Prescripţia în cazul pagubei cauzate printr-o faptă ilicită. Data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea

31 oct. 2023
Vizualizari: 1021
  • Codul administrativ: art. 307 alin. (5)
  • H.G. nr. 834/1991: art. 4 alin. (1)
  • Legea nr. 50/1991: art. 15 lit. e)
  • Legea nr. 50/1991: art. 17
  • NCC: art. 2528
  • NCPC: art. 486 alin. (1) lit. d)
  • NCPC: art. 488
  • NCPC: art. 489
  • NCPC: art. 496

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 28.03.2019, sub nr. x/2019, reclamantul Municipiul Ploiești, în contradictoriu cu pârâta A. S.A., a solicitat instanței obligarea pârâtei la achitarea sumei de 17.748 RON/lună, reprezentând contravaloare lipsă folosință, cu începere de la data de 30.03.2016 și până la momentul încheierii unei forme contractuale cu pârâta, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație comunicat de Institutul Național de Statistică, precum și obligarea pârâtei la achitarea echivalentului în RON al sumei de 72.110,17 euro (fără TVA), la cursul oficial leu/euro, comunicat de BNR, valabil la data efectuării plății, reprezentând contravaloare lipsă folosință aferentă perioadei 29.03.2013 -29.03.2016.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 324 din 10 februarie 2022)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

În ceea ce privește excepția nulității recursului declarat de pârâta A. S.A. pentru nemotivare și, respectiv, neîncadrarea unei critici în motivele de recurs prevăzute de lege, aceasta urmează a fi respinsă.

Potrivit dispoziției imperative prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar în conformitate cu prevederile art. 488 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute.

Art. 489 C. proc. civ. stipulează în sensul că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cauzelor de ordine publică, aceeași sancțiune intervenind și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din cod, care la alin. (1) pct. 1-8 enumeră limitativ motivele de nelegalitate pentru care se poate solicita casarea unor hotărâri.

În cazul dedus prezentei judecăți, nu constituie motiv de nulitate pentru nemotivare situația învederată de reclamant, anume că recursul pârâtei nu cuprinde critici referitoare la modalitatea de soluționare a excepției ce a constituit primul motiv de apel. Aceasta întrucât, potrivit principiului disponibilității, partea este cea care hotărăște obiectul și limitele procesului, inclusiv limitele devoluționii în calea de atac și aspectele de nelegalitate pe care dorește să le supună cenzurii instanței de control judiciar.

Nici împrejurarea că dispoziția de drept material invocată în recurs în susținerea cazului de casare reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. respectiv art. 15 lit. e) din Legea nr. 50/1991, nu ar fi aplicabilă în cauză, nu reprezintă un motiv de nulitate a recursului pentru motive străine de cauză, în condițiile în care a constituit obiect al judecăților anterioare iar corecta apreciere a incidenței sau nu în cauză a textului de lege reprezintă o chestiune de fond, supusă controlului de legalitate.

Pe cale de consecință, urmează a se observa că motivele de recurs invocate se încadrează în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., astfel că va fi respinsă excepția nulității recursului.

Pe fondul cauzei, Înalta Curte reține, în esență, că procesul poartă asupra unei cereri prin care reclamantul, în calitate de proprietar al terenului solicită despăgubiri pentru lipsa de folosință, invocând răspunderea civilă delictuală a pârâtei, proprietarul construcțiilor edificate pe acest teren, în lipsa unui raport juridic de natură contractuală care să reglementeze dreptul acesteia de folosință a terenului.

În primă instanță, a fost respinsă, ca prescrisă, cererea privind obligarea pârâtei la plata sumei de 847.692 RON reprezentând contravaloare lipsă folosință pentru perioada 29.03.2013 – 29.03.2016 și a fost admisă pentru suma de 1.025.081 RON reprezentând contravaloare lipsă folosință aferentă perioadei 30.03.2016 – 15.11.2019, sumă actualizată cu rata inflației la data plății efective.

Tribunalul a constatat că reclamantul are calitate procesuală activă, întrucât terenul situat în Ploiești, str. x,în suprafață de 8309,15 mp din acte (8232,75 mp măsurată) este în proprietatea privată a municipiului Ploiești, fiind înscris în cartea funciară nr. x având număr cadastral x.

Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune privind contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada 29.03.2013 – 29.03.2016, a constatat că, față de data formulării cererii de chemare în judecată, prejudiciul poate fi pretins pe 3 ani anteriori introducerii acțiunii.

Pe fond, a reținut că terenul nu îi este atribuit pârâtei în folosință gratuită, între părți existând negocieri în cadrul cărora pârâtei i s-a adus la cunoștință că terenul este folosit fără forme legale sau contractuale precum și că are obligația de a achita contravaloarea lipsei de folosință asupra terenului, calculată în baza unui raport de evaluare financiară pe cinci ani în urmă. S-a reținut că, prin Hotărârea nr. 108/29.03.2016 a Consiliului Local al municipiului Ploiești, s-a dispus aprobarea încheierii unui contract de superficie între municipiul Ploiești și S.C. A. S.A. pentru folosința terenului.

