Cerere de chemare în judecată privind dispunerea obligării pârâților la plata despăgubirilor nepatrimoniale pentru suferinţele fizice şi psihice suferite de reclamant ca urmare a accidentului rutier produs pe drumul public aflat în administrarea pârâților şi a despăgubirilor patrimoniale reprezentând îngrijiri medicale

• Codul rutier: art. 5
• NCC: art. 1357
• NCPC: art. 248
• NCPC: art. 36
• NCPC: art. 486 alin. (1) lit. d)
• NCPC: art. 488
• NCPC: art. 489 alin. (2)
• NCPC: art. 496
• O.G. nr. 43/1997: art. 40 alin. (1) teza I
• O.U.G. nr. 195/2002: art. 5 alin. (1)
• O.U.G. nr. 195/2002: art. 55 lit. a)
• O.U.G. nr. 195/2002: art. 56
• O.U.G. nr. 195/2002: art. 57 alin. (1)

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Municipiul Iași prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Iași solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea acestora la plata sumei de 300.000 RON despăgubiri nepatrimoniale pentru suferințele fizice și psihice suferite și a sumei de 615 RON despăgubiri patrimoniale reprezentând ansamblul despăgubirilor pentru îngrijirea sănătății, cu cheltuieli de judecată.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1349, art. 1381 urm. C. civ., Ordonanța 43/1997 privind regimul drumurilor, O.U.G. nr. 195/2002.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 529 din 4 aprilie 2023)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte se va pronunța asupra excepției nulității recursului invocate prin întâmpinare de intimații-pârâți Consiliul Local al Municipiului Iași și Municipiul Iași prin Primar pentru neîncadrarea criticilor în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., excepție pe care o va respinge pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Tot cu nulitatea sancționează și art. 489 alin. (2) C. proc. civ. cazul în care motivele invocate nu se încadrează în cele opt motive de casare prevăzute limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În aplicarea acestei norme de drept procesual, sancțiunea nulității căii de atac intervine numai în situația în care niciuna dintre criticile aduse prin cererea de recurs nu poate fi încadrată în motivele de casare prevăzute de lege.

Prin urmare, sancțiunea privește calea de atac în ansamblul său, astfel încât aceasta nu va opera în măsura în care cel puțin unul dintre motivele invocate reprezintă o critică de nelegalitate, susceptibilă de a fi analizată în contextul art. 488 alin. (1) pct. 1 – 8 C. proc. civ. – și chiar dacă partea a procedat la o încadrare juridică eronată -, urmând a nu fi primite criticile de netemeinicie, prin care se urmărește schimbarea situației de fapt reținute de instanța de apel, pe baza probelor administrate, ori cele formulate direct în recurs, așadar omisso medio.

În speță, se reține că motivele de recurs vizează încălcarea de către instanța de apel a normelor de drept material reprezentate de dispozițiile art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 și art. 40 alin. (1) teza I din O.G. nr. 43/1997.

În acest context, respectivele critici pot fi circumscrise cazului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., după cum se va arăta în cele ce succed, motiv care vizează ipoteza în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Textul are în vedere situațiile în care instanța recurge la dispozițiile legale ce sunt de natură să ducă la soluționarea cauzei, dar fie le încalcă în litera sau spiritul lor, fie le aplică greșit.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului invocată de intimații-pârâți prin întâmpinare.

În al doilea rând, referitor la apărările din întâmpinare cu privire la excepția absolută a lipsei calității procesuale pasive a Municipiului Iași prin Primar și a Consiliului Local al Municipiului Iași, Înalta Curte reține că prin încheierea de ședință din 23 noiembrie 2021, Tribunalul Iași, secția I civilă (prima instanță) s-a pronunțat asupra acestei excepții, respingând-o, apreciind că pârâții au calitate procesuală în cauza de față. Pentru a ajunge la această soluție, instanța de fond, raportându-se la dispozițiile art. 36 C. proc. civ., la înscrisurile atașate cererii de chemare în judecată, precum și la dispozițiile art. 5 din Codul rutier și ale art. 22 din O.G. nr. 43/1997, a reținut că locul invocat ca fiind cel al producerii accidentului este drum public și local aflat în administrarea ambilor pârâți.

De asemenea, Înalta Curte reține că pârâții nu au înțeles să critice această soluție pe calea apelului, astfel că încheierea de ședință din 23 noiembrie 2021, nefăcând obiect al apelului, a rămas definitivă. Prin urmare, aceste apărări nu pot fi analizate în calea de atac a recursului.

În ceea ce privește motivele de recurs formulate, se constată următoarele:

Recurentul-reclamant a dedus judecății o acțiune în angajarea răspunderii civile delictuale a intimaților-pârâți, în scopul obținerii reparării prejudiciului de ordin moral și material, consecința accidentului investigat din punct de vedere penal și asupra căruia s-a concluzionat în dosarul penal nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, prin ordonața de clasare din data de 18 februarie 2020, că persoana responsabilă de producerea accidentului este chiar persoana vătămată (A.).

