Compatibilitatea dintre O.G. nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale şi Legea nr. 85/2014 – studiu de caz

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Aspecte prealabile

În data de 8 august 2019 a intrat în vigoare O.G. nr. 6/2019 privind instituirea unor facilități fiscale^[1], care prevedea măsuri de restructurare a obligațiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018, în cazul debitorilor care au datorii mai mari de un milion de lei. De asemenea, actul normativ instituia și posibilitatea, în anumite condiții, de anulare a unor obligații accesorii.

Ulterior, această ordonanță a suferit mai multe modificări, în prezent actul normativ vizând obligațiile bugetare principale restante la data de 31 iulie 2020 și neachitate până la data emiterii certificatului de atestare fiscală, precum și obligațiile bugetare accesorii.

În Capitolul I al O.G. nr. 6/2019 sunt reglementate măsurile de restructurare a obligațiilor bugetare restante la data de 31 iulie 2020 de care pot beneficia debitorii, persoane juridice de drept public sau privat, cu excepția instituțiilor publice definite potrivit art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice^[2] și a unităților administrativ‑teritoriale, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

a) se află în dificultate financiară, nu au fost dizolvați, nu se află în procedura insolvenței, dar există riscul intrării în insolvență;

b) nu îndeplinesc condițiile pentru a beneficia de eșalonarea la plată prevăzută de Codul de procedură fiscală;

c) prezintă un plan de restructurare și un test al creditorului privat prudent, întocmite de un expert independent;

d) au toate declarațiile fiscale depuse potrivit vectorului fiscal.

Capitolul II al O.G. nr. 6/2019 prevede posibilitatea debito­rilor persoane juridice, persoane fizice sau entități fără perso­nalitate juridică care, la data de 31 decembrie 2018, inclusiv, au obligații bugetare principale restante administrate de organul fiscal central sub un milion de lei de a beneficia de anularea obligațiilor accesorii.

Pentru a beneficia de anularea obligațiilor bugetare accesorii trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții generale:

a) toate obligațiile bugetare principale restante la 31 decem­brie 2018, inclusiv, administrate de organul fiscal central, sunt stinse prin orice modalitate prevăzută de lege până la data de 15 decembrie 2019, inclusiv;

b) sunt stinse prin orice modalitate prevăzută de lege toate obligațiile bugetare principale și accesorii administrate de organul fiscal central cu termene de plată cuprinse între data de 1 ianuarie 2019 și 15 decembrie 2019, inclusiv, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor;

c) debitorul are depuse toate declarațiile fiscale, potrivit vectorului fiscal, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor;

d) debitorul depune, sub sancțiunea decăderii, până în data de 15 decembrie 2019, inclusiv, cererea de anulare a accesoriilor.

Studiu de caz

A. Prin sentința civilă nr. 240 din 26 martie 2020, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 5825/30/2018/a10^[3], a fost admisă contestația formulată de creditoarea D., dispunându‑se anularea Hotărârii Adunării creditorilor debitoarei Societatea R. S.A. Timișoara din data de 8 noiembrie 2019.

În esență, tribunalul a reținut că se contestă legalitatea ordinii de zi și a deciziei adoptate, pe motiv că se încalcă art. 163 alin. (1) și (2) și art. 4 pct. 4 din Legea nr. 85/2014, hotărându‑se plata, în timpul perioadei de observație, a unei creanțe bugetare născute anterior deschiderii procedurii de insolvență, deși modalitatea de plată a creanțelor unui debitor aflat în procedură este reglementată de lege, nefiind atributul adunării creditorilor. Astfel, art. 163 din Legea nr. 85/2014 prevede că titularilor de creanțe dintr‑o categorie li se vor putea distribui sume numai după deplina îndestulare a titularilor de creanțe din categoria ierarhic superioară, potrivit ordinii sta­bilite de art. 161, în cazul insuficienței sumelor necesare acope­ririi valorii integrale a creanțelor cu același rang de prioritate titularii acestora urmând să primească o cotă falimentară.

