Solicitare privind obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei ce reprezintă prejudiciul material cauzat prin lipsirea reclamantului de folosinţa terenurilor din proprietatea sa, ca urmare a ocupării abuzive prin asfaltarea unei străzi. Modalitatea de stabilire a prejudiciului

• NCPC: art. 174
• NCPC: art. 444
• NCPC: art. 488 pct. 5

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Gorj, la 29 octombrie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Tg-Jiu, reprezentată prin primar B., B., primar al municipiului Tg-Jiu și C., fost primar al Municipiului Tg-Jiu, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților, în solidar, la plata unei despăgubiri pentru ocuparea abuzivă a terenurilor proprietatea sa prin construcția unor drumuri publice, fără acordul său și fără o dreaptă și prealabilă despăgubire, precum și pentru beneficiul nerealizat de pe unul din terenuri ca urmare a împiedicării folosirii acestuia conform destinației inițiale.

A solicitat, astfel, să fie obligați pârâții, în solidar, la plata sumei de 189.486 euro, cu dobânda legală de la data producerii prejudiciului la data plății, sumă ce reprezintă prejudiciul material cauzat prin lipsirea reclamantului de folosința imobilului înscris la nr. cad. x și CF x, ca urmare a ocupării abuzive prin asfaltarea unei străzi și amplasarea de utilități publice pe o parte semnificativă din terenul ce îi aparține în proprietate începând cu finele anului 2015, beneficiul nerealizat ca urmare a pierderii șansei valorificării întregului teren conform intenției proprietarului reclamant, precum și daune morale pentru prejudiciul suferit ca urmare a stresului cauzat de perioada îndelungată în care s-a luptat cu autoritățile pentru apărarea dreptului său de proprietate, de pierderea șansei și oportunității valorificării imobilului, dar și a sănătății afectate de acest stres, conform dovezilor de la dosar.

A mai solicitat obligarea pârâților la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosință a terenului și imposibilitatea valorificării sale, calculate la valoarea de 2000 euro pentru fiecare lună, începând cu data introducerii acțiunii și până la plata efectivă a despăgubirilor astfel solicitate.

Totodată, în baza dispozițiilor art. 453 din C. proc. civ., a solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Conform precizărilor formulate de reclamant la data de 16.11.2018, suma de 189.486 euro este compusă din 87.486 euro despăgubiri materiale, 72.000 euro beneficiu nerealizat și 30.000 euro daune morale.

Prin întâmpinare, pârâtul C. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, învederând că mandatul său de primar a încetat la sfârșitul anului 2016. La rândul său, pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Tg-Jiu reprezentată prin primar B. a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

(Î.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1244 din 22 iunie 2023)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte reține următoarele:

În esență reclamantul a solicitat obligarea pârâților în solidar la plata sumei de 189.486 euro, compusă din 87.486 euro despăgubiri materiale, 72.000 euro beneficiu nerealizat și 30.000 euro daune morale. A învederat că această sumă reprezintă prejudiciul material cauzat prin lipsirea reclamantului de folosința terenurilor proprietatea sa urmare a ocupării abuzive prin asfaltarea unei străzi, fără a fi fost despăgubit, beneficiul nerealizat urmare a pierderii șansei valorificării întregului teren conform intenției proprietarului, de a-l închiria unor terți, precum și daune morale pentru prejudiciul suferit urmare a stresului cauzat de perioada îndelungată în care s-a luptat cu autoritățile pentru apărarea dreptului său de proprietate. Totodată, a solicitat obligarea pârâților la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosință a terenului și imposibilitatea valorificării sale, calculate la valoarea de 2.000 euro pentru fiecare lună, începând cu data introducerii acțiunii și până la plata efectivă a despăgubirilor astfel solicitate.

Instanța de apel a admis în parte această solicitare și a reținut că reclamantul deține în proprietate două terenuri, unul de 7.125 mp și unul de 1.166 mp.

În urma probatoriului administrat, a rezultat, ca situație de fapt, că suprafața de 1.166 mp, cu categoria de folosință extravilan arabil, nu a fost afectată de drumul construit de Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Tg-Jiu ce deservește, ca și cale de acces, fondurile vecine, terenul fiind inclus în curțile proprietarilor proprietăților private limitrofe. Pe acest teren nu au fost efectuate nici măcar parțial lucrări publice.