Înțelegând să-și valorifice dreptul la despăgubiri, recurentul-reclamant s-a adresat instanței civile, pretinzând că aparține administratorului drumului culpa în producerea accidentului rutier, fapta ilicită constând în omisiunea pârâților, în calitate de administratori ai sectorului de drum pe care s-a produs accidentul rutier, de a-l menține în stare tehnică corespunzătoare desfășurării traficului, de a-l semnaliza în mod corespunzător, respectiv de a semnaliza intersecția unde s-a produs accidentul prin indicator rutier STOP.

Instanțele de fond au apreciat că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1357 C. civ., reținând culpa reclamantului însuși în producerea prejudiciului.

Pe calea recursului, recurentul-reclamant aduce critici de nelegalitate hotărârii atacate cu apel, susținând că aceasta a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv cu încălcarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și ale art. 40 alin. (1) teza I din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, având în vedere că intimații-pârâți, în calitate de administratori ai drumului, aveau obligația de a monta și menține în stare corespunzătoare semnalizarea în intersecția în care a avut loc evenimentul rutier; din pricina acestei omisiuni a avut loc accidentul rutier, recurentul suferind vătămări care au necesitat pentru vindecare 95-100 de zile de îngrijiri medicale.

Printr-o primă critică, recurentul-reclamant arată că starea de drept a intersecției în care a avut loc accidentul era una dirijată, așa cum rezultă din răspunsul oferit de Primăria Municipiului Iași. Prin urmare, intimații-pârâți aveau obligația de a menține în stare tehnică corespunzătoare semnalizarea intersecției (indicatorul STOP lipsea din intersecție la momentul producerii accidentului), tocmai pentru a asigura siguranța traficului și a preîntâmpina producerea de evenimente rutiere grave. Or, neîndeplinirea acestei obligații a condus la producerea accidentului rutier.

Față de aceste susțineri, Înalta Curte reține că apărarea siguranței circulației pe drumurile publice impune anumite obligații în sarcina tuturor participanților la trafic, fie ei pietoni, fie ei conducători de vehicule și autovehicule.

Totodată, constată că, din starea de fapt reținută de instanțele de fond în baza probatoriului administrat în cauză și care excede controlului de legalitate permis instanței de recurs, la momentul la care a avut loc evenimentul rutier intersecția în discuție era una cu circulație nedirijată conform dispozițiilor art. 55 lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002.

Or, potrivit dispozițiilor art. 57 alin. (1) din același act normativ, la intersecțiile cu circulație nedirijată, conducătorul de vehicul este obligat să cedeze trecerea vehiculelor care vin din partea dreaptă, în condițiile stabilite prin regulament. Aceste dispoziții reglementează așa-numita prioritate de dreapta.

Mai reține Înalta Curte că prioritatea de trecere înseamnă întâietatea la trecerea printr-o intersecție nedirijată a unui vehicul, în raport cu celelalte care sosesc în același timp din direcții diferite. La apropierea de o intersecție conducătorul unui vehicul are obligația să circule cu o viteză care să îi permită oprirea, pentru a acorda prioritate de trecere participanților la trafic care au acest drept, astfel cum se menționează expres în dispozițiile art. 56 din O.U.G. nr. 195/2002.

Astfel, chiar dacă starea de drept a intersecției era una dirijată anterior producerii accidentului, cum susține recurentul-reclamant că rezultă din răspunsul oferit de administratorului drumului, în cauză intereseaza realitatea faptică a acesteia la momentul producerii accidentului, respectiv aceea de intersecție cu circulație nedirijată.

Prin urmare, independent de împrejurarea că indicatorul STOP nu se afla fizic în intersecție, precum și independent de obligația pe care o aveau intimații-pârâți, în calitate de administratori ai drumului, de a instala respectivul indicator și de a-l menține în stare tehnică corespunzătoare, astfel cum prevăd dispozițiile art. 5 din O.U.G. nr. 195/2002 și art. 40 din O.G. nr. 43/1997, recurentului-reclamant îi revenea obligația de a avea un comportament care să nu afecteze siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietății publice ori private, astfel cum prevăd dispozițiile art. 35 din O.U.G. nr. 195/2002. Astfel, acesta era obligat să se asigure și să acorde prioritate de trecere autoturismului ce venea din partea dreaptă, în conformitate cu dispozițiile imperative ale art. 57 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

În condițiile în care s-a reținut pe baza probatoriului analizat de instanțele de fond că, în speță, urmările accidentului provocat de reclamant – privite în dimensiunea lor finală – au fost cauzate doar de fapta sa, pentru că nu a acordat prioritate de dreapta, încălcând astfel obligația stipulată în art. 57 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, o atare împrejurare de fapt reliefează cu evidență că fapta exclusivă a recurentului-reclamant a contribuit la cauzarea prejudiciului pe care aceasta nu l-a evitat în tot sau în parte, deși putea să o facă.

