[Transcript integral] Dezbaterile RRDP: Măreția Dreptului – la confluența intereselor publice, politice, cetățenești

Emil Boc: Mulțumesc foarte mult, domnule ministru, domnule președinte, distinși invitați, mă onorează prezența într-un asemenea panel de discuție. O să îmi structurez intervenția în două părți: prima parte o scurtă considerație teoretică în spiritul celor descrise de domnul ministru Stoica și de domnul președinte Cazanciuc. Eu împart lumea aceasta în două, mai simplu, în alb și negru, regimuri democratice versus regimuri nedemocratice, fără a intra în clasificările lor, și consider că ceea ce face diferența, până la urmă, între aceste regimuri sunt, în esență, două lucruri: drepturile omului și separația puterilor în stat. Practic, care e diferența, s-a înlocuit dreptul forței din regimurile nedemocratice cu forța dreptului în regimurile democratice, și aici evident că apar gradele de evoluție cu privire la forța dreptului în regimurile democratice, dar prima linie de demarcație este aceasta, regimuri autoritare, dictatoriale, cum vreți să le numim, care nu au nimic în comun cu separația puterilor în stat și cu respectul față de drepturile și libertățile civice, sau sunt pe ultimul plan, cu ceea ce pune democrația pe primul plan. E adevărat că democrația nu e perfectă, Churchill a spus că este cea mai proastă formă de guvernământ, cu excepția tuturor celorlalte, cu alte cuvinte, încă omenirea, și nici noi, fie nici acest panel, nu va inventa o formă de guvernare mai bună decât cea pe care o avem, democrația de astăzi, dar, ca mersul pe bicicletă, democrația se perfecționează în fiecare zi și trebuie exersată dacă vrem să rămânem în picioare. Tot constituționaliștii americani spuneau: dacă oamenii ar fi sfinți, nu am avea nevoie de niciun Guvern, ar fi foarte simplu, oamenii ar fi ca sfinții și totul ar fi în regulă. Resursele și tot ce înseamnă regulile de conviețuire ar fi după regulile celeste. Oamenii nu sunt sfinți. Și atunci se pune întrebarea: Cine sunt cei care ne reprezintă? Cum îi menținem sub control? Mai ales cum îi împiedicăm să nu se transforme din slujitorii puterii în stăpânii puteri? Și aici vine Montesquieu și ne oferă acest răspuns: Oricine are putere are tendința de a abuza de ea. Până unde merge? Până unde întâlnește limite. Ce limite? Limitele legii. Limitele, de fapt, ale statului de drept, putere contra putere, adică nu indivizi contra indivizi, ci putere versus puteri, în asigurarea echilibrului și a separației puterilor în stat. Și de aici, cred, mă bucur extraordinar de mult de această dezbatere extrem de serioasă, care, până la urmă, face diferența între o societate democratică, în care cu toții dorim să trăim, cu toții vrem binele acestei țări, e adevărat, din unghiuri diferite, dar vrem să fim o democrație, și nu un regim care să alunece spre o dimensiune autoritară sau de altă natură. Doar dacă ne uităm la unele țări din fostul bloc comunist care au din nefericire accente de un asemenea derapaj. România nu trebuie să aibă niciodată un derapaj care să ne ducă într-o altă direcție, dar, pentru aceasta, trebuie asemenea dezbateri, trebuie conștiință civică și acționat, așa, ca mersul pe bicicletă, pentru consolidarea democrației. Întâmplător sau nu, anul acesta avem 70 de ani de la adoptarea Convenției Europene a Drepturilor Omului. A intrat ea trei ani mai târziu în vigoare, dar în ʼ50 s-a adoptat, și, de asemenea, în articolul 16 din Declarația Franceză a Drepturilor Omului sunt două lucruri fundamentale care mi-au rămas eterne: Orice societate în care garanția drepturilor nu este asigurată și separația puterilor împlinită nu este o societate democratică. Și de aici consider că aceste două lucruri trebuie să prevaleze, și oricât de grea ar fi democrația, să nu uităm de respectarea drepturilor și libertăților cetățenești, pentru că până la urmă ele fac diferența între democrație și autoritarism. Preferăm, nu cum spun americanii, să ai persoane vinovate potențial pe stradă, decât să ai în închisoare o