Competența Direcției Naționale Anticorupție, cadrul legislativ actual și caracteristici

^[3] Art. 56 alin. (3) – Urmărirea penală se efectuează, în mod obligatoriu, de către procuror:

a) în cazul infracțiunilor pentru care competența de judecată în primă instanță aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție sau curții de apel;

b) în cazul infracțiunilor prevăzute la 188-191, art. 257, 277, art. 279-283 și art. 289-294 C. pen.;

c) în cazul infracțiunilor săvârșite cu intenție depășită, care au avut ca urmare moartea unei persoane;

(4) Urmărirea penală în cazul infracțiunilor săvârșite de militari se efectuează, în mod obligatoriu, de procurorul militar.

^[4] Legea nr. 56/1997, O.U.G. nr. 78/2016.

^[5] Art. 35-40 C. pr. pen.

^[6] Gh. Mateuț, Procedură penală. Partea generală, Ed. Universul Juridic, București, 2019, p. 350.

^[7] Art. 41 C. pr. pen. – (2) Prin locul săvârșirii infracțiunii se înțelege locul unde s-a desfășurat activitatea infracțională, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs urmarea acesteia.

(3) În cazul în care, potrivit alin. (2), o infracțiune a fost săvârșită în circumscripția mai multor instanțe, oricare dintre acestea este competentă să o judece.

(4) Când niciunul dintre locurile prevăzute la alin. (1) nu este cunoscut sau când sunt sesizate succesiv două sau mai multe instanțe dintre cele prevăzute la alin. (1), competența revine instanței mai întâi sesizate.

(5) Ordinea de prioritate prevăzută la alin. (1) se aplică în cazul în care două sau mai multe instanțe sunt sesizate simultan ori urmărirea penală s-a efectuat cu nerespectarea acestei ordini.

(6) Infracțiunea săvârșită pe o navă sub pavilion românesc este de competența instanței în a cărei circumscripție se află primul port român în care ancorează nava, în afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.

(7) Infracțiunea săvârșită pe o aeronavă înmatriculată în România este de competența instanței în a cărei circumscripție se află primul loc de aterizare pe teritoriul român.

(8) Dacă nava nu ancorează într-un port român sau dacă aeronava nu aterizează pe teritoriul român, iar competența nu se poate determina potrivit alin. (1), competența este cea prevăzută la alin. (4).

Art. 42 – Competența pentru infracțiunile săvârșite în afara teritoriului României

(1) Infracțiunile săvârșite în afara teritoriului României se judecă de către instanțele în a căror circumscripție se află locuința suspectului sau inculpatului persoană fizică ori, după caz, sediul inculpatului persoană juridică.

(2) Dacă inculpatul nu locuiește sau, după caz, nu are sediul în România, iar infracțiunea este de competența judecătoriei, aceasta se judecă de Judecătoria Sectorului 2 București, iar în celelalte cazuri, de instanța competentă după materie ori după calitatea persoanei din municipiul București, în afară de cazul când prin lege se dispune altfel.

(3) Infracțiunea săvârșită pe o navă este de competența instanței în a cărei circumscripție se află primul port român în care ancorează nava, în afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.

(4) Infracțiunea săvârșită pe o aeronavă este de competența instanței în a cărei circumscripție se află primul loc de aterizare pe teritoriul român.

(5) Dacă nava nu ancorează într-un port român sau dacă aeronava nu aterizează pe teritoriul român, competența este cea prevăzută la alin. (1) și (2), în afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.

^[8] Art. 63 – Dispoziții comune

(1) Dispozițiile prevăzute la art. 41-46 și 48 se aplică în mod corespunzător și în cursul urmăririi penale.

(2) Prevederile art. 44 alin. (2) nu se aplică în faza de urmărire penală.

(3) Urmărirea penală a infracțiunilor săvârșite în condițiile prevăzute la art. 41 se efectuează de către organul de urmărire penală din circumscripția instanței competente să judece cauza, dacă legea nu dispune altfel.