Creanța creditoarei D.G.R.F.P. Timișoara, în cuantum de 518.639 lei, propusă spre plată, este născută anterior deschiderii procedurii, astfel cum reiese din tabelul preliminar de creanțe, iar plata trebuie să respecte ordinea de distribuție prevăzută de art. 159 și art. 161 din Lege. Debitoarea se află în procedura generală de insolvență în perioada de observație, când, potrivit art. 87 alin. (1), poate continua să desfășoare activități curente și poate efectua către creditorii cunoscuți doar acele plăți care se încadrează în condițiile obișnuite de exercitare a activității curente.

Contrar susținerilor administratorului judiciar, creanța pro­pusă spre plată nu se încadrează în excepțiile stabilite de legiui­tor, procedura insolvenței fiind deschisă față de această debi­toare prin sentința civilă nr. 383 din 28 martie 2019, iar hotă­rârea contestată a fost adoptată în data de 8 noiembrie 2019.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 6/2019 privind insti­tuirea unor facilități fiscale, act normativ invocat de admi­nistratorul judiciar în susținerea ordinii de zi propuse adunării creditorilor, pentru a beneficia de restructurarea obligațiilor bugetare, debitorul trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiții, printre care și pe aceea de a nu se afla în procedura reglementată de Legea nr. 85/2014.

În condițiile în care față de debitoare s‑a deschis procedura insolvenței, prima instanță a considerat că dispozițiile O.G.
nr. 6/2019 nu sunt aplicabile, nefiind îndeplinite cumulativ con­dițiile anterior enumerate. Procedura insolvenței este una concursuală, care, potrivit art. 4 pct. 4 din Legea nr. 85/2014, este guvernată de anumite principii, printre care cel al asigurării unui tratament egal al creditorilor de același rang (în speță, contestatoarea D. și creditoarea D.G.R.F.P. Timișoara fiind cre­ditori bugetari), plata creanțelor urmând să respecte dispozițiile legii speciale. În cauză nu suntem în prezența unei plăți care să se încadreze în condițiile obișnuite de exercitare a activității curente, așa cum sunt acestea definite de art. 5 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 85/2014, motiv pentru care hotărârea adunării creditorilor contestată este nelegală.

B. Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel debitoarea Societatea R. S.A. Timișoara, atât prin administratorul judiciar, cât și prin admi­nistratorul special.

C. Prin decizia civilă nr. 279/A din 30 iunie 2020, pronunțată în dosarul nr. 5825/30/2018/a10, Curtea de Apel Timișoara^[4] a admis apelurile decla­rate în cauză și a schimbat în tot sentința civilă nr. 240 din 26 martie 2020 a Tribunalului Timiș, în sensul că a respins contestația formulată de cre­ditoarea D. împotriva Hotărârii adunării credito­rilor din data de 8 noiembrie 2019.

Pentru a decide astfel, instanța de control judi­ciar a reținut că, în esență, prin cele două apeluri formulate în numele debitoarei, administratorul judiciar și administratorul special au criticat sentința judecătorului‑sindic de anulare a Hotărârii adunării creditorilor din data de 8 noiembrie 2019, susținând că în mod greșit prima instanță a apreciat că unei societăți aflate în procedura de insolvență nu‑i sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 6/2019, nefiind îndeplinite cumu­lativ condițiile prevăzute de art. 2 din Ordonanță, procedura reglementată de Legea nr. 85/2014, modificată, fiind una concursuală, care, potrivit art. 4 pct. 4 din acest din urmă act normativ, este guvernată de anumite principii, printre care cel al asigurării unui tratament egal al creditorilor de același rang, fiind necesar ca plata creanțelor să respecte dispozițiile legii speciale. Or, în cauză nu suntem în prezența unei plăți care să se încadreze în condițiile obișnuite de exercitare a activității curente a debitoarei, așa cum sunt acestea definite la art. 5 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 85/2014, modificată.