persoană nevinovată. Să te asiguri că regulile dreptului protejează libertatea individuală. Acum în starea de urgență m-am uitat pe Comisia de la Veneția și care are o frază emblematică și care cred că trebuie să ne anime și pe noi, și spune așa: Even in a state of public emergency the fundamental principle of the rule of law must prevail. Deci statul de drept nu adoarme niciodată , nici în stare de urgență, și nu poate fi pus în paranteză. Și din acest punct de vedere voi fi, am fost și voi susține întotdeauna un regim care să asigure echilibrul puterilor, respectarea separației puterilor în stat și ca dreptul să prevaleze în fața oricărei decizii arbitrare, pentru că arbitrarul nu poate fi temperat decât prin drept și prin forța dreptului. Și acum, răspunzând la întrebarea dumneavoastră, a doua parte a intervenției domnule profesor Stoica, distinși colegi. Da, avem o situație atipică. Domnul președinte Cazanciuc a spus-o. În general democrația funcționează după regula de bază, alegeri, majoritate, Guvern care rezultă din această majoritate și care propune Parlamentului legi pentru împlinirea programului de guvernare. Acum avem o majoritate la Palatul Victoria și o altă majoritate în Parlament, care nu se întâlnesc decât foarte rar. Aceste două viziuni, pentru că rezultă din două opțiuni ideologice diferite. Nu trebuie să ne deranjeze acest lucru, ele rezultă din voința oamenilor în ultimă instanță și din evoluția jocului politic, dar situația de astăzi este și o consecință a acestei situații atipice când un Guvern nu își poate pune în practică programul de guvernare pentru că Parlamentul are o altă majoritate care stă și acționează în baza unui alt program de guvernare. Și atunci, apar asemenea situații de incertitudine care în democrația aceste lucruri vor fi tranșate și rezolvate până la urmă de arbitrul suprem, corpul electoral cu ocazia următoarelor alegeri care vor tranșa, repet, destinul României pentru următorii 4 ani de zile. De aici avem, de exemplu, acest ping-pong al stării de urgență, al stării de alertă, și aici aș vrea să atac alt subiect, și poate domnul Cazanciuc mă lămurește. Eu tot nu înțeleg un lucru și, repet, nu vreau să avem o discuție politică, vreau una de drept substanțial, în primul rând. Care a fost raționamentul ca, în Legea adoptată de către Parlament cu privire la starea de alertă, să se introducă faptul că o Hotărâre de Guvern prin care se declară starea de alertă, să fie aprobată de către Parlament și chiar modificată de către acesta? Din start, ca un jurist care m-am uitat în Constituție, pare că înfrânge principiul separației puterilor în stat, unde competența este foarte clar și precis delimitată. Parlamentul elaborează legea, Guvernul execută legea și o pune în aplicare. Dacă Parlamentul și face legea și și execută legea, practic, avem o confuzie a puterilor. Nu putem spune că Parlamentul beneficiază de acea autoritate că poate să facă orice. Era un principiu britanic, profesorul Stoica menționa, din 1215 în Magna Charta Libertatum, asta apropo de experiența democratică a Marii Britanii și a României dacă ne uităm, când noi eram pe vremea lui Gelu, Glad și Menumorut, ei vorbeau de protejarea cetățenilor în raporturile cu prerogativele regale. Dar, în spatele fiecărei legi trebuie să fie o lege, și în spatele Parlamentului trebuie să fie Constituția, și atunci nu înțeleg de ce s-a pus această precizare. Pot să înțeleg și sunt întru totul de acord, domnule președinte Cazanciuc. Rolul Parlamentului este extrem de important și în vremurile situațiilor de urgență, dar rolul Parlamentului trebuie să se exprime prin funcția de control care ține de esența democrației în funcționarea raportului dintre puterile statului. Adică, poate o stare de urgență, da, o admite sau respinge, instituită prin decret. O stare de alertă e o soră mai mică, mai puțin periculoasă decât starea de urgență, așa cum a considerat legiuitorul constituant, deci nu prin decret al președintelui României. Atunci, dacă amestecăm lucrurile, evident