^[9] ÎCCJ, s. pen., dosar nr. 1132/45/2011, dec. nr. 3579 din 15 noiembrie 2013, publicată în arhiva instanței: „Înalta Curte constată că instanța de fond a dat valoare și putere de lege nepermisă unui ordin de aplicare a Regulamentului de ordine interioară al Direcției Naționale Anticorupție, fără a ține seama însă de dispozițiile absolut clare și explicite ale Ordonanței nr. 43/2002, act normativ adoptat printr-o lege, în raport cu Ordinul de aplicare a regulamentului de ordine interioară al Direcției Naționale Anticorupție (care are valoare de act administrativ) și care arată clar și neechivoc, în art. 1 alin. (1) din Ordonanța nr. 43/2002, că Direcția Națională Anticorupție are sediul în municipiul București și își exercită atribuțiile pe întreg teritoriul României prin procurori specializați în combaterea infracțiunilor de corupție, iar din aceste dispoziții, precum și din întreaga Ordonanță nr. 43/2002 și din Legea nr. 78/2000 rezultă că procurorii Direcției Naționale Anticorupție au aceeași competență pe întreg teritoriul României, sunt procurori specializați cu grad de parchet general, funcționând în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, împărțirea teritorială fiind doar o chestiune administrativă și internă de organizare a Direcției Naționale Anticorupție.

Analiza coroborată a tuturor actelor normative care-i reglementează funcționarea relevă, așadar, neechivoc că Direcția Națională Anticorupție este o structură unitară, care-și desfășoară activitatea prin serviciile sale teritoriale, care au implicit competență și în cazul infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale Comunităților Europene, și nu poate fi admisă motivarea că sunt înfrânte regulile generale de competență între serviciile aceleiași structuri, care să atragă incidența dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. pr. pen. raportat la art. 332 C. pr. pen.”.

Pe fond, în speță, Curtea a constatat că urmărirea penală a fost efectuată de DNA – Serviciul Teritorial Iași, fără ca acesta să fi primit vreo delegare din partea Serviciului de combatere a infracțiunilor de corupție împotriva intereselor financiare ale Comunităților Europene din cadrul Secției de combatere a corupției, care, la rândul său, face parte din Structura centrală a DNA, în vederea efectuării urmării penale în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 18¹ din Legea nr. 78/2000, așa cum se stipulează la art. 135 C. pr. pen.

Curtea nu a îmbrățișat punctul de vedere al parchetului, conform căruia competența serviciului teritorial este dată de prevederile art. 104 din Ordinul nr. 2184/C/2006, potrivit cărora „Serviciile și birourile teritoriale exercită în mod corespunzător atribuțiile Direcției Naționale Anticorupție, prevăzute la art. 3 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 43/2002, cu modificările și completările ulterioare, și duc la îndeplinire ordinele și dispozițiile procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție”, și de dispozițiile art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 43/2002, potrivit cărora „Direcția Națională Anticorupție (…) își exercită atribuțiile pe întregul teritoriu al României prin procurori specializați în combaterea corupției”, întrucât, dacă s-ar considera că structurile teritoriale ale DNA au o competență generală în efectuarea actelor de urmărire penală, ar însemna că niciodată aceste fapte nu ar intra în competența DNA – Structura Centrală, ceea ce ar lipsi de efecte dispozițiile art. 38 alin. (1) din Ordinul nr. 2184/C/2006, al cărui conținut a fost mai sus citat.

Prin urmare, curtea a constatat că în cauză au fost încălcate dispozițiile legale referitoare la competența după materie a organului de urmărire penală, încălcare care, potrivit dispozițiilor art. 332 alin. (2) C. pr pen., raportat la art. 197 alin. (2) C. pr. pen., duce la nulitatea tuturor actelor de urmărire penală efectuate în cauză și, implicit, și a actului de sesizare a instanței.

^[10] În dosarul nr. 9657/3/2020/a1, aflat pe rolul Trib. București, prin încheierea din 2 decembrie 2020, judecătorul, în baza art. 47 alin. (3) Cod pr. pen., a admis excepția de necompetență teritorială a Trib. București, Secția I Penală. În baza art. 346 alin. (6) Cod pr. pen. raportat la art. 50 Cod pr. pen., și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Trib. Maramureș, Județul Maramureș.

„La sfârșitul lunii aprilie 2020, Sorina Pintea a fost trimisă în judecată de procurorii DNA pentru luare de mită în formă continuată.

