Acţiune în răspundere contractuală vizând un contract de prestări servicii către pârâţi (consumatori) în desfăşurarea activităţii profesionale curente a prestatorului (profesionist). Stabilirea competenței de soluționare a cauzei

• NCPC: art. 121
• NCPC: art. 130 alin. (2)
• NCPC: art. 133 pct. 2
• NCPC: art. 135 alin. (1)

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 9 martie 2022 pe rolul Judecătoriei Timișoara, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B. și C., a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 13.680 RON, reprezentant debit restant, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. x/22-07-2017 și obligarea la plata penalităților de întârziere în valoare de 2.513 RON, din data de 26 iulie 2021 (data semnării actului adițional) și până la data de 14 februarie 2022, urmând a se calcula în continuare până la plata efectivă a debitului.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1680 din 18 octombrie 2023)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

În conformitate cu statuările obligatorii din cuprinsul Deciziei nr. 31 din 11 noiembrie 2019 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, „instanța competentă să soluționeze conflictul negativ de competență verifică modul în care atât normele de competență propriu-zise, cât și normele referitoare la condițiile și termenele de invocare a excepției de necompetență au fost respectate.”

Procedând la o astfel de verificare, se constată următoarele:

Conflictul negativ de competență supus analizei s-a ivit în cauza având ca obiect acțiune în răspundere contractuală, vizând un contract de prestări servicii către pârâți (consumatori), în desfășurarea activității profesionale curente a prestatorului (profesionist).

În ceea ce privește competența de soluționare, aplicabile în speță sunt dispozițiile art. 121 C. proc. civ., în conformitate cu care „cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanță domiciliului consumatorului”.

Textul legal anterior redat prevede un regim derogatoriu de la dreptul comun în cazul stabilirii competenței instanței în materie contractuală, competența în acest caz fiind una exclusivă.

C. proc. civ. cuprinde reglementări exprese potrivit cărora necompetența materială și teritorială, atât cea de ordine publică cât și cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene și în anumite condiții.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.: „necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe”, iar alin. (3) al aceluiași articol prevede că: „necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe”.

Din interpretarea textului de lege anterior redat rezultă că, atât timp cât excepția nu a fost invocată în condițiile art. 130 C. proc. civ., soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată și aceasta rămâne competentă teritorial a o soluționa, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența unei alte instanțe. Invocarea excepției de necompetență teritorială de ordine publică după acest moment nu mai este posibilă, competența fiind câștigată în mod definitiv de instanța pe rolul căreia a fost înregistrată cererea.

În speță, se constată că primul termen de judecată acordat de Judecătoria Timișoara în cauză a fost 12 octombrie 2022, termen la care, astfel cum s-a consemnat în cuprinsul încheierii de ședință, procedura de citare a fost legal îndeplinită. Cu toate acestea, instanța nu a invocat excepția necompetenței teritoriale, ci a dispus măsuri procedurale – a amânat judecata în vederea stabilirii taxei judiciare de timbru aferente cererii reconvenționale.

Referitor la regimul juridic al invocării excepției de necompetență, se observă că legiuitorul a stabilit o limită temporală pentru invocarea excepției de necompetență, și anume, până la primul termen la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, adică termenul la care părțile, legal citate, pot pune concluzii – limită care în cauză a fost depășită, astfel cum rezultă din succesiunea actelor și lucrărilor dosarului și a termenelor acordate în cauză.

Dacă necompetența nu a fost invocată la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate ori, în condițiile art. 131 alin. (2) C. proc. civ., la termenul acordat în mod excepțional pentru lămurirea împrejurărilor de fapt necesare stabilirii competenței – aceasta se acoperă definitiv și nu mai poate fi invocată în tot cursul procesului.

Astfel cum a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție în cuprinsul Deciziei nr. 31 din 11 noiembrie 2019 pronunțată în recurs în interesul legii, „chiar și în situația în care nu există o încheiere interlocutorie prin care s-a reținut competența (cum este cazul în prezentul dosar), de altfel, obligatorie, în temeiul prevederilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., efectul neinvocării în termen a excepției de necompetență reprezintă stabilirea competenței în favoarea instanței sesizate, aspect care nu poate fi ulterior ignorat. Aceeași soluție se impune și în cazul repartizării la secții sau completuri specializate, asimilate sub aspectul regimului competenței materiale procesuale”.

Din interpretarea prevederilor art. 130 – 131 C. proc. civ. rezultă că neinvocarea în termen a excepției de necompetență are ca efect consolidarea competenței instanței inițial sesizate, în condițiile operării unei prorogări legale de competență sui-generis.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Sursa informației: www.scj.ro.