Amânarea pronunţării soluţiei asupra apelurilor după soluţionarea cererii de recuzare de către completul imediat următor. Admiterea recursului declarat, casarea încheierii recurate şi dispunerea sesizării Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate

3 ian. 2023
Vizualizari: 855
  • Constituţia României: art. 124
  • Constituţia României: art. 16
  • Constituţia României: art. 21
  • Constituţia României: art. 24
  • Constituţia României: art. 44
  • Legea nr. 47/1992: art. 29 alin. (5)
  • NCPC: art. 124
  • NCPC: art. 488 alin. (1)
  • NCPC: art. 49 alin. (2)
  • NCPC: art. 50
  • NCPC: art. 51 alin. (6)

Obiectul dosarului nr. x/2017 aflat pe rolul Curții de Apel Iași l-a constituit cererile de apel formulate de S.C. A. S.R.L. și B. S.R.L., prin administrator special C. și administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență „D.” și de S.C. E. S.R.L., F. și G. împotriva sentinței civile nr. 563/CA din 30 martie 2018 pronunțată de Tribunalul Iași, secția a II-a civilă-contencios administrativ și fiscal, având ca obiect obligația de a face.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 988 din 11 mai 2021)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Analizând încheierea recurată, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat, urmând a fi admis și casată în parte încheierea atacată, cu consecința admiterii cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte are în vedere considerentele de la pct. 21 din Decizia Curții Constituționale nr. 321/2017, prin care, referitor la recursul reglementat de art. 29 alin. (5) teza a doua din Legea nr. 47/1992, s-a reținut că „este vorba de o cale de atac pe care legiuitorul a conceput-o, distinct de orice calificare procesual civilă sau penală, numai în privința hotărârilor judecătorești prin care se respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale. Prin urmare, acest recurs este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele și caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ. sau penală. […] dat fiind faptul că textul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este aplicabil atât în materie procesual civilă, cât și penală, acesta își menține natura juridică de cale de atac specială ce nu poate fi calificată în funcție de reglementările proprii procedurii penale sau civile. De aceea, această cale de atac cu o fizionomie juridică proprie nu poate fi considerată nici recurs în sensul propriu al termenului prevăzut de C. proc. civ. sau penală și nici apel, contestație sau plângere în sensul C. proc. pen.. Mai mult, Curtea reține că aceeași cale de atac nu poate purta denumiri diferite în funcție procedura civilă sau penală în care intervine”.

Prin urmare, evaluarea criticilor formulate de recurente nu trebuie făcută prin raportare la limitările impuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., și nici soluția instanței de recurs nu este subordonată limitărilor stabilite prin art. 497 din același cod.

În speță, la data de 3.03.2021 s-a formulat de către apărătorul apelantelor S.C. A. S.R.L. și B. S.R.L. o cerere de recuzare a completului învestit cu soluționarea apelurilor, iar instanța a procedat la discutarea asupra probatoriului, continuând judecata asupra cauzei, deși a luat act de cererea de recuzare, și a amânat pronunțarea soluției asupra apelurilor după soluționarea cererii de recuzare de către completul imediat următor. A reținut incidența prevederilor art. 49 alin. (2) C. proc. civ. în argumentarea măsurilor procesuale astfel dispuse.

În acest context, apărătorul apelantelor a formulat și o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 49 alin. (2) teza finală C. proc. civ.

În privința acestei cereri, completul de apel a dispus în sensul că ea trebuie să fie soluționată de completul ce se va pronunța asupra cererii de recuzare.

Prin urmare, prin încheierea din data de 3 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr. x/2017, completul învestit cu soluționarea apelurilor, în vederea soluționării cu precădere a cererii de recuzare și a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 49 alin. (2) C. proc. civ., a dispus amânarea pronunțării asupra apelurilor la data de 17 martie 2021.

Prin încheierea din 10 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr. x/2017, completul imediat următor celui recuzat a respins cererea formulată de apelantele S.C. A. S.R.L. și B. S.R.L., de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 49 alin. (2) din C. proc. civ., pe care a analizat-o cu prioritate, precum și cererea de recuzare a completului învestit cu soluționarea apelurilor, formulată de aceleași apelante.