că apare această neînțelegere în rândul opiniei publice când cei de la Guvern spun: „Avem încă pericolul prezent al pandemiei, acționăm cu prudență, nu pierdem ce am câștigat”, de cealaltă parte opoziția vine și spune: „Doamne, nu, să liberalizăm cât mai mult, să nu oprim nimic”. Nu există două categorii de români în țara asta, unii care vor binele și alții care vor răul, respectiv la Guvern și la Parlament. Toți vor binele acestei țări, dar o coerență este necesară pentru că la firul ierbii oamenii asta înțeleg. „Domnule, stai un pic că nu e adevărat, ceva nu e în regulă aici, dacă unii spun una, unii spun alta”. Răul primordial stă și în aceste reglementări legale, și eu sincer nu înțeleg iarăși pe de altă parte de ce Curtea Constituțională, care acum are pe masă din 3 iunie, o excepție de neconstituționalitate invocată direct de Avocatul Poporului, cu privire la neconstituționalitatea aceste prevederi din legea care vizează starea de alertă adoptată de Parlament, și a programat termen 9 iulie, adică la momentul expirării instituirii celei de a doua stări de alertă. Adică, din nou, ne lasă să plutim într-o ceață, după care să vină să spună: „Tot ce ați făcut, știți, a fost neconstituțional”. Cred că și aici, Curtea Constituțională, pentru că atunci scuzată să îmi fie expresia, altora a fost mult mai, când era domnul președinte Zegrean aborda cu celeritate, îmi amintesc prima ordonanță de urgență pe care am emis-o cu privire la cumulul pensiei cu salariul, în șapte zile a declarat-o neconstituțională pe bună dreptate. Adică a pus în practică interdicția de a reglementa prin ordonanță de urgență afectarea în sens negativ a drepturilor și libertăților cetățenești. La șapte zile a declarat-o neconstituțională, și am intrat cu lege în Parlament unde am stabilit un plafon și așa mai departe. Acum de ce ne trebuie trei săptămâni sau o lună de zile, din 3 iunie până în 9 iunie, să judecăm în plină pandemie o excepție și să lămurească acest aspect, dacă e constituțional sau nu. Eu cred că e neconstituțional, dar până la urmă Curtea va fi aceea care va tranșa definitiv și fără comentarii de altă natură. Deci, iar răul primordial dacă tot desfacem firul, este undeva în ceea ce am contribuit cu toții, la generalizarea nepermisă a ordonanțelor de urgență, pentru că legiuitorul constituant în ‘91, cum spune domnul Cazanciuc, asta a fost, în stare de pandemie, în stare de cataclism, în stare de cutremur și alte evenimente de acest fel să avem ordonanțe de urgență. Noi le-am generalizat, am venit în 2003 și am zis Hai să punem o frână și am pus acea prevedere că nu pot afecta drepturile și libertățile cetățenești și acum nu pot emite ordonanțe de urgență legate de pandemie, prin care să afectezi drepturi și libertăți cetățenești care ar fi imediat supuse controlului Parlamentului și le-ar putea infirma, pentru că nu poți emite ordonanțe de urgență. Și atunci Am creat o struțo-cămilă cu această Hotărâre de Guvern care e aprobată de Parlament în mod neconstituțional dar și Parlamentul trebuie să aibă o voce de spus, eu sunt întru totul de acord, dar consider că genul acela de activitate precum a fost controlul Curții de Conturi asupra măsurilor dispuse. Excepțională măsură, chiar dacă mă visează ca primar, Curtea de Conturi e la mine de două săptămâni aici, verifică legalitatea fiecărei decizii pe care am luat-o ca primar, și o salut și pun toate documentele la dispoziție, pentru că sunt bani publici și trebuie să dăm socoteală pentru ei. O decizie a Parlamentului foarte bună. Sau invitarea prim-ministrului, moțiuni simple, Doamne ferește, moțiune de cenzură și alte activități, și alte activități acolo trebuie să fie esența Parlamentului să controleze stările de alertă, la starea de urgență poate să o admită sau să o respingă, dar acum de a aproba și chiar de a modifica, induce în opinia publică o stare de incertitudine care cu greu poate fi explicată de către juriști. Cam aceasta a fost o primă intervenție, salutând încă o dată cu respect distinșii invitați.

