Dezbaterile reprezintă o oportunitate de cunoaștere și învățare din experiența fiecărei categorii profesionale implicate, fiind organizate în considerarea bunelor practici și a colaborării colegiale care trebuie să existe între profesiile juridice. Seria dezbaterilor reunite sub tematica ”Drept penal” își propune să abordeze, într-un format atractiv și suplu, șase subiecte de nișă din domeniul dreptului penal material care se adresează, în principal, practicienilor dreptului, dar și studenților, masteranzilor și doctoranzilor.
Fiecare ediție va avea ca invitați reprezentanți ai ambelor tabere implicate în actul de justiție penală – magistrați și avocați și va creiona o viziune completă asupra chestiunii de drept penal material, abordată dintr-o triplă perspectivă – a magistratului, a avocatului și a teoreticianului/profesorului de drept penal, urmărind să identifice aspectele problematice de ordin practic, interpretările obligatorii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție a României prin deciziile HP și RIL, interpretările CEDO.
Temele seriei au fost selectate fie în baza criteriului frecvenței lor în practică, fie în baza criteriului dificultății de aplicare a cadrului normativ care configurează o instituție specifică.
Ne propunem să realizăm trecerea în revistă a evoluției cadrului legislativ pentru fiecare chestiune de drept penal discutată, să înlesnim cunoașterea și să explicăm deciziile de interpretare obligatorie intervenite, decizii CCR, decizii ale CEDO, să identificăm aspectele problematice în practică, să facilităm înțelegerea și anticiparea orientării deciziei judiciare prin înțelegerea mecanismelor de decizie ale judecătorului, să consolidăm relațiile de bună colaborare și bune practici între profesiile juridice și, totodată, să identificăm și să conciliem diferențele de viziune intervenite între profesiile juridice implicate în actul de justiție penală.