JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Promisiune de vânzare-cumpărare. Transmiterea obligației pe cale succesorală. Acțiune în pronunțarea unei hotărâri care să țin loc de act autentic. Exercitarea folosinței asupra bunului de către promitentul cumpărător. Cauză de întrerupere a cursului prescripției dreptului material la acțiune
- Decretul nr. 167/1958: art. 16
Faptul intrării reclamantei în folosința imobilului, după semnarea promisiunii de vânzare-cumpărare, are semnificația neîndoielnică a recunoașterii dreptului a cărui acțiune se prescrie, de către promitentul vânzător în favoarea căruia curge prescripția, recunoaștere ce constituie, potrivit dispozițiilor art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, cauză de întrerupere a prescripției. Această cauză de întrerupere acționează asupra termenului de prescripție, producând efectul său întreruptiv, indiferent că obligația corespunzătoare dreptului ce se prescrie (de a încheia contractul de vânzare-cumpărare) se află în patrimoniul titularului originar ori că s-a transmis pe cale succesorală, moștenitorilor acestuia.
Prin urmare, câtă vreme promitentul vânzător nu s-a împotrivit în niciun fel posesiei exercitate de reclamantă, atitudinea sa nu poate avea altă semnificație decât a recunoașterii tacite a dreptului supus prescripției, recunoaștere ce a produs efectul întreruptiv al termenului de prescripție și ulterior decesului său, când obligația asumată, de perfectare a contractului de vânzare-cumpărare, s-a transmis în cadrul universalității de drepturi și obligații, pârâtului, în calitatea sa de moștenitor legal al celui dintâi.
(ICCJ, Secția I civilă, decizia nr. 2237 din 16 noiembrie 2022)
Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!