Valeriu Stoica: Mulțumesc, domnule primar, pentru această intervenție! Și eu sunt de acord că nu este vorba de nicio intenție polemică în ceea ce ați spus, aici este vorba de chestiuni juridice care trebuie privite de noi, în primul rând, ca specialiști, chiar dacă avem sau n-avem o anumită situare politică. Până la urmă însă, situațiile acestea sunt inevitabile pentru că atunci când ne aflăm într-o oarecare, să îi spun așa, situație atipică din punctul de vedere al funcționării democrației, este firesc să avem asemenea disfuncționalități, dacă se poate spune că o disfuncționalitate este firească. Dar în momente de așezare atipică a mecanismelor democratice, asemenea situații apar. Dumneavoastră spuneați că avem o majoritate la Palatul Victoria și altă majoritate în Parlament. Nu, la Palatul Victoria nu avem majoritate, acolo avem o minoritate, și avem o majoritate în Parlament. De aici izvorăște această situație dificilă, pentru că ceea ce este tipic în guvernare este ca între Guvern și Parlament să existe un acord, în ideea de majoritate parlamentară. Guvernul este expresia unei majorități. Și acest Guvern a apărut ca expresie a unei majorități, dar a fost o majoritate temporară, a durat puțin, și după aceea s-a constituit o altă majoritate care nu mai este în acord cu Guvernul. Dar și asta ține de modul de funcționare al democrației, și aici încă o dată vă spun că deși mulți ar putea să creadă că asta este o slăbiciune a democrației, eu cred că în realitate este o dovadă a forței democrației și a forței dreptului, pentru că permite ca lucrurile să funcționeze chiar în asemenea situații atipice. Dar pentru că până acum au vorbit oameni care au implicare politică, chiar dacă.

Robert-Marius Cazanciuc: Doar un minut. Doar un minut, doar un minut.

Valeriu Stoica: Da, imediat, Robert. Chiar dacă sunt și profesioniști ai dreptului, pentru că aici nu sunt doar oameni politici, sunt în primul rând profesioniști ai dreptului. O să vreau să ascultăm în continuare după ce îi dau un minut cuvântul lui Robert, să vedem ce ne spune un jurist care n-a fost niciodată om politic, mă refer la Florentin Țuca, dar înainte de a-i da cuvântul îl rog pe Robert să intervină.

Robert-Marius Cazanciuc: Am dat drumul la cronometru. Îmi aduc aminte cu foarte mare plăcere. În urmă cu 10 ani de zile eram la Ministerul de Externe și am lucrat cu domnul prim-ministru Boc cu creionul în mână pe anumite situații complicate într-o situație de criză pentru România la acea vreme. Majoritatea parlamentară de astăzi a dat votul de încredere unui Guvern. Nu s-a gândit niciodată acea majoritate parlamentară că, spre exemplu, Guvernul nu va veni să discute la nivelul Parlamentului, de principiu, soluțiile de pus în practică într-o situație de pandemie, care ne privea pe noi toți. Da, așa este, este o soluție inedită găsită în Parlament, dar este o soluție dată, din păcate, de lipsa de dialog. Nu întâmplător am vorbit de cooperarea dintre puteri, nu întâmplător am vorbit de anii ’90, când puterea și opoziția stăteau la aceeași masă, și, înainte de a tranșa anumite lucruri, se consultau pe soluțiile de urmat. Din păcate, în acest moment nu avem un dialog între Parlament și Guvern. N-am văzut, din păcate, un proiect de act normativ transmis spre consultare, nu spun publică, măcar membrilor Parlamentului care au dat votul de încredere acestui Guvern. Lipsa de dialog politic ne-a adus în situația de a găsi soluții inedite juridic.

Valeriu Stoica: Mulțumesc, Robert! Spuneam că o să-l rog pe Florentin Țuca să intervină. Eu îmi amintesc de pe vremea când era student că avea de atunci vocația să devină un practician excelent al dreptului. A fost o vreme chiar și asistent la Facultatea de Drept din București. El este cel care până la urmă a făcut o opțiune clară și fermă în favoarea profesiei de avocat și de atunci a rămas fidel acestei opțiuni. Dacă fiecare dintre noi ceilalți într-un fel sau altul am avut ca să zic așa, un cumul de activități, Florentin Țuca a rămas devotat totdeauna profesiei și nu a cumulat-o cu alte profesii. Florentin, ai cuvântul.