Ca atare, nu poate fi privită ca justă critica prin care recurentul-reclamant susține că neîndeplinirea obligației legale de a menține în stare tehnică corespunzătoare semnalizarea intersecției a condus la producerea accidentului rutier în care acesta a fost vătămat.

Printr-o a doua critică, recurentul-reclamant susține că în intersecție nu era deloc vizibilitate, fiind o intersecție în unghi de 90°, astfel că din pricina faptului că intimații-pârâți nu și-au îndeplinit obligația legală de a asigura siguranța traficului s-a produs accidentul rutier.

Față de aceste susțineri, Înalta Curte reține dispozițiile art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002, potrivit cărora conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță.

Astfel, în cazul unei intersecții fără vizibilitate, participanții la trafic trebuie să reducă viteza și să pătrundă încet în intersecție cu atenție mărită. Având în vedere starea de fapt a intersecției, aceea de intersecție fără vizibilitate, în unghi de 90°, astfel cum a susținut recurentul-reclamant, acesta putea în mod rezonabil să prevadă că există un risc crescut de producere a unui accident de circulație în condițiile date.

Împrejurarea că în acea intersecție nu era deloc vizibilitate nu are relevanță sub aspectul obligației ce îi incumba recurentului-reclamant de a se asigura și de a acorda prioritate de trecere autoturismului ce se deplasa din partea dreaptă, în conformitate cu prevederile legale privind circulația pe drumurile publice .

Ca atare, nu poate fi primită nici această critică. Faptul că în intersecție nu era vizibilitate nu poate înlătura conduita nediligentă a recurentului-reclamant.

În ceea ce privește îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale în prezenta cauză, pe motiv că între fapta ilicită (încălcarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 și ale art. 40 alin. (1) teza I din O.G. nr. 43/1997 privind obligația de a monta indicatoare și de a le menține în stare tehnică corespunzătoare în vederea realizării siguranței traficului) și prejudiciul suferit de recurent există legătură de cauzalitate, astfel cum susține recurentul-reclamant, Înalta Curte apreciază că instanțele de fond au reținut în mod adecvat atitudinea vinovată a recurentului-reclamant și rolul său cauzal, îndestulător de caracterizat, în complexul de împrejurări care au contribuit la producerea prejudiciului, reținând, în mod just, că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.

Astfel, Înalta Curte reține că angajarea răspunderii civile delictuale presupune, potrivit art. 1357 C. civ., existența cumulată a patru condiții sau elemente constitutive: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția autorului faptei prejudiciabile.

Pentru admiterea acțiunii sale, victima prejudiciată care îl cheamă în judecată pe autorul faptei prejudiciabile sau, după caz, pe persoana răspunzătoare, fiind reclamant în proces, conform principiului actori incumbit probatio (reclamantului îi revine sarcina probei) este ținută să facă dovada celor patru condiții mai sus enumerate.

Or, în cauza pendinte, lanțul cauzal propus de recurent este următorul: fapta ilicită – intimații-pârâți nu și-au îndeplinit obligația legală de a asigura siguranța traficului (prin montarea și menținerea în stare corespunzătoare a indicatorului STOP); prejudiciul – vătămările aduse integrității corporale, suferințele psihice încercate ca urmare a vătămării corporale și cheltuielile efectuate pentru restabilirea stării de sănătate; legătura de cauzalitate – vătămarea integrității corporale și suferințele de ordin moral sunt rezultatul direct al nesemnalăzării corespunzătoare a intersecției în care s-a produs accidentul rutier; vinovăția – intimații-pârâți sunt vinovați pentru fapta de a nu semnaliza intersecția.

Or, așa cum s-a reținut supra, prejudiciul suferit de recurentul-reclamant (vătămarea corporală) este consecința directă a faptului că nu a dat dovadă de o conduită diligentă în trafic în raport cu realitatea faptică a drumului, nerespectând obligațiile legale ce îi reveneau în cazul unei intersecții nedirijate, astfel cum prevăd dispozițiile art. 57 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002. Fapta recurentului-reclamant – de a nu se asigura și de a nu da prioritate de dreapta – constituie, fără îndoială, factorul contributiv la producea prejudiciului, având, deci, rol cauzal; ca atare, prejudiciul îi este exclusiv imputabil.

Ca atare, neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 1357 C. civ., împiedică atragerea răspunderii pe tărâm delictual a persoanei indicate de reclamant ca fiind autorul faptei păgubitoare.

Pentru toate considerentele expuse, criticile au fost găsite nefondate, astfel încât, în baza art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

Sursa informației: www.scj.ro.