Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
117 views
Analizând criticile formulate, prin prisma dispoziţiilor legale relevante, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Cu titlu preliminar, se impune a se stabili că, în ceea ce priveşte concluziile la care a ajuns curtea de apel în evaluarea situaţiei de fapt, contestate pe parcursul motivării recursului, acestea nu pot forma obiect de verificare de către Înalta Curte, faţă de actuala structură a căii extraordinare cu care a fost învestită prezenta instanţă, astfel cum este configurată în motivele de casare reglementate în art. 488 alin. (1) C. proc. civ., şi care permite numai examinarea criticilor de nelegalitate a hotărârii, nu şi a celor de netemeinicie.
Prin demersul judiciar declanşat, reclamantul a solicitat instanţei antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtei, pentru atingerea adusă onoarei, demnităţii şi reputaţiei prin publicarea unor comentarii defăimătoare la adresa sa pe site-ul pe care pârâta îl administrează, obligarea pârâtei la retragerea comentariilor defăimătoare publicate pe site şi publicarea hotărârii judecătoreşti definitive ce va fi pronunţată în cauză pe site-ul web administrat de pârâtă.
Prima instanţă a respins cererea de chemare în judecată, apreciind, în esenţă, că acţiunea formulată de reclamant impune verificarea în cauză a întrunirii cerinţelor legale pentru angajarea răspunderii civile delictuale potrivit art. 1349 şi art. 1357 alin. (1) C. civ., iar din probele administrate se infirmă săvârşirea de către pârâtă a faptei ilicite, fie că este vorba în varianta din cererea de chemare în judecată, fie de varianta din răspunsul la întâmpinare, postarea şi menţinerea pe blog a celor patru comentarii nereprezentând o faptă de natură a afecta dreptul la imagine şi la viaţă privată.
Această soluţie a fost confirmată de către instanţa de apel, care a apreciat că nu poate fi reţinută o faptă ilicită de natură a antrena răspunderea civilă delictuală a pârâtei în condiţiile reglementate de art. 1349 şi art. 1357 raportat la art. 72 din C. civ. şi la art. 30 alin. (8) din Constituţia României, date fiind limitele devoluţiunii fixate conform motivelor de apel formulate de reclamant şi răspunsul la întâmpinare depus de acesta în primă instanţă, prin care a precizat că fapta ilicită imputată pârâtei este reprezentată de refuzul de a şterge comentariile după ce a fost notificată.
Obiectul controlului de legalitate în prezentul recurs, în considerarea art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., invocate de recurentul-reclamant, îl constituie, în principal, verificarea respectării de către instanţa de apel a limitelor efectului devolutiv al apelului, raportat la ceea ce s-a solicitat prin cererea de apel şi ceea ce a fost analizat prin decizia recurată.
Analizând cu prioritate susţinerile referitoare la carenţele de motivare ale deciziei recurate, determinate de tratarea incompletă a cauzei deduse judecăţii, prin neanalizarea de către instanţa de apel a criticilor apelantului-reclamant, se constată că sunt nefondate.
În limitele impuse de motivele formulate de reclamant în calea de atac şi în acord cu dispoziţiile art. 477 alin. (1) şi art. 478 alin. (2) C. proc. civ., Curtea a avut competenţa, dar şi obligaţia, examinării apelului din perspectiva susţinerilor prezentate de apelant în cerere, ca expresie a respectării principiului disponibilităţii părţilor, ce guvernează procesul civil, astfel cum este consacrat în art. 9 alin. (2) din acelaşi cod, precum şi a principiului aflării adevărului, în condiţiile art. 22 alin. (6) din cod, sens în care a şi procedat. În esenţă, instanţa de apel a avut a verifica îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale, pretinsă de reclamant în calea de atac faţă de soluţia de respingere a acţiunii, pronunţată în primă instanţă, raţionamentul Curţii expus în decizia atacată reflectând tocmai analiza acestor elemente.
Înalta Curte reţine că, potrivit art. 476 C. proc. civ., apelul are caracter devolutiv, însă devoluţiunea este limitată la ceea ce s-a criticat de către apelant prin cererea de apel, deoarece, potrivit art. 477 din acelaşi cod, instanţa de apel va proceda la rejudecarea fondului doar în limitele a ceea ce s-a criticat expres sau implicit de către apelant.