Este real că societatea debitoare se află în perioada de obser­vație, urmare a deschiderii procedurii generale a insolvenței, prin sentința civilă nr. 383 din 28 martie 2019, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 5825/30/2018, iar, în confor­mitate cu dispozițiile art. 87 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, modificată, în perioada de observație, debitorul va putea să continue desfășurarea activităților curente și poate efectua plăți către creditorii cunoscuți, care se încadrează în condițiile obișnuite de exercitare a activității curente, după cum urmează: a) sub supravegherea administratorului judiciar, dacă debitorul a făcut o cerere de reorganizare, în sensul art. 67 alin. (1) lit. g), și nu i‑a fost ridicat dreptul de administrare; b) sub conducerea administratorului judiciar, dacă debitorului i s‑a ridicat dreptul de administrare. De asemenea, art. 84 din aceeași lege dispune că, în afară de cazurile prevăzute la art. 87, de cele autorizate de judecătorul‑sindic sau avizate de către administratorul judiciar, toate actele, operațiunile și plățile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule de drept, administratorul special desemnat într‑o procedură de insolvență răspunzând pentru încălcarea dispozițiilor art. 87, judecătorul‑sindic, la cererea administratorului judiciar, a adunării creditorilor, formulată de președintele comitetului creditorilor sau de un alt creditor desemnat de aceasta, sau la cererea creditorului ce deține 50% din valoarea creanțelor înscrise la masa credală, putând dispune ca o parte din pasivul astfel produs să fie supor­tat de către administratorul special, fără să depășească preju­diciul aflat în legătură de cauzalitate cu actele sau operațiunile astfel desfășurate.

Cu toate acestea, trebuie avut în vedere faptul că alin. (2) al art. 87 din legea‑cadru statuează că actele, operațiunile și plățile care depășesc condițiile prevăzute la alin. (1) (adică activitățile curente) vor putea fi autorizate în exercitarea atribuțiilor de supraveghere de administratorul judiciar, care va con­voca o ședință a comitetului creditorilor în vederea supunerii spre aprobare a cererii admi­nistratorului special, în termen de maximum 5 zile de la data primirii acesteia. În cazul în care o anumită operațiune care excedează activității curente este recomandată de către administratorul judiciar, iar propunerea este aprobată de către comitetul creditorilor, aceasta va fi îndeplinită obligatoriu de administratorul special, iar în cazul în care activi­tatea este condusă de către administratorul judiciar, operațiunea va fi efectuată de către acesta cu apro­barea comitetului creditorilor, fără a fi necesară cererea administratorului special.

Legislatorul național a definit, în cuprinsul art. 5 alin. (1) pct. 2 din Codul insolvenței, activitățile curente ca fiind acele activități de producție, comerț sau prestări de servicii și operațiuni financiare, propuse a fi efectuate de debitor în perioada de observație și în perioada de reorganizare, în cursul normal al activității sale, cum ar fi: a) continuarea activităților contractate și încheierea de noi con­tracte, conform obiectului de activitate; b) efectuarea operațiunilor de încasări și plăți aferente acestora; c) asigurarea finanțării capitalului de lucru în limite curente.

Este de necontestat că operațiunea supusă analizei instanței, mai exact plata, în perioada de observație, a sumei totale de 518.639 lei către creditorul bugetar D.G.R.F.P. Timișoara, reprezentând datorie anterioară deschiderii procedurii colective, parte din creanța de 872.853 lei, cu care această instituție bugetară se regăsește înscrisă la masa credală conform tabelului preliminar al creanțelor asupra averii debitoarei Societatea R. S.A. Timișoara, în scopul de a beneficia de anularea unor obligații accesorii, în condițiile Capitolului II din O.G. nr. 6/2019, modificată (lucru care s‑a și întâmplat, de vreme ce, ulterior efectuării plăților aferente, debitoarei i‑a fost eliberată de către ANAF, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș, decizia de anulare a obligațiilor de plată accesorii nr. 60780 din 17 decembrie 2019), nu se încadrează în condițiile prevăzute la alin. (1) al art. 87 din Legea nr. 85/2014, modificată, nefiind o activitate curentă sau o plată aferentă activității de producție, comerț sau prestări de servicii desfășurate de debitor în cursul normal al activității sale, așa cum corect a reținut și tribunalul.

