Solicitare privind obligarea pârâtei la plata contravalorii serviciilor prestate în calitate de angajat conducător auto cu contract individual de muncă și comunicarea fişei cu calculul detaliat al salariului şi al reţinerilor pentru impozit şi asigurări

• C. muncii: art. 269 alin. (2)
• Legea nr. 134/2010: art. 116
• Legea nr. 62/2010: art. 210
• Legea nr. 62/2010: art. 216
• NCPC: art. 130 alin. (3)
• NCPC: art. 135 alin. (1)

Prin cererea înregistrată la 4 iulie 2019 pe rolul Tribunalului Suceava, înregistrată sub număr de dosar x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. Fălticeni, a solicitat instanței obligarea pârâtei la plata sumei de 891 RON și 402 euro reprezentând contravaloarea serviciilor prestate în calitate de angajat conducător auto – 832201 conform Clasificării Ocupațiilor din România, în perioada 12.08.2018 – 03.09.2018, cu contract individual de muncă încheiat și înregistrat sub nr. x/11.08.2018 în registrul general de evidență a salariaților; obligarea pârâtei să-i comunice fișa cu calculul detaliat al salariului și al reținerilor pentru impozit și asigurări.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 834 din 15 mai 2020)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Suceava competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Se constată că, prin acțiunea promovată, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. Fălticeni, a solicitat instanței obligarea pârâtei la plata sumei de 891 RON și 402 euro reprezentând contravaloarea serviciilor prestate în calitate de angajat conducător auto – 832201 conform Clasificării Ocupațiilor din România, în perioada 12.08.2018 – 03.09.2018, cu contract individual de muncă încheiat și înregistrat sub nr. x/11.08.2018 în registrul general de evidență a salariaților; obligarea pârâtei să-i comunice fișa cu calculul detaliat al salariului și al reținerilor pentru impozit și asigurări.

Prin urmare, obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă un litigiu de muncă, iar potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii, cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul, dispoziții din care rezultă că legiuitorul a reglementat în mod imperativ competența teritorială pentru soluționarea unor astfel de cauze.

Totodată, conform prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social care completează art. 269 alin. (2) Codul muncii, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Art. 216 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social stipulează că:

„Dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele din C. proc. civ.”.

Conform art. 116 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.:

„Reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente”.

Din interpretarea coroborată a prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social cu cele ale art. 116 C. proc. civ., cu aplicarea dispozițiilor art. 216 din Legea nr. 62/2011, rezultă că în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, competența teritorială este una alternativă (fie cea de la locul unde își are domiciliul reclamantul, fie cea de la locul de muncă al acestuia), reclamantul fiind cel care face alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Prin urmare, în speță suntem în prezența unei competențe teritoriale alternative, reclamantul fiind acela care are dreptul de a opta între instanțele deopotrivă competente teritorial.

Ulterior însă exercitării dreptului de opțiune, competența rămâne stabilită în favoarea instanțe deopotrivă competentă, aleasă de către partea reclamantă, aspectul legalei învestiri a instanței nu mai poate fi pus în discuție, iar partea nu mai poate reveni asupra opțiunii alese.

În cauza de față, domiciliul reclamantului se află în mun. Constanța, iar locul de derulare a raporturilor de muncă s-a aflat în loc. Fălticeni, jud. Suceava, astfel cum este menționat la lit. D) din contractul individual de muncă, reclamantul având alegerea între Tribunalul Constanța și Tribunalul Suceava.

Or, reclamantul prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul Suceava a învestit în mod legal această instanță, fixând în mod definitiv competența în favoarea acesteia.

Așa fiind, Tribunalul Suceava nu mai poate să dispună, nici din oficiu, nici la cererea pârâtului sau a oricărei alte părți, declinarea competenței, declarându-se necompetent, prin luarea în considerare a altui criteriu de stabilire al competenței, care nu este de ordine publică,

Prin urmare, Tribunalul Suceava nu era îndreptățit să-și decline din oficiu competența, excepția de necompetență teritorială fiind invocată de această instanță cu nerespectarea normei imperative prevăzute de textul art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Astfel cum deja s-a arătat, opțiunea reclamantului între instanțele deopotrivă competente teritorial indicate de art. 210 din Legea nr. 62/2011 poate fi exercitată la momentul sesizării instanței de judecată, ceea ce, în speță, s-a și întâmplat.

Este de reținut că împrejurarea încetării contractului de muncă nu poate înlătura competența teritorială alternativă, întrucât, potrivit art. 1 lit. p), pct. iii din Legea nr. 62/2011 sunt considerate conflicte de muncă și cele în legătură cu constatarea încetării raporturilor de serviciu.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii formulată de reclamantul A. în favoarea Tribunalului Suceava.

Sursa informației: www.scj.ro.