Solicitare privind obligarea pârâtei la plata sumei de 100.000 euro pentru atingerea drepturilor şi intereselor legitime ale reclamantului, pentru lezarea demnităţii şi onoarei sale, precum şi pentru demersurile făcute de către pârâtă pentru a fi dat afară de la serviciu

• NCC: art 1349
• NCC: art. 1353
• NCC: art. 1357
• NCC: art. 71
• NCC: art. 72
• NCC: art. 73
• NCC: art. 74
• NCPC: art. 425 alin. (1) lit. b)
• NCPC: art. 483 alin. (3)
• NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 6
• NCPC: art. 497

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara, la data de 05.06.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta B., obligarea pârâtei la plata sumei de 100.000 euro pentru atingerea drepturilor și intereselor sale legitime, pentru lezarea demnității și onoarei sale, precum și pentru demersurile făcute de către pârâtă pentru a fi dat afară de la serviciu, falsificând emailurile trimise și apoi trimise de pârâtă la firma unde lucra, cu acordarea cheltuielilor de judecată.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 2317 din 22 noiembrie 2022)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte reține următoarele:

Prima critică a recurentului, circumscrisă dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se referă la faptul că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, precum și motive străine de natura cauzei.

Recurentul susține că instanța de apel, deși face referire la prevederile art. 71, art. 72, art. 73, art. 74 C. civ., reține greșit situația de fapt, în contradicție cu dispozițiile legale evocate. Arată că a fost prejudiciat pentru că timp de 6 luni nu a mai fost trimis în delegație, că s-au reținut în sarcina sa fapte pretins ilicite împotriva pârâtei și că nu s-a avut în vedere că emailurile falsificate au determinat concedierea sa, scrisoarea transmisă de către pârâtă conținând afirmații grave.

Înalta Curte constată că prin decizia atacată, instanța de apel, după o redare a conținutului dispozițiilor legale ce reglementează răspunderea civilă delictuală, cu referire la dreptul la respectarea vieții private, dreptul la demnitate și dreptul la imagine, a stabilit că nu se poate reține în sarcina pârâtei vreo faptă ilicită săvârșită față de reclamant, având în vedere că susținerile acestuia nu au fost confirmate prin mijloacele de probă administrate în cauză, martorii propuși de reclamant fiind considerați martori indirecți, care au aflat despre faptele imputate pârâtei chiar de la reclamant.

S-a mai reținut că în mod corect prima instanță a stabilit că fapta pârâtei de a trimite copia corespondenței sale cu reclamantul reprezentanților societății la care acesta lucra nu constituie o faptă ilicită, putând fi apreciată, eventual, ca o nerespectare a unor principii morale care guvernează relațiile de familie, de confidențialitate, în contextul în care, urmare a mesajului trimis de pârâtă către conducerea unității angajatoare, nu s-a dovedit faptul că reclamantul ar fi suferit vreo sancțiune sau alt prejudiciu, reclamantul nefiind o persoană publică și neavând de respectat obligații de rezervă sau incompatibilități.

Conform prevederilor art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., „recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile”.

Din economia dispozițiilor legale anterior citate rezultă, fără echivoc, faptul că recursul poate fi exercitat exclusiv pentru motive de nelegalitate, iar nu și de netemeinicie, nefiind posibilă în această cale de atac reanalizarea probelor și reevaluarea situației de fapt.

În speța de față, instanța de apel a stabilit în mod complet situația de fapt în raport de probele administrate (în apel nefiind analizate probe distincte față de cele administrate în fața primei instanțe), pe care le-a apreciat potrivit propriei sale convingeri, ajungând la concluzia că fapta pârâtei nu este ilicită, iar reclamantul nu a suferit niciun prejudiciu.

Contrar susținerilor recurentului, instanța de apel nu a reținut că sunt incidente dispozițiile legale evocate, ci doar a redat conținutul acestora, stabilind că nu se poate reține în sarcina pârâtei vreo faptă ilicită săvârșită față de reclamant, câtă vreme aceasta a trimis copia corespondenței sale cu reclamantul reprezentanților societății la care acesta lucra, iar urmare a mesajului trimis de pârâtă către conducerea unității angajatoare, nu s-a dovedit faptul că reclamantul ar fi suferit vreo sancțiune sau alt prejudiciu.

În ceea ce privește afirmațiile în sensul că s-ar fi reținut în sarcina reclamantului pretins fapte ilicite săvârșite de către pârâtă sau că instanța de apel și-ar fi motivat hotărârea pe reținerea emailurilor prezentate de pârâtă, Înalta Curte, verificând conținutul deciziei atacate, constată că aceste susțineri nu se verifică, fiind străine de motivarea instanței de apel.

De asemenea, prin celelalte critici formulate, cum ar fi prejudicierea reclamantului prin faptul că nu a mai fost trimis în delegație 6 luni sau falsificarea emailurilor, precum și celelalte trimiteri la depozițiile martorilor, Înalta Curte constată că acestea vizează reevaluarea probatoriului administrat, fiind criticată situația de fapt.

În calea de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, această cale de atac putând fi exercitată doar pentru motive de nelegalitate, instanța de recurs neputând repune în discuție și reanaliza probele administrate, cum urmărește în realitate recurentul.

Or, modul în care judecătorul apreciază, coroborează, înlătură, dă sau nu eficiență unei probe în cadrul procesului, este atributul său suveran, neputând face obiectul cenzurii instanței de control. Aprecierea probelor reprezintă operațiunea mentală a judecătorului pentru a determina puterea doveditoare și valoarea fiecărei probe în parte, precum și ale probelor în ansamblul lor, în scopul aflării adevărului în cauză.

Pe de altă parte, calitatea unei motivări și, implicit, respectarea exigențelor impuse de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. nu sunt determinate de volumul considerentelor, ci de valoarea juridică a argumentelor și de corectitudinea raționamentului care a stat la baza pronunțării soluției.

Așadar, din perspectiva textului de lege invocat, Înalta Curte constată că în cuprinsul hotărârii judecătorești analizate nu se regăsesc considerente contradictorii, instanța de apel înfățișând într-o manieră clară și coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluției asupra apelului declarat în cauză.

În aceeași linie se înscriu și argumentele recurentului cu privire la încălcarea unor dispoziții legale de către instanța de apel, acesta apreciind incident motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ.

Recurentul apreciază că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, respectiv când „hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material”, fie prin nesocotirea unei asemenea norme, fie prin interpretarea ei eronată.

Acest caz de casare privește în mod exclusiv aplicarea greșită a normelor de drept material și are în vedere situațiile în care instanța recurge la textele de lege ce sunt de natură să ducă la soluționarea cauzei, dar fie le încalcă, în litera sau spiritul lor, fie le aplică greșit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă, prea restrânsă sau cu totul eronată.

Susține recurentul, în mod generic, că hotărârea Curții de Apel București a încălcat dispozițiile legale evocate, respectiv: art. 72, alin. (1) și alin. (2), art. 72 alin. (1) și alin. (2), art. 73 alin. (1) și alin. (2) C. civ., cât și dispozițiile art. 1357, art. 1349 și art. 1353 C. civ., însă nu argumentează în niciun fel în ce constă încălcarea sau aplicarea greșită a acestor texte de lege, nefiind formulate critici concrete în acest sens, care să permită controlul judiciar.

Față de considerentele mai sus arătate, constatând că în cauză nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 497 C. proc. civ., urmează a respinge recursul, ca nefondat.

Sursa informației: www.scj.ro.