Prejudiciul a fost calculat, prin metoda comparației relative, pe baza raportului cerere/ofertă a chiriilor pe piața liberă, în condițiile în care, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, instanța de fond a reținut că nu prezintă relevanță în cauză prețul concesiunii reglementat de dispozițiile art. 17 din Legea nr. 50/1991 privind calitatea în construcții, potrivit cărora prețul concesiunii se stabilește astfel încât să asigure recuperarea în 25 de ani a prețului de vânzare al terenului, în condiții de piață.

Apelurile declarate de ambele părți au fost respinse, instanța reținând că momentul de la care a început să curgă termenul de prescripție nu este momentul la care a fost adoptată HCL nr. 108/29.03.2016, întrucât apelantul reclamant trebuia sau putea să cunoască paguba cel mai târziu în anul 2014, când a fost întocmit raportul de evaluare prin care s-a stabilit contravaloarea lipsei de folosință, apelanta pârâtă recunoscând că folosește terenul fără forme egale, încă din anul 2013.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Instanța de apel a respins critica privind excepția lipsei calității procesuale active și, pe fond, a constatat că, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/11.12.2001 S.C. A. a devenit proprietara construcțiilor edificate pe terenul care nu a format obiectul înstrăinării, reprezentând proprietate de stat, fiind atribuit Asociației teritoriale a Organizațiilor Cooperației Meșteșugărești-ATCOM Prahova în folosință gratuită, conform Hotărârii fostului Consiliu de Miniștri al RSR nr. 862/12.07.1971.

În contract s-a menționat că a fost transmis cumpărătoarei dreptul de folosință asupra terenului, aceasta din urmă fiind în drept să solicite atribuirea în proprietate, conform prevederilor Legii nr. 15/1990 și ale H.G. nr. 834/1991.

Întrucât nu s-a solicitat atribuirea în proprietate, în baza art. 4 alin. (1) din H.G. nr. 834/1991 a fost adoptată Hotărârea Consiliului Local nr. 70/2006, prin care terenul în suprafață de 8309,15 mp a devenit proprietatea privată a Municipiului Ploiești.

S-a apreciat că solicitarea pârâtei de a se calcula lipsa de folosință ca redevență, în condițiile art. 307 alin. (5) din Codul administrativ, având în vedere criteriul legal instituit de art. 17 din Legea nr. 50/1991 privind calitatea în construcții a fost corect respinsă de către instanța de fond. În acest sens, prima instanță a apreciat că, prin cererea denumită „obiecțiuni”, pârâta a reiterat solicitările făcute anterior punerii în discuție a probei constând în efectuarea expertizei specialitatea evaluări proprietăți imobiliare și analizând temeiul juridic invocat de către pârâtă în susținerea obiecțiunilor sale, respectiv, art. 17 din Legea nr. 50/1991, în mod judicios a apreciat că acesta nu are incidență în soluționarea prezentei cauze, motiv pentru care a respins cererea de completare a probatoriului.

Instanța de apel a constatat că dispozițiile mai sus menționate devin aplicabile în condițiile existenței unui contract de concesiune, însă în cauză, un astfel de contract nu s-a încheiat. Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, cât și la cauza acțiunii civile, răspunderea civilă delictuală, Curtea a reținut că stabilirea unui preț al concesiunii terenului litigios nu prezintă nicio relevanță, astfel că soluția de respingere a solicitării de completare a probei tehnice de specialitate este legală și temeinică.

Reclamantul a criticat, prin recursul formulat, modul de soluționare a excepției prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 29.03.2013-29.03.2016, susținând că termenul de prescripție a început să curgă la data de 29.03.2016 când a adoptat HCL nr. 108/2016 prin care și-a însușit raportul de evaluare a prejudiciului.

Critica, analizată prin prisma dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., este nefondată.

Astfel, în mod corect instanțele de fond au apreciat că, față de data introducerii acțiunii, 29.03.2019, pretențiile aferente perioadei 29.03.2013-29.03.2016 sunt prescrise, întrucât reclamantul cunoștea faptul că terenul era folosit fără forme contractuale încă din anul 2013.

Potrivit dispozițiilor art. 2528 C. civ., prescripția, în cazul pagubei cauzată printr-o faptă ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea. Or, existența prejudiciului a fost cunoscută de reclamant încă de la nivelul anului 2013, când a notificat pârâta că folosește terenul fără titlu și a chemat-o la negocieri pentru evaluarea prejudiciului. Nu poate fi acceptat punctul de vedere al reclamantului în sensul că termenul de prescripție a început să curgă la data cuantificării prejudiciului, 29.03.2016, întrucât acesta a cunoscut existența și caracterul determinabil al prejudiciului de la momentul primei somații adresate pârâtei.