Însă, completul învestit cu soluționarea cererii de recuzare nu putea soluționa și cererea de sesizare a Curții Constituționale, cum în mod eronat s-a procedat în cauză, pentru că această prerogativă aparține completului învestit cu soluționarea apelurilor, în temeiul prevederilor art. 124 din C. proc. civ., excepția de neconstituționalitate reprezentând un incident procedural relativ la măsuri dispuse în cadrul judecării apelului.

Competența unui alt complet de a judeca cererea de recuzare este stabilită printr-o dispoziție expresă a legii, art. 50 C. proc. civ., coroborată cu art. 110 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor, făcând astfel parte din categoria excepțiilor permise prin teza finală a art. 124 C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte constată incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât, prin hotărârea dată instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, încheierea din 10 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr. x/2017, fiind nulă sub aspectul soluției pronunțate asupra cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional.

De asemenea, Înalta Curte constată lipsa de legătură cu soluționarea recursului declarat împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 49 alin. (2) C. proc. civ., a criticilor referitoare la măsurile procesuale dispuse în legătură cu judecarea apelurilor și a celor ce privesc incompatibilitatea membrilor completului de apel.

Urmare a stabilirii menționatelor vicii ale soluției recurate, și ținând seama de natura juridică de excepție a recursurilor exercitate în materia cererilor de sesizare a instanței de contencios constituțional, Înalta Curte va proceda la analizarea cererii de sesizare a Curții Constituționale din prisma condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

În cadrul căii de atac cu fizionomia juridică proprie reglementată de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, se reține că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor alin. (1)-(3) din aceeași lege, este necesară îndeplinirea următoarelor condiții: (a) excepția să fie ridicată în fața unei instanțe de judecată ori de arbitraj comercial; (b) excepția să fie ridicată cu privire la neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; (c) dispozițiile ce formează obiectul excepției să aibă legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia; (d) excepția să fie ridicată de una dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial ori de procuror, în cauzele la care acesta participă; (e) excepția să nu fie invocată cu privire la dispoziții constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

În cauză, raportat la circumstanțele cauzei, se constată că excepția de neconstituționalitate îndeplinește condițiile menționate la lit. a), b), d) și e) din paragraful anterior, respectiv: cererea a fost formulată în fața Curții de apel Iași, învestită cu soluționarea apelurilor ce formează obiectul dosarului nr. x/2017; excepția vizează neconstituționalitatea dispozițiilor art. 49 alin. (2) din C. proc. civ. excepția a fost ridicată de către apelantele S.C. A. S.R.L. și B. S.R.L.; dispozițiile legale invocate nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

În ceea ce privește analiza îndeplinirii condiției referitoare la faptul că dispozițiile ce formează obiectul excepției să aibă legătură cu soluționarea cauzei, se constată că acest lucru nu se realizează in abstracto ori în raport cu orice fel de tangență cu litigiul aflat pe rolul instanței, ci prin prisma identificării acelor elemente care demonstrează legătura de dependență între dispozițiile criticate pentru neconstituționalitate și soluționarea litigiului în fond.

Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, a statuat că „legătură cu soluționarea cauzei au toate dispozițiile legale de drept substanțial și de drept procedural care vizează drepturile subiective deduse judecății și fac posibilă desfășurarea și finalizarea procedurii judiciare”.

De altfel, legea face vorbire despre legătura cu „soluționarea cauzei”, ceea ce nu se limitează doar la „soluția” care urmează a fi pronunțată în cauza respectivă.

În cauză, se constată că excepția de neconstituționalitate invocată de petentele S.C. A. S.R.L. și B. S.R.L. are ca obiect dispozițiile art. 49 alin. (2) teza finală C. proc. civ., care prevăd că „formularea unei cereri de recuzare nu determină suspendarea judecății. Cu toate acestea, pronunțarea soluției în cauză nu poate avea loc decât după soluționarea cererii de recuzare”, petentele considerând că aceste dispoziții legale încalcă dispozițiile art. 16, art. 21, art. 24, art. 44 și art. 124 din Constituția României, precum și față de cele ale art. 6 alin. (1) din CEDO.