Florentin Țuca: Vă mulțumesc, domnule profesor! Salut, distinșii invitați! Sunt foarte onorat de o asemenea companie, și aș începe prin a zice că sunt de acord cu dumneavoastră că invitația de astăzi este oarecum îndrăzneață, ba chiar mai mult, cred că a vorbi astăzi despre măreția Dreptului este oarecum cinic. În foarte scurte cuvinte, vă povestesc și eu despre relația mea cu măreția dreptului, și aș începe evocându-vă aportul dumneavoastră, domnule profesor. Eu am fost, în anii formării mele ca student și ca jurist, și prietenii mei apropiați o știu, chiar îndrăgostit de măreția și frumusețea Dreptului, și asta și grație dumneavoastră, și vă mulțumesc retroactiv. Și credeam sincer în relația de rudenie între drept și matematică, între drept și spirit cartezian, și credeam sincer în zicerile lui Cicero care vorbeau despre drept în termeni elogioși, dreptul fiind arta binelui și a dreptății. Ulterior când am început, după ‘93, practica în calitate de avocat, am decis să mă mărit cu măreția dreptului în practică, beneficiind și de existența unor exemple mărețe ale dreptului întruchipate de un splendid cod civil, Codul Napoleonian, și de o Constituție în facere, foarte proaspătă, adoptată când eu eram încă în facultate, și care în ciuda tuturor minusurilor și inconsistențelor ei, era remarcabilă prin aceea că statua rolul Parlamentului de organ legislativ suprem și reprezentativ al poporului român, marca în mod relativ clar separația puterilor în stat, principiu de care vorbea domnul prim-ministru Boc, consacra în mod relativ clar rolul unor instituții fundamentale pentru un regim democratic precum Curtea Constituțională și Avocatul Poporului, și, peste toate, reglementa într-o manieră din nou relativ precisă, regimul drepturilor și libertăților fundamentale. Astea sunt premisele în care eu am început activitatea mea practică, de proaspăt căsătorit cu măreția dreptului. Într-o a treia etapă, mariajul meu cu măreția dreptului a început să scârțâie, pentru că am fost confruntat cu, întâi de toate cu fenomenul instabilității legislative cronice de care vorbea prietenul Robert Cazanciuc, domnul președinte. Pe urmă cu o scădere a nivelului de profesionalism al actului de justiție, începând cu formarea studenților, și dumneavoastră domnilor profesori puteți confirma că nivelul de pregătire al studenților a scăzut de la an la an, și terminând cu nivelul de profesionalism și de rigoare al documentelor și actului de justiție în esența lui. Pe urmă, cu un exces al legiferării prin intervenția executivului, și am în vedere excesul de ordonanțe de urgență. În fine, în finalul unei asemenea etape mi-am dat seama de justețea acelui adagiu care spune că legile sunt precum crenvurștii, în momentul în care îți dai seama cum sunt făcute, te cam apucă greața. Și am în vedere aici politizarea excesivă a actului de justiție. Deceniul trecut a debutat, din păcate, cu o degradare, așa am văzut eu, iertare dacă sunt în dezacord cu opinia dumneavoastră. Eu am văzut o degradare a măreției Dreptului, o descompunere a ei, și atacul fulminant cel mai notabil a venit din partea dreptului penal represiv. Dreptul a fost, în cele mai triste cazuri, asociat cu dreptul represiunii, și asta s-a tradus printr-o sumedenie de abuzuri în numele unor țeluri care, în principiu, n-ar trebuie puse la îndoială, au existat înfrângeri ale unor principii sacre de drept, precum prezumția de nevinovăție și drepturile fundamentale ale omului, începând cu dreptul la apărare și dreptul la un proces rezonabil, și, în ceea ce ne privește pe noi, avocații, acest atac al dreptului penal represiv și al legislației înrudite cu dreptul penal a însemnat o subminare a poziției noastre ca apărători în societate, și îmi amintesc cu tristețe de discursul unui formator de opinie, n-o să-i dau numele, nu e relevant pentru discuția de față, care, vorbind studenților dumneavoastră, domnule profesor Stoica, în biblioteca Facultății de Drept, se adresa studenților și spunea că profesia de avocat este o profesie discutabilă din punct de vedere etic. În fine, în această etapă contemporană procesul degradării măreției dreptului se traduce printr-un trist transfer al autorităților și competențelor Parlamentului ca organ suprem de legiferare către executiv, o erodare a democrației reprezentative și o înlocuire, sunt semne de înlocuire a democrației reprezentative cu o autocrație tehnocrată. În al doilea rând, constat o vizibilă erodare, restrângere, suprimare a drepturilor și libertăților fundamentale care, cu tristețe o afirm, este aplaudată de majoritatea concetățenilor, și aplaudată și de foarte multe autorități, și cred că suntem martorii unei înlocuiri, o spun cu toată răspunderea și îmi cântăresc cuvintele, cred că regimul democratic este din ce în ce mai des pus între ghilimele. Democrația și statul de drept sunt foarte adesea, sau trebuie puse între ghilimele, și constatăm o înlocuire a acestor, sau tendințe de înlocuire a acestui regim pe care ne-a plăcut să-l numim democratic, cu un fel de totalitarism inversat așa cum îl numea un profesor american, că tot vorbea domnul prim-ministru Boc de doctrina americană, pe care-l cheamă Wolin. Cam astea sunt etapele relației mele cu măreția dreptului, de la îndrăgostit la concubin, de la concubin la mireasă, de la mireasă în proces de divorț. Mă tem că măreția dreptului trebuie să-și caute niște avocați foarte serioși și competenți pentru că atacurile sunt extrem de insidioase și foarte bine organizate.

Valeriu Stoica: Mulțumesc, Florentin. Eu cred că o dovadă a măreției dreptului este chiar intervenția ta, o dovadă a măreției democrației este chiar intervenția ta, pentru că oricâte vulnerabilități ar avea sistemul democratic, oricâte fenomene de decădere și degradare ar avea, cât timp funcționează totuși instituțiile de bază ale democrației și în primul rând, cele care au în vedere separația puterilor și drepturile omului, cât timp aceste idei sunt prezente, asemenea momente de regres, de decădere, de degradare, sunt reversibile. Și cred că experiențele pe care tu le-ai evocat și fără îndoială aceste experiențe sunt trăite de tine și justifică această, cum să spun, raportare critică la ceea ce se întâmplă și s-a întâmplat în România, toată această chestiune o spun, sunt dovezi ale măreției dreptului și ale măreției democrației, pentru că o asemenea raportare critică, deschisă, curajoasă, n-ar fi fost posibilă dacă n-ar fi existat sistem democratic, și dacă noi vorbim aici și dezbatem aceste lucruri liber, cu toate accentele critice posibile, este pentru că sistemul democratic permite o asemenea dezbatere. Dar pentru că avem punctul de vedere al unui avocat prin excelentă, să vedem și punctul de vedere al unui avocat prin excelență dar care în același timp a fost și parlamentar, a făcut și politică, dar are și virtutea de a reuni toate perspectivele pentru că Uniunea Juriștilor este cea care reunește toate profesiile juridice din România. Domnule profesor Ioan Chelaru, cum vedeți aceste probleme și mai ales cum vedeți măreția dreptului în raport cu momentele de cădere a dreptului, cu momentele de degradare a dreptului, și mai ales în raport cu reversibilitatea acestor fenomene, pentru că eu cred că asta este virtutea și a dreptului, și a democrației, reversibilitatea de la rău spre bine și posibilitatea ca încet-încet ceea ce este rău să fie depășit.

Ioan Chelaru: Mulțumesc tare mult! Bună seara, domnule profesor! Bună seara distinșilor dumneavoastră invitați și celor care ne urmăresc. Incitantă tema, aș spune eu așa mai critic poate chiar decât domnul avocat Florentin, un pic grandilocventă, dar în măsură să ne țină sub această măreție pe toți indiferent de preocupările profesionale și cele umane dacă vreți, pe care le avem. Sunt multe lucruri de spus și începând de la domnul ministru Cazanciuc până la domnul primar Boc, maestrul Florentin, au venit cu câte un fragment mic din activitatea pe care o au și în care au simțit că fac parte, chiar dacă unii în procedură de divorț, din această măreție a dreptului, și au pus pe masă. E adevărat că noi putem pune puțin pe masă astăzi, eu aș fi vrut să putem repeta într-o altă formă și cu o altă temă ceea ce s-a propus. Ce vreau să spun, sunt de peste 40 de ani parte, mai mare, mai mică, mai activ, mai pasiv, în acest sistem. Multe lucruri sunt de spus, multe lucruri s-au realizat, și trebuie să o spunem din nou, fără adevăr nu există democrație și fără democrație nu am fi fost nici noi aici, și nici separația puterilor, și nici drepturile omului. Însă, experiența mea de câteva mandat în Parlament și experiența de avocat și experiența de la Uniune și experiența din viață, îmi permit să spun niște lucruri. Toată lumea a început cu sistemul legislativ, și, într-adevăr, sistemul legislativ este unul dintre cele care creează mari probleme dreptului și justiției. Cum noi avem pretenția, și pe bună dreptate, și societatea românească are pretenția că a trimis niște oameni în Parlament, în diverse sisteme de vot și, indiferent ce și cum, să reglementeze relațiile sociale existente în România, să adapteze ce vine de la Uniunea Europeană și oamenii să trăiască mai bine. Nu se poate. Și nu o să vă spună aproape nimeni de ce nu se poate. Stimați și distinși colegi, în Parlament, partidele politice fac un anumit gen de selecție a celor pe care îi trimit în Parlament. Populația vine și cenzurează candidații și ajung în Parlament colegi de diverse profesii, de diverse pregătiri, de diverse interese, iar noi, juriștii mai mult, poate, decât alții, așteptăm legile acelea aproape ideale pe care să le punem în practică. Să fie succinte, să fie corecte, să fie limpezi, să fie imediat aplicabile. Și întrebarea pe care sunt convins, și mai ales cei care au fost parlamentari și-au pus-o până acum, cine face aceste legi? Cine are pregătirea aceea de legistică, și nu vorbesc aici numai de redactare, vorbesc de esența legii, pentru că, spuneam un moment mai devreme, un act normativ răspunde unei relații sociale pe care trebuie să o reglementeze. Eu, când vin cu un proiect de lege, cu o inițiativă legislativă, sau Guvernul, cu un proiect de lege, uneori mai fac un studiu de impact, mai fac studii la diverse unități de specialitate. Dar de cele mai multe ori actele normative, sau amendamente, cum subliniați, la actele normative, vin pe bun simt, pe ideea unuia, și facem o asemenea redactare. E, asta este unul din motivele importante pentru care actele normative elaborate, la care se muncește, și să știți că se muncește, și în comisie, și în plen, colegii care sunt și acum în Parlament, dar pot să vă spun și eu după atâția, atâția și atâția ani că se muncește mult, nu reușesc, 1, să aibă redactarea dorită, 2, să reglementeze în totalitate sau în cea mai mare parte din relația socială. Spuneam undeva o dată și o să repet, că viața face dreptul, iar dacă eu, Parlament, care trebuie să trimiți înapoi în viață reglementarea dorită și necesară, nu o fac, justiția vine și spune nu am cum să ți-o aplic sau ți-o aplic greșit sau fiecare instanță de judecată are altă viziune asupra unui act normativ. Asta este foarte pe scurt, plecând de la unul din ceea ce se spune, păcatele societății românești. Lipsa unui sistem legislativ coerent, suprapopulat, supradimensionat la 16.000 de acte normative. Știți foarte bine, aproape toți lucrați în case de avocatură, știți foarte bine că urmărim aceste lucruri. Asta ar fi o primă problemă și foarte importantă după părerea mea, și aici indiferent că discutăm de partide politice, discutăm de cetățeni cu o anumită cultură și o anumită responsabilitate, toată lumea va trebui să pună umărul se schimbe, să se schimbe acest lucru. Nu o să ne putem gândi la măreția Dreptului și la păstrarea acestuia, dacă facem vreodată o paralelă între un act normativ, și vorbesc numai de Codul civil, că atunci însemna să le facem mici de tot, dar, într-un act normativ normal, aplicabil, și acte normative care trebuie puse în aplicare și pentru care ministerele mai trimit 2,3,4 instrucțiuni de aplicare a actului normativ. Din acest punct de vedere, sigur că putem reveni asupra subiectului, dar cred eu că este un lucru la care toată societatea românească responsabilă și cei care doresc iar să întoarcă înapoi către oameni ceva din ce au avut, trebuie să pună numărul.

Transcrierile oferite de The Department sunt realizate de către lingviști profesioniști, cu experiență în transcrieri audio din domenii diverse. The Department, cu experiență din anul 2008, oferă varii servicii lingvistice. Mai multe informații aici: www.thedepartment.ro.