Conform rechizitoriului întocmit de DNA, Structura centrală, în perioada noiembrie 2019-28 februarie 2020, Pintea, în calitatea de manager al Spitalului Județean de Urgență Baia Mare, ar fi pretins și primit, printr-un intermediar, de la reprezentanții unei societăți comerciale, în două tranșe, sumele de 10.000 euro (la 20 decembrie 2019) și 120.000 lei (la 28 februarie 2020), care nu i s-ar fi cuvenit, reprezentând 7% din valoarea unui contract de achiziție publică ce avea ca obiect „proiectarea și execuția lucrărilor de amenajare bloc operator-sala de chirurgie cardiovasculară și toracică și spații adiacente din Spitalul Județean de Urgență «Dr. Constantin Opriș» Baia Mare, încheiat în anul 2019 de unitatea spitalicească cu societatea comercială.

Prin încheierea nr. 187/CP din 23.12.2020, Tribunalul Maramureș, în temeiul art. 346 alin. 6 Cod procedură penală raportat la art. 47 alin. 3 Cod procedură penală, cu referire la art. 41 alin. 1 lit. a și alin. 2 Cod procedură penală, a admis excepția de necompetență teritorială invocată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei nr. 9657/3/2020 (cu toate dosarele asociate) privind pe inculpata PINTEA SORINA (…) trimisă în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. 1 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (2 acte materiale), prin rechizitoriul din data de 19.04.2020 dat în dosarul nr. 105/P/2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție, în favoarea Tribunalului București. În temeiul art. 51 alin. 1 Cod procedură penală, a constatat existența conflictului negativ de competență între Tribunalul București și Tribunalul Maramureș. În temeiul art. 51 alin. 2 Cod procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

În 3.02.2021, ÎCCJ a stabilit în mod definitiv competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureș”.

^[11] Prin Legea nr. 207/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, a fost înființată Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție, ce avea competența exclusivă de a efectua urmărirea penală pentru infracțiunile săvârșite de judecători și procurori, inclusiv judecătorii și procurorii militari, și cei care au calitatea de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii.

Prin Legea nr. 49/2022 privind desființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, precum și pentru modificarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în M. Of. nr. 244 din 11 martie 2022, cauzele aflate în curs de soluționare la nivelul Secției s-au transmis pe cale administrativă, în termen de 60 de zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a legii, prin grija Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, parchetelor competente potrivit art. 3.

Potrivit art. 3 din prezenta lege, parchetele competente să investigheze infracțiunile săvârșite de judecătorii și procurorii, membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, de judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție și de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de judecătorii de la curțile de apel și Curtea Militară de Apel și de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, precum și de judecătorii Curții Constituționale a României sunt de competența Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casației și Justiție, iar infracțiunile săvârșite de judecătorii de la judecătorii, tribunale, tribunale militare și de procurorii de la parchetele care funcționează pe lângă aceste instanțe sunt de competența parchetului de pe lângă curtea de apel.

^[12] Art. 11 – (1) Sunt de competența Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, indiferent de calitatea persoanei:

1. următoarele infracțiuni dacă săvârșirea lor a intrat în scopul unui grup infracțional organizat în sensul prevăzut la art. 367 alin. (6) din Codul penal:

a) infracțiunile prevăzute la 188, art. 189, art. 205, art. 207, art. 209, art. 213, art. 217 cu referire la art. 209 și la art. 213 alin. (2), art. 247 alin. (2), art. 249-251, art. 252 cu referire la art. 249-251, art. 263, art. 264, art. 310, art. 311, art. 313, dacă valorile falsificate sunt dintre cele prevăzute la art. 310 și art. 311, art. 314-316, dacă valorile străine falsificate sunt dintre cele prevăzute la art. 310 și art. 311, art. 325, art. 342, art. 345, art. 346, art. 346¹, art. 347, art. 351, art. 359, art. 360, art. 366 cu referire la art. 360 din Codul penal; infracțiunile prevăzute de Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările și completările ulterioare; infracțiunea prevăzută la art. 154 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și infracțiunea prevăzută la art. 5 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale, cu modificările și completările ulterioare;

b) infracțiunile prevăzute la 295, art. 308 cu referire la art. 295 din Codul penal și art. 307, dacă au produs consecințe deosebit de grave, în înțelesul art. 183 din Codul penal;

c) infracțiunile prevăzute la 228, art. 229, art. 232 cu referire la art. 228 și art. 229, art. 233-236, art. 237 cu referire la art. 233-235, art. 241, art. 244-246, art. 248 cu referire la art. 241 și art. 244-246, art. 249-251, art. 252 cu referire la art. 249-251, dacă acestea au produs consecințe deosebit de grave, precum și dacă în cauză, indiferent de numărul acestor infracțiuni săvârșite în concurs, prin însumarea prejudiciilor produse, au rezultat consecințe deosebit de grave, în înțelesul art. 183 din Codul penal;