Tocmai de aceea, pentru corecta determinare a condițiilor legale în vederea validării sau, dimpotrivă, a invalidării acestei operațiuni financiar‑fiscale, este imperios necesar a se stabili dacă, în speță, au fost respectate condițiile prevăzute de alin. (2) al art. 87, normă care tocmai pentru astfel de plăți a fost edictată și din analiza căreia reiese că și actele, operațiunile sau plățile care depășesc limitele activităților curente (recunoscute de drept ca fiind posibile în perioada de observație, în virtutea regulii „business as usual”) vor putea fi autorizate, în exercitarea atribuțiilor de supraveghere, de către administratorul judiciar, dar numai după ce, în prealabil, acesta obține aprobarea comitetului creditorilor. Evident, în cazul în care fie comitetul creditorilor nu a fost încă desemnat, fie, deși desemnat, nu a fost în măsură să adopte, în condițiile art. 51 din Legea nr. 85/2014, modificată, o decizie în privința operațiunii pentru care se impunea să‑și exprime punctul de vedere conform solicitării făcute de administratorul special sau recomandării admi­nistra­­torului judiciar, operațiunea sau plata respec­tivă va putea fi aprobată de către adunarea credito­rilor, în temeiul tezei finale a alin. (1) al art. 50 din aceeași lege, așa cum, de altfel, s‑a întâmplat și în prezenta cauză.

Astfel, ca urmare a cererii nr. 20 din 22 august 2019, adresată administratorului judiciar de către administratorul special al debitoarei, pentru acce­sarea procedurii reglementate de O.G. nr. 6/2019 în scopul anulării obligațiilor bugetare accesorii, practicianul în insolvență desemnat în cauză a con­vocat adunarea creditorilor pentru data de 10 septembrie 2019, pentru a se pronunța asupra inten­ției debitoarei de a beneficia de anularea obligațiilor fiscale accesorii potrivit ordonanței de Guvern antemenționate.

La această ședință au votat creditorii repre­zentând 99,827% din valoarea totală a creanțelor cu drept de vot asupra averii debitorului, iar dintre creditorii votanți un procent de 60,983% a aprobat notificarea organului fiscal competent cu privire la intenția debitorului de a beneficia de facilitățile fiscale reglementate de O.G. nr. 6/2019, singurul creditor care a nu a fost de acord cu unicul punct aflat pe ordinea de zi a ședinței adunării credito­rilor fiind contestatoarea, care deține cota de 38,8467% din creditorii cu drept de vot, după cum reiese fără dubiu din cuprinsul procesului‑verbal al adunării creditorilor
nr. 463 din 10 septembrie 2019.

Sunt eronate reținerile judecătorului‑sindic potrivit cărora, atâta vreme cât față de debitoarea Societatea R. S.A. Timișoara a fost deschisă procedura insolvenței, acesteia nu‑i pot fi aplicabile dispozițiile O.G. nr. 6/2019, nefiind îndeplinite cumulativ condițiile impuse de art. 2 alin. (1) din acest act normativ, mai precis cerința de la lit. c) – „pentru a beneficia de restructurarea obligațiilor bugetare, debitorul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: (…) c) să nu se afle în procedura insolvenței potrivit Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare, sau potrivit Legii nr. 85/2006, cu modificările și completările ulterioare”.

Aceasta întrucât, pe de o parte, Tribunalul nu a observat că respectiva condiționalitate este impusă doar de Capitolul I din Ordonanță – Instituirea unor măsuri de restructurare a obliga­țiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018 în cazul debitorilor care au datorii în cuantum mai mare sau egal cu suma de un milion lei (denumirea capitolului fiind schimbată, între timp) –, lucru absolut firesc, de vreme ce alin. (1) al art. 1 își propune ca debitorii, persoane juridice de drept public sau privat, cu excepția instituțiilor publice definite potrivit Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și a unităților administrativ‑teritoriale, aflați în dificultate financiară și pentru care există riscul intrării în insolvență, să‑și poată restructura obligațiile bugetare prin­cipale restante la data de 31 decembrie 2018 în cuantum mai mare sau egal cu un milion de lei și neachitate până la data emiterii certificatului de atestare fiscală, precum și obligațiile bugetare accesorii tocmai în scopul revitalizării și evitării deschiderii procedurii insolvenței.

