Cerere de chemare în judecată privind suspendarea contractului de finanţare până la finalizarea cercetărilor penale. Respingerea cererii de revizuire

• Legea nr. 78/2000: art. 18^1 alin. (1)
• NCP: art. 253^1 alin. (1)
• NCP: art. 289
• NCPC: art. 430
• NCPC: art. 435 alin. (1)
• NCPC: art. 509 alin. (1) pct. 2
• NCPC: art. 513 alin. (3)
• O.U.G. nr. 66/2011: art. 8 alin. (2) lit. a)

Prin sentința nr. 57 din data de 31 martie 2016 pronunțată în dosarul x/2015, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele:

– a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 2 Constanța, invocată de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale; a respins acțiunea formulată de reclamanta A. -Persoană Fizică Autorizată în contradictoriu cu pârâtul Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 2 Constanța, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

– a admis acțiunea, astfel cum a fost modificată, promovată de reclamanta A. – Persoană Fizică Autorizată în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale; a obligat pârâta să emită decizie privind suspendarea aplicării prevederilor contractului de finanțare nr. x/12.06.2013 până la finalizarea cercetărilor penale în dosarul penal nr. x/2013 înregistrat la Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța, în vederea prelungirii perioadei de implementare a contractului de finanțare menționat.

– a obligat pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale să plătească reclamantei suma de 1200 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 1122 din 25 februarie 2020)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Examinând cererea de revizuire prin prisma prevederilor art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că prezenta cerere este nefondată.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează fiind de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă obiectul pricinii nu se află în ființă.

Legiuitorul, prin dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., a preluat întocmai sintagma „obiectul pricinii nu se află în ființă”, atunci când a reglementat cel de-al doilea motiv de revizuire al unei hotărâri judecătorești pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul. Așadar, legiuitorul nu a considerat că ar fi necesară vreo clarificare sau lămurire a acestui motiv de revizuire la momentul adoptării noului act normativ, doctrina și jurisprudența fiind consecvente interpretării conform căreia sintagma „obiectul pricinii nu se află în ființa” are în vedere dispariția fizică a bunului, a bunului obiect material al obligației de predare, circumstanțe în care executarea în natură a obligației nu ar mai fi posibilă, scopul revizuentului fiind să obțină contravaloarea lucrului pierit, condiții care nu se regăsesc în cauza de față.

În speță, obiectul cererii de chemare în judecată vizează suspendarea Contractului de finanțare nr. x/2013 până la finalizarea cercetărilor penale în dosarul penal nr. x/2013, înregistrat la Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța.

Aspectele invocate de revizuentă, privind soluția de „obligare a autorității pârâte la emiterea decizie privind suspendarea aplicării contractului de finațare nr. x/12.06.2013 până la finalizarea cercetărilor penale în dosarul nr. x/2013 înregistrat la DNA -Serviciul Teritorial Constanța, în condițiile în care momentul s-a încheiat la emiterea Rechizitoriului din data de 06.07.2016, obiectul pricinii nefiind în ființă”, nu se circumscriu motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Înalta Curte reține că revizuirea poate fi cerută pentru motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. dacă, printr-o hotărâre care evocă fondul, debitorul a fost obligat să predea creditorului un lucru cert și determinat, iar acesta a pierit, astfel încât executarea în natură a obligației de predare a bunului nu mai este posibilă.

Or, dispoziția din decizia instanței de control judiciar de respingere a recursului autorității pârâte și implicit de menținere a soluției instanței de fond de admitere a acțiunii reclamantei A. – Persoană Fizică Autorizată și de obligare a pârâtei să emită decizia privind suspendarea aplicării prevederilor contractului de finanțare nr. x/12.06.2013 până la finalizarea cercetărilor penale în dosarul nr. x/2013 înregistrat la DNA -Serviciul Teritorial Constanța, în vederea prelungirii perioadei de implementare a contractului de finanțare menționat, nu reprezintă o dispoziție de obligare a debitorului de a preda creditorului un bun în materialitatea lui, cert și determinat.

În concluzie, este neîntemeiat motivul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., invocat de către revizuientă.

Conform dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, „revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă:/…/există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri”.

Pentru a fi aplicabil acest motiv de revizuire, se prevede condiția ca prin hotărârile potrivnice să se încalce autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

În C. proc. civ. de la 1865, condiția nu era formulată expres, ci doar descrisă prin trimitere la tripla identitate – de obiect, de părți și de cauză – care trebuia să existe în cele două procese finalizate cu hotărâri potrivnice. Doctrinar și jurisprudențial, textul din vechea reglementare a fost interpretat în sensul că revizuirea era menită să sancționeze tocmai încălcarea autorității de lucru judecat și că hotărârea care urma a fi revizuită în această situație nu putea fi decât ultima hotărâre.

Dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, deși nu mai prevăd condiția triplei identități de elemente, consacră vechea jurisprudență, în sensul că este reglementată expres necesitatea ca prin cea de-a doua hotărâre să se încalce autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Prin urmare, se reține că și sub imperiul acestor prevederi legale, hotărârile potrivnice trebuie să întrunească cerința triplei identități de cauză, de obiect și de părți, cu mențiunea că hotărârile respective trebuie să fie pronunțate în dosare separate.

Procedând, în speță, la examinarea condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, se constată că în cele două cauze care au făcut obiectul dosarelor nr. x/2015 și nr. y/2016, atât revizuenta, cât și intimatele, au avut calitatea de părți în proces, cu precizarea că revizuenta a deținut calitatea de reclamantă în ambele litigii.

Cum potrivit dispozițiilor art. 435 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, hotărârea judecătorească este obligatorie și produce efecte numai între părți și succesorii acestora, iar conform art. 55, părți în proces sunt reclamantul și pârâtul, precum și, în condițiile legii, terțele persoane care intervin voluntar sau forțat în proces, se constată că hotărârile mai sus menționate, au fost pronunțate între aceleași părți.

Totodată, în raport de chestiunile litigioase deduse judecății în cele două pricini, Înalta Curte apreciază că este îndeplinită și condiția identității de obiect și de cauză, această concluzie întemeindu-se pe împrejurarea că în ambele litigii, reclamanții au formulat pretenții în legătură cu suspendarea contractului de finanțare nr. x/12.06.2013 până la finalizarea cercetărilor penale în dosarul penal nr. x/2013 înregistrat la Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța.

Alături de argumentele prezentate anterior, se constată că în actuala reglementare, autoritatea de lucru judecat este consacrată prin dispozițiile art. 430 din C. proc. civ., republicat, alin. (2) al acestui articol statuând că autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

În contextul evidențiat, la examinarea motivului de revizuire care sancționează încălcarea autorității de lucru judecat a primei hotărâri, urmează a se avea în vedere și prevederile legale care dau conținut autorității de lucru judecat.

Înalta Curte apreciază că pentru a fi incident acest motiv de revizuire, este necesar ca anumite considerente care dezleagă una și aceeași chestiune litigioasă să intre în contradicție, cu precizarea că prin contrarietate nu trebuie să se înțeleagă orice diferență de argumentare, ci doar că aceeași problemă litigioasă a primit în cele două cauze rezolvări opuse.

În speță, prin decizia civilă nr. 4525 din 13 decembrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2016 instanța de control judiciar a menținut soluția de respingere a acțiunii formulată de reclamanta A. – Persoană Fizică Autorizată. Astfel, raportat la momentul pronunțării hotărârii, instanța de fond nu putea decât să constate că în cauză i s-a notificat reclamantei încetarea contratului de finanțare nr. x/12.06.2013, aspect care face inaplicabile dispozițiile care reglementează posibilitatea suspendării aceluiași contract.

În speță, reclamantă a învestit, la data de 21.09.2016, instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea Contractului de finanțare nr. x/2013, modificat prin Actele adiționale nr. x/01.02.2016 și nr. y/30.05.2016, până la pronunțarea deciziei definitive privind caracterul penal sau nepenal al faptelor incriminate ce formează obiectul Dosarului nr. x/2016, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, cu consecința plății unei sume de 100 RON/zi de întârziere în caz de nerespectare a acesteia.

Totodată, s-a reține că, potrivit art. 3 din Contract, reclamantei i-a fost achitată prima tranșă din suma totală de plată (sprijin financiar nerambursabil sub forma de primă pentru instalarea tinerilor fermieri, de maxim 40.000 Euro), de 60%, respectiv 106.668 RON, iar a doua tranșă de plată, în valoare de 40%, a fost suspendată, în temeiul art. 11 alin. (4) din Contract, până la finalizarea cercetărilor penale.

Ulterior, prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/01.08.2016, s-a reținut că proiectul nu era eligibil în vederea obținerii finanțării, suma de 106.668 RON acordată la prima tranșă reprezentând o plată necuvenită, și că urmează să se emită notificarea de încetare a contractului de finanțare, fapt comunicat recurentei, prin Adresa nr. x/22.08.2016, în care s-a menționat că prevederile invocate ca temei al suspendării contractului de finanțare nu mai pot fi aplicate.