În ceea ce privește terenul de 7.125 mp, instanța a constatat că doar 208 mp sunt ocupați de drumul de acces și că pe acel teren nu au fost edificate rețele de utilitate publică. A apreciat că asupra terenului reclamantul nu a pierdut dreptul de folosință sau dreptul de dispoziție, însă proprietatea este indisponibilizată în fapt fără ca acesta să beneficieze de o prealabilă și dreaptă despăgubire.

A mai reținut că unitatea administrativ-teritorială răspunde delictual pentru exproprierea de fapt și este ținută a-l despăgubi pe reclamant cu valoarea de piață a terenului de 208 mp și cu lipsa de folosință pe 3 ani anteriori. A respins cererea cu privire la acordarea daunelor morale și a constatat, în ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâtului C., că această chestiune nu a făcut obiectul criticilor din apel. Referitor la cei doi pârâți persoane fizice, chemați în judecată în considerarea funcției de primar deținute, a apreciat că faptele imputate acestora vizează activitatea instituției primarului și deci răspunderea revine unității administrativ-teritoriale.

În baza solicitării reclamantului și a pârâtului C., aceeași instanță a pronunțat o hotărâre de completare a dispozitivului deciziei recurate în sensul că a obligat unitatea administrativ-teritorială să plătească reclamantului dobânda legală pe perioada acordării prejudiciului. Instanța de apel a respins cererea reclamantului privind obligarea aceleiași pârâte la plata unor despăgubiri rezultate din pierderea unui șanse concretizate în posibilitatea valorificării întregului teren prin închiriere, apreciind că prejudiciu material invocat nu a fost probat. De asemenea, a respins celelalte petite din cererea de completare formulată de reclamant referitoare la plata unei despăgubiri care să includă, pe lângă beneficiul nerealizat pe terenul de 208 mp pe ultimi 3 ani, și beneficiul nerealizat pe același teren pe cei 3 ani ulteriori introducerii acțiunii, precum și plata cheltuielilor de judecată aferente, reținând că s-a pronunțat asupra acestui aspect prin hotărârea principală. A admis cererea de completare a hotărârii formulată de pârâtul C., obligându-l pe reclamant la plata cheltuielilor de judecată către acesta.

Prin prima critică formulată din perspectiva dispozițiilor art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurentul reclamant a susținut că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la proba cu cele două înscrisuri depuse la dosar din care rezulta valoarea prejudiciului cauzat de pierderea unui șanse și nu a motivat de ce a înlăturat aceste probe.

Înalta Curte reține că motivul de recurs căruia îi este subsumată această critică vizează neregularități de ordin procedural care sunt sancționate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., sancțiune ce se răsfrânge asupra actelor de procedură care au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispozițiilor legale. Or, nevalorificarea unor probe administrate în fața instanței nu reprezintă o neregularitate procedurală ce duce la nulitatea hotărârii, ci, cel mult, o carență în prezentarea raționamentului juridic ce ține de motivarea corectă și completă.

De altfel, această omisiune a fost complinită de instanța de apel care s-a pronunțat asupra acestui aspect în hotărârea de completare a dispozitivului, motivând de ce nu a putut considera că cele două înscrisuri constituie o dovadă a caracterului cert al prejudiciului rezultat prin pierderea unei șanse.

O altă critică formulată împotriva deciziei pronunțate în apel în temeiul dispozițiilor art. 488 pct. 5 C. proc. civ. constă în faptul că instanța nu ar fi analizat faptele imputate pârâtului C..

Critica nu poate fi analizată prin prisma motivului de recurs indicat în condițiile în care se pretinde o nemotivare a soluției de respingere a acțiunii împotriva acestui pârât, subsumată dispozițiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ.. Susținerea recurentului este nefondată întrucât instanța de apel a precizat în mod expres în considerente că faptele imputate pârâților persoane fizice sunt faptele unității administrativ-teritoriale înseși, prin urmare nu a putut reține un caz de răspundere civilă delictuală distinct în persoana acestor pârâți.

Recurentul reclamant a mai susținut, din perspectiva dispozițiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ. că motivarea deciziei este străină de cauză întrucât nu a solicitat valoarea de piață a bunului, ci despăgubiri pentru lipsa de folosință a acestuia, iar instanța s-a pronunțat pe altceva decât s-ar fi cerut.