Or, societatea debitoare a intenționat să uzeze de prevederile Capitolului II din Ordonanță – Anularea unor obligații acce­sorii –, pentru că nu avea datorii la bugetul general consolidat în cuan­tum mai mare sau egal cu suma de un milion de lei [alin. (1) al art. 23 stabilind sfera de aplicare a acestui capitol – „se aplică pentru debitorii – persoane juridice, persoane fizice sau entități fără personalitate juridică – care la data de 31 decem­brie 2018, inclusiv, au obligații bugetare principale restante administrate de organul fiscal central sub un milion lei”], iar pentru a putea beneficia de această formă de facilitate fiscală legiuitorul nu a mai impus condiția de la lit. c) a alin. (1) al art. 2 din O.G. nr. 6/2019. De altfel, art. 24 din Ordonanță este extrem de clar, impunând, pentru a putea beneficia de anularea dobânzilor, a penalităților și a tuturor accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale datorate bugetului general consolidat, restante la data de 31 decembrie 2018, inclusiv, doar patru condiții, și anume: a) toate obligațiile bugetare principale restante la 31 decembrie 2018, inclusiv, admi­nistrate de organul fiscal central, se sting prin orice moda­litate prevăzută de lege până la data de 15 decembrie 2019, inclusiv; b) sunt stinse, prin orice modalitate prevăzută de lege, toate obligațiile bugetare principale și accesorii administrate de organul fiscal central cu termene de plată cuprinse între data de 1 ianuarie 2019 și 15 decembrie 2019, inclusiv, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor; c) debitorul să aibă depuse toate declarațiile fiscale, potrivit vectorului fiscal, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor, condiție care se consideră îndeplinită și în cazul în care, pentru perioadele în care nu s‑au depus declarații fiscale, obligațiile fiscale au fost stabilite, prin decizie, de către organul fiscal central; d) debi­torul depune cererea de anulare a accesoriilor după îndeplinirea în mod cores­pun­zător a condițiilor prevăzute la lit. a)‑c), dar nu mai târziu de 15 decembrie 2019, inclusiv, sub sancțiunea decăderii.

Mai mult decât atât, prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 3126/2019 pentru aprobarea Procedurii de anulare a obligațiilor de plată accesorii și privind modificarea Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 2810/2019 pentru aprobarea procedurii de aplicare a măsurilor de restructurare a obligațiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018 în cazul debitorilor care au datorii principale în cuantum mai mare sau egal cu suma de un milion lei, s‑a stabilit că procedura de anulare a obligațiilor de plată accesorii se aplică pentru obligațiile bugetare administrate de organul fiscal central, prin obligații bugetare administrate de organul fiscal central înțelegându‑se obligații fiscale principale reprezentând impozite, taxe, contribuții sociale, drepturi vamale și alte sume datorate bugetului general consolidat, precum și obligații accesorii aferente acestora, stabilite prin declarații fiscale, decizii de impunere, decizii referitoare la obligațiile fiscale accesorii, orice alte acte prin care se stabilesc impozite, taxe, contribuții sociale, drepturi vamale și alte sume datorate bugetului general consolidat, inclusiv obligațiile bugetare individualizate în titluri executorii emise potrivit legii, existente în evidența organului fiscal central competent în vederea recuperării.

Debitorii care pot beneficia de facilitățile prevăzute în această procedură sunt: a) debitorii, persoane juridice, persoane fizice sau entități fără personalitate juridică care la data de 31 decembrie 2018, inclusiv, au obligații bugetare principale restante administrate de organul fiscal central sub un milion de lei; b) debitorii, persoane fizice sau entități fără personalitate juridică, unități administrativ‑teritoriale sau subdiviziunile admi­nistrativ‑teritoriale ale municipiului București ori institu­țiile publice care la data de 31 decembrie 2018, inclusiv, au obligații bugetare principale restante administrate de organul fiscal central de un milion de lei sau mai mari, în categoria debi­to­rilor prevăzuți la alin. (4) fiind incluși inclusiv debi­torii aflați în procedura insolvenței ori aflați în dizolvare, potrivit prevederilor legale în vigoare [art. 1 alin. (5) lit. c) din Anexa nr. 1 la Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 3126/2019]. Ca atare, nu se poate susține cu temei că procedura concursuală ar fi incompatibilă cu procedura de acordare a facilităților fiscale, sub forma anulării obligațiilor de plată accesorii, chiar dacă este de necontestat caracterul special al Legii nr. 85/2014, caracter care însă nu poate să excludă de plano incidența ordonanței Guvernului privind instituirea unor facilități fiscale, cum greșit susține intimata creditoare.

