Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
353 views
Cu privire la conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată în condiţiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Obiectul cererii deduse judecăţii îl constituie acţiunea prin care s-a solicitat de către executorul judecătoresc, la cererea creditoarei B.., încuviinţarea executării silite împotriva debitorilor C., D. şi E., pentru punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit.
Se observă că instanţele aflate în conflict au determinat în mod diferit competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în raport de prevederile art. 651 C. proc. civ., având în vedere situaţia particulară a speţei, respectiv în funcţie de domiciliul debitorului principal sau giranţilor plătitori.
În primul rând este de remarcat că art. 651 C. proc. civ., la alin. (1), stipulează în sensul că instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul debitorului.
Se reţine însă că din perspectiva fazei executării silite, debitorul poate fi reprezentat atât de debitorul principal din convenţia de împrumut, cât şi de debitorii garanţi, fie ei fidejusori sau ipotecari.
În acest sens sunt dispoziţiile art. 645 alin. (1) C. proc. civ., care stipulează în sensul că „sunt părţi în procedura de executare creditorul şi debitorul” raportate la cele ale art. 648 alin. (1) din cod potrivit cărora „creditorul, în condiţiile legii, poate urmări, în limita creanţei şi a accesoriilor acesteia, concomitent sau, după caz, separat, şi bunurile terţilor care au garantat plata datoriilor debitorului. În acest caz, dispoziţiile privitoare la drepturile şi obligaţiile debitorului se aplică în mod corespunzător şi terţilor garanţi, în afară de cazul în care prin lege se dispune altfel”.
Din interpretarea textelor de lege menţionate, competenţa de soluţionare a unei cereri privind încuviinţarea executării silite, cum este cazul în faţă, aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie se afla, la data sesizării organului de executare, domiciliul debitorului.
Or, în speţă, cererea de încuviinţare a executării silite a contractului de descoperire de credit a fost formulată împotriva tuturor debitorilor, giranţii plătitori dobândind, în atare împrejurare, calitate procesuală, câtă vreme în actul de învestire al instanţei reprezentat de cererea formulată de către executorul judecătoresc sunt indicate respectivele persoane.
În cauză, executarea silită a fost îndreptată împotriva a doi debitori, respectiv C. şi D., având domicilii diferite, considerent pentru care, în raport de dispoziţiile anterior menţionate, competenţa, ca instanţă de executare, ar reveni atât Judecătoriei Târnăveni, cât şi Judecătoriei Sfântu Gheorghe.
Ca atare, în raport de dispoziţiile art. 116 C. proc. civ. şi cum în cauză domiciliul debitoarei D. era la data sesizării organului de executare în circumscripţia Judecătoriei Târnăveni, Înalta Curte reţine că Judecătoria Târnăveni nu-şi mai putea de declina competenţa, motiv pentru care se va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.
Sursa informației: www.scj.ro.
