Cerere privind dispunerea obligării pârâtei la plata drepturilor băneşti reprezentând spor de noapte, spor de muncă suplimentară, spor de muncă pe timpul sărbătorilor legale și zilele de concediu cuvenite pentru munca prestată

• C. muncii: art. 210
• C. muncii: art. 269 alin. (2)
• NCPC: art. 135 alin. (1)

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 15.06.2022, reclamantul A. a chemat în judecată pe B. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești ce rezultă din Codul muncii – Legea nr. 53/2003 și din contractul individual de muncă, reprezentând sporul de noapte de 25% din salariul de bază, sporul de muncă suplimentară de 75% din salariul de bază, sporul de muncă pe timpul sărbătorilor legale de 100% din salariul de bază de 3.000 RON, zilele de concediu cuvenite pentru munca prestată timp de 9 luni de zile conform graficului aferent perioadei septembrie 2021 – mai 2022, achitarea celor două salarii din 15 mai, în valoare de 1.180 RON și din 30 mai 2022, în valoare de 1.180 RON. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la achitarea sumei de 30.000 RON pentru munca prestată timp de nouă luni de zile.

În drept, au fost invocate dispozițiile Codului muncii.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 407 din 28 februarie 2023)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între Tribunalul Prahova – secția I Civilă și Tribunalul Cluj – secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalul Prahova – secția I Civilă competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține că în cauză conflictul privește competența teritorială de soluționare a litigiului.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâta, obligarea acesteia la plata unor drepturi salariale derivate din contractul individual de muncă nr. x/26.08.2021, încetat anterior sesizării instanței, la data de 03.06.2022, prin acordul părților.

Astfel, potrivit mențiunilor din cererea introductivă, la momentul formulării acesteia, domiciliul legal al reclamantului era în județul Cluj, în timp ce locuința efectivă o avea în județul Prahova.

Referitor la natura cererii, aceasta se circumscrie unui conflict individual de muncă, independent de împrejurarea că raportul de muncă a încetat și indiferent de cauza încetării.

Cu titlu de reglementare generală, dispozițiile art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii prevăd că cererile referitoare la judecarea conflictelor de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul, în timp ce art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social – în vigoare la data nașterii raportului de muncă – reglementează o excepție de la această regulă, în sensul că: „cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul”.

În cauză, având în vedere calitatea de personă fizică a reclamantului, obiectul cererii de chemare în judecată și data formulării acțiunii, 15.06.2022, sunt incidente prevederile derogatorii ale art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social.

Aceste prevederi instituie o competență alternativă în beneficiul reclamantului, fundamentată pe principiul protecției salariatului, căruia îi este recunoscut un drept de opțiune, având în vedere că numai salariatul poate aprecia care așezare în teritoriu a instanței îi poate asigura accesul facil la justiție.

Totodată, deși prevăd o competență alternativă, normele art. 210 din Legea nr. 62/2011 sunt norme imperative, reclamantul având dreptul de alegere numai între instanțele prevăzute de lege, fie tribunalul în a cărui circumscripție își are domiciliul, fie cel în a cărui circumscripție se află locul său de muncă.

Împrejurarea că, la data sesizării instanței, raportul de muncă al reclamantului cu pârâta era deja încetat, nu este de natură sa afecteze dreptul său de opțiune conferit de lege, competența rămânând una alternativă.

Ca dovadă, chiar și în situația în care conflictele de muncă privesc în mod specific faptul încetarii raporturilor de muncă și maniera de încetare a acestora, reclamanților le este recunoscut dreptul de a sesiza oricare dintre instanțele deopotrivă competente potrivit legii.

În cauză, astfel cum rezultă din cuprinsul cererii introductive și înscrisurile aflate la dosar, activitatea reclamantului s-a desfășurat la sediul angajatorului, în județul Prahova iar, în ceea ce privește domiciliul reclamantului, acesta a arătat că are domiciliul legal în municipiul Turda, str. x bis, județul Cluj dar că locuiește efectiv pe raza județului Prahova, în comuna Păulești, sat Găgeni, str. x.

Prin urmare, la data formulării cererii, atât Tribunalul Prahova – secția I Civilă cât și Tribunalul Cluj – secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale erau deopotrivă competente să soluționeze cauza, reclamantul având alegerea între acestea două.

Având în vedere că opțiunea reclamantului între instanțele deopotrivă competente teritorial potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011 poate fi exercitată numai la momentul sesizării instanței de judecată, Înalta Curte reține că, în cauză, reclamantul a decis să se adreseze Tribunalului Prahova – secția I Civilă, învestind în mod legal această instanță cu soluționarea cererii sale și fixând în mod definitiv competența în favoarea acesteia.

Pentru toate aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul Prahova – secția I Civilă, căruia i se va trimite dosarul spre judecare.

Sursa informației: www.scj.ro.