Nu în ultimul rând, fără a nega existența principiului asigu­rării unui tratament egal al creditorilor de același rang, care, alături de celelalte 12 principii reglementate de art. 4 din Legea nr. 85/2014, modificată, au rolul de a guverna această procedură judiciară și de a scoate în evidență trăsăturile sale specifice pentru o mai bună înțelegere a reglementării, Curtea apreciază că în speță această regulă diriguitoare nu a fost încălcată. Așa cum, în dreptul civil, art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 287/2009, repu­blicată, având titlul marginal „Izvoarele dreptului civil”, prevede: „(1) Sunt izvoare ale dreptului civil legea, uzanțele și principiile generale ale dreptului. (2) În cazurile neprevăzute de lege se aplică uzanțele, iar în lipsa acestora, dispozițiile legale privitoare la situații asemănătoare, iar când nu există asemenea dispoziții, principiile generale ale dreptului” (s.n.), iar potrivit art. 5 alin. (3) din Codul de procedură civilă, „în cazul în care o pricină nu poate fi soluționată nici în baza legii, nici a uzanțelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanțele acesteia și ținând seama de cerințele echității” (s.n.), și în materia analizată, dacă se vor ivi situații care nu sunt reglementate de Legea privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, organele care aplică această procedură trebuie să se raporteze la principiile cuprinse în art. 4 din Legea nr. 85/2014, modificată. Aceasta pentru că este posibil ca un anumit caz concret să nu fie reglementat expres de lege, situație în care instanța nu poate să refuze soluționarea acelui litigiu, ceea ce ar echivala cu o denegare de dreptate, interzisă de Codul de procedură civilă – art. 5 alin. (2) statuând că „niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă” –, ci ea va trebui să apeleze la analogia dreptului (analogia iuris), care a fost definită ca fiind rezolvarea unui caz concret, nereglementat de lege, pe baza principiilor generale ale dreptului, spiritul general al legislației și ordinea de drept.

Principiul de care se prevalează contestatoarea intimată și la care a făcut referire și judecătorul‑sindic nu face altceva decât să consacre faptul că în cadrul procedurii colective trebuie asigurat un tratament echitabil creditorilor de același rang, sens în care, în cuprinsul art. 159 din legea‑cadru, care regle­men­tează modul de distribuire a fondurilor obținute din vânzarea bunurilor și drepturilor din averea debitorului, grevate, în favoarea creditorului, de cauze de preferință, se arată că, în cazul în care sumele realizate din vânzarea acestor bunuri ar fi insuficiente pentru plata în întregime a respectivelor creanțe, creditorii vor avea, pentru diferență, creanțe chirografare sau bugetare, după caz, care vor veni în concurs cu cele cuprinse în categoria corespunzătoare, potrivit naturii lor, prevăzute la art. 161, și vor fi supuse dispozițiilor art. 80, iar dacă după plata sumelor prevăzute la alin. (1) va rezulta o diferență în plus, aceasta va fi depusă, prin grija lichidatorului judiciar, în contul averii debitorului. Un creditor beneficiar al unei cauze de preferință este îndreptățit să participe la orice distribuire de sumă făcută înaintea vânzării bunului grevat de o cauză de preferință în favoarea sa, dar sumele primite din acest fel de distribuiri vor fi scăzute din cele pe care creditorul ar fi îndreptățit să le primească ulterior din prețul obținut prin vânzarea bunului grevat de o cauză de preferință, dacă aceasta este necesară pentru a împiedica un astfel de creditor să primească mai mult decât ar fi primit dacă bunul grevat de o cauză de preferință în favoarea sa ar fi fost vândut anterior distribuirii.

De asemenea, în art. 162 și art. 163 din aceeași lege se precizează ritos că sumele de distribuit între creditori în același rang de prioritate vor fi acordate proporțional cu suma alocată pentru fiecare creanță, prin tabelul definitiv consolidat, titularilor de creanțe dintr‑o categorie putându‑li‑se distribui sume numai după deplina îndestulare a titularilor de creanțe din categoria ierarhic superioară, potrivit ordinii prevăzute la art. 161. În cazul insuficienței sumelor necesare acoperirii valorii integrale a creanțelor cu același rang de prioritate, titularii acestora vor primi o cotă falimentară, reprezentând suma proporțională cu procentul pe care creanța lor îl deține în categoria creanțelor respective. Or, în speță, nu s‑a pus problema încălcării acestor reguli în distribuirea sumelor realizate în urma lichidării bunurilor și drepturilor patrimoniale care compun averea falitului, ci verificarea respectării cerinței de la alin. (2) al art. 87, în ceea ce privește intenția debitorului insolvent de a beneficia de o facilitate fiscală constând în anularea obligațiilor de plată accesorii, cerință respectată, după cum s‑a arătat deja, astfel că și această apărare a intimatei urmează a fi înlăturată.