Curtea de apel a procedat la analiza motivelor de apel invocate de apelantul-reclamant, referitoare la condiţiile răspunderii civile delictuale, în limitele învestirii sale, cu respectarea dispoziţiilor legale antereferite, reţinând că trimiterile apelantului la considerentele sentinţei civile nu pot fi analizate ca şi critici de netemeinicie ori de nelegalitate câtă vreme acesta nu a arătat relevanţa lor în raţionamentul care a determinat tribunalul să concluzioneze că atitudinea intimatei-pârâte nu poate fi considerată ilicită.
De asemenea, nefondată este şi critica că instanţa de apel s-a limitat la a reda considerentele sentinţei şi la a aprecia că prima instanţă a respectat criteriile stabilite de Curtea Europeană prin jurisprudenţa creată în aplicarea art. 8 şi art. 10 din Convenţie, nefiind suficient ca instanţa numai să confirme sau să infirme soluţia verificată, ci trebuia să facă o analiză proprie în care să prezinte argumentele pentru care a apreciat sentinţa atacată ca fiind corectă sau nu.
În acest sens, din analiza considerentelor deciziei recurate, se observă că instanţa de prim control judiciar a reţinut că argumentele sentinţei atacate relevă faptul că analiza pe care tribunalul a efectuat-o asupra faptei incriminate (menţinerea pe blog a celor 4 comentarii) din perspectiva raportului dintre libertatea de exprimare şi dreptul la imagine şi viaţă privată, a respectat criteriile stabilite de Curtea Europeană prin jurisprudenţa creată în aplicarea art. 8 şi art. 10 din Convenţie, iar calitatea de persoană publică, pe care apelantul reclamant nu o contestă, a constituit doar un element al acestei analize.
Astfel, s-a mai apreciat că aspectele reţinute de prima instanţă în legătură cu marja de apreciere asupra echilibrului dintre libertatea de exprimare şi dreptul la imagine al reclamantului sunt prezentate ca argumente în favoarea libertăţii de exprimare, dar nu în orice condiţii, ci în contextul bazei factuale relevate de probatoriul administrat în cauză, probatoriu din care rezultă că interesul general al publicului românesc şi sesizările privind posibile fraude legate de aşa numitul „fenomen Forex” au determinat inclusiv intervenţia autorităţii de supraveghere financiară, în data de 6 septembrie 2012, fiind emisă o alertă cu privire la G. S.R.L., prin care CNVM avertiza investitorii cu privire la faptul că această societate nu este autorizată să presteze servicii şi activităţi de investiţii financiare în legătură cu instrumentele financiare prevăzute de Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital.
În raport cu considerentele deciziei recurate, faţă de susţinerile relevate prin cererea de apel, se constată că în mod corect a reţinut instanţa de apel că apelantul reclamant nu a formulat critici care să combată argumentele tribunalului, aceasta deoarece apelul este limitat, pe de o parte, de ceea ce s-a apelat şi, pe de altă parte, de ceea ce s-a dedus judecăţii la prima instanţă, în acest sens fiind dispoziţiile art. 477 şi art. 478 C. proc. civ.. Aşadar, efectul devolutiv al apelului nu vizează toate problemele de fapt şi de drept deduse judecăţii, ci numai pe cele care sunt criticate expres sau implicit de către apelant, cu respectarea principiului disponibilităţii.
Ca atare, instanţa de apel a respectat, pe deplin, dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care impun examinarea cauzei atât din perspectiva susţinerilor apelantului-reclamant, cât şi din cea a apărărilor părţii adverse, neputându-se considera că instanţa de apel nu a avut propriul raţionament, deoarece instanţa a analizat criticile apelantului-reclamant în maniera în care au fost formulate, sens în care nu i se poate imputa instanţei că nu a motivat hotărârea, întrucât apelantul a fost cel care prin motivele de apel a fixat limitele în care să aibă loc judecata în calea de atac.
În consecinţă, nu sunt întrunite cerinţele motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.
