Solicitare privind obligarea pârâţilor la recalcularea salariului de bază al reclamanţilor, plata actualizată a sumei rezultate, eliberarea adeverinţelor cu privire la salariul de bază recalculat și calcularea şi virarea la bugetul asigurărilor sociale de stat a diferenţelor de contribuţii sociale

• C. muncii: art. 269 alin. (3)
• NCPC: art. 133 pct. 2 teza I
• NCPC: art. 135 alin. (1)
• NCPC: art. 59

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, sub nr. de dosar x/2022 s-a solicitat obligarea pârâților la recalcularea salariului de bază al reclamanților începând cu data de 01.03.2018/data angajării, pe toată durata existenței raporturilor de muncă și obligarea pârâților la plata sumelor reprezentând diferența dintre salariul încasat de reclamanți – directori financiari contabili, și salariul de bază al managerului din cadrul angajatorului, diminuat cu 15% pentru spitale cu peste 400 de paturi, respectiv diminuat cu 10% pentru spitale cu până la 400 de paturi; obligarea la plata actualizată a sumei rezultate, în funcție de coeficientul de inflație la data plății efective, la dobânda legală penalizatoare aferentă acestei sume; obligarea pârâților angajatori la eliberarea adeverințelor cu privire la salariul de bază recalculat; obligarea pârâților angajatori la calcularea și virarea la bugetul asigurărilor sociale de stat a diferențelor de contribuții sociale, corespunzător recalculării salariului de bază de la data modificării legii nr. 153/2017 (martie 2018) și în viitor, pe toată durata existenței raporturilor de muncă, respectiv depunerea unei declarații rectificative la casa de pensii, cu cheltuieli de judecată.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 695 din 21 martie 2023)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Alba competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe – Tribunalul Cluj și Tribunalul Alba – s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte, în calitate de instanță imediat superioară și comună instanțelor aflate în conflict, va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Înalta Curte reține că obiectul cererii de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, sub număr de dosar x/2022, îl reprezintă drepturile bănești solicitate de reclamanții A. și B., împreună cu alți 68 de reclamanți în contradictoriu cu pârâții Spitalul Județean de Urgentă Alba Iulia și Spitalul de Pneumoftiziologie Aiud, alături de alți 68 de pârâți, unități spitalicești, fiind de necontestat faptul că prezentul litigiu are caracterul unui conflict individual de muncă, astfel cum prevăd dispozițiile art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, conform cărora: „conflictul de muncă ce are ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligații care decurg din contractele individuale și colective de muncă ori din acordurile colective de muncă și raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, precum și din legi sau din alte acte normative”.

Se observă că Tribunalul Cluj a dispus disjungerea cererii de chemare în judecată înregistrată inițial sub nr. x/2022, în privința reclamanților care nu au domiciliul pe raza județului Cluj, formând dosare noi în funcție de domiciliile acestora.

În dosarul nr. x/2022, în legătură cu care s-a ivit conflictul negativ de competență supus analizei, Tribunalul Cluj a admis excepția necompetenței sale teritoriale de soluționare a cauzei pentru reclamanții A. și B., cu domiciliul în raza de competență a Tribunalului Alba și locul de muncă în Județul Alba, dispunând declinarea competenței de soluționare a acțiunii în privința acestor reclamanți, în favoarea Tribunalului Alba.

Problema care a generat desesizarea instanțelor aflate în conflict o constituie interpretarea diferită a prevederilor art. 269 alin. (3) din Codul muncii, raportat la art. 59 C. proc. civ., din perspectiva competenței teritoriale de soluționare a litigiului.

Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii, cererile având ca obiect conflicte de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

Se constată, totodată, că, prin art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, normă specială intrată în vigoare ulterior Codului muncii, s-a realizat o derogare de la prevederile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, în legătură cu competența de soluționare a conflictelor individuale de muncă în care reclamant este angajatul, fiind reglementată o competență alternativă, în favoarea instanței de la locul de muncă sau a instanței de la domiciliul reclamantului.

Într-adevăr, în temeiul dispozițiilor art. 269 alin. (3) din Codul muncii, în caz de coparticipare procesuală cererea de chemare în judecată având ca obiect un conflict de muncă poate fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți. Însă, în cauză, pentru părțile din dosarul inițial înregistrat pe rolul Tribunalului Cluj, sub nr. x/2022, a reținut instanța că nu se află în situația de coparticipare procesuală, astfel cum este reglementată prin art. 59 C. proc. civ., care stipulează că mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligație comună, dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză, ori dacă între ele există o strânsă legătură.

În acest sens, Tribunalul Cluj a constatat că fiecare dintre reclamanți are un raport distinct cu câte un pârât din prezentul dosar și, dacă, în general, majoritatea reclamanților au încheiat un contract de administrare cu spitalul la care își desfășoară activitatea, sunt și reclamanți care nu au încheiat un astfel de contract ci sunt numiți prin ordin de către Ministerul Sănătății sau prin dispoziția Președintelui Consiliului Județean, situație în care trebuie introduși în cauză și emitenții ordinelor de numire. De asemenea, salarizarea fiecăruia dintre reclamanți este una distinctă, în funcție de mai multe criterii, printre care și categoria spitalului în care își desfășoară activitatea reclamanții.

Astfel, fiecare dintre reclamanți urmărește recunoașterea unor drepturi subiective proprii, în virtutea unor raporturi individuale de muncă derulate în cadrul unor pârâte, unități spitalicești, diferite, chiar dacă solicitarea dedusă judecății și modalitatea de cercetare a cauzei sunt comune.

De asemenea, Înalta Curte reține că pentru o parte dintre reclamanți, Tribunalul Cluj a luat măsura disjungerii și a constituit dosare separate, împrejurare ce face să dispară legătura dintre acestea, constând în finalitatea comună prefigurată, întrucât măsura disjungerii împiedică prorogarea de competență ce operează ca urmare a dispozițiilor art. 269 alin. (3) din Codul muncii.

În concret, măsura disjungerii este o măsură administrativă ce a precedat dezînvestirea Tribunalului Cluj, măsură ce nu poate fi cenzurată de instanța învestită cu prezentul regulator de competență.

În consecință, nu se poate considera că, în raport de prevederile art. 269 alin. (3) Codul muncii, Tribunalul Cluj, competent să judece cauza pentru reclamanții din dosarul nr. x/2022, care au domiciliul pe raza județului Cluj, este competent să judece și cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții din dosarul disjuns, nr. x/2022, care nu au nici domiciliul în circumscripția Tribunalului Cluj și nici locul de muncă în Județul Cluj, ci pe raza teritorială a Județului Alba, întrucât, astfel cum s-a arătat mai sus, nu operează prorogarea legală de competență.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 135 alin. (2) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența teritorială de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâții Spitalul Judetean de Urgentă Alba Iulia și Spitalul de Pneumoftiziologie Aiud, în favoarea Tribunalului Alba.

Sursa informației: www.scj.ro.