Regimul juridic al onorariului practicianului în insolvenţă

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Temeiul de drept care stă la baza acestei justificări îl repre­zintă și art. 21 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, modificată, conform cărora practicianul în insolvență, lunar, va depune și o justificare a cheltuielilor efectuate cu administrarea proce­durii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului, justificare pe care legea o impune chiar dacă raportul asupra fondurilor obținute din valorificarea bunurilor și a planului de distribuire a sumelor din averea debitoarei nu este contestat de creditori.

În fața instanței de recurs, prin înscrisul intitulat „Notă de calcul onorarii”, lichidatorul debitoarei a precizat că onorariul foștilor administratori judiciari SCP W. IPURL Timișoara și SCP R. SPRL București este aferent perioadei mai 2006 ‑ noiembrie 2007, pentru primul practician în insolvență, respectiv ianuarie‑septembrie 2010, pentru cel de‑al doilea, onorarii pentru care Curtea a considerat că, sub acest aspect, s‑ar pune în discuție inclusiv problema prescripției, conform dispozițiilor Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, în raport de data deschiderii procedurii față de debi­toare și de data descărcării de gestiune a acestor doi practicieni.

Astfel, SCP W. IPURL Timișoara a fost desemnat admi­nistrator judiciar pe seama debitoarei prin sentința civilă nr. 128 din 16 februarie 2006 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 11994/COM/S/2005 și a fost înlocuit, la cererea comitetului creditorilor, la data de 14 aprilie 2008, conform încheierii civile nr. 2/2008, definitivă și executorie, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 6607/30/2006.

Practicianul în insolvență SCP R. SPRL București a fost desemnat în calitate de administrator judiciar al debitoarei Societatea I. SA Timișoara prin încheierea civilă nr. 4 din 9 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în același dosar, și a fost înlocuit, la cererea comitetului creditorilor, la data 7 aprilie 2011, conform încheierii civile nr. 591/2011 a judecătorului‑sindic.

Perioada pentru care se dorește a se achita sume de bani cu titlu de onorariu foștilor administratori judiciari este mai 2006 ‑noiembrie 2007 pentru primul lichidator, respectiv ianuarie‑septembrie 2010 pentru cel de‑al doilea lichidator, în condițiile în care aceștia au fost descărcați de drepturi și obligații în procedură, prin înlocuire, nu au atacat încheierile de schimbare și nici nu au solicitat la momentul înlocuirii plata onorariilor.

În raport de data publicării în BPI a raportului de încasări și plăți (12 mai 2016) și perioada pentru care se solicită aceste sume, Curtea a considerat că nu mai există temei legal în acordarea acestora. În susținerea acestui argument au fost indi­cate prevederile art. 149 din Legea nr. 85/2006, modi­ficată, care stipulează că dispozițiile acestei legi se com­pletează, în măsura compatibilității lor, cu cele ale Codului de procedură civilă, în speță nefiind incompatibilitate între dispo­zițiile privitoare la prescripție și cele din legea specială.

Deși recurenta a invocat faptul că nici existența și nici cuantumul onorariilor restante nu au fost contestate când au fost trecute în primul raport asupra fondurilor, Curtea a constatat că acest raport nu întrunește condițiile minimale de legalitate cu privire la cheltuielile cuprinse în document. De asemenea, recurenta a susținut că în mod greșit s‑ar fi reținut de către judecătorul‑sindic lipsa actelor aferente dovezii onorariilor, însă la momentul pronunțării judecătorului‑sindic aceste acte nu erau depuse la dosarul cauzei, iar cenzura instanței de control judiciar asupra hotărârii recurate se face în raport de probatoriul administrat până la momentul pronun­țării hotărârii atacate, și nu în raport de actele depuse în fața instanței de recurs.

Dispozițiile art. 122 alin. (1) din Legea‑cadru, pretins în­căl­cate de către judecătorul‑sindic, se referă la plata remu­nerației lichidatorului actual și a celorlalte cheltuieli prevăzute la art. 123 pct. 1, și nicidecum la cheltuielile cu onorariile foștilor practicieni, înlocuiți din procedură în urmă cu 9, respectiv 6 ani. Prin cuprinderea acestor cheltuieli în raportul de încasări și plăți al debitoarei, practicianul în insolvență a omis scopul Legii insolvenței, reglementat de art. 2, și anume maximizarea averii debitoarei.

