Solicitare privind dispunerea anulării dispoziţiilor din Regulamentul intern al pârâtei enumerate în conţinutul cererii de chemare în judecată. Inadmisibilitatea recursului

12 dec. 2023
Vizualizari: 118
  • Constituţia României: art. 129
  • NCPC: art. 248
  • NCPC: art. 457
  • NCPC: art. 482
  • NCPC: art. 483 alin. (2)
  • NCPC: art. 494
  • NCPC: art. 496 alin. (1) teza a II-a
  • NCPC: art. 634 alin. (1) pct. 4
  • NCPC: art. 94 pct. 1 lit. a) - j)

Prin cererea înregistrată la 11 septembrie 2019 pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția I civilă sub nr. x/2019, reclamantul A. a chemat-o în judecată pe pârâta Biblioteca Județeană „B.” Vâlcea, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea dispozițiilor din Regulamentul intern al pârâtei, enumerate în conținutul cererii de chemare în judecată.

Pe rolul aceluiași tribunal a mai fost înregistrată sub nr. x/2019 din 12 septembrie 2019 o altă cerere de chemare în judecată împotriva aceleiași pârâte, având același obiect și aceeași cauză.

Pentru o bună administrare a justiției, tribunalul a admis excepția litispendenței și a conexat cele două cauze prin încheierea din 6 decembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019.

Cererile de chemare în judecată conexe au fost respinse prin sentința civilă nr. 401 din 29 mai 2020, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția I civilă în dosarul nr. x/2019.

Împotriva acestei decizii, A. a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 3123 din 2 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

Împotriva acestei decizii, A. a declarat recurs.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 745 din 24 martie 2021)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Analizând, cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 494, raportat la art. 482 și la art. 248 C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, Înalta Curte reține următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, astfel că nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în noul C. proc. civ. în art. 457.

Recursul are ca obiect decizia civilă nr. 3123 din 2 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă în apel într-un conflict de muncă înregistrat la 11, respectiv la 12 septembrie 2019.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., „nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -j), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului”.

Prin urmare, raportat la dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., decizia atacată este o hotărâre definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., astfel cum este menționat și în dispozitivul acesteia, nefiind susceptibilă de a mai fi cenzurată pe calea recursului.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a, raportat la art. 483 alin. (2) C. proc. civ., va respinge recursul ca inadmisibil.

Sursa informației: www.scj.ro.

Solicitare privind dispunerea anulării dispozițiilor din Regulamentul intern al pârâtei enumerate în conținutul cererii de chemare în judecată. Inadmisibilitatea recursului was last modified: decembrie 11th, 2023 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.