Curtea relevă faptul că această împrejurare constituie un aspect de oportunitate, lăsat de legiuitor la aprecierea credito­rilor participanți la procedura de executare colectivă, repre­zentând un drept de apreciere care „scapă” controlului judecătorului‑sindic, după cum o atestă categoric alin. (2) al art. 45 din Codul insolvenței – atribuțiile judecătorului‑sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activității admi­nistratorului judiciar și/sau al lichidatorului judiciar și la pro­cesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insol­venței, atribuțiile manageriale aparținând administratorului judi­ciar ori lichidatorului judiciar sau, în mod excepțional, debito­rului, dacă acestuia nu i s‑a ridicat dreptul de a‑și administra averea, deciziile manageriale ale administratorului judiciar, lichidatorului judiciar sau debitorului care și‑a păstrat dreptul de administrare putând fi controlate, sub aspectul oportunității, de către creditori, prin organele acestora.

Așadar, cenzura instanței poate interveni numai atunci când este afectată legalitatea unui act îndeplinit în cadrul procedurii judiciare concursuale, ceea ce nu este cazul în speță, regula fiind că instanța poate controla numai legalitatea actelor din procedură, nu și oportunitatea lor. Aceasta întrucât, dacă legea permite realizarea unei anumite operațiuni în sensul în care o lasă în marja de apreciere a creditorilor, nu mai poate fi pusă în discuție cenzurarea oportunității aprecierii acestora din urmă, iar creditorii, în majoritate (excepție făcând doar creditoarea contestatoare), au fost de părere că măsura plății debitului principal către ANAF în scopul ștergerii tuturor accesoriilor în cuantum de 354.214 lei este una oportună (adecvată situației în care se găsește societatea debitoare), constituindu‑se într‑o împrejurare favo­rabilă pentru a stinge, fără plată efectivă, o sumă considerabilă cu care acest creditor bugetar este înscris la masa credală, în analiza oportunității fiind necesar să se pornească de la înțelegerea contextului economic în care acționează debi­torul insolvent pentru a se înțelege cum și de ce a fost măsura apreciată drept una favorabilă, care sunt factorii economici care au fost avuți în vedere de către creditori etc., aspecte asupra cărora instanța nu are căderea să se pronunțe tocmai pentru că nu există niciun mecanism de control al oportunității adoptării unei decizii de afaceri. Prin urmare, dacă legea permite realizarea unei anumite operațiuni, în sensul în care o lasă în marja de apreciere a creditorilor debitorului insol­vent, nu poate fi pusă în discuție cenzurarea oportu­nității aprecierii acestora din urmă. Oricum, nu este de ignorat nici faptul că singurul creditor nemul­țumit de decizia adunării creditorilor este o altă instituție bugetară, în condițiile în care plata sumei totale de 518.639 lei s‑a făcut doar către stat, nicidecum către vreun creditor privat.

Cum, potrivit alin. (7) al art. 48 din Legea nr. 85/2014, modificată, hotărârea adunării creditorilor poate fi anulată de judecătorul‑sindic doar pentru nelegalitate, la cererea credito­rilor care au votat împotriva luării hotărârii respective și au făcut să se consemneze aceasta în procesul‑verbal al adunării, precum și la cererea creditorilor care au lipsit motivat de la ședința adunării creditorilor sau ale căror voturi nu au fost consemnate în procesul‑verbal întocmit, hotărârea, cu excepția celei prin care a fost desemnat, putând fi atacată, tot pentru motive de nelegalitate, și de către administratorul judiciar/lichi­datorul judiciar, Curtea a constatat că în mod greșit jude­cătorul‑sindic a admis contestația creditoarei intimate, în cauză neconfirmându‑se niciunul dintre pretinsele motive de nele­galitate invocate de aceasta din urmă.