Viorel Paşca: Luându-mă după expunerea de motive a proiectului de cod, care spune că s-au inspirat din vreo șapte coduri, [noile coduri penale] par mai degrabă un colaj

Nicolae Cîrstea: Trei ani de la intrarea în vigoare a noilor coduri penale – suntem împreună, la Cluj, 3-4 martie 2017, conferința pe aniversarea acestor trei ani de coduri penale. D-le profesor Pașca, cum este din perspectiva dumneavoastră această perioadă? A fost o perioadă grea.

Viorel Pașca: Dacă vă amintiți, la Timișoara am organizat prima conferință privind intrarea în vigoare a noilor coduri penale. De atunci și până acum, am avut prilejul să vedem involuția legislativă a acestor coduri, martelate de către Curtea Constituțională, nesuficient dezbătute de către specialiști – deși au avut un termen de așteptare de trei ani, cel puțin Codul penal. Procedura pregătită cam repede și fără un suport real, cu împrumuturi de instituții care s-au dovedit inadecvate, atât în Dreptul penal material, cât și în Dreptul procesual – mai ales în Dreptul procesual, unde recordul de norme neconstituționalitate este atins la cote care ar trebui să ducă la refacerea, la rescrierea codului de procedură penală.

Nicolae Cîrstea: Avem, iată, interpretări ale noilor coduri penale; avem poate lipsuri legislative. Care sunt, din punctul dumneavoastră de vedere cele mai importante carențe? Ce lipsește acestor coduri penale?

Viorel Pașca: Coerența. Faptul că au fost, luându-mă după expunerea de motive a proiectului de cod, care spune că s-au inspirat din vreo șapte coduri, ele par mai degrabă un colaj. Pe de altă parte, n-am reușit să ne dezbărăm de mentalitatea legislației anterioare. A fost mult mai ușor să gândim în termenii legislației anterioare și, iată, exemplul cel mai clar este abuzul în serviciu, care astăzi bulversează lumea juridică, teoreticienii și practicienii, în condițiile în care mulți fac afirmații neacoperite, spunând că am avut o tradiție în incriminarea abuzului în serviciu. Dacă urmăriți, însă, incriminarea abuzului în serviciu în Codul Cuza și în Codul Carol al II-lea, fapta de abuz era grupată într-un capitol intitulat „Abuzuri ale funcționarilor publici în exercițiul funcțiunii lor, împotriva sectorului public”. Denumirea în sine avea o semnificație aparte; pentru că abuzurile funcționarului apărau întâi cetățeanul de abuzul funcționarului. În 1968, când întreaga proprietate a devenit a statului – și eu spun că la momentul respectiv s-a instaurat capitalismul socialist de stat –, am inventat noțiunea de „infracțiuni de serviciu”, în care am introdus această incriminare-cadru, care nu are determinate conduitele clare care constituie infracțiune, fiind necesar ca acestea să le regăsești în alte surse legislative. În interpretarea de la acea vreme spunea că atribuțiile de serviciu se regăsesc în hotărâri de guvern, regulamente de ordine interioară, până și în fișa postului, care, în mod stereotip, se termina întotdeauna: „funcționarul va îndeplini orice alte atribuții încredințate de conducătorul locului de muncă”. Vă închipuiți ce înseamnă legalitatea incriminărilor în aceste condiții, în care norma penală se completa cu fișa postului scrisă de șeful locului de muncă.
În loc să ne desprindem de această racilă, am preluat aceeași incriminare în 297; mai mult decât atât, am preluat și fostul art. 258 în actualul art. 304, în care abuzul în serviciu poate fi comis și de un alt salariat al unei persoane juridice. Închipuiți-vă că o persoană juridică de drept privat se trezește că poliția s-a sesizat din oficiu că un angajat de-al ei a comis o pagubă. Deși pe patronul, proprietarul, acționarii firmei nu-i interesează intervenția poliției; găsesc alte modalități de recuperare. El s-a sesizat din oficiu.

Nicolae Cîrstea: Este nevoie să rescriem codurile penale? Este important să le punem în concordanță cu deciziile Curții Constituționale? Este important să le modificăm? Ce este de făcut în legătură cu reglementarea penală?

Viorel Pașca: Cel puțin punerea de acord cu deciziile Curții Constituționale nici nu intră în discuție că nu ar trebui realizată. M-a mirat isteria vârfurilor Justiției și a Parchetului vizavi de posibilitatea de modificare a abuzului în serviciu. Și înțeleg de ce. Pentru că, neputând să descopere infracțiunile de luare de mită, după Convenția de la Merida, a Națiunilor Unite privitoare la corupție, abuzul în serviciu a devenit principala infracțiune, existând, după spusele conducătorului DNA-ului, două mii și ceva de cauze. Și atunci, întreb: Oare pentru ce am creat DNA-ul, când el trebuie să se ocupe de marea corupție; când i-am cedat din drepturile noastre fundamentale, permițând să ne asculte oriunde și oricând; când l-am dotat cu supertehnică; când metodele și tehnicile speciale de investigare, dacă urmăriți așezarea lor în codul de procedură penală, sunt așezate înaintea celorlalte mijloace clasice de probațiune? Acest lucru semnifică ceva. Procedura excepțională a devenit procedura obișnuită. Și de aici abuzurile – cu cătușe, cu filmări. Și toate celelalte, pe care le cunoașteți din istoria recentă.

Nicolae Cîrstea: Vă mulțumesc, d-le profesor! Succes în moderarea următorului panel la conferință! Sper să ne vedem și cu alte ocazii, la evenimente la fel de interesante.

Viorel Pașca: Cu mare plăcere. Vă aștept la Timișoara, probabil la o altă conferință. Avem conferințe și cu profesori din străinătate, în luna aprilie.

Nicolae Cîrstea: Vă mulțumim.