O altă critică a recurentului-reclamant circumscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează analizarea de către instanţa de apel a faptei pârâtei doar ulterior datei de 1 august 2016, iar nu pentru întreaga perioadă dedusă judecăţii, inclusiv pentru perioada 2012- iunie 2014, fiind încălcate, în opinia recurentului, dispoziţiile art. 477 alin. (1) şi art. 479 alin. (1) din C. proc. civ.
Această critică este nefondată.
Examinând cererea de apel, se constată că apelantul-reclamant a criticat faptul că prima instanţă nu a analizat fapta pârâtei ulterior datei de 1 august 2016, când, după ce a notificat-o pe pârâtă, aceasta a continuat să îl denigreze, deşi i-a comunicat să înlăture comentariile defăimătoare la adresa sa, care au legătură directă cu sentinţa civilă nr. 49D/03.02.2014, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, prin care administratorul site-ului www.x.ro a fost obligat la daune morale.
Prin considerentele deciziei recurate, instanţa de apel a reţinut corect că, fără a contesta realitatea situaţiei de fapt reţinute de prima instanţă pe baza probatoriului administrat de ambele părţi şi fără a combate argumentele pentru care s-a apreciat că în perioada 2012 – iunie 2014 a existat o bază factuală suficientă pentru ca respectivele comentarii să fi fost menţinute, prin motivele de apel reclamantul a criticat modalitatea în care tribunalul a apreciat atitudinea manifestată de intimata pârâtă ulterior datei de 1 august 2016, sens în care a analizat fiecare critică şi a răspuns punctual în limitele stabilite de reclamant prin motivul de apel invocat.
În acest context, se reţine că din declaraţia de apel rezultă că argumentele apelantului-reclamant au fost axate pe perioada ulterioară datei de 01 august 2016, iar pentru perioada aferentă anilor 2012-2014 nu au fost decelate critici concrete relative la raţionamentul primei instanţe pe care instanţa de apel să nu le fi analizat, ci a cercetat individual fiecare critică, astfel cum a fost formulată şi a respectat principiul tantum devolutum quantum apellatum, expresie a limitelor efectului devolutiv al apelului.
Nefondată este şi critica circumscrisă de recurent motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în cadrul căreia a susţinut că instanţa de apel a încălcat principiul opozabilităţii unui act juridisdicţional, care reprezintă necesitatea pentru părţi şi terţi de a recunoaşte existenţa unei hotărâri şi de a o respecta, pârâta cunoscând conţinutul hotărârii judecătoreşti pronunţate împotriva autorului C., astfel cum rezultă din notificările ce i-au fost transmise.
În acest sens, se reţine că această critică, deşi se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât vizează încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor de procedură privind opozabilitatea hotărârii judecătoreşti faţă de terţi, nu poate fi validată.
Din cuprinsul deciziei recurate reiese că instanţa de apel a reţinut că mesajul transmis pârâtei în data de 1 august 2016 nu a fost însoţit şi de hotărârea judecătorească, astfel că intimata-pârâtă nu a putut aprecia caracterul similar al articolelor postate pe blogul său cu al celor de pe site-ul www.x.ro.
Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 435 alin. (2) C. proc. civ. reglementează opozabilitatea hotărârii judecătoreşti faţă de terţi până la dovada contrară. Ca atare, faţă de terţi, hotărârea judecătorească nu este decât un mijloc de probă şi li se opune cu valoarea unui fapt juridic, susceptibil de proba contrară.
Or, în speţă, raportat la situaţia de fapt reţinută, reiese că pârâta nu a avut cunoştinţă despre continutul hotărârii judecătoreşti care nu i-a fost comunicată odată cu notificările, astfel că nu se poate aprecia că instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile relative la opozabilitatea hotărârii judecătoreşti, întrucât a reţinut că sentinţa civilă nr. 49D/03.02.2014 nu a fost comunicată intimatei pârâte, iar aceasta nu a cunoscut şi nici nu a avut indicii referitoare la faptul că prin respectiva hotărâre judecătorească s-a constatat caracterul nelegal al unor informaţii similare cu cele conţinute de cele 4 comentarii ce i s-a solicitat a fi înlăturate.