Curtea de Apel Constanța, în mod corect, a reținut că prin Notificarea nr. x din data de 6 octombrie 2016, emisă de Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 2 Sud-Est Constanța, i s-a adus la cunoștință reclamantei încetarea Contractului de finanțare nr. x/12.06.2013.

Instanța de control judiciar a apreciat că prevederile legale invocate de recurentă, reprezentate de art. 8 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, nu sunt incidente în condițiile în care contractul de finanțare nu mai era în derulare, potrivit Notificării nr. x din data de 6 octombrie 2016, acesta fiind reziliat, cum corect a reținut și judecătorul fondului.

Prin decizia civilă nr. 1420 din 14 martie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2015, hotărâre ce se solicită a fi revizuită, în motivarea soluției de respingere a recursului declarat de AFIR instanța de control judiciar a apreciat, raportat la situația de fapt reținută în cauză, că instanța de fond a aplicat în mod corect dispozițiile art. 8 alin. (3) din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora.

Astfel, reclamanta a solicitat prin cererea adresată pârâtei AFIR la data de 27.04.2015, suspendarea derulării Contractului de finanțare nr. x/12.06.2013, iar prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 16.09.2015, modificată, admisă prin sentința recurată, a solicitat obligarea pârâtelor la suspendarea aplicării prevederilor contractului de finanțare nr. x încheiat în anul 2013 până la finalizarea cercetărilor penale în dosarul penal nr. x/2013, înregistrat la Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța, în vederea prelungirii perioadei de implementare a contractului de finanțare menționat.

La data de 1.02.2016 a fost încheiat între părți actul adițional nr. x la contractul de finanțare, în baza Ordinului MADR nr. 2228/2015 pentru aprobarea Manualului operațional de procedură privind tranziția angajamentelor legate de finanțare încheiate potrivit PNDR 2007-2013 pentru finanțare din PNDR 2014-2020, prin care s-a aprobat continuarea implementării proiectului și depunerea tranșelor de plată în vederea decontării în cadrul PNDR 2014-2020.

Or, dispoziția instanței de obligare a pârâtei la suspendarea aplicării prevederilor contractului de finanțare este prevăzută de dispozițiile art. 8 alin. (3) din O.U.G. nr. 66/2011.

Cu atât mai mult cu cât se impune a se ține seama de faptul că situația a fost determinată de măsura luată de pârâtă, de suspendare a plății contractului de finanțare până la finalizarea cercetărilor în dosarul penal nr. x/2013, iar în prezent se impune a se avea în vedere și soluția definitivă a instanței penale, decizia penală nr. 484 din 25 aprilie 2018 a Curții de Apel Constanța, prin care inculpata A. a fost achitată pentru infracțiunile prevăzute de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, art. 289 C. pen. și art. 253^1 alin. (1) C. pen.

Examinând cele două hotărâri considerate a fi potrivnice de către revizuentă, Înalta Curte constată că nu există contrarietate între deciziile redate anterior, în privința chestiunii litigioase vizând suspendarea contractului de finanțare nr. x/12.06.2013 până la finalizarea cercetărilor penale în dosarul penal nr. x/2013 înregistrat la Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța.

Aspectul litigios în discuție nu a primit o rezolvare diferită în cauza soluționată definitiv prin decizia civilă nr. 1420 din 14 martie 2019, la examinarea criticilor formulate de autoritatea pârâtă, instanța a avut în vedere, în primul rând, situația de fapt de la momentul pronunțării și dispozițiile legale incidente, astfel cum s-a arătat în precedent.

Rezultă astfel că, în raport de cele statuate cu autoritate de lucru judecat prin decizia civilă nr. 4525 din 13 decembrie 2018, cea de-a doua hotărâre supusă revizuirii nu cuprinde considerente contradictorii în privința chestiunii litigioase suspendarea contractului de finanțare nr. x/12.06.2013, nefiind deduse judecății aspecte care să impună anularea acestei din urmă hotărâri, pentru motivul că ar fi încălcat autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare.

Mai mult, se reține că scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., este acela al respectării principiului autorității de lucru judecat, prin restabilirea situației determinate de nesocotirea lui, atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți.

În asemenea situații, executarea hotărârilor pronunțate este imposibilă, ca urmare a faptului că fiecare parte se va prevala de hotărârea care îi este favorabilă, iar soluția ce se impune este revizuirea și anularea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorității lucrului judecat.

Or, în speță, așa cum s-a reținut anterior, considerentele celor două hotărâri judecătorești nu sunt contrare în privința aspectului litigios în discuție și ca atare, nu există impedimente pentru punerea în executare a acestor hotărâri.

Pentru argumentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire.

Sursa informației: www.scj.ro.