În consecință, față de natura pretențiilor, despăgubiri pentru lipsa de folosință a unui bun, fapta ilicită se produce în mod continuat, în fiecare zi de ocupare a terenului fără forme legale, dreptul patrimonial la reparații fiind supus unei prescripții de zi cu zi, astfel încât, în lipsa unei manifestări juridice de natură a întrerupe cursul prescripției, pentru perioada anterioară termenului de 3 ani defipt de lege calculat de la data introducerii acțiunii, dreptul material la acțiune este prescris.

În ceea ce privește recursul pârâtei, aceasta a contestat criteriul folosit la stabilirea prejudiciului, considerând că acesta nu poate fi chiria de piață, ci că îi este aplicabil art. 17 din Legea nr. 50/1991 privind modul de calcul al prețului concesiunii, susținând că transmiterea folosinței pentru terenurile din domeniul privat al unității administrativ teritoriale nu se poate face sub forma unui drept de superficie, conform dreptului comun, ci exclusiv în baza unor operațiuni de concesiune sau închiriere, conform dispozițiilor speciale derogatorii conținute în art. 36 și art. 123 din Legea nr. 215/2001.

Susține că, prin analogie, terenului îi sunt aplicabile dispozițiile art. 15 lit. e) din Legea nr. 50/1991 privind transferul folosinței bunului fără licitație, prin concesionare directă astfel că și prețul lipsei de folosință trebuie să fie stabilit ca echivalent al prețului concesiunii iar HCL nr. 108/2016 care a aprobat încheierea unui contract de superficie încalcă dispozițiile legale anterior enunțate.

Critica, încadrabilă în dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., este nefondată.

Astfel, litigiul pendinte are ca izvor juridic fapta ilicită a pârâtei care, în calitate de proprietar al construcțiilor, ocupă fără forme legale terenul aflat în domeniul privat al unității administrativ teritoriale.

Reclamantul, în calitate proprietar, prin organul reprezentativ, are dreptul de a stabili modalitatea în care transmite dreptul de folosință, optând, în concret, prin HCL nr. 108/29.03.2016, pentru aprobarea încheierii unui contract de superficie. Pârâta nu a achiesat la cele stabilite în actul administrativ menționat, în principal la mențiunea care dispunea că are de achitat contravaloarea lipsei de folosință pe 3 ani anteriori, și nu a finalizat demersurile în vederea încheierii contractului, continuând să ocupe terenul fără forme legale și fără a achita în orice formă prețul folosinței. De asemenea, nu a atacat hotărârea de consiliu local în măsura în care considera că aceasta este nelegală și nici nu a întreprins vreun demers administrativ sau judiciar pentru a-și legaliza folosința terenului, în modalitatea pe care o considera aplicabilă, inclusiv în ipoteza în care aprecia că acesta ar putea face obiectul unei folosințe cu titlu gratuit.

Prin urmare, cum regimul juridic al folosinței terenului a fost stabilit de proprietar printr-un act administrativ individual care a produs efecte juridice, contestarea acestuia nu putea fi făcută decât prin utilizarea unor căi legale de atac, și nu doar prin opoziția la obligația de plată ce îi revenea pârâtei, ca utilizator al terenului, pretinsă de proprietar pentru ocuparea fără forme legale a acestuia pe trei ani anteriori.

Toate aspectele dezvoltate de pârâtă ce țin de aplicarea dispozițiilor speciale care reglementează regimul folosinței domeniului privat al statului în cauză, care ar fi avut ca efect stabilirea unui alt mod de transmitere a dreptului de folosință, nu pot fi analizate pe cale incidentală în acest proces, câtă vreme se menține prezumția de legalitate a actului administrativ care reflectă voința proprietarului în a alege un anumit mod, reglementat de dreptul comun, de transmitere a dreptului de folosință, necenzurat pe cale jurisdicțională.

În consecință, pârâta nu poate pretinde, cu temei, faptul că, de vreme ce dobândirea folosinței terenului se poate face numai prin concesionare nu și prin închiriere, prejudiciul adus proprietarului pentru lipsa de folosință nu poate avea decât forma și valoarea redevenței de care acesta a fost lipsit.

Câtă vreme proprietarul a apreciat că folosința terenului poate fi transmisă prin constituirea unui drept de superficie, prejudiciul pentru neîncheierea unui astfel de contract nu poate fi decât cel cuantificat potrivit dreptului comun, constând în stabilirea, prin metoda comparației, a chiriei de piață.

Pentru aceste considerente, reținând legalitatea hotărârii pronunțate în apel, în baza art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de ambele părți ca nefondate.

Sursa informației: www.scj.ro.

Prescripția în cazul pagubei cauzate printr-o faptă ilicită. Data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea was last modified: octombrie 31st, 2023 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.