Din acest punct de vedere critica este fondată întrucât, raportat la cadrul procesual cu care recurentul a învestit instanța, contravaloarea lipsei de folosință a terenului, prejudiciu rezultat din fapta ilicită a pârâților, aceasta a schimbat temeiul juridic și a acordat reclamantului, pentru aceeași suprafață de teren, atât lipsa de folosință pentru 3 ani anteriori, cât și valoarea de înlocuire a terenului.

Or, deși a constatat corect că reclamantul nu a pierdut proprietatea terenului ci că exercitarea atributelor dreptului de proprietate sunt îngrădite prin ocuparea acestuia fără drept și fără indemnizarea proprietarului de către unitatea administrativ teritorială, împrejurare ce poate fi circumscrisă unei exproprieri de fapt, despăgubirea acordată proprietarului nu poate fi analizată decât prin prisma modalității în care acesta a ales să o pretindă și să o cuantifice.

În condițiile în care acesta nu a solicitat valoarea de înlocuire a bunului ci folosința de care a fost lipsit, pe perioada supusă prescripției anterior promovării acțiunii și în continuare, până la remedierea situației, prin restabilirea deplină a exercitării atributelor dreptului de proprietate, instanța era ținută a se raporta în motivarea soluției la acest tip de prejudiciu cuantificându-l în raport de probele administrate.

Din această perspectivă, urmează a fi admis recursul declarat de reclamant împotriva deciziei nr. 320 din 7 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, casată în parte decizia și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Prin recursul declarat de Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Tg-Jiu și de Primarul Municipiului Tg-Jiu B. s-a arătat, în temeiul art. 488 pct. 6 C. proc. civ., că decizia nr. 320 din 7 decembrie 2021 cuprinde motive contradictorii întrucât nu ar fi reținut în ce constă fapta ilicită comisă de unitatea administrativ-teritorială, deși aceasta a fost obligată la despăgubiri.

Critica este nefondată. Înalta Curte reține că instanța de apel a motivat mecanismul răspunderii civile delictuale și a arătat de ce consideră că unitatea administrativ-teritorială a săvârșit o faptă ilicită, constatând în încălcarea dreptului de proprietate al reclamantului întrucât a ocupat 208 mp din terenul proprietatea acestuia prin construirea unui drum de acces către alte proprietăți, fără a-l despăgubi pentru îngrădirea dreptului său de proprietate.

De asemenea, recurenții au susținut că dispozițiile ce reglementează răspunderea civilă delictuală au fost greșit aplicate întrucât nu este îndeplinită condiția existenței unui prejudiciu.

Critica este, de asemenea, nefondată în condițiile în care în mod corect s-a reținut că au fost diminuate atributele dreptului de proprietate al reclamantului și că unitatea administrativ-teritorială avea la dispoziție instrumentul juridic pentru a-l despăgubi pe proprietar pentru pierderea ce i-a fost cauzată. Modalitatea de cuantificare a prejudiciului este distinctă de analiza condiției existenței acestuia. Câtă vreme s-a reținut ocuparea fără drept a unei suprafețe de teren proprietatea reclamantului, prejudiciul suferit de acesta derivă din limitarea exercitării dreptului de folosință asupra acestei suprafețe.

Au mai susținut recurenții că instituția exproprierii de fapt nu putea constitui temei al răspunderii juridice deoarece nu se regăsește în legislația activă.

Chiar dacă de lege lata exproprierea de fapt nu are o definiție legală, această instituție juridică a dobândit recunoaștere și aplicabilitate în jurisprudența instanțelor naționale prin aplicarea principiilor generale ce garantează dreptul de proprietate prevăzut în Constituție, legile organice și în Convenția Europeană a Drepturilor Omului astfel cum a fost interpretată și aplicată prin hotărârile Curții europene începând cu hotărârea Sporrong și Lonnroth versus Suedia, în legătură cu situația în care autoritatea publică aduce atingere dreptului de proprietate al unei persoane împiedicată să își valorifice, în totalitate, atributele dreptului de proprietate și care urmează a fi indemnizată pentru această îngrădire a exercitării drepturilor. Prin urmare, în mod corect instanța de apel a făcut referire la această circumstanță.