De altfel, din modul cum a fost dezvoltată această critică de către recurent este evident că acesta reiterează aspecte de fapt şi solicită instanţei de recurs reaprecierea acestei situaţii, în ceea ce priveşte verificările pe care intimata-pârâtă ar fi trebuit să le efectueze cu privire la site-ul de unde a preluat articolele, inclusiv prin solicitarea de relaţii suplimentare de la reclamant, fără a formula veritabile critici de nelegalitate care să poată fi supuse cenzurii instanţei de recurs, acestea fiind critici de netemienicie, incompatibile cu structura şi natura recursului, consacrată în mod expres în dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.
O altă critică a recurentului a vizat calificarea eronată dată de instanţa de apel criticii referitoare la natura blogului pârâtei coroborat cu tangenţa profesiei acesteia cu domeniul tranzacţiilor bursiere, instanţa de apel limitându-se la a susţine că afirmaţiile apelantului nu se regăsesc în sentinţă şi la a reda considerentele sentinţei, fără o analiză proprie.
În acest context, se observă că instanţa de apel a abordat chestiunea naturii blogului pârâtei, arătând că în sentinţa apelată nu se reţine că natura blogului şi faptul că pârâta nu este un profesionist în domeniul tranzacţiilor bursiere ar putea justifica denigrarea reclamantului, iar ceea ce tribunalul a subliniat este faptul că blogul pârâtei nu este axat pe subiecte legate de piaţa financiară şi că aceasta nu este un profesionist în domeniul tranzacţiilor bursiere/Forex, astfel încât să se poată aprecia că opinia sa ar putea avea impact asupra perspectivei cititorilor cu privire la acest tip de subiecte, articolul „H. S.R.L. mă hărţuieşte!” fiind determinat de experienţa personală pe care pârâta a avut-o cu respectiva societate.
Astfel, contrar argumentelor recurentului, instanţa de apel a examinat această critică, sens în care nu se poate reţine că nu au fost analizate susţinerile apelantului cu privire la natura blogului pârâtei raportat la profesia acesteia.
A mai criticat recurentul greşita calificare de către instanţa de apel a criticii privind situaţia gravă în care se află, întrucât în materia tranzacţiilor financiare informaţiile mincinoase şi emoţia publică pe care le generează sunt extrem de grave şi dăunătoare.
În acord cu aprecierile instanţei de apel, se reţine că, aşa cum rezultă din răspunsul la întâmpinare depus de reclamant în faţa primei instanţe, ceea ce i s-a imputat pârâtei nu a fost preluarea afirmaţiilor altei persoane sau verificarea lor înainte de publicare, ci menţinerea unor comentarii la o postare a pârâtei.
În acest sens, în cazul prezentului dosar, în mod corect, instanţa de apel a evaluat impactul emoţional produs de comentariile postate pe site-ul pârâtei şi a reţinut că, întrucât în spaţiul on-line erau diseminate informaţii similare, publicaţiile fiind accesibile şi ulterior demarării prezentului demers judiciar, a fost necesar să fie respectată libertatea de opinie a unor persoane care îşi exprimaseră nemulţumirile cu privire la tranzacţiile Forex, iar marja mai largă de apreciere a libertăţii de exprimare, generată de statutul reclamantului de persoană publică, a justificat refuzul intimatei pârâte, care nu a avut cunoştinţă despre cele statuate de instanţele de judecată în dosarul nr. x/2013, de a şterge respectivele comentarii.
Prin urmare, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a realizat o verificare în conţinut a criticilor formulate prin cererea de apel, verificare ce a inclus observarea contextului factual ce a determinat menţinerea comentariilor pe blogul pârâtei, concluzia sa în privinţa lipsei caracterului ilicit al faptei săvârşite de pârâtă fiind una dedusă la finalul analizei ce a respectat criteriile specifice utilizate în jurisprudenţă în verificarea limitelor libertăţii de exprimare.
Pentru aceste considerente, reţinând că motivele invocate de recurent sunt nefondate, în ansambulul lor, iar instanţa de apel a dat o corectă şi judicioasă dezlegare cauzei deduse judecăţii, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1409A din 29 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2018.
Sursa informației: www.scj.ro.