În opinia noastră, există argumente juridice care pot con­duce la o soluție contrară^[4].

Litigiul a fost declanșat de formularea unei contestații împo­triva raportului privind încasările și plățile aferente pro­cedurii debitoarei Societatea I. SA Timișoara, prin care creditorul bugetar, deși nu a criticat in concreto legalitatea documentului, a apreciat că nu pot fi plătite onorariile foștilor practicieni în insolvență care au administrat în trecut proce­dura de executare colectivă.

În esență, judecătorul‑sindic a apreciat că pentru onorariile restante ale foștilor administratori judiciari trebuiau depuse cereri de plată ori cereri de înscriere în tabelul suplimentar de creanță, ceea ce nu s‑a făcut, și că nu s‑au depus înscrisuri doveditoare la dosar, impunându‑se refacerea raportului.

Recurenta a criticat hotărârea primei instanțe, arătând, pe de o parte, că raportul contestat este subsidiar celui întocmit și publicat anterior, în luna martie 2016, și care nu a fost atacat de nicio persoană, iar, pe de altă parte, că dreptul practi­cia­nului în insolvență la remunerație este acordat de lege, docu­mentele privind desemnarea, înlocuirea sau sumele datorate cu acest titlu regăsindu‑se în dosarul de sindic.

Prima problemă de drept care se ridică a fi analizată și rezolvată este aceea dacă raportul care cuprinde plata onora­riului administratorului judiciar sau al lichidatorului judiciar, după caz, este sau nu unul diferit de planurile de distribuire propriu‑zise.

Considerăm că răspunsul nu poate fi decât unul afirmativ, de vreme ce art. 122 din Legea insolvenței are următorul cuprins:

„(1) La fiecare 3 luni, calculate de la data începerii lichi­dării și cuprinse într‑un program de administrare a lichidării care trebuie întocmit în 30 de zile de la numire, lichidatorul va prezenta comitetului creditorilor un raport asupra fondurilor obținute din lichidare și din încasarea de creanțe și un plan de distribuire între creditori. Raportul va prevedea și plata remunerației sale și a celorlalte cheltuieli prevăzute la art. 123 pct. 1.

(1¹) Raportul asupra fondurilor obținute din lichidare și din încasarea de creanțe va cuprinde, cel puțin, următoarele: a) soldul aflat în contul de lichidare după ultima distribuire; b) încasările efectuate de către lichidator din valorificarea fiecărui bun și din recuperarea creanțelor; c) cuantumul dobânzilor sau al altor venituri de care beneficiază averea debitorului ca urmare a păstrării în conturi bancare a sumelor nedistribuite sau prin administrarea bunurilor existente în averea debitoarei; d) totalul sumelor aflate în contul de lichidare.

(1²) Planul de distribuire între creditori cuprinde în mod obligatoriu următoarele date referitoare la fiecare creditor pentru care se face distribuirea: a) ajustările aduse tabelului definitiv de creanțe; b) sumele distribuite deja; c) sumele rămase după ajustarea tabelului definitiv și distribuirile efectuate deja; d) sumele ce fac obiectul distribuirii; e) sume rămase de plată după efectuarea distribuirii.

(2) Pentru motive temeinice, judecătorul‑sindic poate prelungi cu cel mult o lună sau poate scurta termenul de prezentare a raportului și a planului de distribuire. Planul de distribuire va fi înregistrat la grefa tribunalului și lichidatorul va notifica aceasta fiecărui creditor. O copie de pe raport și o copie de pe planul de distribuire vor fi afișate la ușa tribunalului.

(3) Comitetul creditorilor sau orice creditor poate formula contestații la raport și la plan, în termen de 15 zile de la afișare. O copie de pe contestație se comunică de urgență lichidatorului (…)” (s.n.).

Evident, raportul asupra fondurilor obținute din lichidare și din încasarea de creanțe și planul de distribuire între creditori pot fi prezentate deodată sau, în funcție de disponibilități, se poate prezenta numai primul document, dacă nu se propun distribuiri de sume.

În speță, lichidatorul judiciar al debitoarei Societatea I. SA Timișoara a prezentat doar un raport asupra încasărilor și plăților efectuate sau de efectuat în derularea procedurii insol­venței, conform prevederilor art. 122 alin. (1) și (1¹) din Legea nr. 85/2006, modificată.