În ceea ce privește hotărârea pronunțată asupra cererilor de completare a dispozitivului deciziei nr. 320 din 7 decembrie 2021, recursul declarat de recurentul reclamant privește faptul că instanța de apel ar fi omis a analiza lipsa de folosință pentru perioada ulterioară introducerii acțiunii deși a solicitat aceasta. De asemenea, se susține că instanța de apel a analizat doar dacă pe teren se putea face investiția propusă de terț, și anume edificarea unor construcții de tip depozite, și nu s-a referit la pierderea efectivă de șansă suferită, anume de a încasa contravaloarea chiriei oferite. Consideră și că referirea instanței la interdicția de construire a depozitelor este dedusă eronat din interpretarea dispozițiilor legale și, totodată, că instanța nu a făcut aplicarea dispozițiilor noului C. civ. cu privire la prejudiciul rezultat din pierderea unei șanse.

Referitor la perioada pentru care s-au acordat despăgubiri, Înalta Curte reține că aceasta este strâns legată de modalitatea în care au fost cuantificate, instanța acordând lipsa de folosință pe trei ani anteriori introducerii acțiunii, în condițiile în care a hotărât că reclamantul este îndreptățit la valoarea de înlocuire a bunului.

Conform raportului de expertiză, valoarea lipsei de folosință în cei 3 ani anteriori introducerii cererii calculată la data de 15.06.2020 este de 1800 euro, iar valoarea de înlocuire, stabilită la aceeași dată, de 6.240 euro.

Ca atare, se constată că instanța de apel nu a examinat pe fond cererea privind acordarea lipsei de folosință și ulterior formulării cererii de chemare în judecată, deși a reținut în decizia nr. 3 din 10 mai 2022 că s-a pronunțat asupra acestui petit al acțiunii.

Or, de vreme ce recursul declarat de reclamant împotriva hotărârii nr. 320 din 7 decembrie 2021 a fost admis sub aspectul modalității de stabilire a prejudiciului, va fi admisă și această critică formulată împotriva hotărârii de completare a dispozitivului, casată decizia cu trimiterea cauzei spre rejudecare, instanța de rejudecare urmând a statua asupra perioadei în care prejudiciul este datorat, în raport de probele administrate în acest sens.

În ceea ce privește beneficiul rezultat din pierderea unei șanse, în hotărârea de completare a dispozitivului instanța de apel a verificat înscrisurile care au fost depuse în vederea dovedirii pierderii pretinse constând în contravaloarea chiriei ce i s-ar fi oferit reclamantului, probe pe care le-a înlăturat ca nefiind concludente după ce a analizat aspectele formale și de conținut ale acestor înscrisuri.

Înalta Curte reține că instanța de apel a motivat de ce a considerat că nu poate fundamenta prejudiciul pretins de reclamant pentru pierderea unei șanse pe probele depuse de acesta, iar stabilirea caracterului incert al prejudiciului rezultat din pierderea unei șanse s-a întemeiat exclusiv pe puterea probatorie a celor două înscrisuri. Cum reevaluarea acestor probe în recurs nu este compatibilă cu exigentele controlului de legalitate permis în calea extraordinară de atac, se constată că această critică deduce judecății aspecte de temeinicie ce nu pot fi cenzurate în recurs.

Cu referire la recursul pârâților împotriva hotărârii de completare a dispozitivului deciziei recurate, acesta urmează a fi respins întrucât, în mod corect, instanța de apel a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 444 C. proc. civ. câtă vreme a omis a se pronunța asupra unor capete de cerere distincte. Chiar dacă o parte dintre motivele invocate de recurent în cererea de completare reprezintă și chestiuni ce au fost deduse judecății și în recursul principal, de vreme ce au fost soluționate în cererea de completare a dispozitivului aspectele de nelegalitate se analizează în recursul la cea din urmă hotărâre, fără a se mai putea reține, în recursul împotriva deciziei principale, omisiunea instanței de a le rezolva.

Nici în ceea ce privește obligarea pârâților la plata dobânzii legale nu se poate reține, cum pretind aceștia, că ea nu este datorată, ci va fi reevaluată în raport cu modalitatea de stabilire a prejudiciului. Prin urmare, recursul pârâților urmează a fi respins.

Sursa informației: www.scj.ro.