevăzute de lege, presupune obligația acestuia de a efectua toate actele de urmărire penală din cauza respectivă.

Potrivit art. 324 alin. (3) C. pr. pen., în cazul în care urmărirea penală se efectuează obligatoriu de către procuror, acesta poate delega, prin ordonanță, organele de cercetare penală (ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției) pentru efectuarea anumitor acte de urmărire, însă numai pentru acte procedurale, actele sau măsurile procesuale rămânând exclusiv în competența sa.

Spre deosebire de competența tradițională, unde atribuția principală este cea de a asigura supravegherea actelor de cercetare penală, activitatea de conducere și control a organelor de poliție judiciară, a organelor de cercetare penală speciale, în cazul competenței speciale, deci, în cazul direcției specializate, atribuția principală este efectuarea urmăririi penale în mod obligatoriu, în toate cauzele stabilite în competență. Efectuarea urmăririi penale este regula, spre deosebire de competența tradițională, delegarea efectuării actelor de urmărire penală fiind acceptată cu titlu de excepție, în favoarea organelor de poliție judiciară, în principal a celor detașați în cadrul DNA.

Procurorul specializat însărcinat cu efectuarea urmăririi penale în cauze de corupție are repartizați cel puțin doi ofițeri de poliție judiciară, ce lucrează exclusiv în cauzele repartizate procurorului, prin intermediul ordonanțelor de delegare.

Particularitățile activității desfășurate de ofițerii de poliție judiciară în cadrul DNA sunt date de următoarele elemente:

– ofițerii și agenții de poliție judiciară își desfășoară activitatea în cadrul secțiilor, serviciilor sau al altor compartimente de activitate, fiind repartizați prin ordin al procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție;

– ofițerii și agenții de poliție judiciară își desfășoară activitatea numai în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, sub autoritatea exclusivă a procurorului șef al acestei direcții;

– ofițerii și agenții de poliție judiciară pot efectua numai acele acte de cercetare penală dispuse de procurorii Direcției Naționale Anticorupție. Ofițerii și agenții de poliție judiciară își desfășoară activitatea sub directa conducere, supraveghere și control al procurorului;

– dispozițiile procurorilor din Direcția Națională Anticorupție sunt obligatorii pentru ofițerii de poliție judiciară, iar actele întocmite de ofițerii de poliție judiciară din dispoziția scrisă a procurorului sunt efectuate în numele acestuia;

– detașarea ofițerilor și a agenților de poliție judiciară în cadrul Direcției Naționale Anticorupție se face, la propunerea nominală a procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție, prin ordin al ministrului administrației și internelor, iar numirea acestora în funcții se face prin ordin al procurorului șef al acestei direcții;

– ofițerii și agenții de poliție judiciară sunt detașați în interesul serviciului pe o perioadă de șase ani, cu posibilitatea prelungirii detașării în funcție, cu acordul acestora;

– ofițerii și agenții de poliție judiciară nu pot primi de la organele ierarhic superioare nicio însărcinare;

– ofițerii și agenții de poliție judiciară, pe perioada numirii în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, au drepturile și obligațiile prevăzute de lege pentru ofițerii de poliție și agenții de poliție;

– atribuțiile prevăzute de lege pentru ministrul administrației și internelor privind drepturile și răspunderile ce revin ofițerilor și agenților de poliție judiciară se exercită de procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție. Atribuțiile privind acordarea gradelor profesionale pentru ofițerii și agenții de poliție judiciară se exercită de ministrul administrației și internelor, la propunerea procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție.

Organele de poliție judiciară din cadrul DNA au competența delimitată de atribuțiile Direcției și nicidecum competența comună de cercetare pentru orice infracțiuni care nu sunt date prin lege în competența procurorului sau altor organe de cercetare speciale, înțelegând prin competența comună toate activitățile necesare pentru constatarea faptelor de ilicit penal și efectuarea actelor de cercetare penală în legătură cu acestea.

Organele de poliție judiciară din cadrul DNA pot efectua doar acele acte dispuse de procurorii DNA, desfășurându-și activitatea sub directa conducere, supraveghere și control a acestora, sub autoritatea exclusivă a procurorului șef al DNA.

Actele efectuate de aceștia sunt acte de urmărire penală și sunt efectuate în numele procurorului, fiind distincte și diferite nu numai de actele de cercetare efectuate de celelalte organe de poliție judiciară, dar și de actele de constatare, date în sarcina unor organe de constatare, conform art. 61-62 C. pr. pen.

Este lesne de înțeles că organele de poliție judiciară din cadrul direcției nu pot efectua toate actele de urmărire penală în cauzele repartizate procurorului titular.

Instrumentul prin care este dispusă efectuarea unora dintre actele de urmărire penală este ordonanța de delegare.

Într-o speță de competența Direcției, s-a ridicat problema absenței ordonanței de delegare în cazul efectuării anumitor acte de urmărire penală, în procedura de cameră preliminară. Concret, în cazul unui inculpat, lipsea ordonanța de delegare a efectuării unor acte de urmărire penală, iar apărătorul prezent și în faza de urmărire penală a ridicat problema nulității actelor efectuate fără acest cadru legal. Conform hotărârii judecătorului de cameră preliminară de la tribunal, cauza neavând elemente de competență personală de natură să atragă competența unei instanțe superioare, consecința constatării acestei lipse nu poate fi decât o nulitate relativă a actelor efectuate cu această deficiență, nulitate relativă care însă trebuie să determine și o vătămare, vătămare a unor drepturi sau interese ale inculpatului ce nu a putut fi constatată atât timp cât apărătorul a fost prezent și la efectuarea acestor acte de urmărire penală.

Efectuarea urmăririi penale de către procurorul specializat în mod obligatoriu este regula în cadrul competenței speciale, organul de urmărire penală fiind procurorul, care poate dispune organelor de poliție judiciară, izolat, dar numai prin ordonanță de delegare, efectuarea unor anumite acte de urmărire penală.

Regula este efectuarea acestor acte direct de procuror, chiar și în echipă cu organele de poliție judiciară.

Potrivit art. 5 alin. (5) din O.U.G. nr. 43/2002, ofițerii și agenții de poliție judiciară își desfășoară activitatea în cadrul secțiilor, serviciilor sau al altor compartimente de activitate, fiind repartizați prin ordin al procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție, în fapt aceștia lucrând exclusiv cu un procuror DNA.

Principalele atribuții ale procurorului specializat, potrivi competenței funcționale, spre deosebire de cele ale procurorului de la unitățile de parchet de ordinare, sunt, în primul rând:

– efectuarea urmăririi penale, în condițiile prevăzute în Codul de procedură penală, în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție și în prezenta ordonanță de urgență, pentru infracțiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000 care sunt, potrivit art. 13, în competența Direcției Naționale Anticorupție și, apoi,

– conducerea, supravegherea și controlul actelor de cercetare penală, efectuate din dispozițiile procurorului de către ofițerii de poliție judiciară aflați sub autoritatea exclusivă a procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție;

– conducerea, supravegherea și controlul activităților de ordin tehnic ale urmăririi penale, efectuate de specialiști în domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum și în alte domenii, numiți în cadrul Direcției Naționale Anticorupție;

– sesizarea instanțelor judecătorești pentru luarea măsurilor prevăzute de lege și pentru judecarea cauzelor privind infracțiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000, cu modificările ulterioare, care sunt, potrivit art. 13, în competența Direcției Naționale Anticorupție;

– participarea, în condițiile legii, la ședințele de judecată;

– exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești, în condițiile prevăzute de lege^[2].

---