A doua problemă de lămurit vizează onorariul practi­cianului în insolvență, mai exact dacă includerea acestuia în categoria plăților prevăzute de lege la art. 123 pct. 1 prin raportare la art. 122 din Lege, reprezintă o distribuire efectivă sau doar o cheltuială a procedurii.

Noi apreciem că este o cheltuială a procedurii, dovadă în acest sens fiind însăși norma din art. 122 alin. (1) teza finală, care impune ca raportul asupra fondurilor obținute din lichi­dare și din încasarea de creanțe să prevadă și plata remu­nerației lichidatorului judiciar și a celor­lalte cheltuieli prevă­zute la art. 123 pct. 1.

Așadar, lichidatorul judiciar nu are un drept de opțiune între a insera sau nu în cuprinsul raportului plata remunerației, ci o obligație legală în acest sens, alături de celelalte chel­tuieli de pro­ce­dură, care, de asemenea, trebuie tre­cute în raport.

În primul raport asupra fondurilor întocmit pentru perioada 24 septem­brie 2015 ‑ 31 decembrie 2015 (data deschiderii procedurii falimentului și sfârșitul anului calendaristic, ca peri­oadă financiar‑contabilă), publicat în BPI nr. 5175 din 14 martie 2016, au fost evidențiate sumele reprezentând ono­rariile practicienilor anteriori și ce­lelalte cheltuieli de procedură restante la data de 31 decembrie 2015, fiind prevăzute atât onorariile cuvenite și neachitate către administratorii judi­ciari SCP W. IPURL Timișoara și SC. R. SPRL București, cât și acelea cu­venite și neachitate actualului con­sor­țiu de practicieni în insolvență, afe­rente perioadei de reorganizare judi­ciară și perioadei de după intrarea debitoarei în faliment, până la finele anului 2015.

Considerăm că prezintă relevanță faptul că nici beneficiarii și nici cuantumul obligațiilor restante trecute în acest prim raport nu au format obiectul vreunei contestații din partea comitetului creditorilor sau a oricărui alt creditor, în condițiile art. 122 alin. (3) din Legea insolvenței. Cel de‑al doilea raport, care a fost contestat de creditorul bugetar, nu face altceva decât să consemneze că, în baza măsurilor din raportul precedent, se face distribuirea acelorași sume către aceiași beneficiari, motiv pentru care măsurile acolo dispuse nu mai puteau forma obiect al analizei în actualul cadru procesual. Aceasta cu atât mai mult cu cât plățile onorariilor practi­cienilor în insolvență reflectate în cel de‑al doilea raport asupra fondurilor obținute din lichidare și din încasarea de creanțe nu pot fi caracterizate drept operațiuni de distribuire de sine stătătoare, ci doar ca simple acte materiale subsec­vente, care reprezintă, de fapt, executarea unor obligații ale debitoarei, așa cum au fost ele evidențiate în primul raport, care nu a fost contestat.

Un al treilea aspect privește dreptul practicienilor la remu­nerare pentru activitatea desfășurată. Că acest drept este prevăzut de lege rezultă atât din prevederile art. 38 alin. (1) din O.U.G. nr. 86/2006, coroborat cu art. 4 din Legea nr. 85/2006, modificată, cât și din natura juridică a activității acestora.

Considerat drept un organ al procedurii (art. 5 din legea antemenționată), statutul practicienilor în insolvență este unul diferit de cel al celorlalți participanți la procedură, ei nefiind simpli participanți la procedura concursuală. Or, această situație este vădit incompatibilă cu aceea de creditor în pro­cedura insolvenței. Așadar, onorariul ce li se cuvine nu poate reprezenta, în sensul legii, o creanță susceptibilă de a fi înscrisă la masa credală.

Dacă am accepta teza contrară, ar rezulta, urmare a obli­gației depunerii unei cereri de înscriere pe tabelul de creanțe, analizarea acesteia – tot de către practician – și, desigur, trecerea pe tabel, posibilitatea contestării acestuia (în alt cadru decât cel reglementat de art. 19 din Lege), cu toate drepturile conferite creditorilor în procedură. Ad absurdum, practicianul ar putea dobândi chiar dreptul de a fi ales în comitetul creditorilor și de a vota, ceea ce nu poate fi admis.