Evenimente viitoare

Categorie

Domeniu

Luna

Evenimente anterioare

  • 📅 30 mar

    DEZBATERILE „DREPT PENAL” – 6 ediții – DISCOUNT

    Dezbaterile reprezintă o oportunitate de cunoaștere și învățare din experiența fiecărei categorii profesionale implicate, fiind organizate în considerarea bunelor practici și a colaborării colegiale care trebuie să existe între profesiile juridice. Seria dezbaterilor reunite sub tematica ”Drept penal” își propune să abordeze, într-un format…

  • 📅 29 mar

    Conferințele revistei „Dreptul”: Dreptul şi schimbările climatice: provocări, dezvoltări şi tendinţe teoretice şi implicaţii practice

    La 16 decembrie 2021 se împlinesc 150 de ani de când a văzut lumina tiparului primul număr al revistei „Dreptul” – cea mai veche publicație juridică din România și a doua revistă, în ordine cronologică, după „Convorbiri literare”. Cu acest prilej, colegiul de redacție al revistei și editorul acesteia, Uniunea Juriștilor din România, au decis să organizeze, sub egida „Dreptul la 150 de ani”, douăsprezece conferințe științifice lunare, desfășurate pe parcursul anului 2021…

  • 📅 28 mar

    DEZBATERILE „SPĂLAREA BANILOR” – 6 ediții – DISCOUNT

    Confruntată cu o serie tot mai sofisticată de infracțiuni din sfera financiară, România este obligată să se alinieze și să răspundă conform, întocmai și la timp, cu măsuri de prevenire, combatere și pedepsire…

  • 📅 23 mar

    Seria „GDPR”

    Dezbaterile își propun coagularea celor mai reputați profesioniști în materie în scopul de a familiariza în egală măsură procurorii, judecătorii și avocații, cât și alți profesioniști vizați, cu instituția Parchetului European.

  • 📅 23 mar

    DEZBATERILE „PARCHETUL EUROPEAN” – 6 ediții – DISCOUNT

    Dezbaterile își propun coagularea celor mai reputați profesioniști în materie în scopul de a familiariza în egală măsură procurorii, judecătorii și avocații, cât și alți profesioniști vizați, cu instituția Parchetului European.

  • 📅 23 mar

    Seria „Parchetul european”

    Dezbaterile își propun coagularea celor mai reputați profesioniști în materie în scopul de a familiariza în egală măsură procurorii, judecătorii și avocații, cât și alți profesioniști vizați, cu instituția Parchetului European.

  • 📅 22 mar

    DEZBATERILE „GDPR” – 6 ediții – DISCOUNT

    Într-o societate din ce în ce mai dependentă de prelucrarea unor volume tot mai mari de date în dezvoltarea noilor tehnologii, rețele online de socializare, supraveghere sau inteligență artificială, nevoia de a cunoaște și contracara eventualele riscuri la adresa drepturilor fundamentale ale persoanei este deosebit de acută. 

  • 📅 21 mar

    Lansare-eveniment în materie de afaceri: Ediție aniversară a cărții-fenomen „Antreprenoriat”, de Marius Ghenea

    Duminică, 21 martie 2021, Evrika Publishing, parte a Grupului editorial Universul Juridic, organizează ceremonia de lansare a ediției aniversare a lucrării „Antreprenoriat. Drumul de la idei către oportunități și succes în afaceri”, semnată de reputatul om de afaceri Marius Ghenea, unul dintre cei mai de succes antreprenori locali, o prezență constantă în topurile celor mai influenți oameni de afaceri români editate de Capital și Forbes.

  • 📅 21 mar

    [CUM A FOST] Lansare-eveniment în materie de afaceri: Ediție aniversară a cărții-fenomen „Antreprenoriat”, de Marius Ghenea

    21 martie 2021, o zi istorică pentru Evrika Publishing și, in extenso, pentru întregul Grup editorial Universul Juridic. „Antreprenoriat. Drumul de la idei către oportunități și succes în afaceri”, de Marius Ghenea, lucrarea-fenomen care a revoluționat piața de carte de…

  • 📅 17 mar

    Conferințele revistei „Dreptul”: Noaptea dreptății românești 2005-2020

    Uniunea Juriștilor din România și Editura Universul Juridic organizează în data de 17 martie 2021, între orele 16,30 – 18,30, conferința ce va avea ca temă Conferințele revistei „Dreptul”: Noaptea dreptății românești 2005-2020.

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice