Susţineri potrivit cărora clauzele contractuale, care au stabilit în sarcina apelantului obligaţia de a achita costurile pentru serviciile medicale de care a beneficiat şi pentru zilele de internare în spital, sunt abuzive. Constatarea nulității recursului declarat

• NCPC: art. 175 alin. (1)
• NCPC: art. 425 alin. (1) lit. b)
• NCPC: art. 472 alin. (2)
• NCPC: art. 473
• NCPC: art. 483 alin. (3)
• NCPC: art. 486 alin. (1) lit. d)
• NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 1-8
• NCPC: art. 489 alin. (2)
• NCPC: art. 491 alin. (1)
• NCPC: art. 493 alin. (5)
• NCPC: art. 499

Prin cererea înregistrată la data de 19 aprilie 2016, pe rolul Tribunalului Brașov, sub nr. x/2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții B. și Spitalul Sfântul Constantin – S.C. C. S.A., solicitând instanței ca, în urma probelor ce se vor administra, să pronunțe o sentință, prin care să instituie în sarcina pârâților obligația de a-i achita, în solidar suma de 104.536 RON cu titlul de daune materiale, precum și suma de 300.000 euro, cu titlu de daune morale.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 660 din 29 martie 2022)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

În condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. și art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând cu prioritate excepția nulității recursului principal declarat de reclamantul A. prin raportare la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

În considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Corelativ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. stabilește că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar art. 489 alin. (1) din același act normativ prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, afară de cazul în care instanța de judecată ar invoca din oficiu motive de ordine publică.

Interpretarea acestor prevederi legale impune, totodată, și concluzia că cerința motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurentul să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluția și motivele cuprinse în hotărârea recurată. Prin urmare, cererea de recurs trebuie să conțină critici pertinente la adresa hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în ipotezele normative de la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. și, în același timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată pentru ca instanța învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv.

Ca atare, instanța de recurs nu poate examina decât susținerile ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunțate în apel care să permită încadrarea acestora în vreunul dintre motivele de recurs strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., normă de ordine publică.

Drept urmare, nu pot fi deduse judecății instanței de recurs argumente prin care se critică stabilirea situației de fapt ori interpretarea dată de instanțele de fond probelor administrate în cauză, având în vedere că instanța de recurs nu exercită un control judiciar asupra temeiniciei hotărârii recurate.

Prin intermediul recursului principal, în susținerea nelegalității deciziei civile nr. 1253/Ap din 14 decembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, reclamantul A. s-a prevalat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. sub aspectul pretinsei motivări lacunare a hotărârii menționate constând în preluarea considerentelor hotărârii apelate, însă argumentele oferite de acesta se rezumă, în prima parte a criticilor, la indicarea motivelor de nelegalitate prevăzute de textul de lege invocat, cerințele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. în ceea ce privește conținutul considerentelor unei hotărârii judecătorești a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității condiționate, reglementată de art. 175 alin. (1) C. proc. civ., precum și enumerarea ipotezelor care ar determina incidența acestui motiv de casare.

Prin cea de-a doua parte a criticilor, recurentul-reclamant pune în evidență paragrafului 2 de la pagina 13 al considerentelor hotărârii atacate, reluarea aspectelor ce țin de neanalizarea completării cererii de chemare în judecată în ceea ce privește clauzele abuzive și anularea acestora date fiind împrejurările încheierii acordului de plată cu intimata C. S.A., conținutul unor articole prevăzute de Legea nr. 296/2004 și Codul consumului în ceea ce privește condițiile ce se cer a fi îndeplinite cumulativ pentru a se reține caracterul abuziv al unei clauze contractuale privind prestarea serviciilor medicale, vicierea consimțământului recurentului-reclamant prin exercitarea violenței și folosirea unor mijloace ilicite, precum și sancțiunea ce intervine în cazul încheierii contractului având ca bază o cauză ilicită.

O atare expunere în forma reclamată de parte nu se circumscrie unor veritabile critici susceptibile de cenzură în recurs în lipsa evidențierii argumentele esențiale care nu au fost avute în vedere de către instanța de apel sau o altă critică total ignorată de instanță, mențiunea motivării lacunare a deciziei atacate fiind una generică în circumstanțele relatării unor aspecte ce țin de respectarea exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și a reiterării ad litteram a criticilor formulate în etapa procesuală anterioară asupra cărora instanța de apel s-a pronunțat, potrivit considerentelor expuse în conturarea soluției adoptate:

„(…) criticile apelatului referitoare la clauzele abuzive din acordul de plată încheiat cu intimata C. S.A. sunt neîntemeiate. apelantul, în deplină cunoștință de cauză a ales să apeleze la serviciile medicale constând în internarea în vederea efectuării unei intervenții chirurgicale la o unitate medicală din cadrul sistemului privat de sănătate, motiv pentru care potrivit clauzelor specifice contractelor sinalagmatice, și-a asumat anumite obligații în schimbul serviciilor de care a beneficiat, respectiv obligația de a achita costurile aferente acestor prestații.

În acest context susținerile apelantului potrivit cărora clauzele contractuale care au stabilit în sarcina sa obligația de a achita costurile pentru serviciile medicale de care a beneficiat și pentru zilele de internare în spital sunt abuzive nu au temei legal”.

Așadar, argumentele recurentului-reclamant prezentate drept motive de recurs, neconținând critici, în sens propriu, împotriva deciziei atacate, în ceea ce privește una dintre ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cea a nemotivării, din moment ce nu sunt altceva decât afirmațiile aceleiași părți făcute în fața instanței a cărei hotărâre se atacă, dar care și-au primit o dezlegare prin hotărârea recurată, astfel cum s-a arătat anterior, nu respectă rigorile impuse de art. 488 C. proc. civ., neputând fi apreciate ca reprezentând critici de nelegalitate a hotărârii recurate, apte a fi încadrate în motivul de casare reclamat.

Cum recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept, iar în calea de atac extraordinară a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ci obiectul exclusiv al judecății îl constituie legalitatea hotărârii recurate, Înalta Curte constată că, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel, astfel cum au fost menționate în considerentele deciziei recurate și fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentul-reclamant a nesocotit existența judecății anterioare și natura căii de atac a recursului.

Deși a învederat incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în expunerea motivelor de recurs nu se identifică prevederile de drept material pretins a fi încălcate sau aplicate în mod greșit de către instanța de apel, ci se invocă nelegalitatea soluției date apelului prin prisma raportului de expertiză medico-legală nr. x din 16 ianuarie 2017 efectuat de Serviciul Județean de Medicină Lgeală Brașov, a concluziilor suplimentului la raportul de expertiză, precum și a raționamentului instanței de apel, potrivit căruia:

„nu există documente medicale, argumente (ancheta epidemiologică) care să susțină afirmația că injecția cu Escherichia Coli și Klebsiella Pneumonia ear reprezenta o infecție nosocomială (…)”.

La acestea se adaugă și o pretinsă încălcare a dreptului la apărare prin prisma faptului că proba testimonială propusă de către recurent a fost respinsă de către instanța de apel, probă care ar fi relevat o altă situație de fapt decât cea reținută prin raportul de expertiză medico-legală.

În acest context, se impune a fi menționat că atributul stabilirii situației de fapt și al aprecierii probelor utile spre această finalitate, adică a rejudecării fondului, aparține în mod exclusiv instanțelor de fond, nefiind permisă instanței de recurs o substituire în prerogativele determinate de lege câtă vreme obiectul și scopului recursului sunt reglementate, în mod imperativ, prin dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora:

„recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile”.

În ipoteza în care au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în cele două teze descrise în cuprinsul acestui text legal – hotărârea a fost dată cu interpretarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, recurentul-reclamant era dator să expună critici ce ar fi presupus identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanța de apel încalcă sau reprezintă o aplicare greșită a acestor norme de drept material, dându-le o altă interpretare sau aplicare decât cea avută în vedere de legiuitor, care să se grefeze pe raționamentul curții de apel și care să tindă a demonstra nelegalitatea judecății finalizate prin decizia recurată, aspecte ce nu se regăsesc, însă, în cuprinsul cererii de recurs în analiză.

Simpla nemulțumire a părții în privința hotărârii pronunțate nu este suficientă pentru a duce la casarea acesteia, după cum nu este suficientă nici afirmația generală că hotărârea este nelegală cât timp condiția dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., din moment ce partea a avut la dispoziție o rejudecare a fondului în apel.

Instanța de apel a apreciat, în contextul procesual analizat, că, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile pentru a se reține existența malpraxisului, reținând ca o concluzie:

„susținerile apelantului A. potrivit cărora i-a fost încălcat dreptul la îngrijiri medicale atât cu ocazia efectuării intervenției chirurgicale, cât și ulterior, prin faptul că nu a fost consultat potrivit așteptărilor sale și că s-a contaminat cu infecție nosocomială nu au fost dovedite, concluziile medicilor legiști susținând în unanimitate contrariul, respectiv că intervenția chirurgicală a fost necesară, efectuată corect și la timp, că perforația intestinului gros nu a putut fi produsă de această intervenție chirurgicală, că nu există un protocol obligatoriu pentru programarea la control și la pansament, precum și că nu este certă sursa spitalicească a infecției cu Escherichia Coli și Klebsiella Pneumoniae, ci este posibilă sursa digestivă a infecției, infecția postoperatorie a plăgii operatorii fiind tratată corect”.

Înalta Curte observă că recurentul-reclamant nu a opus niciun argument de nelegalitate cu privire la considerentele deciziei atacate, indicând formal incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sub aspectul normelor aplicate greșit de către instanța de apel, cât timp o reiterare a unor chestiuni ce țin de întrunirea condițiilor existenței malpraxisului în raport de circumstanțele factuale ale cauzei și îndreptățirea la repararea prejudiciului de ordin material și moral, ce au făcut obiectul analizei instanței de apel, excedează scopului recursului, instituit de art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia în recurs se realizează controlul judiciar de către instanța superioară celei care a pronunțat decizia în apel, instanță care nu rejudecă fondul pricinii, ci verifică legalitatea, iar nu temeinicia hotărârii recurate, prin prisma regulilor de drept aplicabile.

Așa fiind, cum recurentul-reclamant nu aduce critici concrete deciziei și nu combate dezlegările jurisdicționale punctuale date de instanța de apel, sancțiunea care intervine, în sensul prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., este cea a nulității, care operează nu doar atunci când recursul este nemotivat, ci și atunci când criticile propriu-zise nu sunt susceptibile de încadrare în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Cum, în cauză, nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, pentru argumentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) din același act normativ, va constata nul recursul principal declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1253/Ap din 14 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

În ceea ce privește recursurile provocate declarate de pârâții B. și C. S.A. împotriva aceleiași decizii, se reține incidența dispozițiilor art. 491 alin. (1) raportat la art. 473 coroborat cu art. 472 alin. (2) C. proc. civ., în conformitate cu care, dacă recursul principal este respins pentru vreun motiv care nu implică cercetarea fondului, recursul provocat rămâne fără efect.

Sursa informației: www.scj.ro.