2. următoarele infracțiuni prevăzute în Codul penal: art. 210, art. 211, art. 217 cu referire la art. 210 și art. 211, art. 303, art. 309 cu referire la art. 303, art. 328 cu referire la art. 325, art. 361-365, art. 366 cu referire la art. 361-365, art. 374 și art. 394-412, precum și infracțiunile prevăzute de Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a României, republicată, cu completările ulterioare; infracțiunile prevăzute de Legea nr. 111/1996 privind desfășurarea în siguranță, reglementarea, autorizarea și controlul activităților nucleare, republicată, cu modificările și completările ulterioare; infracțiunile prevăzute de Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările și completările ulterioare; infracțiunile prevăzute de Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, cu modificările și completările ulterioare; infracțiunile prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 121/2006^*) privind regimul juridic al precursorilor de droguri, aprobată cu modificări prin Legea nr. 186/2007, cu modificările ulterioare; infracțiunile prevăzute de Legea nr. 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată; infracțiunile prevăzute de Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, cu modificările și completările ulterioare; infracțiunile prevăzute de Legea nr. 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață.

*) O.U.G. nr. 121/2006 a fost înlocuită, de la data de 28 iunie 2018, de Legea nr. 142/2018 privind precursorii de droguri.

3. infracțiunea de spălare a banilor prevăzută de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului, republicată, cu modificările ulterioare, dacă banii, bunurile și valorile care au făcut obiectul spălării banilor provin din săvârșirea infracțiunilor date în competența Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism;

4. infracțiunea prevăzută la art. 367 din Codul penal, dacă în scopul grupului infracțional organizat intră vreuna dintre infracțiunile prevăzute la pct. 1 și 2;

5. infracțiunile care au legătură, potrivit art. 43 din Codul de procedură penală, cu cele prevăzute la pct. 1-4.

(2) Pentru infracțiunile prevăzute la alin. (1) săvârșite de minori sau asupra minorilor, urmărirea penală se efectuează de procurori din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, anume desemnați de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

^[13] ÎCCJ, s. pen., dosar nr. 588/99/2008, dec. nr. 1146 din 2 aprilie 2013, publicată în arhiva instanței: În ipoteza în care competența efectuării urmării penale pentru una dintre infracțiunile aflate în curs de cercetare ar aparține DNA (cum este și infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave supusă judecății și în prezenta cauză) după criteriul valoric prevăzut de dispozițiile art. 13 alin. (12) din O.U.G. nr. 43/2002, iar concursul de infracțiuni are în componență și infracțiunea de inițiere de grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, ce cade în competența DIICOT, conform art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 508/2004, criteriul în funcție de care se stabilește competența organului de urmărire penală este întâiul organ de urmărire penală sesizat, astfel cum prevăd dispozițiile art. 45 alin. (4¹) C. pr. pen., introdus prin Legea nr. 202/2010, care statuează că: „În caz de indivizibilitate sau conexitate între infracțiuni pentru care competența aparține Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, competența de a efectua urmărirea penală în cauza reunită aparține organului de urmărire penală specializat mai întâi sesizat”.

În speță, inculpații au fost trimiși în judecată și cercetați și pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reținându-se în sarcina lor că s-au constituit într-un grup infracțional organizat, cu scopul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune în formă agravată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și evaziune fiscală, astfel că motivul de nulitate absolută invocat și circumscris dispozițiilor art. 197 alin. (2) C. pr. pen. cu privire la legalitatea sesizării instanței și invocat de către apărătorii inculpaților M.A. și A.R.R. nu-și găsește aplicabilitatea, raportat atât la infracțiunile pentru care au fost cercetați, cât și la sesizare inițială care s-a dispus în raport cu infracțiunea reglementată de Legea nr. 39/2003.

În raport cu argumentele de drept prezentate, Înalta Curte apreciază în consens cu ambele instanțe că susținerea vizând nelegalitatea sesizării instanței a inculpaților este nefondată; este indubitabil că infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 este de competența DIICOT [art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 508/2004], că această infracțiune este conexă celorlalte infracțiuni cercetate și că DIICOT este primul organ de urmărire penală competent sesizat.