De asemenea, relevant este faptul că cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor arătate a fost formulată după formularea unei cereri de recuzare a completului învestit cu soluționarea apelurilor, context în care completul recuzat a dispus măsuri procesuale și a amânat pronunțarea soluției în cauză spre a fi soluționată cererea de recuzare.

Față de acest context litigios în care a fost invocată neconstituționalitatea art. 49 alin. (2) C. proc. civ., dispozițiile ce formează obiectul excepției au legătură cu soluționarea apelurilor, pentru că în mod evident a fost făcută aplicarea lor de către instanța de apel în procedura ce s-a urmat în fața sa.

Așadar, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 49 alin. (2) teza finală C. proc. civ. întrunește condițiile de admisibilitate prevăzute în art. 29 alin. (1) – (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Opinia Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată este că dispozițiile textelor de lege criticate nu contravin dispozițiilor constituționale invocate și celor ale art. 6 alin. (1) din CEDO.

Astfel, în concepția C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010 judecarea cererii de recuzare nu vizează fondul cauzei și nu presupune dezbateri contradictorii, instanța competentă conform art. 50 din C. proc. civ. pronunțând o soluție premergător dezînvestirii instanței vizate de o asemenea cerere de recuzare. Prin aceasta, legiuitorul a instituit o procedură operativă de soluționare a litigiilor. Cererea de recuzare nu constituie o acțiune de sine stătătoare, având ca obiect realizarea sau recunoașterea unui drept subiectiv al autorului cererii, ci o procedură integrată procesului în curs de judecată, al cărei scop nu poate afecta desfășurarea normală a judecății, respectiv exercitarea drepturilor și obligațiilor procesuale potrivit cu scopul în care au fost reglementate, dar și cu respectarea principiului fundamental al procesului civil, reprezentat de necesitatea soluționării procesului într-un termen rezonabil.

În cazul în care instanța se află în etapa pronunțării soluției în acea cauză, legiuitorul a prevăzut că pronunțarea soluției nu poate avea loc decât după soluționarea cererii de recuzare, iar acest aspect nu încalcă dreptul la un proces echitabil, de vreme ce în temeiul unei asemenea cereri nu se soluționează fondul litigiului, iar prevederea are ca finalitate depășirea situațiilor care ar conduce la amânări ale judecății pentru formala depunere a unor cereri de recuzare,

De asemenea, nu se poate reține nici îngrădirea exercitării accesului la justiție, deoarece în cazul admiterii cererii de recuzare legiuitorul a reglementat, prin art. 51 alin. (6) din C. proc. civ., că încheierea va arăta și în ce măsură actele îndeplinite de judecător urmează să fie păstrate. În situația în care cererea de recuzare a fost respinsă, încheierea poate fi atacată de părți odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza sau separat, cu recurs, chiar și în cazul în care hotărârea asupra cauzei este definitivă. Dacă instanța de control judiciar constată că cererea de recuzare a fost în mod greșit respinsă, reface toate actele de procedură și dovezile administrate la prima instanță sau, după caz, casează hotărârea dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare, în condițiile art. 53 alin. (3) din C. proc. civ.

Prin decizia Curții Constituționale nr. 166/2017 instanța de contencios constituțional a reținut că legiuitorul, prin reglementarea criticată – art. 49 alin. (2) C. proc. civ., nu a restrâns accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil sau dreptul la apărare, ci a instituit un climat de ordine indispensabil exercitării, în condiții optime, a acestor drepturi constituționale, întrucât exercitarea drepturilor poate avea loc doar într-un anumit cadru juridic, stabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, de natură a preveni eventualele abuzuri și tergiversarea soluționării cauzelor deduse judecății.

Constatând că sunt întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute în art. 29 alin. (1) – (3) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va admite recursul declarat de petentele S.C. A. S.R.L. și B. S.R.L., va casa în parte încheierea recurată și va dispune sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 49 alin. (2) C. proc. civ.

Sursa informației: www.scj.ro.

Amânarea pronunțării soluției asupra apelurilor după soluționarea cererii de recuzare de către completul imediat următor. Admiterea recursului declarat, casarea încheierii recurate și dispunerea sesizării Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate was last modified: decembrie 21st, 2022 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.